luni, 1 februarie 2016

IERARHIA CEREASCĂ Serafimi, Heruvimi, Tronuri Domnii; Stăpânii.Începătorii,Arhangheli şi Îngeri.






IERARHIA CEREASCĂ
După gradul de sfinţenie a îngerilor, se poate vorbi de o ierarhie cerească. Sfânta Scriptură ne spune că sunt nouă cete îngereşti şi trei ceruri (I Cor. 12,2), conform cu descoperirea avută de Sfântul Apostol Pavel. Iar Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, spune că îngerii se împart în nouă cete.fiecare având numele şi misiunea sa.

Cele noua cete îngereşti se împart în trei ierarhii sau grupe.
Ierarhia cea mai aproape de Prea Sfânta Treime este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri.
Marele Prooroc Isaia spune că „serafimii stau înaintea lui Dumnezeu, fiecare având câte şase aripi” (Isaia 6,2).
Ei sunt in chipul focului, precum spune Sfântul Prooroc Daniil: „şi s-a aşezat cel vechi de zile; îmbracamintea lui era albă ca zăpada; iar parul capului; Sau curat ca lâna; tronul Său, flacări de foc; roţile Lui, foc arzător: Un râu de foc se revărsa şi ieşea din el” (Daniil 7,9).

Iar Sfântul Prooroc David zice: „Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc” (Psalm 103, 5).
 Serafimii îi aprind pe oameni cu focul dragostei dumnezeieşti, precum şi numele lor îi arată, pentru că în limba ebraică, „Serafim” se traduce „cel ce aprinde” sau „cel ce încălzeşte”.
După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu înţelepţii Heruvimi, cei cu ochi mulţi, care mai mult decât alte cete de mai jos, strălucesc neîncetat cu lumina intelegerii si a cunostintei de Dumnezeu.

Heruvimii, fiind luminati în tainele lui Dumnezeu, ale cunoştinţei adâncului şi înţelepciunii lui divine, luminează cu lumina lor şi pe ceilalţi îngeri şi pe oamenii credincioşi. Pentru că însuşi numele de „Heruvim”, în limba ebraică se tâlcuieşte „multă înţelegere” sau „revărsare de înţelepciune”.
Prin Heruvimi se revarsă înţelepciunea dumnezeiască şi se dă ochilor sufleteşti ai oamenilor, luminare spre cunoştinţa lui Dumnezeu (Iezech. 1,28).

Ceata a treia îngerească, numită a Tronurilor, stă înaintea celui ce şade pe scaun prea înalt (Isaia 6, 1). Se numesc aşa, căci pe dânşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu, precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul; adică nu cu Fiinţa, ci cu slujirea şi cu darul.

Cea de-a doua ierahie îngerească este formată din ceata Domniilor; a Puterilor cereşti şi ceata Stăpâniilor.

Ceata Domniilor poartă acest nume pentru că îngerii din această ceată domnesc peste ceilalţi îngeri care se află mat jos de ei. Ceata îngerească a Domniilor revarsă peste oamenii care sunt puşi de Dumnezeu ca stăpânitori, puterea stăpânirii cu bună înţelegere şi a iconorniei cele înţelepte, ca să domnească bine şi cu dreptate peste ţările încredinţate lor.
Aceşti îngeri îi ajută pe oameni să-şi stăpânească simţurile şi să-şi smerească patimile cele fără de rânduială, supunând pe trup duhului.

Ceata Puterilor Cereşti împlineşte fără odihnă voia cea tare şi puternică a lui Dumnezeu, stăpânind şi ocârmuind planetele şi stelele universului. Această ceată îngerească dă oamenilor darul proorociei şi darul facerii de minuni şi îi ajută pe creştini să rabde cu tărie necazurile vieţii şi să împlinească poruncile lui Hristos.

