Wednesday, August 31, 2016

Sfânta Biserică o numeşte pe Ea Împărăteasa Cerului.


Sf.Ioan din Kronstadt Într-una din predicile sale, el spunea că, dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii, spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are Una Singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.

Îngerii şi sfinţii sunt o reflectare a slavei dumnezeieşti pe care aceştia o manifestă într-o măsură sau alta, şi numai Maicii Domnului Singure îi este caracteristică toată slava dumnezeiască. Nu degeaba Sfânta Biserică o numeşte pe Ea Împărăteasa Cerului.

Ea salvează de la pieire oameni care au pierdut orice speranţă de îndreptare, orice nădejde de mântuire. Iată de ce Ea este denumită de Biserică, nădejdea celor fără de nădejde. Ea îi face curaţi şi sfinţi pe cei desfrânaţi, cuprinşi cu totul de patimile trupeşti, căzuţi în întregime sub puterea diavolului. Ea poate salva chiar şi pe cei care s-au lepădat de credinţa în Hristos, care au lăsat pe Dumnezeu, Biserica Lui cea Sfântă, toate Tainele acesteia şi se află cu totul cuprinşi în braţele diavoleşti.


Friday, August 26, 2016

VIATA SFANTULUI FANURIE


Turtele Sfantului Fanurie
In Insula Rodos, pe una dintre stradutele cetatii medievale Rodos (patrimoniu UNESCO) se afla o bisericuta mica, ridicata pe ruinele unei biserici vechi in care, in sec XIV, a fost descoperita icoana unui sfant necunoscut pana atunci, Sfantul Mucenic Fanurie.
Sfantul Fanurie a savarasit de atunci multe si mari minuni, nu numai pentru descoperirea obiectelor si animalelor disparute, pentru vindecare de boli grave, dar si pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care oamenii merg catre el – astfel incat acum este unul dintre cei mai iubiti sfinti ai ortodoxiei.
Se stie ca Sfantul Fanurie a suferit mucenicia la varsta de 19 ani, iar ultima sa rugaciune a fost: ”
"Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa."
Viata Sfantului Fanurie

Tatal sfantului a fost un negustor bogat, care avea 13 baieti, dintre care cel mai mare era blandul Fanurie. Dar intr-o zi a fost jefuit si omorat si in scurta vreme mama sfantului s-a aflat in situatia de a nu mai avea cu ce sa isi intretina copiii. Singura cale pe are a gasit-o a fost aceea de a-si vinde trupul. Ziua isi ingrijea copiii si plangea neincetat, iar noaptea incerca sa castige bani pentru acestia. Copiii o credeau sfanta, vazand cu cata dragoste ii ingrijeste si cat de mult sufera...
Pe cand Fanurie avea 12 ani, unul dintre colegii de scoala, caruia el i-a vorbit foarte frumos de mama lui, i-a spus: ”Bine, bine, pazeste tu pe mama ta intr-o seara si sa-mi spui mie a doua zi la scoala cat de sfanta este”. Asa a facut Fanurie. Dupa ce toti copiii au fost culcati de mama sa, aceasta s-a imbracat cu alte haine, mai scumpe, si a plecat catre localul de petrecere. Copilul a urmat-o pe ascuns, iar cand a vazut-o in mijlocul localului, palngand si dansand, a strigat-o o data, tare : ”Mama”. Femeia si-a recunoscut copilul si a cazut, murind pe loc!
Fara sa stie de moartea mamei sale, tanarul Fanurie a fugit de acasa si si-a dedicat viata Domnului, alaturi de un pustnic, intr-un munte izolat, unde s-a nevoit multi ani. Batranul pusnic s-a luptat la inceput cu asprimea firii acestuia, incercand sa il faca sa-si ierte mama, dupa care l-a increstinat. Bunatatea si blandetea sa, darul facerii de minuni cu care l-a inzestrat Dumnezeu pentru asprele sale nevointe, au ajuns sa fie cunoscute in cetatea din apropiere, iar sfantul a fost rugat sa coboare printre oamenii, ajutandu-i cu rugaciunea si raspandit cuvantul despre Iisus Hristos printre pagani, astfel incat multi L-au aflat pe adevaratul Dumnezeu prin mijlocirea sa.
S-a intors apoi si in cetatea in care locuise, atunci a aflat despre moartea mamei sale la momentul la care el o strigase, iar despre fratii sai a aflat ca fusesera impartiti la rude, astfel ca nu se mai stia nimic despre ei...

