Friday, March 28, 2014

O FRIPTURA PENTRU ZILE DE POST

HRIBI
HRIBI CONSERVATI















RETETA: HRIBI CU CEAPA SI USTUROI
Ceapa taiata julien si usturoiul taiat feliute se soteaza in putin ulei.Se adauga putina boia dulce (sau picanta-dupa preferinte)apoi hribii  si lasam la inabusit circa 10 min dupa care  stingem totul cu o cana cu apa.Lasam sa fiarba totul la foc potrivit, sub capac circa 30-40 min. dupa care condimentam cu sare si piper dupa gust .Asezonam cu patrunjel verde.Se poate servi ca atare , ca garnitura sau cu mamaliguta.
HRIBI
HRIBI
HRIBI
HRIBI

PASTRAVI 

GHEBE

GHEBE 
GHEBE


GHEBE




GHEBE

GHEBE

PANISOARE



BURETI NEGRI

Thursday, March 27, 2014

O minune a Maicii Domnului de Bunavestire

Era în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii.
 Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941. De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei.
Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana? Hotărâtă, însa, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului:


”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!”

A luat puţin ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcacioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă.
 A doua zi după Sfânta Liturghie, văduva a deschis dulapul ca să ia puţinul malai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi, iar alături erau doi săcuţi plini cu macaroane şi malai. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimăniu.
Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici malaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate.
 Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici macar icoane în casa lor.

  Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina

Peisaje de primavara





Monday, March 24, 2014

Buna Vestire






Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul gregorian, de stil nou, precum şi catolicii sărbătoresc la 25 martie Buna Vestire.
Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul bisericesc de stil vechi (iulian) vor avea această sărbătoare la 7 aprilie.

Sărbătoarea ne aminteşte de ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă să devină Mama lui Iisus Hristos.

Buna Vestire (Blagoveştenia) este marcată cu nouă luni înainte de Crăciun, sărbătoarea fiind celebrată, în Răsărit, încă din anul 550, în timp ce la Roma s-a introdus în secolul al VII-lea.

Sărbătoarea inaugurează “plinirea timpului”, adică împlinirea făgăduinţelor şi pregătirilor venirii lui Hristos.

Maria este chemată să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu.

Încuviinţând, a devenit Născătoare de Dumnezeu. Şi, prin aceasta, este o ucenică desăvârşită a Fiului ei, care, în ascultare faţă de Tatăl, îşi împlineşte libertatea şi tocmai astfel îşi exercită libertatea – ascultând.