Ceata Stăpâniilor se numeşte aşa, pentru că aceşti îngeri au mare stăpânire peste diavoli. Ei risipesc puterea diavolilor şi-i izbăvesc pc oameni, ca să nu cadă în ispitele cele cumplite care îi duc la moarte şi la osânda cea veşnică a iadului.

A treia ierahie îngerească, cea mai apropiată de oameni, este formată din ceata Începătoriilor, ceata Arhanghelilor şi ceata Îngerilor.
Ceata îngereasca a Începatoriilor poartă acest nume pentru că îngerii care fac parte din ea au stăpânire peste îngerii ce se află sub ascultarea lor, făcându-le cunoscută voia lui Dumnezeu.

Ceata Începătoriilor are misiunea de a îndrepta toată lumea; aceşti îngeri păzesc hotarele ţărilor, tronurile împăraţilor; păzesc hotarele neamurilor, oraşele, cetăţile, satele, bisericile, preoţii şi ierarhii. Ei ajută popoarele şi bisericile să facă voia lui Dumnezeu.

Ceata Sfintilor Arhangheli are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorocirile cele înalte îngerilor şi prin ei, oamenilor.
Ultima ceată ingerească şi cea mai aproape de oameni este ceata Îngerilor: Aceştia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu şi voinţele Lui, povăţuindu-i să trăiască în dragoste, în fapte bune creştine şi în dreptate, împlinind întru toate voia Domnului. Căci de la dumnezeiescul Botez, fiecare creştin are un înger păzitor. Pe creştinii cei buni, îngerii îi ajută să nu cadă, iar pe cei căzuţi îi ridică, prin pocăinţă şi spovedanie şi niciodată nu ne lasă pe noi, deşi de multe ori greşim.CEATA SFINTILOR ARHANGHELI
Sfântul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: „Aceştia sunt cei care înmulţesc sfânta credinţă ortodoxă între oameni, luminând mintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii si descoperindu-le tainele credinţei”.
Sfinţii Arhangheli sunt in număr de şapte şi stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi Sfântul Apostol Ioan: „Ioan, celor şapte Biserici, care sunt in Asia ( … )şi de la cele şapte duhuri, care sunt inaintea scaunului Lui” (Apoc. 1,4). Aceştia sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Egudiiil şi Varahil.

Fiecare Arhanghel are o misiune de îndeplinit.
Sfântul Arhanghel Mihail se tâlcuieşte: „puterea lui Dumnezeu”şi este voievodul oştilor cereşti şi cel dintâi din ceata Sfinţilor Arhangheli. El este zugrăvit în haine ostăşeşti, având sabia într-o mână şi cumpăna în cealaltă mână.
El poartă sabia de foc a Duhului Sfânt şi are misiunea de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor.
Când Lucifer a greşit în cer (Isaia 14, 12) şi au început a cădea mulţime de îngeri, atunci toate puterile cereşti s-au tulburat. Iar Arhanghelul Mihail a venit în mijlocul lor şi a strigat: „Să luăm aminte!”. Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, căci toţi, luând aminte la glasul Arhanghelului şi la greşeala îngerilor care au căzut, s-au închinat înaintea lui Dumnezeu , preamărind numele Lui. Tot Arhanghelul Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicând: „Să te certe pe tine Domnul!” (Iuda 1, 9) De asemenea, el a însotit poporul ales, din Egipt în pământul făgăduintei.