A suferit moarste muceniceasca, pentru credinta in Iisus Hristos. Ultima sa dorinta a fost legata de mantuirea mamei sale, care a murit pacatoasa...
Turtele Sfantului Fanurie
Mult si grabnic ajutor aduce Sfantul Fanurie pentru rezolvarea oricaror probleme, celor care ii cer ajutor si implinesc urmatoarea randuiala: se fac turte (painite) din ulei, oua, zahar si faina. Acestea se pot praji in ulei (ca gogosile) sau se pot coace in cuptor, dupa care se impart calde saracilor, pentru pomenirea mamei sfantului.

Turtitele se fac de noua ori (in noua zile) si se citeste acatistul Sfantului Fanurie.
Dupa rezolvarea problemei, se face o placinta mai mare (cu fructe sau cu branza) si se imparte de asemenea saracilor, drept multumire.
Aceasta randuiala se poate face oricand in an, atunci cand avem nevoi, dar mai ales in luna august, in apropierea datei de pomenire a Sfantului Fanurie, 27 augus

Wednesday, August 24, 2016

Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie


Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej este sărbătorită pe 24 august.

Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-odată a zis ucenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată”. Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”.

Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie și dintr-odată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El i-a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului, care i-a zis: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată, am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea, Maica Domnului s-a făcut nevăzută.

Sfântul a fost cuprins de frică și de cutremur mare, dar venindu-și în sine după un timp, a aflat pe ucenicul său zăcând de frică, ca mort, și l-a ridicat. „Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie, de vreme ce duhul meu numai puţin de nu s-a despărţit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?”, a întrebat el. Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: „Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”.

După puțin timp, Sfântul Serghie i-a chemat pe doi dintre ucenicii săi, Sfinții Isaac și Simon, și le-a spus cum a văzut-o pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi despre promisiunea făcută lui. Apoi împreună au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea la viziunea divină.

Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie, unde în prezent e camera Serapionov, a fost într-una din zilele de vineri din postul Nașterii Domnului, din anul 1385. Sărbătoarea vizitei Maicii Domnului și a promisiunii ei a fost păstrată cu evlavie la Mănăstirea „Sfânta Treime”, de către ucenicii Sfântului Serghie.

La data de 5 iulie 1422, sfintele moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp o icoană a arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul sfântului. Icoana a fost cinstită cu mare respect.

În anul 1446, Marele Cneaz Vasile (1425-1462) a fost asediat la Mănăstirea „Sfânta Treime” de către armatele Cnezilor Dimitrie Shemyaka și Ioan din Mozhaisk. El s-a baricadat în Catedrala „Sfânta Treime” și când a auzit că este căutat, el a luat icoana Arătării Maicii Domnului și s-a întâlnit cu Cneazul Ioan la ușile bisericii din partea de sud, zicând: „Frate, am sărutat Dătătoarea de Viață Cruce și această icoană a Dătătoarei de Viață Treimi, la acest mormânt al făcătorului de minuni Serghie, care nu intenționează, nici nu dorește răul oricăruia dintre frații noștrii, și dintre noi. Acum, nu știu ce se va întâmpla cu mine aici”.

Călugărul Ambrozie a reprodus icoana Arătării Maicii Domnului Sfântului Serghie, sculptată în lemn (pe la mijlocul secolului al XIV-lea).

