Sunday, May 31, 2015

Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile, Cincizecimea)


Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Cel ce pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea, si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Amin


Duminică, 31 mai, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, creştin-ortodocşii sărbătoresc Pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor lui Iisus. În tradiţia populară, sărbătoarea este numită Duminica Mare, Cincizecimea sau Duminica Rusaliilor.

Sărbătoarea aceasta anuală, numită în tradiţia populară Duminica Mare sau Rusaliile, este orânduită totdeauna la 10 zile de la Înălţarea Domnului la cer şi la 50 de zile după Paşti. În bisericile ortodoxe  este preamărit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus „Mângâietorul lumii, Duhul Sfânt, promis de Hristos”: „ Atunci din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet mare, ca de suflare de vânt, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până în acea zi”, iar evenimentul religios a fost descris în cartea „Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4).

Istoricul sărbătorii
În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, ucenicii lui Hristos au fost acoperiţi de înţelepciune, de lumină, de râvnă şi de mulţime de daruri dumnezeieşti, trezind uimire în rândul celor care-i ascultau, ştiut fiind faptul că ucenicii erau oameni simpli, fără studii.

În acea zi, Sfântul Apostol Petru s-a adresat mulţimii, iar după ce-au ascultat predica lui însufleţită s-au convertit la creştinism 3000 de „suflete”. Cei convertiţi la credinţa lui Hristos au format prima comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), considerată nucleul Bisericii creştine. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să  nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină.

Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos. Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile) încheie ciclul sărbătorilor pascale. Odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, comunitatea creştină sărbătoreşte şi ziua de naştere a Bisericii Creştine. Ineditul eveniment completează ciclul pascal început la Florii.
Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, fiind celebrată încă de pe vremea apostolilor. Până la începutul secolului al V-lea, creştinii sărbătoreau în aceeaşi zi Înălţarea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh-Cincizecimea.

Apostolul Matia, ales în locul lui Iuda trădătorul
La 50 de  zile după Înviere, ucenicii s-au adunat din nou pe Muntele Măslinilor pentru a alege un apostol, care să-l înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul, apostolul trădător. Sfântul Matia a fost ales de  Apostoli, prin tragere la sorţi.

Despre alegerea noului apostol care trebuia să întregească grupul celor 12 apostol, Sfântul Evanghelist Luca ne relatează acest eveniment în Faptele Apostolilor: "Şi au pus înainte pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: "Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; şi el s-a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli“ (Fapte 1:23-26).

 Iisus despre Botezul cu Duhul Sfânt
Înainte de Înălţarea Sa la cer, Domnul Iisus era  împreună cu cei 12 ucenici ai Săi şi le-a vorbit despre botezul cu Duhul Sfânt: “Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” (Fapte 1:4-5)  Apoi, Iisus le-a mărturisit cum se va manifesta prezenţa Duhului Sfânt în vieţile lor: “Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” După  această mărturisire, pe când se uitau ei la El, Iisus s-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. (Fapte 1:8-9)

Duhul Sfânt, Mângâietorul lumii, s-a pogorât peste Apostoli
Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt, ce s-a întâmplat „nu după multe zile” de la Înălţarea Domnului Iisus la cer şi anume după 10 zile, este descris în Faptele Apostolilor (capitolul 2).

În Bisericile Ortodoxe este sărbătorit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus “Mângâietorul lumii-Duhul Sfânt”, promis de Hristos. În ziua Cincizecimii, ucenicii erau împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer, fără veste, un vuiet mare, ca vâjâitul unui vânt puternic, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Apostolii au vorbit în limbi necunoscute de ei
Atunci toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi-au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până atunci, după cum îi îndemna  Duhul să vorbească. (Fapte 2:1-4). În acea zi, ucenicii lui Hristos au fost acoperiţi de înţelepciune, de lumină, de râvnă şi de mulţime de daruri dumnezeieşti, trezind uimire în rândul celor care-i ascultau, ştiut fiind faptul că ucenicii erau oameni simpli, fără studii.

În ziua Pogorârii Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. După acest eveniment, Apostolii au început să  răspândească învăţătura Mântuitorului şi altor neamuri, în diferite limbi. În mod miraculos, Apostolii s-au făcut înţeleşi de toţi iudeii veniţi la Ierusalim din tot Orientul.

