Friday, February 26, 2016

Cand va fi sfarsitul lumii


Cand va fi sfarsitul lumii
Un calugar din Muntii Neamtului, fiind multi ani pastor la oi, umbla cu oile manastirii prin toate poienile din Sihla si Sihastria. Mergand cu oile pe munte, a intalnit un sihastru pe care-l cunostea si l-a intrebat:
" Spune-mi, parinte, cand va fi sfarsitul lumii?"
Cuviosul, oftand din inima, i-a raspuns:
"Parinte Galaction, stii cand va fi sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica atunci cand nu va mai fi dragoste si intelegere crestineasca intre frati, intre rude, intre crestini, intre popoare. Atunci cand nu se vor mai iubi oameinii deloc, cu adevarat va fi sfarsitul lumii. Caci fara iubire si fara Dumnezeu, nu pot sa mai traiasca oamenii pe pamant!".


SAMARINEANCA


SAMARINEANCA
Când Iisus de prin Iudeea s-a-ntors iar în Galileea,
Domnul înspre ţara Sa prin Samaria trecea.
În Samaria sosind, la Sihar El s-a oprit
Lângă drum la o fântână, pentru un ceas de odihnă.
Atunci a venit să-şi ieie apă în vas o femeie,
Vasul plin când şi l-a scos: „ –Dă-mi să beau!”, i-a zis Hristos.
Ea-L priveşte cu mirare: „–Cum de îmi ceri apă oare,
Tu fiind de neam iudeu, iar samarineancă eu?”
„ – Femeie, de-ai fi ştiut de băut cin ţi-a cerut,
Tu-I cereai, iară El ţie datu-ţi-ar fi apă vie.”
„ – Fântâna-i adâncă tare, nu văd cum ai fi în stare
Apă vie să îmi dai, ori puteri mai mari Tu ai47
Decât Iacob cel bogat, ce fântâna ne-a lăsat,
Dintru care apă beau şi-ai lui fii pe când trăiau?”
„ – Cine-o bea din apa Mea niciodată n-o-nseta,
Ea se face lin izvor de viaţă curgător”.
„ – Doamne, zise-atunci femeia, dă-mi mie din apa-aceea,
Ca să nu alerg mereu şi să scot de-aici cu greu!”
Iar Domnul i-a cuvântat: „ – Vino cu al tău bărbat!”
„ – N-am bărbat”, dânsa a spus. „ – Ştiu, îi zise blând Iisus,
Cinci avuşi, pe care-l ai, nu-i bărbatul tău, aşa-i”.
„ – Doamne, cum le nimereşti, Tu pesemne proroc eşti?
Ştim că va veni în lume Mesia, Iisus anume,
Care multe ne-o-nvăţa, nu eşti Tu Iisus cumva?”
Iisus blând la ea priveşte – „ Eu sunt, Cel care-ţi vorbeşte!”
Atunci vasul şi-a lăsat şi-n cetate-a alergat,
La toţi pe câţi i-a întâlnit despre Iisus le-a vorbit,
„Doamne, dă-ne apa Ta, dă-ne-mpărăţia Ta!”

Sf. Ioan de Kronștadt și Sfântul Serafim de Sarov despre vremurile din urmă




Sf. Ioan de Kronstadt – Vedenie profetică asupra vremurilor din urma

“Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901. Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra.
 Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut! Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela.
Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!“. M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o Sf.-Serafim-de-Sarovmantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure,
voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet. Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”. Staretul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”.
 Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”.
„Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii“. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“ Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret: „Acestia cine sunt?”.
 „Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune? Staretul a raspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!“ Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.
 Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!).
 Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis.
 Doamne fereste si apara, ce grozavie! Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!» M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu.
N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga. L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?“. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca.
 Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”. Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.
Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare.
Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”. Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic. De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata.
 Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!“ Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa. Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice.
 M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!“. Am întrebat: „Si atunci, când vor fi pomeniti?“. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru ei!“. Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi.
L-am întrebat pe Staret:„Acestia cine sunt?”. Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta“. Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”. Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?“. – „Acestea-s pecetile antihristului”.
 Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret. Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme“, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.
 De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic.
 Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!“. Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii“. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.era înfipta steaua. Sus, pe cupola, În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru.
Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!“. Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?“. El a raspuns: „Antihristul!“.
De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.
 Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”.Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist. Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui.
 Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!“.
 Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“. Staretul a privit înapoi si a zis: „Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”. Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el.
Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este numele?“. – „Serafim de Sarov!“, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!“. Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit„Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901“.

Wednesday, February 24, 2016

SFATURI PRETIOASE ALE SFANTULUI SERAFIM DE SAROV


Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.

Așterne-ți acolo unde iși face culcuș pisica.

Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.

Culege cu îndrăzneală ciuperca pe care stau gâzele.

Sădește pomul acolo unde sapă cârtița.

Casa clădește-o pe locul unde se încălzește șarpele

Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.

Culcă-te și trezește-te odată cu păsările - vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.

Mănâncă mult verde - vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului
.
Înoată des - și te vei simți pe pământ, precum peștele în apă.

Privește cât mai des cerul - și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.