El a adus cele zece pedepse peste poporul lui Faraon (Ieşirea Cap. 7-14). El s-a arătat păzitor oştilor lui Iisus Navi; căruia i-a zis: „Eu sunt căpetenta oştirii Domnului şi am venit acum!” (Iosua 5, 14). EI a stins cuptorul cel de foc în care au fost aruncaţi cei trei tineri din Babilon. EI l-a păzit pe Daniil cu viaţă, în groapa cu lei. EI a adus foc şi pedeapsă peste cetăţile cele desfrânate, Sodoma şi Gomora (Facerea Cap. 19). El i-a dat biruinţă lui Ghedeon, în luptă. El l-a scos pe Lot din Sodoma (Facerea 19, !5-17). El a făcut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Mânăstirea Dochiaru etc.
Iar la sfârşitul veacurilor, tot Arhanghelul Mihail, împreună cu ceata Arhanghelilor, va suna din trâmbiţă, va scula pe cei morţi şi va aduna toate popoarele pământului la judecată:„Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă la glasul arhangheiului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer” (l Tes 4, 16).
Sfântul Arhanghel Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor crestine al împăraţilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel Mihail. El este ocrotitorul celor ce se ostenesc în conducerea vietii sociale şi apărătorul celor nedreptăţiţi şi chinuiţi.
Gavriil se tâlcuieşte „bărbat-Dumnezeu”. El este arhanghelul bunelor vestiri, cele de bucurie, şi are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu. El este zugrăvit cu un crin în mână.
El nu mai poartă sabia de foc, ci crin de neîntinată bucurie.
El este dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blândeţe. Pentru aceasta, a şi fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria, din Nazaret, să-i vestească taina cea mare a Întrupării Domnului (Luca 1, 30-31).
Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului, dumnezeieştilor părinţi, Ioachim şi Ana.
El a vestit în templu, Sfântului Zaharia, că Elisabeta, soţia lui, va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Arhanghel Gavriil ducea la cer rugăciunea Fecioarei Maria, când petrecea în templu. El i se arăta adesea, îi descoperea taine negrăite şi îi aducea hrana ingerească în Sfânta Sfintelor. El a auzit cel dintâi taina Întrupării lui Hristos.

Arhanghelul Gavriil a rostit cel dintâi numele Prea Dulcelui Iisus (Luca 1, 31). El a pus numele Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 13). El a vestit păstorilor, în Betleem, că s-a născut Mesia (Luca 2, II). El a cântat cel dintâi: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 13-14). EIl i-a învăţat pe păstori să cânte. EI a descoperit magilor taina Întrupării. El l-a liniştit pe Iosif când voia s-o lase pe Fecioara Maria. E; i-a poruncit să fugă În Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret.
Sfântul Arhanghel Gavriil ocroteşte fecioarele, păzeşte mamele şi pruncii, duce rugăciunile creştinilor la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţîrea şi mântuirea neamului omenesc. Biserica Ortodoxă îl cinsteşte ca pe un sol bun, ce vine cu un crin în mână, ca simbol al purităţii, al nevinovăţiei şi al păcii.
Rafail, al treilea Arhanghel, este tămăduitor al neputinţei omeneşti, vindecătorul bolnavilor şi mângâietorul suferinzilor. El este zugrăvit ţinând de mână un copil.
Arhanghelul Uriil este ocrotitorul dascălilor şi a ucenicilor şi luminător al celor întunecaţi. El este zugrăvit cu o flacără în mână.
Arhanghelul Salatiil este rugător fierbinte pentru neamul omenesc şi povăţuitor spre rugăciune al tuturor credincioşilor. El este zugrăvit în haine de monah.

Arhanghelul Egudiil este slăvitor al lui Dumnezeu şi întăritor al celor ce se nevoiesc la faptele bune creştine fiind ocrotitorul celor ce se ostenesc în slujba carităţii sau a binefacerilor. El este zugrăvit încins cu un şorţ, gata spre slujire.

Varahil, ultimul Arhanghel, este aducător de binecuvântare şi împărţitor de daruri dumnezeieşti pe pământ. Este zugrăvit cu braţele pline de flori.

În ziua de 8 noiembrie a anului bisericesc, care este consacrată sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, bunii creştini rostesc rugăciuni şi imne de cinstire pentru .nevăzutele puteri cereşti” sau pentru acele făpturi spirituale care formează lumea nevăzută, cunoscută după funcţia pe care o îndeplineşte şi nu după natura sa.