Țarul Ivan cel Groaznic a luat icoana Arătării Maicii Domnului în campania sa de la Cazan (1552). Cea mai vestită icoană, pictată în anul 1558, a fost cea a iconomului Lavrei „Sfânta Treime” – Serghiev, Eustațiu Golovkin, având rama făcută din racla de lemn a Sfântului Serghie, care a fost dată la o parte în anul 1585, când moaștele sfântului au fost mutate într-o raclă de argint (14 august).

Prin această icoană, Maica Domnului a protejat în mod repetat armata rusă. Țarul Alecsei Mihailovici (1645-1676) a luat-o în campania poloneză în 1657. În anul 1703, icoana a participat la toate campaniile militare împotriva regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1812 Mitropolitul Platon a trimis-o la Moscova, ca donație pentru militari. Icoana a fost purtată în războiul ruso-japonez din 1905, iar în timpul Primului Război Mondial, în 1914, icoana a stat în casa comandantului de căpetenie.

O biserică a fost construită peste mormântul Sfântului Mihail, iar când a fost sfințită, pe 10 decembrie 1734, a fost numită în cinstea Arătării Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli Sfântulului Serghie de Radonej.

La data de 27 septembrie 1841 biserica a fost restaurată și resfințită de Mitropolitul Filaret al Moscovei, care a spus: „Prin harul Preasfântului și Preasfințitului Duh, restaurarea acestui templu este acum realizată, închinată înainte de noi în cinstea aducerii-aminte a Arătării Doamnei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a fost la poarta Sfântului Serghie, la care Sfântul Mihail a fost de asemenea martor ocular”.

Sărbătorirea acestui eveniment este marcată pe bună dreptate de sfințirea unei biserici. Toată această mănăstire este o aducere aminte a minunatei vizite. Prin urmare, intenția sa în decursul veacurilor este să continue împlinirea făgăduinței vizitatorului ceresc: „Acest loc va dăinui!”.

În amintirea vizitei Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Treime – Serghiev, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cântat în zilele de vineri, și o slujbă specială în cinstea Arătării Maicii Domnului este săvârșită la mănăstire pe 24 august, în a doua zi a odovaniei Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu



Saturday, August 20, 2016

Peştera Apocalipsei se află în insula Patmos





Peştera Apocalipsei

1.Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,
2.Care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut.
3.Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape.
4.Ioan, celor şapte Biserici, care sunt în Asia: Har vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine şi de la cele şapte duhuri, care sunt înaintea scaunului Lui,
5.Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său,
6.Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!
7.Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.
8.Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.
9.Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-a în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.
10.Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă,
11.Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea.
12.Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13.Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.
14.Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.
15.Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;
16.În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.
17.Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18.Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.
19.Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.
20.Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur este: Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar sfeşnicele cele şapte sunt şapte Biserici.