Taci mult, vorbește puțin și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pac

SFANTULUI SERAFIM DE SAROV


Parintele Arhimandrit Efrem de la Filoteu (ARIZONA )

x Parintele Arhimandrit Efrem de la Filoteu este cunoscut nu numai ca unul dintre marii duhovnici ai Sfantului Munte Athos, ci si ca un parinte misionar, care va face cunoscuta traditia atonita in America de Nord. Din 2005, parintele Efrem a intemeiat saptesprezece (acum 18 şi cu cea din Arizona 19 – n. m.) manastiri in Statele Unite ale Americii si Canada depinzand de Arhidioceza Ortodoxa Greaca a Americii si Canadei. Parintele Efrem s-a nascut in 1927 in Volos, Grecia, avand numele de botez Ioan. Si-a petrecut copilaria in saracie, ajutandu-l pe tatal sau in activitatea sa, insa urmand intotdeuana exemplul mamei sale evlavioase. La varsta de 14 ani a inceput sa-si manifeste vocatia pentru viata monahala insa abia la varsta de 19 ani primeste binecuvantare din partea duhovnicului pentru a merge in Muntele Athos. Odata ajuns aici va fi ucenicul batranului Iosif Isihastul care il va tunde in monahism noua luni mai tarziu, in 1948, cu numele Efrem. Sub ascultarea parintelui Iosif, a fost hirotonit diacon iar mai apoi preot. Dupa moartea lui Iosif Isihastul in 1959, tot mai multi ucenici doritori ai unei vieti monahale autentice au inceput a se strange in jurul parintelui Efrem, el insusi devenit intre timp un cunoscut povatuitor duhovnicesc. Parintele Efrem de la Filoteu Pe masura ce comunitatea a crescut obstea s-a mutat in Provata unde exista o cladire mai incapatoare insa, in curand, si aceasta s-a dovedit prea mica. Apoi, in 1973 a fost rugat de catre Chinotita (conducerea Sf-ului Munte – n. m.) sa se mute cu obstea in Manastirea Filoteu, unde a devenit staret. Datorita faptului ca parintele Efrem era recunoscut pentru discernamantul duhovnicesc, a fost de asemenea rugat sa trimita grupuri de ucenici pentru a repopula trei alte manastiri ale Sfantului Munte: Xiropotamu, Constamonitu, si Caracalu. Parintele Efrem de la Filoteu De asemenea a fost rugat sa trimita o obste de monahi la Marea Lavra, insa a refuzat. In cel de-al doilea volum al scrierilor sale, „Viata in Duh,” parintele Emilianos, Stareul Manastirii Simonos Petras, descrie calugarul ca pe un apostol care trebuie sa fie pregatit, in orice moment, sa i se spuna:” Pleaca de aici si mergi acolo. Lasa asta si fa aceasta.” Parintele Efrem in mod cert indeplineste acest ideal, deoarece in 1979 a facut o vizita in Canada si Statele Unite ale Americii, unde si-a dat seama ca voia Domnului este ca el sa revina aici. Pana atunci va face calatorii anuale in America de Nord, cea mai mare parte a timpului petrecand-o vizitinad comunitatile grecesti din diverse orase de pe continentul american. Fiii sai duhovnicesti numara acum cateva mii: mireni, calugari si preoti. Parintele Efrem de la Filoteu A continuat sa fie parintele duhovnicesc al manastirilor din Muntele Athos si al opt manastiri de maici din intrega Grecie. Nu a mai putut ramane staret al manastirii Filoteu din cauza sederilor indelungate in America de Nord, astfel incat in 1990 a numit un ucenic care sa-si asume aceasta responsabilitate. In prezent, parintele Efrem s-a stabilit la Manastiriea Sfantul Antonie cel Mare din Arizona.

.Motociclistul salvat de Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul


.Motociclistul salvat de Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

„Părinte, ieri am fost gata să mor, dar Dumnezeu m-a izbăvit. Aşa cum mergeam cu motocicleta cu viteză mare, deodată m-am izbit de o maşină şi am fost aruncat departe de acel loc. Dar în acea clipă, am văzut un monah bătrân care m-a apucat de mâna dreaptă şi astfel n-am păţit nimic.”

Povestește un preot evlavios care studiază în Tesalonic:

„Mai demult a venit la mine un tânăr care mi-a spus:

– Părinte, ieri am fost gata să mor, dar Dumnezeu m-a izbăvit. Aşa cum mergeam cu motocicleta cu viteză mare, deodată m-am izbit de o maşină şi am fost aruncat departe de acel loc. Dar în acea clipă, am văzut un monah bătrân care m-a apucat de mâna dreaptă şi astfel n-am păţit nimic.

Atunci i-am arătat câteva icoane de sfinţi şi fotografii cu părinţi duhovniceşti contemporani. De îndată ce a văzut fotografia Stareţului Paisie, a strigat emoţionat:

– Acesta a fost!

După câteva zile a venit din nou acel tânăr şi mi-a spus că în buzunarul de la mâneca dreaptă a canadienei ce o purta (exact în acel loc de unde Stareţul l-a apucat), a găsit două iconiţe, una cu Mântuitorul şi cealaltă cu Stareţul Paisie, pe care le pusese mama lui pe ascuns.
 Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul

Duminica izgonirii lui Adam din Rai sau a iertării.