Predica  Sfântului Petru şi prima comunitate creştină
În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Petru s-a adresat mulţimii. Predica lui apostolică s-a bucurat de un  uriaş succes şi atunci s-au convertit la creştinism, primind botezul, 3000 de  „suflete.”  Cei convertiţi la credinţa lui Hristos au format prima comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), considerată nucleul Bisericii creştine. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.

 Tradiţii pentru spor şi sănătate
Un ritual deosebit pentru noroc: Şapte rugăciuni în genunchi

În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte  vecernia Plecării genunchilor, ritual care se deosebeşte  de  slujbele obişnuite. Preotul este îmbrăcat cu toate veşmintele liturgice; el citeşte , stând în genunchi, în faţa Sfintelor Uşi, şapte rugăciuni, împărţite în trei grupe. În aceste rugăciuni speciale, preotul invocă cele Şapte daruri ale Sfântului Duh Pogorât peste ucenici în acea zi.

În Duminica Rusaliilor, deşi este praznic împărătesc, slujitorii şi credincioşii îngenunchează pentru că darul Duhului Sfânt este foarte mare, iar plecarea genunchilor arată sentimentul de smerenie şi de rugăciune stăruitoare necesară pentru a fi vrednici de Pogorârea Sfântului Duh. Tradiţia creştină spune că participanţilor la ritualul Plecării ghenunchilor li se împlineşte cea mai fierbinte dorinţă.

În Duminica Pogărârii Duhului Sfânt se practică ritualuri care să îndepărteze puterea Rusaliilor, cunoscute în popor ca zâne rele, iele sau împărătesele văzduhului.

Rusaliilor le place să danseze fără să fie văzute
În tradiţia populară  se spune că acela care pândeşte Rusaliile şi doreşte să le vede dansând  va avea probleme mari de sănătate. 

Frunzele de nuc şi de tei alungă paguba şi ielele
În biserici se aduc în ziua de Rusalii frunze de nuc şi flori de tei. După ce sunt sfinţite, aceste ofrande se împart credincioşilor, ca simbol al limbilor de foc pogorâte asupra apostolilor. Tradiţia spune că este bine ca ramurile verzi cu frunze de nuc şi flori de tei să împodobească ferestrele casei şi icoanele, având puteri protectoare împotriva ielelor şi a pagubei.

Se împodobesc porţile şi uşile cu ramuri verzi
Oamenii îşi împodobesc uşile şi ferestrele cu frunze de leuştean, cu usturoi  şi mai ales cu ramuri verzi de tei, plantă care alungă spiritele rele şi paguba. Ramurile de tei unt păstrate în gospodărie pe timpul verii, pentru a însoţi rugăciunile de alungare a furtunii şi grindinei.   

Rusaliile sunt zâne capricioase
În credinţa populară, Rusaliile sunt zâne capricioase şi răzbunătoare. Ele dansează în văzduh sau pe pământ în timpul nopţii, aşezate în cerc.  Dacă un sătean calcă pe câmp, pe locul unde au dansat Rusaliile, un loc unde iarba rămâne arsă, acesta se îmbolnăveşte şi nu mai poate să meargă, fiindcă „a fost luat de Rusalii”.  De aceea, cu şase zile înainte de Rusalii, în multe zone din ţară, oamenii sunt prevăzători şi sunt atenţi  să ocolească locurile în care iarba este arsă şi să nu răspundă dacă sunt strigaţi pe nume pe timpul nopţii.     

Ceata căluşarilor este vindecătoare
Mai ales în Oltenia, de Rusalii este specific „Dansul Căluşarilor”, ca un remediu pentru starea sufletească a celor care au văzut sau se tem de Dansul ielelor. Căluşarii merg la casele sătenilor care au probleme de sănătate sau se crede că ielele le-au „ pocit” minţile. 

Căluşul este un dans la care participă, de obicei, nouă feciori, un vătaf (conducătorul), un mut (cel care deţine  leacurile magice) şi un stegar. Dansul căluşarilor se desfăşoară după un anumit scenariu. Căluşarii fac un legământ de ceată care trebuie respectat o anumită perioadă, ţinând mâna pe steag .