ROLUL ÎNGERILOR ÎN BISERICĂ
Întrucât, după mărturia Noului Testament, IIristos Domnul, Înălţat de-a dreapta Tatălui, continuă opera de mântuire şi sfinţire prin intermediul Sfântului Duh, care lucrează în chip nevăzut în Biserică (Ioan 16, 5-15; Fapte 2, 1-4), slujirea îngerilor se subordonează operei de mântuire pe care Biserica o actualizează prin lucrarea ei de propovăduire şi sfinţire.

Îngerii, ca soli ai Tatălui ceresc, au slujit atât Persoana lui Iisus Hristos, cât şi Biserica însăşi, care, prin poruncă directă de la Mântuitorul, asigură propovăduirea Sfintei Evanghelii şi mântuirea oamenilor (Matei 28,19). În acest sens, ei au cunoştinţă că între Hristos şi Biserica intemeiată de El există o unitate indisolubilă. Prin urmare, îngerii slujesc la fel şi pe Hristos Cel ce este de-a dreapta Tatălui în ceruri, prin Trupul Său tainic, care este Biserica (Col. 1, 18). Ca membri ai Bisericii triumfătoare, ei se alătură, prin slujirea lor, acţiunii pe care Sfântul Duh o desfăşoară în Biserica lui Hristos pe pământ, in Biserica luptătoare. Îngerii slujesc astfel marea taină a mântuirii, prin care în Biserică se realizează progresul către desăvârşlrea cerească.

Din Noul Testament aflăm că Dumnezeu S-a slujit întotdeauna de îngeri pentru manifestarea voii Sale, pentru ocrotirea credincioşilor în Biserică, pentru revărsarea peste ei a darurilor Sale deosebite şi pentru împărtăşirea binefacerilor Sale, spre propăşirea şi mântuirea lor, după cum Mântuitorul se slujeşte de Sfinţii Săi Apostoli, trimitandu-i către neamuri ca să le îndrume şi să le ocrotească.
Tot din Noul Testament aflăm că ingerii primesc drept sarcină să-i asiste pe Sfinţii Apostoli şi ucenicii lui Hristos peste tot unde Cuvântul lui Dumnezeu este primit prin credinţă, ca in cazul botezului dregătorului etiopian (Faptele 8, 26) sau cel al sutaşului Corneliu (Faptele 10, 37,22; 9,13).

În general, în Noul Testament nu se insită asupra descrierii exterioare a îngerilor, ci se pune în evidenţă misiunea pe care o au în a anunţa oamenilor poruncile divine şi în a sluji Evanghelia lui Hristos. În acest sens, potrivit misiunii încredinţate, Arhanghelul Gavriil îl înştiinţează pe preotul Zaharia (Luca 1, 5-20) că cel ce se va naşte din Elisabeta, prin harul divin, împotriva aşteptărilor sale, va fi preot al lucrării umane şi divine a lui Iisus Hristos, spre binele şi mântuirea lumii; iar pe Sfânta Fecioară Maria, că prin ea se va săvârşi acea taină a ‘negrăitei Întrupări (Luca 1, 26-38). Din Sfânta Evanghelie inţelegem că în această privinţă îngerul are doar rolul de mesager, de vestitor.
Când actiunea personală a lui Dumnezeu nu este încă vizibilă pentru om, Dumnezeu se foloseşte de îngeri, cărora le încredintează misiunea de vestitori ai actelor divine. .