După îndătinata tradiţie liturgică, înainte de începerea Postului Mare parcurgem o perioadă de trecerenumită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului.
Aceste numiri reprezintă o formulare populară a perioadei de şapte zile dinaintea postului propriu-zis, în care nu se face dezlegare la carne, ci doar la produse din lapte, ouă şi peşte. Se urmăreşte prin aceasta obişnuirea organismului cu alimente mai uşoare, fiind de fapt o etapă de tranziţie de la alimentaţia cu produse din carne la una exclusiv vegetariană.
Dacă sufletul este instruit în vederea luptei duhovniceşti din Postul Mare cu două săptămâni în urmă, prin cele două duminici speciale, a vameşului şi a fariseului, dar şi cea a fiului risipitor, iată că după Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi se alătură şi trupul acestei pregătiri, nu doar prin renunţarea la carne, dar şi prin rânduiala Bisericii din zilele de miercuri şi vineri, când nu se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie, fiind numite zile aliturgice.
Programul liturgic al acestor două zile ne înlesneşte accesul în ambianţa Postului Mare. Săvârşirea celor şapte Laude se face după rânduiala din post, cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul “Doamne şi Stăpânul vieţii mele”, însoţită de metanii, familiarizând astfel trupul cu nevoinţa pe care o vom săvârşi pe parcursul întregului post.
Prin aceste rânduieli, Biserica, ca o mamă grijulie, ne oferă binecuvântatul prilej de a ne pregăti mai stăruitor în vederea declanşării şi asumării luptei cu păcatele, asalt duhovnicesc care ne va duce pe cărarea virtuţilor mai aproape de Dumnezeu, nădăjduind astfel că “de vom posti după lege, după dreptate vom fi încununaţi”.
Dacă luăm în considerare că duminica dinaintea începerii Postului Mare este numită „a izgonirii lui Adam din Rai”, înseamnă că săptămâna brânzei amintește de șederea protopărinților neamului omenesc în Rai, unde nu au mâncat carne. De aceea și noi suntem îndemnați să lăsăm bucatele de carne, nădăjduind a câștiga starea lui Adam înainte de a fi izgonit, când îl putea vedea pe Dumnezeu. Însăși denumirea „albă” ne sugerează starea de curăție la care trebuie să ajungem în post, ce se vrea a fi reîntoarcerea noastră la starea paradisiacă pierdută prin păcat.
De altfel, învățăturile Triodului ne spun că Sfinții Părinți au statornicit săptămâna albă „ca un fel de curățire de mai înainte; cu încetul și treptat îndepărtându-ne de la mâncări grase, să primim frâul postului printr-o mâncare mai ușoară.” Să mai amintim că renunțarea la carne în această săptămână nu este benevolă, ci obligatorie. Sunt prevederi în Canoanele Bisericii, care fac referire la cei care se vor consuma carne în lunea brânzei să se canonisească cu 300 metanii și pocanie patru ani.
Spre finalul săptămânii, sâmbătă, Biserica a rânduit proslăvirea tuturor bărbaţilor şi femeilor, care s-au nevoit prin viață ascetică, post și rugăciune. Nimic nu este întâmplător în programul liturgic al Bisericii noastre. Această aducere aminte de toți cuvioșii și cuvioasele are în vedere, după spusele sinaxarului zilei următoarea țintă: „având ca pildă și călăuză viața lor și dobândind sprijinul și ajutorul lor, vom putea fi gata pentru luptele cele duhovnicești, mai cu seamă când ne gândim că și ei au avut aceeași fire ca și noi. Deci sfinții purtătorii de Dumnezeu ne îmbărbătează ca să săvârșim fiecare după putere multele lor virtuți spre a fi învredniciți ca și ei de aceleași răsplătiri.”
Cu alte cuvinte, în urcușul duhovnicesc al postului nu suntem singuri, ci avem alături pe sfinţii cuvioşi și cuvioase, care sunt modele de urmat, călăuzitori în dificila luptă cu patimile având ca scut asceza și pocăința. Cinstirea sfinţilor nevoitori nu vizează doar pe monahi, ci și pe laici. Ce trebuie să înțeleagă mirenii din această sărbătoare? Că lunga călătorie a Postului Mare cheamă și pe ei să devină „călugări după fire”, adică să se îndeletnicească mai stăruitor cu rugăciunea și postul, chiar dacă nu sunt viețuitori în mănăstiri, ci într-o lume clocotind de agitație. Răsplata va fi pe măsură
Ultimul răgaz duhovnicesc dinaintea începerii Sfântului și Marelui Post îl constituie duminica izgonirii lui Adam din Rai sau a iertării. Ni se cere în mod expres să iertăm tot ce avem asupra cuiva:„de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre” (Matei 6, 14-15). De ce trebuie să le cerem iertare și să-i iertăm pe semenii noștri? Ca și Domnul să ne ierte și nouă păcatele. Cutremurător! Nu primim iertare dacă ne dovedim incapabili s-o dăm. În măsura în care ne place să avem vrăjmași, Îi cerem lui Dumnezeu să ni Se arate dușma
Sunt cuvinte grele, dar veridice căci Mântuitorul Hristos nu glumea, nici nu arunca vorbe în vânt. Și totuși, din ce pricină Domnul a condiționat iertarea Lui de cea acordată de noi celor care ne-au făcut vreun rău voit sau inconștient? Răspunsul ni-l oferă Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mila lui Dumnezeu se ascunde în milostivirea noastră față de aproapele”. Așa stând lucrurile, vom fi tentați să rostim mai ușor: „Iartă-mă!”