Prin dansul lor misterios, însoţit de clopoţeii care au rolul să alunge spiritele rele şi ielele, de salturile  în timpul dansului şi mai ales de traista  mutului, căluşarii sunt singurii care-i pot vindeca pe oamenii „furaţi” de iele. Căluşarii redau prin jocul lor victoria Căluşului împotriva Ielelor sau Rusaliilor, care puteau să-l fure pe cel care răspundea când era strigat de ele. În acest caz, căluşarii au misiunea de tămăduitori. 

Talismanele protectoare se poartă la brâu
Tot în ziua de Rusalii, în multe zone ale ţării, oamenii se protejează de  pagubă sau de necazuri „nefireşti” cu ajutorul talismanelor.  Cel mai puternic talisman este realizat din frunze de pelin, boabe de usturoi şi din tămâie şi se păstrează într-o punguţă roşie, care se poartă la brâu. 

Doar oamenii credincioşi văd pe cer dansul ielelor
Tradiţia spune că, în Duminica Cincizecimii, oamenii credincioşi văd pe cer dansul ieleleor, dar acestea nu au puterea să le facă niciun rău.

Se continuă pelerinajele la mormintele rudelor
De Rusalii, continuă pelerinajele la mormintele rudelor, în cazul în care unii credincioşi n-au ajuns la cimitir în ziua Moşilor de vară să aprindă lumânări şi să împartă ofrande.

În ziua de Rusalii sătenii evită scăldatul
În Muntenia şi Moldova, sătenii cred că Rusaliile sunt zâne ale apelor; de aceea ei evită să se scalde, pentru că există pericolul să se înece.

De Rusalii sunt botezaţi mulţi copii
Ca şi la Paşti, Rusaliile au devenit o sărbătoare rezervată botezurilor. De Rusalii sunt creştinaţi îndeosebi copiii cu probleme de sănătate.  

„Rusaliile reprezintă o sărbătoare foarte complexă, prăznuită pe parcursul a două zile. Denumirea provine de la cuvântul latinesc Rosalia. Mai întâi, praznicul de Rusalii a fost o sărbătoare cu reminiscenţe păgâne (Sărbătoarea Trandafirilor), din vremea ocupaţiei romane. Rusaliile erau zâne frumoase, dar rele, care aduceau necazuri oamenilor. În timp, sărbătoarea Rusaliilor s-a suprapus peste praznicul creştin postpascal al Cincizecimii, Pogorârea Duhului  Sfânt, iar Biserica  a acceptat această asociere pentru a sfinţi această zi şi pentru a îndepărta reminescenţele păgâne.

În simbolul creştinismului, noi mărturisim despre Duhul Sfânt că El este „Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede, cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit care a grăit prin prooroci”. El este veşnic.  Deci este fără început şi fără sfârşit, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. El are toate atributele  Dumnezeirii şi este prezent şi activ în toate lucrările îndreptate spre  lume ale Sfintei Treimi”, precizează părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul N. Titulescu) 

: A doua zi de Rusalii sărbătorim Sfânta Treime
A doua zi după Duminca Rusaliilor, creştinii preacinstesc Sfânta Treime, o sărbătoare închinată Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Orice rugăciune creştină începe şi se sfârşeşte  cu invocarea Sfintei Treimi: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Credinţa în Dumnezeu - Sfânta Treime - constituie învăţătura fundamentală şi specifică  Bisericii creştine. În acestă zi, îl sărbătorim pe Dumnezeul creştinilor întru care suntem botezaţi şi pe care-l mărturisim în Crez. Dumnezeu este unul în fiinţa Sa dumnezeiască şi întreit în persoanele Sale.

 Sfânta Treime este un Dumnezeu în trei ipostaze,Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
În ziua de Rusalii a fost cinstit în mod deosebit Duhul Sfânt, sfinţitorul vieţii noastre, care este a treia persoană a Sfintei Treimi. Dar Duhul Sfânt vine de la Tatăl şi este trimis prin Fiul; de aceea există o legătură bine definită între cele Trei Persoane.

Definirea dogmei despre Sfânta Treime este meritul Sfinţilor Părinţi participanţi la Sinoadele ecumenice: Sinodul I (care a avut loc în anul 325) şi Sinodul al II-lea, care s-a desfăşurat în anul 381 la Constantinopol. Este foarte greu de înţeles această dogmă a Sfintei Treimi, despre care s-au scris numeroase tratate de-a lungul veacurilor şi s-au dat multe explicaţii, unele mai simple şi altele mai complexe. Pentru noi, creştinii, este important că există un singur Dumnezeu în trei ipostaze: adică Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Sfinţitorul lumii.