SANGELE LUI DUMNEZEU




Într-o sâmbătă dimineaţă, pe când părintele Antonie slujea Sfânta Liturghie, a ajuns la momentul sfinţirii Cinstitelor Daruri. Cum era îngenuncheat şi zicea rugăciunea, cu mâinile sprijinite pe Sfânta Masă a dat să se ridice şi să binecuvânteze Cinstitele Daruri, când o picătură de sânge a căzut din înălţime pe mâna lui, împroşcând-o toată. A văzut şi s-a cutremurat !
S-a ridicat tulburat, a privit-o şi l-a cuprins o teamă sfântă, un cutremur, o frică, o uimire, o stupoare, multe sentimente amestecate cu neputinţă de descris. S-a ridicat şi nu ştia ce să facă! Sângele lui Hristos se lipise de mâna lui. S-a pierdut! Harul lui Dumnezeu însă, după această minune, l-a îndrumat să privească Sfântul Potir şi a văzut că era gol. Uitase să toarne vin. Luând seama la Sfântul Agneţ, a observat că nu fusese străpuns, adică Proscomidia nu era completă. Cântăreţul la strană continua:
– Pe Tine Te lăudăm, Te binecuvântăm… . I-a făcut semn să prelungească cântarea. Era lume puţină pentru că era sâmbătă. A luat Sfânta Copie, a străpuns Sfântul Agneţ şi a zis:
- Şi unul din ostaşi, cu suliţa coasta lui a împuns şi îndată a ieşit sânge şi apă… După aceea, a pus în Sfântul Potir vin şi apă, după rânduială, le-a binecuvântat, le-a închinat şi după ce a încheiat toate acestea, a îngenuncheat, a recitit rugăciunea de sfinţire şi Dumnezeu a preschimbat pâinea şi vinul cum se întâmplă la fiecare Sfântă Liturghie, în Trupul şi Sângele lui Hristos. După Prefacere şi încheierea slujbei, a consumat Sfintele şi a şters Sfântul Potir. Imediat după acea Liturghie, a mers la mitropolitul Hrisostom şi i-a povestit cele întâmplate. Acesta i-a luat mâna şi i-a mirosit-o. O mireasmă nemaiîntâlnită izvora din ea şi atunci mitropolitul a început s-o sărute de mai multe ori.
– Prea Sfinţite, a strigat părintele Antonie!
– Nu sărut mâna ta, deşi şi aceasta trebuie sărutată pentru că eşti slujitor al Celui Preaînalt, n-are importanţă că tu eşti preot şi eu episcop. Eu am atins prin mâna ta Sângele lui Hristos, Sângele lui Dumnezeu!
Îmi amintesc că, după moartea părintelui Antonie, mitropolitul mi-a povestit această întâmplare. Era foarte impresionat. S-a ridicat şi a zis:
- Părinte Ştefane, Sângele Lui Dumnezeu! şi a început să plângă.
Aceasta este Sfânta Liturghie!
Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii,

VIATA SFANTULUI PROOROC SAMUEL


înainte de începerea rânduirii împăraţilor întru Israel, popoarele lui Dumnezeu fiind încă conduse de judecători, era un om din neamul leviţilor cu numele Elcana. El petrecea în cetatea Ramada, de la muntele ce se numeşte Sifa, din partea lui Efrem - cetate care mai pe urmă s-a numit Armatem sau Arimateea, de unde era Iosif, cel ce a îngropat preacuratul trup al Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Acest om, Elcana, avea două femei: Ana şi Fenana. Fenana năştea fii, iar Ana nu. Însă Elcana iubea mai mult pe Ana decât pe Fenana, pentru aceea Fenana ura pe Ana şi o scârbea. Şi tulburându-se Ana de zavistnica sa, se întrista de nerodirea sa şi se tânguia. Iar omul acela se ducea în fiecare an cu cele două femei ale sale la praznicele cele mari la Silom - la muntele şi cetatea care se numea aşa -, aducându-şi acolo jertfele şi rugăciunile Domnului Dumnezeului Savaot, căci acolo era mai înainte de Ierusalim, biserica şi chivotul lui Dumnezeu, şi toate seminţiile lui Israel mergeau acolo la închinăciune.

    În vremea aceea, era un arhiereu şi judecător al lui Israel, cu numele Eli, care avea doi feciori, Ofni şi Finees. Şi mergând odinioară Elcana cu soţiile sale la Silom şi aducând jertfe lui Dumnezeu, a dat din părţile cele jertfite Fenanei şi fiecăruia din copiii ei câte o parte, iar Anei i-a dat numai o parte, că nu avea fii. Deci Fenana o batjocorea şi o ocăra pe ea, din această pricină. Şi s-a scârbit Ana pentru ocărârea şi nerodirea ei, şi plângea, nu mânca şi slăbise de mâhnirea cea mare, că Dumnezeu i-a închis pântecele şi nu i-a dat fii, încât a ajuns de batjocura Fenanei. Iar Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Ano, ce-ţi este ţie de plângi? Pentru ce nu mănânci? De ce îţi tulburi inima cu mâhnire? Oare nu-ţi sunt eu mai bun decât zece fii?" Dar Ana nu voia să se mângâie.