Monday, February 22, 2016

Măi copile, de unde vii tu? – Din iad vin! (o istoriară adevărată)


Un preot, mergând pe strada, întâlneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespalat, cu mâinile crapate, si-l întreaba:
- Mai copile, de unde vii tu?
- Din iad vin!
Preotul s-a minunat de copilul acesta.
- Cum îl cheama pe tatal tau?
- Satana!
- Dar pe mama ta?
- Aripa satanei!
- Dar frati si surori ai?
- Da.
- Cum îi cheama?
- Diavoli.
Si atunci preotul a spus:
- Unde stai, copile?
- Hai, ca eu stiu unde!
Si a mers cu preotul. Si în marginea satului îi arata o casuta stricata, veche si o ograda cu gardurile rupte. Preotul ia copilasul de mâna si intra acolo. Aude sfadindu-se în casa tatal cu mama sa.
Barbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: „Du-te de-aici, satano!” Barbatul zicea: „Tu esti aripa satanei!” Au trecut niste copii pe acolo: „Treci, drace, de-aici!” Dar femeia striga pe urma: „Vai de mine, casa asta este iad!”
Preotul a auzit de afara. Si atunci si-a dat seama de ce spune copilul ca vine din iad. El nu stia cum sa spuna. A auzit pe mama-sa ca este iad în casa ei; ca pe tatal sau îl cheama satana si pe mama-sa, aripa satanei, si pe fratii lui îi cheama diavoli. Asa auzea graind în casa.
Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugaciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curata, unde nu merg oamenii la biserica, unde se apuca si beau de dimineata, fumeaza si înjura, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pamânt!
Toata ziua înjuraturi, toata ziua batai, toata ziua suferinta. A intrat diavolul! Diavolul aduce ura, sfada, mânie, iutime, ocara, blestem, înjuraturi, batai, morti, betii, desfrâuri. Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!
Iar unde oamenii se scoala dimineata si se închina lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugaciunea în minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele carti, si rabda scârbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvântarea lui Dumnezeu si toate se rânduiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mântuirea noastra

Saturday, February 20, 2016

Călugărul cel simplu



Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el şi l-au rugat insistent să-i ajute să apere credinţa adevărată în faţa unui predicator evanghelic. Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinţi şi pe Maica Domnului.

Călugărul era simplu şi aproape analfabet şi s-a simţit stânjenit, dar după ce s-a gândit puţin, amintindu-şi ceea ce a citit despre sfinţi şi vieţile lor, l-a invitat pe predicatorul protestant să se întâlnească cu el şi a propus aceasta:

– Lăsaţi-ne să aprindem un foc în mijlocul pieţii din sat. Fiecare va trece prin el şi Dumnezeu va dovedi astfel care dintre noi poartă cu el Adevărul. În ziua următoare, dimineaţa devreme, sătenii au adunat lemne şi au clădit un rug în mijlocul pieţii. Părintele B. a sosit, dar predicatorul nu. El a fugit cu primul vapor din ziua aceea.

Întregul sat s-a bucurat pentru victoria glorioasă asupra predicatorului înşelător. Când părintele B. s-a întors la mănăstire, ceilalţi călugări l-au întrebat:

– Erai pregătit să treci prin foc?

– Eram neliniştit, dar nu m-am îndoit de credinţa noastră şi am gândit: Pe pământ eu nu merit nimic, decât să merg în iad. Ar fi mai bine să ard aici, pe pământ, decât să ard veşnic.

Astfel, acest smerit şi simplu călugăr a apărat credinţa aşa cum au apărat-o primii martiri şi părinţii duhovniceşti înaintea lui

Friday, February 19, 2016

UN PELERINAJ DE SUFLET IN CETATEA BUCURESTILOR



Joi, 18 februarie 2016,Inaltpreasfintitul Parinte Ioachim impreuna cu  preotii si credinciosii din cele 6 protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, au efectuat un pelerinaj la Centru Patriarhal  Bucuresti. Sfanta Liturghie a fost oficiata de  Inaltpreasfintitul Ioachim incojurat  de un sobor de preoti si diaconi ,raspunsurile la strana fiind date de catre corala "Ierotheos" a preotilor din Protopopiatul Onesti.




  


  Pelerinii ,cu multa bucurie suflet ,s- au inchinat  Sfintelor Moaste -
 a Sfintilor Imparati Constantin  si Elena intocmai cu Apostolii , a Sfantului Dimitrie Basarabov ,ocrotitorul Bucurestilor si a Sfantului Ierarh Nectarie,vindecatorul de boli


 
   In a doua parte a zilei ,la indemnul PF Daniel,Patriarhul Romaniei,au vizitat manastirea Antim,atelierele Arhiepiscopale si santierul Catedralei Mantuirii Neamului.