 La Niceea, Sfântul Spiridon a apărat Sfânta Treime
În timpul Sinodului Ecumenic de la Niceea din anul 325, convocat de Împăratul Constantin cel Mare, episcopul Spiridon s-a dovedit un fervent apărător al dreptei credinţe, împotriva ereticilor lui Arie, care luptau împotriva Sfintei Treimi. Atunci, el a făcut în faţa asistenţei o demonstraţie uluitoare:a luat în mână o cărămidă, a făcut deasupra ei semnul crucii, spunând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”. Strângând-o în mână, cărămida s-a descompus în cele trei elemente componente: în foc (a cărui flacără s-a înălţat în sus), în apă, care s-a scurs pe podea şi în pământ, care a rămas în palma sfântului. Spiridon a demonstrat că, aşa cum cele trei elemente componente din care este alcătuită cărămida pot exista într-unul, la fel şi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt pot fi Trei şi Unul în acelaşi timp. Astfel, a demonstrat Sfântul Spiridon existenţa Sfintei Treimi.

Saturday, May 30, 2015

MOSII DE VARA

Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară, menite să ne ostoiască dorul de cei dragi plecați în veșnicie. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon așezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc. Folosirea vaselor confecționate din argilă, se pare că are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păși „dincolo”, trupurile lor se vor face „oale și ulcele”. Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat.


Dintotdeauna moartea a provocat mâhnire și multă durere. Oricât ne-am strădui s-o evităm, rămâne o realitate cu care ne întâlnim adesea, până când noi înşine ne vom afla în ghearele ei. Când cineva drag trece „dincolo”, conducându-l către locașul de vremelnică așteptare a Dreptului Judecător, adeseori ne întrebăm: de ce moarte? Cum ar fi arătat existența fără ea? Ce facem cu dorul de cei lăsaţi acolo, departe de casă? Cum să ne împăcăm cu acest simțământ, atât de greu de purtat în taina sufletului? De ce Dumnezeu, Iubirea Însăşi, ne împovărează cu o așa sarcină?
În dor, îndeosebi noi, românii, trăim sentimentul unei legături intense cu cei apropiați plecați departe de noi ori în lumea cealaltă. Din inimă nu reuşim să ni-i scoatem. Dorul, după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, reprezintă simțirea acută a absenței celor dragi din orizontul nostru, un gol pe care alţii nu vor izbuti să-l umple nicicând. Tot marele teolog spunea că dorul aduce și păstrează în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la el sau se îndreaptă ceva din ființa celui ce dorește către cel dorit.


Am convingerea că ați trăit cu toții acest inefabil sentiment. Deși moartea ne-a despărțit de cei dragi, la soroacele rânduite de Biserică spre pomenirea de obște a celor adormiți simțim că ne aflăm în comuniune cu ei, că dorul se ostoiește, despărțirea devine suportabilă, durerea se alină, lacrimile capătă sens, tristețea se înăbușă de o dulce „revedere”.
Astfel de stări încercăm și în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, numită în popor Moșii de vară. Dar de ce tocmai acum popasul de rugăciune și aducere-aminte? Îi pomenim pe repausați cu nădejdea că Duhul Sfânt le va mângâia starea, așteptarea Dreptului Judecător, cu necurmata speranță că și ei se vor împărtăși de iubirea și lucrarea Duhului Sfânt, căci El strânge neamurile în unitatea credinței, adunând diversitatea la unitate, inaugurând veșnicia. Cincizecimea deschide vistieria vieţii noi, eterne, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ne ajuta la însuşirea lor în mod real şi activ. Prin Duhul Sfânt Hristos ne rămâne mereu alături. Aşadar, pomenindu-i, credem cu tărie că Domnul Se va afla și lângă dânşii până la sfârșitul veacului. În lipsa comuniunii cu ei, bucuria Rusaliilor nu ar fi deplină, căci Duhul Sfânt este Cel Care-L unește pe Hristos cu oamenii şi pe oameni cu Hristos. Tot Duhul Sfânt ne aduce negrăita bucurie a reîntâlnirii, pe calea rugăciunii, cu cei plecați în veșnicie.