Friday, March 21, 2014

Fiica preotului


Într-o insulă din Marea Egee a trăit în secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de dragoste pentru turma sa și în mod deosebit pentru cei îndurerați. A sosit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult.        
   Fiica sa, o copilă deosebită, se căsătorise de curând cu un tânăr căpătuit. A ajuns la vremea când trebuia să aducă pe lume primul copil, dar în timpul nașterii tânăra a murit. A plecat ca o muceniță să se întâlnească cu Ziditorul ei, lăsând în urma ei multă durere.          
  Tatăl ei, preotul, a suferit și el mult din pricina despărțirii, însă credința sa nezdruncinată în Dumnezeu a copleșit durerea și l-a îndemnat la slavoslovirea Numelui Său cel Sfânt. Dragostea sa pentru fiica plecată și-a manifestat-o prin rugăciuni fierbinți pentru sufletul ei și prin milostenii în ascuns.        
  Preotul avea un frate, căpitan de marină, acum veteran, care dobândise multă avere și se desfăta de ostenelile lui. Din păcate, era aproape necredincios, cu toate că avea o inimă bună. Seara, când se adunau în casa ospitalieră a preotului împreună cu alți prieteni, niște locuitori din insulă care ajutaseră biserica în diferite chipuri, își beau ceaiul de salvie și discutau. Într-una din ele, căpitanul i-a spus cu ironie preotului:
 -       Mai las-o, Părinte, cu viața de dincolo. Chiar crezi că fiica ta vede ce facem și ce spunem? Preotul încerca cu blândețe să-l ajute să lepede necredința, pentru că știa că în profunzime sufletul lui suferea. Însă acela nu arăta că ar fi fost influențat  de cuvintele preotului. Într-o noapte preotul o vede pe fiica sa în vis. Era plină de lumină, îmbrăcată în alb, veselă și i-a spus:
 -       Tată, îți mulțumesc pentru toate. Pentru dragostea ta, pentru rugăciunile tale și pentru milosteniile ce le faci pentru sufletul meu. Te rog, spune-i și unchiului meu (căpitanului) că-i mulțumesc pentru peștele pe care mi l-a trimis. Acestea le-a spus și, zâmbind îngerește, visul s-a stins. Dimineața, când s-a sculat, preotul a simțit multă bucurie și emoție. Seara, când s-au adunat iarăși prietenii căpitanului la casa preotului, preotul le-a povestit tuturor visul pe care-l avusese. Toți au fost profund mișcați, numai căpitanul îl privea cu neîncredere pe fratele său. Când însă i-a spus că nepoata sa îi mulțumește pentru pe care i l-a trimis, căpitanul a sărit în picioare. Ochii i se umpluseră de lacrimi și mâinile începuseră să-i tremure, iar din gură i-a ieșit credința ascunsă a inimii sale:
 -       Dumnezeul meu!, a șoptit el privind năucit când la unul, când la altul. Atunci toți au început să-l întrebe ce i s-a întâmplat. De ce atâta tulburare? De ce atâta nedumerire? După ce și-a revenit puțin, căpitanul s-a așezat pe scaunul său și fără ca lacrimile care-i curgeau pe fața sa arsă de soare să-l împiedice, a spus cu glas smerit:
-       Da, este adevărat! Sufletele trăiesc și ne văd. În ziua înmormântării nepoatei mele mă pregăteam să cobor la biserică. Aveam multă durere în sufletul meu. Știi, Părinte, cât de mult o iubeam pe această fiică a ta. Totdeauna era ca un înger. În acea clipă a venit un prieten de-al meu, pescar. Îi spusesem să-mi prindă un pește bun și eu i-l voi plăti. Însă în acea clipă m-a enervat prezența lui și i-am spus: „Nu vreau pește astăzi. Nu vreau nimic, căci astăzi o îngrop pe nepoata mea”. Acela când m-a auzit, a înghețat și mă privea mut de uimire. Mi s-a făcut milă de el și i-am spus: „Totuși, stai să ți-l plătesc, iar tu dă-l vreunui sărac pentru sufletul nepoatei mele”. Acela a luat banii, mi-a transmis condoleanțe și a plecat. Această împrejurare nu am spus-o nimănui și după o vreme am și uitat-o. Însă suflețelul ei nu a uitat-o și mi-a trimis mulțumiri. Și zicând acestea, și-a șters cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Apoi a zâmbit. Iar în acest zâmbet atât de dulce, preotul a distins zorile credinței sale renăscute. Noaptea necredinței plecase…
 -       Slăvit să fie Numele Tău, Preamilostive Doamne!, a șoptit preotul și l-a îmbrățișat cu privirea sa. Extras din „Mesaje din Cer”, Sf. Mănăstire a Maicii Domnului, Varnakova. www.marturieathonita.ro

Friday, March 14, 2014

Filmul Ostrov (Insula) si locul filmarii

Filmul Ostrov (Insula) s-a turnat pe tarmul Marii Albe in Portul Kem (de unde se pleaca spre Manastirea Solovat)

Doar în monahism ajung diverse categorii de oameni, inclusiv actori. Monahismul, ca o căință adîncă, e la îndemînă oricărui om credincios. "Nu e om care să fie viu, și să nu greșească", spune Evanghelia. Dar Domnul spune: "Căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide". Calea pocăinței ca stare deosebită a sufletului este scopul și sensul năzuinței creștinului, și în acest sens nu e o deosebire prea mare între un mirean și un călugăr.
Tocmai de accea e foarte prețios acest film, pentru că realizatorii lui au reușit să arate căința sinceră și profundă a omului.  "Sufletul omului e prin natura sa creștină". Cred că filmul Ostrov -- e încă o confirmare a acestui adevăr. 