 
   PF. Patriarh Daniel a binecuvantat pelerinii veniti la Patriarhie din Arhiepiscopia Romanului si Bacaului,multumindu - le pentru efortul depus,laudandu- i pentru buna organizare de care au dat dovada, oferindu- le iconite si daruri .




Friday, February 12, 2016

ORASUL CU DOUA BISERICI - una la 240 m ADANCIME si alta la 505 m INALTIME




 Orasul Târgu Ocna este o stațiunea balneoclimaterică, situată în Judetul Bacău ,pe malurile râului Trotuș, acolo unde acesta primește apele afluenților Slănic și Vâlcele, și unde intră în depresiunea Tazlău-Cașin. Este străbătut de șoseaua națională DN12A, care leagă Oneștiul de Miercurea-Ciuc la 15 Km de Onesti  . În localitatea Târgu Ocna, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN12B, care duce la Slănic-Moldova și tot DN12A se intersectează acolo cu șoseaua județeană DJ116, care o leagă spre sud de Pârgărești și Oituz (unde se termină în DN11) și spre nord de Bârsănești (unde se termină tot în DN11).[4] Prin comună trece și calea ferată Adjud–Comănești–Siculeni, pe care este deservită de stația Târgu Ocna și de haltele de călători Saline și Cireșoaia.
 Onesti - DN12A- Miercurea Ciuc, la 15 Km de Onesti


     Statiunea Targu Ocna este renumită pentru izvoarele cu apă minerală sulfuroasă, sodică, clorurată, slab bicarbonatată, recomandate pentru tratarea afectiunilor ale tubului digestiv, cailor respiratori, reumatismale sau hepato-biliare dar si pentru mediul din Salina Trotus (Târgu Ocna), al carui microclimat este recomandat pentru tratarea afectiunilor respiratorii : astm si bronşită cronică.
       
   Cladirea primariei Targu Ocna este construita intre anii 1909-1912 dupa proiectul arhitectului Petre Antonescu. Cladirea este construita din piatra si caramida, in stil elceric cu influiente romanesti.
Ultima renovare a fost executata in 2002

GARA CFR SALINA  (1905)
Un alt punct important este si Prima sonda de foraj.
Prima sonda din Romania,sapata prin foraj mecanic garnitura fiind din lemn si sapa tip burghiu, la o adincime de 150 m a fost facuta in anul 1861.
Sonda se afla intre orasele Tg.Ocna si Comanesti.
În 1857, România devenea prima ţară din lume care extrăgea petrol în scopuri comerciale şi în cantităţi importante: 275 de tone anual.





  Principalul domeniu de activitate il constituie extractia, prepararea si comercializarea sarii.


Detine o  moderna baza de tratament si  agrement, amplasata in mina Trotus, la 240 m adancime, ofera conditii optime pentru: relaxare, miscare, tratarea afectinulor respiratorii, reculegere in lacasul sfant al bisericii orodoxe "Sfanta Varvara" si cunoastere in cadrul muzeului sarii.

- temperatura intre 12-13 grade
- distanta de la punctul de plecare=3.1 km
- adancimea pe verticala = 240 m
- diferenta de nivel fata de punctul de intrare=136 m
- altitudinea fata de nivelul marii=138 m
- suprafata utila = 8900 mp
- volulmul util = 6100 m3
- inaltimea camerei = 8m


 Populația orașului Târgu Ocna se ridică la 11.300 de locuitori Conform recensământului efectuat în 2011
Majoritatea locuitorilor sunt români (90,99%), cu o minoritate de romi (1,47%).
 Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (82,72%), cu o minoritate de romano-catolici (8,29%).

În urma săpăturilor arheologice efectuate încă din anul 1933 pe platoul Podei-Tisești , au fost descoperite primele așezări de pe aceste meleaguri datând din epoca neolitică.
Locuințele erau construite pe tălpi de lemn, cu pereții din bârne și nuiele peste care se aplică lutuială. Locuitorii acestor așezări erau cultivatori și crescători de vite, dovadă fiind numărul mare de oase de animale , râșnițe și vase de provizii. În această perioadă (neolitic) își are începutul exploatarea sării din această regiune; centrul de exploatare va deveni mai cunoscut în Evul Mediu.

La 15 martie 1410, Alexandru cel Bun întărea satul Stoenești (ulterior își va schimba numele în Ocna)

Celelalte așezări sunt menționate fie la sfârșitul secolului al VIII-lea Gura Slănicului, Mosoare, fie în prima jumătate a secolului al XIX-lea Geoseni, Văleni, Poieni, Pacuri, fie mai recent cartierul Galean.

În timpul Primului Război Mondial s-au purtat lupte sângeroase

Marele istoric Nicolae Iorga ne lăsa câteva însemnări interesante despre această perioadă: 13 octombrie 1917 - Nemții bombardează Ocna. 9 ianuarie 1918- Ocna e părăsită și distrusă.