Mesajul îngerului, adus la cunoştinta Sfintei Fecioare Maria, constituie un fapt real, care aparţine istoriei mântuirii. Relatând vestirea făcută de Sfântul Arhanghel Gavriil, Evanghelistul ne dezvăluie faptul că Întruparea Fiului lui Dumnezeu a avut loc în virtutea unui plan divin. În acest sens, slujirea îngerilor este un act de laudă adusă lui Dumnezeu pentru măretia si pogoramantul pe care-I arată faţă de oameni prin Intruparea Fiului Său. Activitatea îngerilor se integrează subordonat operei prin care s-a realizat mântuirea omului.
Prin îngeri, poporul evreu a primit de la Dumnezeu cele mai frumoase prescripţii şi cele mai sfinte legi ale lui. Prin îngeri, Dumnezeu a descoperit lui Moise Legea cea veche, stabilind cu poporul lui Israel legământul de pe Muntele Sinai (Fapte 7, 38, 53; Evrei 2,2)
Mesageri ai revelaţiei divine, îngerii au de îndeplinit atât rolul de mijlocitori în vestirea hotărârilor lui Dumnezeu-Tatăl, cât şi rolul de slujitori pe lângă Iisus Hristos. Astfel, prin mijlocirea lor, s-a făcut cunoscută lui Iosif porunca lui Dumnezeu Tatăl, de a se refugia cu Pruncul lisus în Egipt şi tot prin intermediul îngerilor i sa comunicat porunca de a se întoarce în pământul lui Israel (Matei 2, 13-15, 19-21).
Slujirea permanentă a îngerilor se încadrează, astfel, în întreaga activitate pământească a Fiului lui Dumnezeu. În toată această slujire a lor, însă, îngerii sunt şi martorii care confirmă epifania (arătarea) Logosului în Trup.
Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Evanghelişti relatează despre multe arătări ale îngertlorfanghelofanii) ca despre fapte reale şi istorice. Astfel, Arhanghelul Gavriil anunţă preotului Zaharia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos (Luca 1, 11 13), iar Preasfintei Fecioarei Maria, Naşterea Mântuitorului (Luca 1, 26-28). Un înger înştiinţează pe Iosif că se vor împlini cu adevărat cele ce s-au făgăduit in chip minunat strămoşului său David (Matei 1, 20; 2, 13, 19) şi tot un înger aduce vestea cea bună păstorilor de lângă Betleem; iar odată cu împlinirea acestei vestiri o întreagă oaste cerească cântă în cor acel preaslăvit imn de laudă la Naşterea Mânuntorului (Luca 2,9-14).

ROLUL ÎNGERILOR FAŢĂ DE COMUNITATEA TUTUROR OAMENILOR
În aceiaşi timp, ca slujitori ai lui Hristos în opera mântuirii, îngerii au misiunea de a fi protectori ai credincioşilor (Matei 18, 18; Fapte 12, 5); de aceea, se bucură de întoarcerea păcătoşilor (Luca 15, 10), îi întăresc pe Apostoli şi pe ucenici în credinţă, îi eliberează pe Apostoli din temniţă (Fapte 5, 19; 12, 7-11). În general, ei doresc să privească taina Evangheliei, adică modul cum se realizează mântuirea oamenilor (l Petru 1, 12). Cuvintele Sfântului Apostol Petru „spre care doresc să privească şi ingerii „( adică să fie de faţă, să înţeleagă şi să slujească), vor să spună că nu este vorba de „o curiozitate” a îngerilor, ci de interesul şi dorinţa de cunoaştere faţă de întreaga operă de mântuire, la care iau parte ca slujitori activi, precum şi faţă de binefacerile acestei opere de care se împărtăşesc şi se bucură şi ei.

Acelaşi lucru îl afirmă şi Sfântul Apostol Pavel: „Dumnezeu s-a arătat în trup, s-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri … ” (l Tim. 3, 16)
Îngerii se pleacă, deci, atenţi şi dornici să contemple taina mântuirii. Ei sunt trimişi spre slujire tuturor celor ce cred în Iisus Hristos. Ei ocrotesc, de asemenea, cornunităţile creştine (Apoc. 1, 20) şi anunţă pedepsele pentru cei nelegiuiţi (Fapte] 2, 23; Iuda 1, 9; Apoc. 12,7). Fiind trimişi de Dumnezeu, ei dau poruncă celor aleşi de pe pământ să proorocească la neamuri, limbi şi popoare (Apoc. 10, 11), arătând cele ce trebuie să se petreacă în viitor (Apoc. 22, 8). Afară de slujirea pe care o desfăşoară în jurul tronului lui Dumnezeu (Apoc. 7, II; 8,2,6,8,10, 12-13), îngerii au şi misiunea de a proteja întreg pământul (Apoc. 7, 1; 2-3).