Crestinii care merg in pelerinaj la Manastirea Solovat pot vizita si locul in care s-a filmat.

Parintele Simion(egumenul metocului Manastirii Solovat din Portul Kem) si Parintele Isaia 2007


Parintele Simion si Parintele Isaia 2007



Parintele Simion si Parintele Isaia 2007

Confesiunile lui Petr Mamonov, actorul din filmele „Ostrov” și „Țarul”

Reflecţiile traduse în continuare datează din anul 2006, când, pe o plajă din Soci, actorul şi muzicianul Petr Mamonov, protagonistul filmelor „Ostrovul“ şi „Ţarul“, i le-a încredinţat publicistei Larisa Maliukova, de la Novaia Gazeta, unde au şi apărut pentru prima oară (nr. 55/24 iulie 2006).

Creştinismul lui „Ia de la mine!“

Cât de pervertite sunt toate în ziua de astăzi! Criticii de film au discutat recent despre „Ostrovul“ lui Pavel Lunghin, iar despre Biserică vorbeau ca despre ceva mitic, imemorial, ca despre un Ilya Murometz [personaj din poveştile populare ruseşti]. Dar cum să trăieşti, dacă nu crezi în nimic?! Te agiţi de colo până colo. Iar când ai credinţă, oricât de obosit ai fi, tot vei ceda locul tău unei bătrânele în transportul public. Ăsta e întregul creştinism. Sari să speli vesela, fără să ţi se ceară. E o faptă creştinească? Fireşte că e. Scoate gunoiul din casă. Şi nu insista pe propria dreptate. Nu perora: „Mâncarea e rece!“. Mai rabdă două minute, să ţi se reîncălzească. Nevastă-ta, sărmana, o va face repede. E şi ea obosită. Fiecare cu ritmul şi grijile sale. De ce tot insişti: „Nevasta e obligată…“, „Soţul trebuie…“ etc.? Dragostea nu e floare-verde-pe-câmpii. Este efortul de a-l duce şi suporta pe cel de lângă tine.

Iată, vedem un om cu faţa în zăpadă. De ce gândim imediat că e un beţiv: poate că l-a lăsat inima?! Şi dacă e beat? Ajută-l să se ridice, aşază-l pe un parapet, să nu îngheţe. Dar nu: fugim în drumul nostru! Fugim de noi! Dar când faci o faptă bună… stai întins, şi simţi o căldură benefică în suflet. De ce oare îţi este bine? Parcă nici n-ai băut. Aha… ai ajutat o bătrânică să-şi ducă povara zilei, fie şi doar trei trepte…

Îmi spunea aici o tânără: „Nu-mi iubesc părinţii“. Hop aşa! Nu te grăbi! Dar îi ajuţi în toate cele? Mergi la cumpărături? „Da, îmi răspunde fata, fac cum se cuvine cele necesare“. Atunci îi iubeşti, de ce să răscolim sentimentele? Scuipă pe ele, nu se poate trăi după simţiri. Azi e soare, mâine plouă. Ai căzut, ţi-ai fracturat piciorul – un alt simţ ţi se deschide. Trebuie să trăim după această lege: nu „Dă-mi!“, ci „Ia de la mine!“. Mulţi nu înţeleg cum e să-ţi dai cămaşa de pe tine. Ne-am obişnuit să trăim de-a-ndoaselea. Pe capetele noastre, dacă e să luăm aminte, s-a format un loc plat, pe care se poate şedea confortabil. De aceea, trăim cu capul în jos. Toate cele bineplăcute lui Dumnezeu le respingem.