Mausoleul eroilor din oraşul Târgu-Ocna este situat la 34,8 km de municipiul Bacău, pe marginea şoselei Tg. Ocna – Comăneşti,
 a fost ridicat în memoria ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial.
Monumentul a fost construit între anii 1925-1938
Lucrările au fost executate de către militari
În mausoleu sunt depuse osemintele a câtorva mii de oataşi români necunoscuţi.
Mausoleul este realizat din piatră, are înălţimea de 15 m, fiind compus din parter şi două nivele. În încăperile sale sunt expuse documente şi diverse obiecte prin care se evocă luptele purtate de români şi germani în vara anului 1917.
     
Cel mai important loc care troneaza deasupra orasului este Mănăstirea Măgura Ocnei

Mănăstirea a fost fondată de către Salomia monahia încă din 1653, aceasta dăruind partea sa de moștenire pentru construirea schitului. Schitul a mai fost atestat documentar în anii 1757, 1821, 1861 și 1846. În timpul primului război mondial, deși luptele s-au dat jur-împrejurul său, nu a fost, totuși, deloc avariat. Biserica mănăstirii a fost demolată de către autoritățile comuniste în 1960, iar piatra rezultată a fost folosită pentru împrejmuirea iazului mănăstirii. Bucătăria și trapeza au fost transformate în restaurant, atelierul de țesătorie a devenit sală de dans, cimitirul a devenit teren de fotbal, iar chiliile au fost transformate în spații de cazare.
Prin pozitia lui pitoreasca, schitul era cercetat de multi calatori straini care vizitau Moldova. Despre asezarea lui fermecatoare ne vorbeste si Gheorghe Asachi, atunci cand l-a insotit pe domnul Mihai Sturza intr-o calatorie prin Tara de Jos.

Batranul schit este martor al multor evenimente din secolul al XVIII-lea, al revolutiei din 1821 si al luptelor de pe Cosna si Ciresoaia, unde bravii ostasi ai Armatei a II-a Romane, prin juramantul "Pe aici nu se trece!", au facut cu piepturile lor zid de nepatruns in fata ofensivei austro-germane, in august 1917.

In acel an, Schitul Magura Ocnei a fost transformat in post de prim ajutor, unde sute si mii de raniti ai regimentelor ce luptau in zona, au primit primul ajutor in chiliile si curtea lui. Este o minune ca acest sfant locas, aflat in zona fierbinte a bataliilor, a scapat nevatamat de obuzele dusmane.

Dar de urgia comunista schitul n-a scapat; in anul 1964, biserica, care avea inscrise cele trei hramuri pe usa de intrare, a fost daramata pana in temelii, cu tarnacoapele, iar materialele rezultate au fost folosite la alte constructii in orasul Targu Ocna; maicile au fost alungate, aici amenajandu-se un punct turistic.

Mănăstirea si-a reluat viata monahala, la 28 mai 1990. Au sosit aici primele maici si arhimandritul Epifanie Bulancea. Luptandu-se cu greutatile financiare, muncind cu darzenie, acestia au ridicat din temelie o biserica catedrala si mai multe cladiri care asigura obstii o viata normala.

Asezamantul monahal de la Magura Ocnei este cladit in mijlocul padurii, pe o magura la altitudinea de 505 metri.

Pozitionarea acestui asezamant intr-un cadru mirific, binecuvantat de Dumnezeu, ca si istoria sa zbuciumata, sunt punctele forte care atrag aici, pe Muntele Magura, anual, mii de turisti romani si straini.   Astazi parintele Arhimandrit Epifanie Bulancea, staretul manastirii se bucura de roadele muncii si ascultarii .

Monday, February 8, 2016

Sf Ioan din Kronştadt (Descoperire cerească )

Descoperire cerească arătată în vis:
Eu, mult păcătosul Ioan din Kronştadt, scriu aceasta descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901.
Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloșia noastră. Scriu şi-mi tremura mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârșit, ca să descriu tot ce-am văzut!

Aceasta vedenie a fost așa: după rugăciunea de seara m-am culcat să mă odihnesc puțin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am auzit un zgomot ușor. Cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetișor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi să mergem cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareț, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi s-a făcut ușor şi vesel pe suflet. După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii. Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfințit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe Stareţ, mergând peste un câmp verde. Şi am văzut o mulțime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a răspuns cu blândețe: „Ale celor care au pătimit pentru credința în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost uciși şi au devenit mucenici!” Şi iarăși am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a vărsat!”. Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creștini!”.

Mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeșnice albe arzând, care începură sa cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau, prefăcându-se în praf şi cenușa. După aceea Stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi!” Şi am văzut pe nori șapte sfeșnice arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeșnice căzătoare?”. „Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele șapte sfeșnice de pe nori sunt cele Șapte Biserici Apostolești şi Sobornicești, care vor rămâne până la sfârșitul lumii”. Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”
Mulțime multă de norod înainta cu lumânări în mâini, cu feţe radioase şi vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, şi un mare număr de mireni, tineri, adolescenți şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Stareţ: „Aceștia cine sunt?”. „Aceștia toți au pătimit pentru Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica şi pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Stareţ, dacă pot sa mă alătur şi eu la aceasta procesiune?