Prin urmare, îngerii se minunează de actualizarea deplină a mântuirii omului şi se bucură când văd pe
aleşii din această lume aşa de aproape” de cetatea Dumnezeului Celui viu” (Evrei 12, 22).
Îngerii văd pururi faţa Tatălui ceresc şi mijlocesc pentru oameni (Matei 18, 18), iar cel care va mărturisi pe Iisus Hristos înaintea oamenilor, pe acela îl va mărturisi şi Iisus Hristos înaintea îngerilor lui Dumnezeu (Luca 12, 8-9).
Îngerii slujesc Mântuitorulul Iisus Hristos, după întreita ispitire din pustie (Matei 4, I J) şi un înger Îl întăreşte în rugăciunea din Grădina Getsimnani (Luca 22, 43). Un înger vesteşte femeilor mironosiţe Învierea lui Iisus Hristos din morţi (Matei 28, 2-8; Marcu 16, 5-6; Luca 24, 4-8) şi tot un înger se arată Sfinţilor Apostoli la înăltarea Domnului, anunţându-le a doua venire întru mărire a Fiului Omului (Fapte 1, 10-11). Un înger îi scoate din temniţă pe Apostoli (Fapte 5, 19-20; 12,7-11), un înger îl învaţă pe sutaşul Corneliu în legătură cu primirea Botezului (Fapte 10, 3-6) şi tot un înger îl întăreşte pe Sfântul Apostol Pavel pentru călătoria sa la Roma (Fapte 27, 23).

6 comentarii:

  1. Foarte interesanta aceasta postare, multe informatii de folos! Multumiri, Parinte Isaia!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt atat de multe persoane care poarta numele Sf Arh Mihail, Gavriil si care nu cunosc rolul si importanta sfintilor arhangheli protectori...ă

    RăspundețiȘtergere
  3. Multe si utile informatii. Este pentru prima data cand aud de unele dintre acestea. Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  4. De exemplu, Arhanghelul Mihail, este Domnul Iisus.Capetenia Oștirii lui Iehova.

    RăspundețiȘtergere
  5. Celelalte idei, sunt idei tradiționale luate din iudaismul apostat și preluate de asa zișii Părinții ai Bisericii, având de atunci eresuri în viata de credință și doctrină. Se pare ca Sf. Scriptura nu vorbește despre niște ierarhii îngerești, de fapt Un Isaia. Cap 6. și în mai toată cartea profetului Ezechiil se vorbește despre niște Ființe Vii, care sprijină Tronul lui Dumnezeu Tatal.In ebraica se numea '' nophanimi''.., ființe vii. ACESTEA sunt atribute ale divinității și ale providentei manifestate atunci profetului Ezechiil către poporul Israel risiput în exilismul Asiriano-Babilonian, când neascultarea israilitilor coincide cu pedepsele profetice date de Dumnezeu poporului Sau Israel, popor care a decazut în idolatrie și apostazie. Biblia nu arata mai pe înțelesul nostru uman, căci în afara de Tatăl și Fiul care mijlocește pentru noi păcătoșii de pretutindeni, nu exista nici o alta speranța de mântuire decât în Domnul nostru Iisus. Fapt. Ap.4:12-17.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos 🙏🙏🙏am citit tot și îmi place foarte mult sa citesc despre Arhangheli și în general tot!!!!

    RăspundețiȘtergere