Cel mai tare, nu ezita să-l ajuţi pe cel mai slab. Iar între noi e invers: sugrumă-l! Cel bogat îi ia şi puţinul celui sărac. Fură cât mai mult, şi ascunde în spatele gardurilor, să nu-l prade alţii…

Aproapele, ca o icoană…

Avem o viziune stricată despre creştinism. Dar lucrurile sunt simple. Cât sânge poţi da altuia? Căci scris este: „Ce ai făcut unora dintre cei mici, Mie Mi-ai făcut“. Să poţi sta cât mai mult la căpătâiul mamei tale, care şi-a pierdut minţile de atâta bătrâneţe şi boli. Iată unde şi cum trebuie să murim în fiece zi! Precum copiii trimişi în Cecenia. Un cretin aruncă o grenadă, iar un locotenent-colonel, înainte ca aceasta să explodeze, o acoperă cu trupul său. N-a ezitat, s-au ales pulberile de el. Alţi opt ortaci rămân în viaţă. Era comunist, nebotezat, n-a mers niciodată la biserică, la Dumnezeu nu se gândea, dar era un adevărat creştin. În Rai! Ca o rachetă! Căci ce folos e să vii la biserică, să baţi mătănii, să pui lumânări multe, dacă inima îţi este goală? O faptă creştinească, ceva? N-ai să vezi! Chiar dacă vei bătători toate Athosurile, şi ai săruta toate moaştele, tot degeaba e. Priveşti pe un amărât şi te gândeşti: „Aha, e din cei pe care îi arată la TV, mafioţi, escroci…“ Dă-i 50 de copeici. Nu vei sărăci. Acceptă să greşeşti. Ce, crezi mai mult cutiei catodice? Adevărata mafie sunt cei care, puţini fiind, vreo 5 să fie, manipulează masele cu televizorul. Să se lingă pe bot! Nu le va reuşi numărul…

Eu de 11 ani trăiesc în provincie. Lumea munceşte pe aici. Se scoală cu noaptea în cap. Ca şi domnişoara taxatoare, care pe gerurile cele mai mari nu pridideşte: „Biletele dumneavoastră, biletele la control!“. Pentru doar 5000 de ruble pe lună. Sunt deputatul lor! Pentru ei muncesc şi eu.

Deşi e greu, mă străduiesc să trăiesc după lege. Din zece situaţii, două sunt cu reuşită, mulţumitoare. Îmi ţin gura, ca să nu scape vreun cuvânt spurcat. Nu vorbesc peste alţii, îi ascult. Căci aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi: să stăm unii în faţa celorlaţi, precum în faţa unei vechi icoane.

Ce înseamnă să nu judeci? Să nu formulezi sentinţe. Dar păreri suntem obligaţi să avem. Domnul nostru a încercat să-i lămurească pe farisei, iar mânia Lui era mânie dreaptă. Ai dreptate atunci când te înfurii pe tine, că te-ai îmbătat, ca nebunul, aseară. Atunci când urăşti păcatul din tine, obişnuinţa păcătoasă, care te macină, şi căreia nu-i găseşti leacul. Numai ajungând să o urăşti profund, vei gusta din parfumul biruinţei.





Încerc să învăţ în fiece zi, deşi am ani destui. Iată, merg cu autobuzul din oraşul Verei… la Moscova. Două ore fără oprire. Locurile sunt numerotate, nu ai cum să te aşezi aleatoriu. Privesc în faţa mea, cu groază, cum se prăbuşesc pe scaune doi tineri demobilizaţi, beţi criţă. Înjură copios, despre muieri… La scară mare. Gândul îmi dă fiori, pentru două ore sunt un om mort. Apoi îmi zic: „Păi, să vedem, să cugetăm, cu atenţie… liniştit. Cine sunt aceşti flăcăi? Au crescut la ţară, într-o vreme în care nu se simţeau semnele emancipării de azi. Ce au văzut atunci? Tata beţiv, mama le dădea scatoalce, înjurăturile erau o normă. Televizorul  urla ca un descreierat. Ăştia sunt „noua generaţie“. Ce să le ceri? Eu personal i-am învăţat ceva? Le-am păşit pragul casei? Le-am citit vreo carte?“. Ies din reveria gândului, şi constat că am şi ajuns… Toate sunt în mâinile noastre: cum ascultăm, dacă nu ne sunt mânjiţi ochii, dacă urechile nu sunt înfundate, sufletul să ne fie descuiat, conştiinţa curată. Iată lucrurile de care trebuie să ne ocupăm.