Stareţul a răspuns: „E prea devreme pentru tine, mai răbda, nu este binecuvântare de la Domnul!”
Şi am văzut iar un sobor de prunci, care au pătimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele şi au primit cununi de la împăratul Ceresc. Şi iarăși am mers mai departe şi am intrat într-o biserica impunătoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Stareţul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.

Această biserică era tare mohorâtă. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânări de smoală care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rău mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului stătea un preot cu faţa cătrănita, iar sub prestol – o femeie, roșie toata, cu stea în frunte, striga de răsuna biserica: „Slo-o-bo-o-dă-ă!” (Sunt liberă!). Doamne ferește, ce grozăvie! Oamenii aceia începură să alerge ca niște smintiți în jurul prestolului, să ţipe, să şuiere, să bată din palme şi sa cânte cântece dezmățate. şi deodată a străfulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet năprasnic, pământul s-a cutremurat, şi biserica s-a prăbușit: şi femeia, şi oamenii aceia, şi preotul – s-au prăvălit cu toții în adâncul beznei – în abis. Doamne ferește şi apăra, ce grozăvie!
Am privit înapoi. Stareţul se uita la ceva, m-am uitat şi eu. „Părinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricoșătoare biserică?” – «Aceștia-s „cetățenii cosmosului”, ereticii, cei ce au părăsit sfânta şi soborniceasca Biserică şi au primit inovațiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserică nu se postește şi nu poți sa te împărtășești!»

M-am înfricoșat, zicând: „Doamne, vai nouă, ticăloșilor – moarte!”. Stareţul m-a liniștit însă, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roagă-te!” Şi iată, am văzut o mulțime de oameni care se târau chinuiți de o sete cumplită, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zărit, au început să strige: „Sfinți părinți, rugați-vă pentru noi. Atât de greu ne este, însă nu putem să ne rugăm. Taţii şi mamele noastre nu ne-au învățat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. şi au început sa plângă.

L-am urmat pe Stareţul care mi-a făcut semn cu mâna: „Vino şi vezi!” Şi am văzut o grămada de trupuri neînsuflețite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt trupurile acestea?”. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat să primească pecetea antihristică şi au suferit pentru credința lui Hristos, pentru Biserica apostolească. Pentru asta s-au învrednicit de sfârșit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roagă-te pentru robii lui Dumnezeu!”.
Deodată Stareţul s-a întors spre nord, făcându-mi semn cu mâna. M-am uitat şi am văzut un palat împărătesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate şi scorpioni ce se cățărau, zbierau, îşi înfigeau colții. L-am văzut pe ţar, șezând pe tron. Cu fata palida, plină de bărbăţie, citea rugăciunea lui Iisus.
Deodată, a căzut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare. M-am îngrozit şi am plâns amarnic. Stareţul mi-a pus mâna pe umărul drept: îl văd pe Nicolai II în lințoliu alb. Pe cap – o cunună de rămurele înfrunzite; cu faţa palidă, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Șoptea încetișor o rugăciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Părinte Ioane, roagă-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor creștini, că am murit curajos, ca un ţar – mucenic pentru credința lui Hristos şi Biserica Dreptmăritoare. Spune-le păstorilor apostolești să slujească o panahidă frățeasca pentru mine, păcătosul. Să nu căutați mormântul meu!”. Apoi totul a dispărut în ceaţă. Am plâns mult şi m-am rugat pentru ţarul mucenic.

De frică îmi tremurau mâinile şi picioarele. Stareţul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roagă-te şi spune-le la toți să se roage! Vino şi vezi!” Şi iată, am văzut zăcând o sumedenie de oameni morți de foame, unii rodeau iarba şi verdeața. Cadavrele altora erau sfâșiate de câini şi o duhoare cumplită umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credință! Din gura lor ies cuvinte de hulă, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Şi iată, am văzut o movilă înaltă de cărţi şi printre ele se târau niște viermi ce răspândeau o duhoare insuportabilă. L-am întrebat pe Stareţ, ce fel de cărţi erau acelea? – „Cărți ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toți creștinii prin învăţături străine!” Dar, îndată ce Stareţul s-a atins cu toiagul de cărţi, ele s-au aprins şi vântul a împrăștiat cenușa.
După aceasta m-am uitat şi am văzut o biserică. Pe jos, de jur împrejur se tăvăleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând să le citesc, Stareţul însă mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de mulți ani şi preoții le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei răposați roagă să fie pomeniți!”. Am întrebat: „Şi atunci, când vor fi pomeniți?”. Stareţul a răspuns: „Îngerii se roagă pentru ei!”.
Am pornit mai departe, şi Stareţul mergea așa de repede, încât de-abia reușeam să mă ţin după el. „Vino şi vezi!” – a spus Stareţul. Şi am văzut o masă mare de oameni, gonită din urmă de niște draci urâcioși, care-i băteau cu pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe Stareţ: „Aceștia cine sunt?”.
Stareţul a răspuns: „Aceștia-s cei ce s-au lepădat de sfânta credință şi de Biserica Apostolească şi Sobornicească şi au schimbat credința”. Erau acolo preoți, monahi şi monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, bețivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Feţele lor erau strașnice, iar din gură ieșea o duhoare respingătoare. Lovindu-i fără milă, demonii îi mânau într-o prăpastie îngrozitoare, din care izbucneau flăcări sulfuroase cu miros greu. M-am înspăimântat foarte şi mi-am făcut semnul crucii: „Izbăvește-ne, Doamne, de o așa soartă!”.
Şi iată, am văzut o mulțime de oameni, tineri şi bătrâni, îmbrăcați în straie ciudate, cărând o stea imensă în cinci colţuri; la fiecare colţ atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însuși sta proțăpit cu niște coarne zdravene, cu căpăţâna de paie, iar din gură îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculați voi cei pecetluiți cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toți pecețile: pe frunte şi la mâna dreaptă. L-am întrebat pe Stareţ: „Asta ce înseamnă?”.