    Iar după mâncarea lor, au mers la biserica Domnului în Silom. Şi arhiereul Eli şedea pe scaun lângă pragul uşii bisericii Domnului. Şi stând Ana înaintea bisericii, s-a închinat Domnului şi a plâns din amărăciunea inimii sale, începând a se ruga în taină: „Adonai, Doamne Savaot, dacă vei privi spre smerenia roabei Tale şi de-Ţi vei aduce aminte de mine şi de vei da roabei Tale rod, parte bărbătească, atunci Ţi-l voi da Ţie ca dar, ca să-Ţi slujească în toate zilele vieţii lui. Vin sau altă băutură beţivă nu va bea şi brici nu se va sui pe capul lui, ca şi asupra nazoreilor". Astfel rugându-se ea înaintea Domnului, preotul Eli căuta la gura ei, că se ruga în inima ei şi numai buzele şi le mişca, iar glasul ei nu se auzea. Deci Eli a socotit că este beată şi a zis către dânsa: „Femeie, până când stai aici beată? Du-te de la casa Domnului şi te trezeşte!" Ana i-a răspuns: „Nu, domnul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie plină de mult necaz. N-am băut nici vin, nici altă băutură beţivă, ci am vărsat înaintea Domnului sufletul meu. Nu da pe roaba ta fiicelor lui Israel spre batjocură, că de multe mâhniri şi tânguiri m-am topit până acum".

    Preotul Eli a răspuns: „Mergi cu pace, Dumnezeul lui Israel să-ţi împlinească toată cererea ta, pe care o ceri de la Dânsul". Ana a zis: „Am aflat dar, eu roaba Ta, înaintea ochilor Tăi". Şi s-a întors Ana la bărbatul său şi a mâncat cu el, a băut, şi faţa ei n-a mai scăzut. Apoi, sculându-se de dimineaţă şi închinându-se Domnului, s-au întors la casa lor. Şi a căutat Domnul la smerenia Anei, auzindu-i rugăciunea, şi i-a dezlegat nerodirea ei. Astfel, Ana a zămislit în pântece şi, după împlinirea vremii, a născut un fiu, pe care l-a numit Samuel, care se tălmăceşte "cerut de la Dumnezeu".

    Sosind după aceasta praznicul în care bărbatul ei avea obicei ca să meargă cu toată casa sa la Domnul în Silom, ca să aducă jertfe şi rugăciuni lui Dumnezeu şi să dea zeciuială din roadele pământului său, Ana a grăit către bărbatul său: „Nu mă voi sui cu tine acum în Silom, ci voi rămâne acasă ca să înţarc pruncul, iar după ce-l voi înţărca, atunci voi merge ca să mă arăt feţei Domnului şi voi împlini făgăduinţa mea, ca fiul meu să petreacă pururea slujindu-i Lui". Şi a zis bărbatul ei: „Fă precum este plăcut înaintea ochilor tăi şi Domnul să săvârşească cuvântul tău cel ce iese din gura ta". Şi a petrecut Ana în casă până la trei ani, neieşind în Silom la Domnul, până ce a înţărcat pe pruncul Samuel, căci femeile evreice aveau obicei ca până la trei ani să hrănească de la sân pruncul lor.

    Iar după înţărcarea aceluia, a mers cu el şi cu bărbatul său, aducând spre jertfă trei viţei, trei măsuri de făină de grâu şi un foaie de vin şi au intrat în casa Domnului în Silom, şi pruncul cu dânşii. Deci Ana l-a adus pe el Domnului, precum a făgăduit, şi l-a dat preotului Eli, zicând: „Eu sunt femeia aceea care mai înainte cu trei ani m-ai văzut rugându-mă Domnului pentru dezlegarea nerodirii. Domnul a împlinit cererea mea şi mi-a dat pruncul acesta, pe care l-am cerut de la Dânsul; iar eu îl dau pe el Domnului, după cum am făgăduit, ca să-I slujească Lui în toate zilele vieţii sale". Astfel a dat Ana pruncul în mâinile preotului, apoi s-a închinat Domnului; iar Elcana, bărbatul ei, a dat darurile aduse spre jertfă. Şi s-a umplut Ana de duhul proorociei şi a cântat, grăind: întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu..., şi celelalte cuvinte ale cântării ei, care acum adeseori se cântă în biserică.