Doar astfel înțelegem acribia străbunilor în a păstra nezdruncinată pomenirea răposaţilor, cu precădere la îndătinatele soroace statornicite de Biserică. Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon aşezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc.
Am gândit îndelung la emoționanta rânduială. Îmi amintesc, din copilărie, cum mama ori bunica umpleau ulcioare cu lapte ori castronele cu sarmale, apoi le împărțeau megieșilor, după întoarcerea de la biserică, unde, la sfârșitul dumnezeieștii liturghii, se ieșea în cimitir, pentru ca preotul să tămâieze și să stropească cu vin mormintele primenite, pline de flori. Bunica se dovedea mai tipicară. Nu gusta nici ea, dar nici nouă nu ne dădea, din bucatele pregătite, până ce nu împărțea de pomană. Bucuria noastră creştea când sfioasele bătrâne de prin jur veneau să ne aducă din ofrandele lor, puse în castroane din care aburii neastâmpărați ne pofteau la festinul mult așteptat. Lumânările arzând, alături de florile legate împrejurul vaselor cu mâncare, sporeau taina. Acum abia înțeleg că bucuria venea din împlinirea dorului celor ce ofereau darurile, căci rugăciunea săvârșită pentru cei adormiți reîmprospăta în suflete chipul prezenței persoanelor pomenite, arătând că iubirea adevărată n-o curmă nici moartea, că dragostea față de cei plecați nu se sfârșeşte vreodată. De aceea, după o ancestrală rânduială, se ataşa vaselor de lut câte un colăcel rotund, frumos rumenit de dogoarea cărămizilor încinse.
De ce oare înțelepții noștri bătrâni au ales să includă în ritualul Moșilor de vară străchinile confecționate din pământ? Nu cumva are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păşi „dincolo”, se vor face „oale și ulcele”? Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat, după cum glăsuiesc rugăciunile din slujba pogribaniei. Ce profund adevăr!
Se observă lesne o similitudine între etapele vieții umane și cele ale plămădirii unui vas de către olar. Nașterea poate fi asociată cu pregătirea și dospirea argilei. Creșterea, educarea și pregătirea pentru viață a puiului de om corespund cu modelarea obiectelor din lut. Etapele uscării și arderii acestora se aseamănă cu educarea și maturizarea insului. Virtuțile, frumusețea și așezarea duhovnicească a fiinţei ne trimit cu gândul la procesul de ornare a vaselor trecute prin fierbințeala cuptoarelor. Sfârșitul, desigur, se petrece cam în acelaşi chip cu spargerea ori deteriorarea vasului.
Revenind la dorul de cei dragi plecați în veșnicie, ostoit prin rugăciunea de pomenire a lor, se pare că unii se mistuie cu acest sentiment. Am auzit o bătrână ce-şi pierduse fiul în război zicând: „Mă voi duce în mormânt cu dorul de el”. Emoționant! Din veșnicie va face parte și dorul!

Thursday, May 21, 2015

21mai - ÎNALŢAREA DOMNULUI şi Sf. Împaraţi CONSTANTIN şi ELENA


 Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas.
 In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!" si "Adevarat S-a inaltat!".
 Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.
 Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin.
Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9).








 Sfantul Constantin a fost fiul imparatului Constantius Chlorus si al Elenei. S-a nascut la 27 februarie 272, in cetatea Naissus (astazi, Nis, in Serbia). Dupa moartea tatalui sau din 304, a fost proclamat imparat. Intra in conflict cu Maxentiu, fiul imparatului Maximian, pentru ca acesta dorea sa ocupe functia pe care el o detinea.
In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Noaptea, in vis, i se descopera Hristos si-l indeamna sa puna semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin va iesi biruitor din lupta.
In anul 313 va da un decret prin care va opri prigonirea crestinilor si astfel, crestinismul devine religie permisa in imperiu. Religia crestina va deveni religie de stat, in vremea imparatului Teodosie cel Mare (379-395).
Amintim ca in vremea imparatului Constantin s-a tinut primul Sinod Ecumenic, la Niceea in anul 325, unde a fost inlaturata erezia lui Arie si s-au alcatuit primele articole din Crez.
 Imparatul Constantin a murit in anul 337, la zece ani de la trecerea la cele vesnice a mamei sale. Imparateasa Elena, mama sfantului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost rastignit Hristos. A zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.