– „Acestea-s pecețile antihristului”. Mi-am făcut semnul crucii şi l-am urmat pe Stareţ.
Deodată el s-a oprit, arătând cu mâna spre răsărit. şi iată, am văzut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânări aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zăpada: pe prestol – Crucea şi Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împărăteasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru puţină vreme”, în jurul prestolului stăteau patriarhii, episcopii, preoții, monahii, monahiile, mirenii. Toți cântau: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri şi pe pământ pace!”.
De bucurie mi-am făcut semnul crucii, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodată Stareţul a făcut un semn cu crucea în sus de trei ori şi am văzut o grămadă de cadavre zăcând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor uciși pentru cuvântul lui Dumnezeu şi cântând: „Aliluia!” Mă uitam şi plângeam amarnic. Stareţul m-a luat de mână, poruncindu-mi să nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a pătimit, vărsându-si preacuratul Său sânge pentru noi. Aşa şi cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toți își vor vărsa sângele, dobândind mucenicia şi luând cununa cerească!”.

Stareţul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu şi a arătat spre răsărit. Se împliniră cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii”. Şi iată, am văzut desluşit cupola templului de la Ierusalim. Sus, pe cupola, era înfiptă steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, şi încă alții mai încercau să pătrundă înăuntru. Am vrut să-mi fac semnul crucii, dar Stareţul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!”.
Am intrat şi noi în templu. Era plin de lume: am văzut tronul, peste tot ardeau lumânări de seu; pe tron sta imperatorul în porfiră de culoare stacojie; pe cap avea coroană de aur cu stea. L-am întrebat pe Stareţ: „Cine este acesta?”. El a răspuns: „Antihristul!”. De statură înaltă, cu ochii ca jăratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la faţă, viclean, perfid, strașnic. Sta cocoțat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru şi răcnea: „Eu sunt imperatorul şi dumnezeul şi stăpânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toți au căzut la pământ şi i s-au închinat, iar el a început să le pună peceți pe frunte şi pe mâini, ca să primească pâine şi să nu moara de foame şi sete.
Între timp, slugile antihristului au adus câțiva oameni cu mâinile legate, ca să-i silească să i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem creștini, şi credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipă le-a tăiat capetele şi s-a vărsat sânge creștinesc. După aceea au adus un tânăr la tronul antihristului, ca să i se închine lui, dar tânărul a strigat cu glas tare: „Eu sunt creștin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu ești trimisul şi sluga satanei!”. – „La moarte!” – a răcnit antihrist.
Iar cei ce primiseră pecetea, cădeau la pământ şi se închinau lui. Deodată s-a auzit un tunet, au strălucit mii de fulgere, lovind cu săgeți de foc în slujitorii antihristului. O săgeată uriașă a strălucit fulgerător şi o vâlvătaie de foc a căzut drept în capul antihristului, coroana s-a făcut țăndări: milioane de pasări zburau sfâșiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simțit cum Stareţul m-a luat de mână şi am mers mai departe. şi am văzut iar mult sânge creștinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsă: „Şi va fi sânge… până la zăbalele cailor!”. Doamne Dumnezeule, mântuiește-mă! Şi am văzut îngerii zburând şi cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Stareţul a privit înapoi şi a zis: „Nu te mâhni, sfârșitul lumii este aproape! Roagă-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Săi”.
Timpul era pe sfârșite. Stareţul a arătat spre răsărit, apoi a căzut în genunchi, rugându-se: m-am rugat şi eu cu el. După aceea Stareţul începu să se desprindă cu repeziciune de la pământ, înălțându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit că nu ştiam cum îl cheamă, şi am strigat: „Părinte, care îți este numele?”. – „Serafim de Sarov!”, răspunse blând Stareţul: „Să scrii tot ce-ai văzut pentru creștinii pravoslavnici!”
Deodată, deasupra capului a răsunat parcă un clopot imens şi, auzindu-i dangătul, m-am trezit „Doamne, blagoslovește şi ajută-mă pentru rugăciunile Marelui Stareţ! Tu mi-ai descoperit această vedenie cerească mie, păcătosului Tău rob Ioan, arhiereul din Kronştadt! 1901″.

sursa