Sfinţii ne învaţă: Mântuieşte-te! – şi e destul pentru o viaţă. Mod de acţiune? Construieşte-te pe tine însuţi! Un minuscul punct. Dar acest punctişor va aduce lumină mai multă. Dar dacă e să ne limităm numai la indicaţii: că asta nu e aşa, că pensiile sunt mici, guvernul e de vină, că americanii sunt capul răutăţilor, că Bin Laden, să-i fie de haram… nu se va schimba nimic. Doar răul se va înmulţi, care şi aşa e destul. Să împuţinăm răutatea. Despre asta este umila noastră încercare, prin filmul „Ostrovul“. Da, sunt de acord cu anumite critici ale filmului. Are acolo destule bîlbe faptice. M-am străduit să le explic. Eram într-o derută, o neputinţă din care ne-am opintit din toate puterile să ieşim. Precum copiii, nu căutam să înţelegem, ci să reţinem ce se întâmplă cu omul care a început să creadă, şi s-a avântat către Dumnezeu, cum era eroul meu… cât de responsabil şi greoi este păcatul. Deoarece uităm mereu că păcatul e lipsa luminii. Nu are substanţă. Răul ca atare nu există. Noi îl materializăm, îl facem palpabil. Prin iritările noastre. Prin lipsa de respect faţă de celălalt…

Ce este raiul, dar iadul? Părinţii ne învaţă că peste tot e doar un ocean de iubire dumnezeiască. Pe cei greşiţi îi pedepseşte cu biciul iubirii. Imaginaţi-vă doar: un ocean al dragostei, unde toată lumea se iubeşte. În viaţa acesta nu am învăţat să iubim. O ţineţi una şi bună: ce să facem acolo? Iată iadul! Chinuri neîncetate. Şi dacă întunericul e lipsa luminii, sufletul cel tenebros, când iese la lumină, se topeşte. […]

Nu transmit nimic, doar împărtăşesc din experienţa proprie. Sunt ca toţi ceilaţi: slab, neputincios. La fel de oarecare. Dar mi-a apărut o nevoie. Simt urgenţa Adevărului, ca un nod în gât. Unul dintre numele lui Hristos este Soarele Adevărului. Către acest soare mă şi îndrept, cu toate puterile mele ţânţăreşti. Citesc: „Nu trăim niciodată în această clipă. Chiar şi atunci când stăm la masă, gândurile ne zboară, ba la castraveţi, ba la bragă, ba la supă. Încercaţi măcar un minut pe zi, când nu aveţi nimic de făcut… să vă adunaţi sub propria piele, spre a trăi acum. În acest minut. Este deosebit de greu. Urmarea acestui efort exterior va fi că veţi resimţi prezenţa lui Dumnezeu“.

Mă simt un actor? Eu sunt – Mamonov Petr Nikolaevici. În munca mea toate le fac pe bune, pentru asta mă respect. Merg până la capăt. În fiecare clipă, din toate puterile, all the best. Peste vreo 5 ani priveşti şi te gândeşti: „Cum ai putut să joci în halul ăsta?“. Dar inima mea e împăcată, pentru că în acel moment am făcut totul cum a trebuit. Aşa a fost şi cu filmul „Ostrovul“. Ne-a reuşit? Nu? Va impresiona? M-am străduit să-i ajut pe cei din jur, implicit pe mine. Când Mântuitorul intra în Ierusalim, pe mânzul asinei, i se aruncau flori în cale, crengi de palmier, precum şi cuvinte de întâmpinare. Animalul credea că lui i se adresează urările de bun venit. Astfel suntem şi noi: mânjii asinei, pe care merge Domnul. Talentele mele sunt nenumărate, dar care e meritul meu? O mână generoasă le-a semnănat… Trăiesc cu astea. Fac efortul să nu le dezmint, să nu le trădez. Să nu mă prostituez. Nu am orgasme de la propriul „eu“. Înţeleg prea bine că eu, Petr Mamonov, nu am vreun merit. Mi-am băut minţile, şi vreo 500 de cântece ar fi ajutat nişte oameni, dar nu le-am scris… Le-am diluat în vodkă, amestecat în noroi. Am cu ce mă mîndri? Cică se spune că noi, poeţii, putem vesti adevărul şi din glodul cel mai de jos. Prostii! Taman celor care li se dă, li se cere. Trebuie să trăim cât mai curat, în curăţie supremă. Căci totul e aşa fragil, aşa lipsit de apărare. Vedeţi cum buruienile podidesc răzoarele cu flori…

