Saturday, April 26, 2014

Duminica Tomii

Biserica Ortodoxa il sarbatoreste in Duminica a II-a dupa Pasti, pe Sf. Apostol Toma. In aceasta zi, Mantuitorul S-a aratat ucenicilor prin usile incuiate, pentru a doua oara dupa Inviere. Pentru ca Toma nu credea in Invierea Mantuitorului, Iisus l-a indemnat sa-i atinga semnele ramase pe corp in urma rastignirii Sale. Dupa acest moment, Toma il marturiseste fara nicio indoiala pe Iisus Hristos ca Domn si Dumnezeu, realitatea Invierii Domnului fiind dovedita astfel inca o data pentru cei care nu puteau crede. Sursa


Când vrei să spui despre cineva că este îndoielnic, încăpățânat, că nu se încrede ușor într-o teorie demonstrată și că își calcă din cuvântul dat, ne vine imediat pe buze expresia: „Ești Toma necrediciosul!”.

Astfel, Sfântul Apostol Toma a devenit un mic Iuda, un alt personaj negativ din paginile Sfintei Scripturi. Chiar așa o fi? Iar dacă este așa, oare de ce cultul liturgic îi consacră o Duminică în cursul fiecărui an bisericesc? Care este motivul pentru care Sfânta Biserică își amintește de Toma în prima Duminică, după Învierea Domnului?

Dacă deschidem paginile Sfintei Scripturi, dar și unele scrieri istorice ale lui Eusebiu de Cezareea și Tertulian, vom găsi un tablou cu totul opus – Toma era unul din cei mai credincioși apostoli ai Învierii Domnului Iisus Hristos.

În cărțile Noului Testament, Sfântul este amintit de mai multe ori în dialog cu Hristos și cu ceilalți ucenici. Dintre toate, cea mai convingătoare, este intervenția lui Toma în contextul morții și învierii lui Lazăr. Se punea problema ca Iisus să se întoarcă din nou în Iudeea, acolo unde fusese amenințat cu moartea. Ucenicii i-au atras atenţia lui Hristos asupra pericolului, dar El a rămas neclintit. Atunci Toma a zis: „Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El!” (Ioan 11,16).

Așa a făcut. A fost martor la multele pătimiri ale Mântuitorului, L-a văzut sus pe Cruce și, cu siguranță, în după amiaza zilei de vineri, de departe, a privit dimpreună cu femeile cum a fost pus în mormântul cel rece. Apoi, toți s-au risipit și s-au ascuns, așa cum i-a găsit Domnul în Duminica  Învierii, „ascunși de frica iudeilor”. Dintre toți 11, doar Toma lipsea! Unde să fi fost?

Un răspuns pertinent și vrednic de crezare ni-l dă Sinaxarul Bisericii Iacobite Siriene din Malabarul Indiei,  numit Paremmakkal Varthamanappusthakam. Cartea istorică a Bisericii Siriene Iacobite din India prezintă o altă fața a apostolului care a creștinat coastele vestice ale Indiei.

Din ziua de vineri, apostolii nu mai știau nimic despre ce se întâmplase cu dragul lor Învățător. Au stat ascunși, apostolii într-o casă și femeile, dimpreună cu Maica Domnului, la casa lui Ioan Marcu. Nu știau ce se va întâmpla cu ei, toată Nădejdea lor se risipise, fusese îngropată. Sâmbătă au stat la fel de ascunși. Duminică noaptea, unul dintre ei nu mai avea stare. Voia să știe ce s-a întâmplat la mormânt… oare surorile or fi bine? Își muncea mintea Toma… Nu mai avea răbdare. Nu prea mai aveau nici apă, nici mâncare și niciunul nu avea curaj să meargă să cumpere. Nici măcar Petru... Toți erau deznădăjduiți și îndoielnici asupra soartei lor, se simțeau abandonați și ai nimănui.

Toma a sfidat moartea și a ieșit din ascunzătoare cu prețul vieții, fiind conștient că toți apostolii lui Iisus din Nazaret erau căutați de farisei și de bătrânii poporului. A mers spre mormânt, dar a văzut paza și soldații și nu s-a apropiat. A făcut rost de cele ale gurii și, spre dimineață, s-a îndreptat spre ascunzătoare, acolo unde i-a găsit pe frați plini de speranță – Domnul înviase!

Conform sursei sirene, Toma a crezut din primul moment, iar dialogul dintre el și ceilalți frați nu denotă o îndoială asupra învierii, ci asupra posibilității arătării Domnului cu trupul pământesc.

Oricum am interpreta evenimentele, din toate reiese că Sfântul Apostol Toma nu își merită numele de „necredinciosul”. Ar fi mai bine să îl numim „curajosul”. A fost un om plin de curaj, când a ieșit din ascunzătoare, cu prețul vieții. A fost curajos și în vestirea evangheliei într-o parte de lume care încă nu era foarte cunoscută contemporaneității sale – India.

„Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El”a fost împlinit întru totul, Sfântul Toma primind moarte martirică în ţinutul îndepărtat al Indiei, pe coasta Malabar, aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras.

De multe ori ne grăbim să-l acuzăm pe Toma de necredință și îndoială. Însă, poate că a venit timpul că să zicem ca și sinaxarul malabarez: „O, Doamne, dacă aș fi și eu ca Toma curajosul…!”.Sursa

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox şi sufletul morţilor în Calendarul Popular. Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici“ şi „acolo“ Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.

Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive (rituale) în cimitir, lângă biserică sau în camp, la iarbă verde.. „Acolo“, după un an de post şi izolare, bărbaţii se întâlnesc cu femeile pentru procreare, se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe Pământ şi în iarbă, sau date de pomană de rudele de „aici“. Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii „aici“, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separate, oamenii „aici“ şi Blajinii „acolo“, dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici“.Sursa



Wednesday, April 23, 2014

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Marelui Mucenic Gheorghe. Sfantul  sa va ocroteasca si sa va ajute sa va mantuiti.
Mormântul Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe - Lida, Israel
Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Vechiul Cairo 
Inchisoarea si lanturile Sfantului Gheorghe

Monday, April 14, 2014

Thursday, April 10, 2014

Minunile Sf. Ierarh Calinic de la Cernica

Una din cele mai mari minuni facu­te de Sfantul Ierarh Calinic dupa ca­nonizare a fost vindecarea completa a unui credincios paralizat de opt ani. Iata cum s-a savarsit minunea. In co­muna Lopatari, Buzau, traia Nica Dragan. Era agricultor. In anul 1940 s-a ca­satorit si a avut doi copii: Pantelimon si Maria. Ambii sunt casatoriti. In anul 1950, Nica Dragan a fost operat.

Dupa operatie a paralizat. Zadar­nic l-au dus rudele la cele mai mari spitale, nimeni nu-l putea vindeca. Ba inca nici sotia lui nu-l mai ingrijea. Copiii l-au dus la mai multe spitale de specialitate. Doctorii au facut totul ca sa-l ajute cu ceva. Insa a fost in zadar. Nervii lui erau aproape morti.

Apoi a fost dus la Manastirea Cernica, ca sa-l vindece Sfantul Calinic. Bolnavul se ruga fierbinte la Maica Domnului si la Sfantul Calinic. Suferea de opt ani si nu mai putea rab­da. Deodata a observat ca incepe sa simta. O caldura straina ii trecea prin trup, Dumnezeu S-a milostivit de el si a inceput sa-i vindece durerile. In noaptea de Inviere si-a recapatat gra­iul. De mare bucurie si emotie, bolnavul a inceput sa strige tare in biserica. Lumea a observat minunea. Bolnavul si-a tras usor trupul catre racla. Ner­vii incepeau sa lucreze.

Aceasta este prima parte a vinde­carii sale. A doua zi s-a facut Sfantul Maslu cu sapte preoti. Vindecarea pro­gresa. La al saselea Sfant Maslu, dupa cum marturisesc preotii slujitori, pe cand se citea Sfanta Evanghelie, bol­navul, asezat pe un scaun, a simtit ca unul dintre cei sapte preoti slujitori a venit si, saltandu-l usor de subsuori, i-a soptit: „Scoala-te si mergi!“

Bolnavul, uimit, socotea ca cel care l-a ridicat este un parinte. Deci, in va­zul si spre mirarea tuturor, Nica Dra­gan s-a sculat pe picioarele sale si in­cet a inceput sa mearga spre Sfantul Altar. Pentru toti era o minune. Dupa opt ani iata, se scoala si merge singur! Sfantul Calinic il ridicase de pe sca­un si ii poruncise sa umble! Preotii, uimiti, au oprit Sfantul Maslu. Unul dintre ei a zis: „Sa-l impartasim! De aceea a mers spre Sfantul Altar. Cere Sfanta Impartasanie!” Bolnavul tre­mura pe picioare. Obosise. L-au spriji­nit preotii, l-au apropiat de sfintele usi, i-au citit o rugaciune, ca era spo­vedit, si l-au impartasit cu Trupul si Sangele Domnului. In clipa cand bolnavul a inghitit Sfanta Impartasanie, a simtit pentru a treia oara o caldura straina in corpul sau si trupul i s-a in­tarit. Din ceasul acela bolnavul a in­ceput sa mearga iarasi pe picioarele sale, sa manance singur, sa vorbeasca, sa se inchine, sa se bucure, sa laude pe Dumnezeu, sa fie din nou redat vietii. Dupa aproape un an de zile a ple­cat singur, cu desaga in spate, din ma­nastire in manastire, sa multumeasca Domnului si Sfantului Calinic, bi­nefacatorul sau. L-am auzit cu totii marturisindu-ne minunea. I-am va­zut mana care a fost bolnava, intepata de doctori. I-am vazut actele de spital prin care era declarat „bolnav incu­rabil”. I-am vazut si lacrimile in ochi si bucuria inimii si i-am simtit caldura si convingerea cu care marturisea minunea. Pentru toate sa fie Dumnezeu slavit si Sfantul Ierarh Calinic laudat! Cititi mai mult

Pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.



Sf. Ierarh Calinic de la CernicaAcest fericit părinte Calinic s-a născut în oraşul Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români temători de Dumnezeu şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.
Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de stareţul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească şi de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-şi numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.
În Mănăstirea Cernica a vieţuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă.

În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului, unde a săvârşit mari fapte şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să petreacă viaţa sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor.
Sf. Calinic de la Cernicanul Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi bolnav fiind, a venit iarăşi la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorinţă, în tinda bisericii sfântul Gheorghe.
Cât timp a vieţuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viaţă aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieţii mănăstireşti, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milos şi darnic faţă de toţi.
Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci şi văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărţit cu milostivire întru faceri de bine.
Încă şi azi mult ajutor şi mare folos sufletesc dobândesc toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către acest smerit ales al Domnului.

Monday, April 7, 2014

De la Primavara din nou la Iarna


























Dumnezeu a creat si viata plantelor


Dumnezeu a creat lumea din nimic. Priviti si acest clip video cum din aceste seminte apare viata plantelor.