CELE 5 MARI CALITATI ALE CREIONULUI

"Sa fii asemenea unui creion. El are 5 mari calitati pe care trebuie sa le mentii: 1. Poate scrie lucruri mari, dar intotdeauna este o mana care-l conduce. Tot asa si in viata ta este mana lui Dumnezeu. El te conduce totdeauna conform dorintei Lui. 2. Din cand in cand mai trebuie oprit din scris si folosita ascutitoarea. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te fac mai bun. 3. Creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce e gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce inseamna neaparat este faptul ca te mentii pe drumul drept. 4. La creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mana din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau. 5. Lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata ta lasa urme,astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta!" o zi minunată .pr isaia

Thursday, March 13, 2014

Cum a ajuns Muntele Athos "GRADINA MAICII DOMNULUI"



După înăltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sf. Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf. Fecioară Maria, urmând poruncii Mântuitorului: „Mergând învătati toate neamurile... si propovăduiti evanghelia la toată zidirea", Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro să meargă la propovăduire.

In chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, după a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta, trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca să meargă la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple păgâne.

Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: In insula Cipru, fusese rânduit episcop, Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de către apostolul Varnava, ucenicul Sf. Ap. Pavel.

După un timp, oarecare, Lazăr a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odată înainte de a-si da obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioară; dar stiind bine, că el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmăreau, ca să-l ucidă, a scris o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruintă si cu adâncă smerenie, ca să vină ea la Cipru, spre a-I împărtăsi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului.

Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sf. Lazăr, că-i va îndeplini dorinta, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia. Primind acest răspuns, Sf. Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă si a trimis îndată corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotită fiind de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija căruia o lăsase Mântuitorul - si de alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru.

Vântul însă fiind împotrivă, - după dnmnezeiasca rânduială de sus - se pomeneste după câtăva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânăstirii Ivirilor de azi.

Când s-a apropiat corabia de tărm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au căzut cu fetele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăti; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat; Iesiti noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrâni si alergati în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într-nsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui si prăbusindu-se în adâncurile mării.

Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: „O fii luminati, ascultati. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul si Dumnezeul meu. Voi însă, nu veti mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbati din toată lumea, ca să vietuiască în curătie, după chipul îngerilor.

După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru.

Desigur însă, că viata călugărească de aici a luat fiintă mai întâi sub forma de sihăstrii si de schituri Pe lângă sihastrii, mai veniră apoi si chinovitii, care începură să zidească mânăstiri.

Ca organizator al Sf. munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună cu alti râvnitori de viată monahicească, întemeie marea mânăstire Lavra, pe la anul 963.

Pentru viata sa, plină de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor.

Prin secolul. al X-lea, viata monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mânăstirile Aghiorite si intră în rândurile monahilor. Lor le urmează împărati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe.

Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a răspândit în toată lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, dăruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânăstirilor din Sf. Munte.

0 chestie care merită să fie cercetată este si interzicerea intrării femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte. După o veche traditie, păstrată prin viu grai, se povesteste că, Plagudia, sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abătut si pe la muntele Athos spre a vedea mânăstirea Vatoped zidită de către sotul său.

Primită în port de către monahii a mers până în tinda Bisericii, unde este până astăzi Icoana Maicii Domnului numită vie. Aici auzi o voce tunătoare: „Opreste-te si întoarce-te înapoi căci eu sunt împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi linistea supusilor mei ? Să stiti că de azi înainte, nici o femeie nu va mai călca pământul sfânt al acestui munte"

De atunci si până azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin excelentă al monahismului ortodox. )