    Iar după împlinirea jertfelor de mulţumire şi a rugăciunilor lor, Elcana şi Ana s-au întors acasă; iar pe pruncul Samuel, fiind de 3 ani, l-au lăsat Domnului la Eli preotul, pentru că acum n-au mai voit să ia cu dânşii pe cel care l-au dat o dată lui Dumnezeu. Şi creştea pruncul stând lângă casa Domnului, învăţa carte şi ascultarea întru sfinţenia lui Dumnezeu înaintea feţei lui Eli. Iar maica lui adeseori mergând acolo cu daruri pe care le aducea lui Dumnezeu, ducea îmbrăcăminte fiului său şi se bucura de dânsul, văzându-l crescând şi slujind în haine preoţeşti de lână în biserica Domnului. Şi preotul Eli îl iubea pe el, văzându-i osârdia lui la slujire şi văzând mai dinainte într-însul dăruirea lui Dumnezeu. Apoi el a binecuvântat pe părinţii lui Samuel, zicând către Elcana: „Să-ţi dea Domnul ţie alt rod din femeia ta, Ana, pentru acest dar pe care l-aţi dăruit Domnului".

    După aceasta, Domnul iarăşi a cercetat pe Ana, care a început a naşte fii şi fete. Iar Samuel creştea întru acele zile nu numai cu trupul, dar şi cu înţelegerea, fiind bineplăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Şi a îmbătrânit preotul Eli, iar fiii lui, Ofni şi Finees, erau răi ca şi fiii fărădelegii, care nu ştiu pe Domnul, nici nu păzesc dreptăţile preoţeşti; pentru că făceau strâmbătate celor ce aduceau jertfe, luând pentru ei părţile cele mai bune. Asemenea făceau silă şi femeilor care mergeau la biserica Domnului pentru rugăciune şi s-a făcut de către dânşii sminteală şi strâmbătate la tot Israelul. Şi auzind preotul Eli, tatăl lor, de lucrul acesta, nu-i pedepsea pe ei cu bătăi şi cu despărţire, ci numai cu cuvintele îi îndemna să înceteze de la lucrurile cele rele, dar ei nu-l ascultau pe el.

    Deci Domnul S-a mâniat nu numai asupra fiilor celor răi, dar şi asupra tatălui lor, pentru că nu pedepsea cu pedepse cuviincioase pe fiii săi, pentru păcatele lor, chiar dacă el singur era bun. Deci a voit Domnul ca să piardă pe Eli cu fiii şi toată casa lui, şi a trimis mai întâi la Eli pe un oarecare prooroc neştiut, zicându-i: „Eu am ales casa tatălui tău din toate casele lui Israel, ca să-mi slujească în biserica Mea, dar tu n-ai băgat în seamă cinstea Mea, cinstind pe fiii tăi mai mult decât pe Mine şi lăsându-i pe ei să facă fărădelege înaintea Mea. Pentru aceasta voi lua acea cinste din casa ta, că numai pe cei ce Mă preoslăvesc pe Mine, îi voi preamări şi Eu, iar cel ce Mă defaimă pe Mine, va fi necinstit. Şi iată, vin zile în care voi pierde sămânţa ta şi sămânţa casei tatălui tău. Deci acest semn să-ţi fie ţie de pedeapsa ce va veni asupra casei tale, că amândoi fiii tăi, într-o zi, vor cădea omorâţi de sabie, şi voi ridica în locul lor preot credincios Mie, care va face toate după inima Mea". Această prooro-cie i s-a făcut lui Eli, când Samuel era încă prunc. Dar nici după proorocia aceasta, Eli nu s-a sârguit să pedepsească pe fiii săi, ci numai cu cuvântul îi certa pe ei, iar fiii cei răzvrătiţi nu se temeau de tatăl lor. Deci Dumnezeu, fiind mai mult mâniat, apropia pedepsirea şi a repetat a o spune aceasta mai înainte lui Eli prin Samuel, astfel:

    Când Samuel avea doisprezece ani şi slujea Domnului înaintea preotului Eli, într-o noapte, Eli şedea şi se odihnea în umbrarul de lângă casa Domnului, la locul său cel deosebit, şi ochii lui erau îngreunaţi de somn, iar Samuel dormea în biserica Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu şi unde ardea sfeşnicul. Atunci Domnul a strigat dinăuntrul catapetesmei, zicând: Samuele! Samuele! Şi îndată deşteptându-se Samuel, a zis: Iată, eu. Şi a alergat la Eli, zicând: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?" Iar Eli a zis: Nu te-am chemat, fiule! Intoarce-te şi dormi. Atunci Samuel s-a întors şi a adormit. Iar Domnul l-a strigat a doua oară: Samuele! Samuele! Şi, sculându-se Samuel, a alergat a doua oară la Eli, zicând: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?" Iar preotul i-a zis: Nu te-am chemat, fiul meu. Intoarce-te şi dormi. Dar Samuel nu cunoştea în acea vreme glasul Domnului, de vreme ce nu i se făcuse lui vreo descoperire dumnezeiască. Deci Domnul a chemat a treia oară pe Samuel, care, sculându-se, s-a dus degrabă la preotul Eli, zicându-i: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?"

    Atunci Eli, cunoscând că Domnul cheamă pe copil, i-a zis: Intoarce-te, fiule, şi dormi, şi când te va mai chema pe tine Cel ce te cheamă, atunci să zici: Spune, Doamne, că robul Tău ascultă! Apoi Samuel s-a dus la locul său şi a adormit. Şi venind Domnul, a stat aproape şi l-a strigat ca întâia, a doua şi a treia oară, zicându-i: Samuele! Samuele! Iar Samuel, deşteptându-se şi sculându-se degrab, a zis: Grăieşte, Doamne, că robul Tău ascultă! Şi a zis Domnul către Samuel: Iată, Eu voi face graiurile Mele întru Israel, încât tot cel ce le va auzi pe acestea, va răsuna în amândouă urechile lui. In ziua aceea voi ridica asupra lui Eli toate câte le-am grăit asupra casei lui. Voi începe şi voi sfârşi. Şi i-am spus lui că Eu voi pedepsi casa lui până în veac, pentru nedreptăţile fiilor lui, de care ştia că rău au vorbit pe Dumnezeu, şi nu i-a pedepsit pe ei.

    Aceste cuvinte ale Domnului le asculta Samuel cu cutremur şi după ce s-a sfârşit arătarea Domnului, iarăşi a adormit până dimineaţă. Iar a doua zi, sculându-se, a deschis uşile bisericii Domnului şi se temea să spună stăpânului său, preotului Eli, această vedenie. Iar Eli, chemându-l pe el, i-a zis: Fiule Samuele, ce-a grăit Domnul către tine? Mă rog ţie, nu tăinui aceasta înaintea mea. Şi a jurat Eli pe Samuel ca să nu ascundă înaintea lui nici un cuvânt din cuvintele Domnului. Deci Samuel i-a spus lui toate câte a auzit; iar preotul Eli a zis cu smerenie: Precum este plăcut Domnului meu, aşa să facă. Dar acum Eli nu mai putea să pedepsească şi să îndrepteze pe fiii săi, de vreme ce acum era foarte bătrân şi fiii săi nu se temeau de el nicidecum. Iar Samuel din zi în zi creştea şi se întărea cu duhul, şi darul lui Dumnezeu, care era întru dânsul, se înmulţea, pentru că era Domnul cu dânsul, cuvintele prooroceşti erau în gura lui şi nici un cuvânt al lui nu era deşert. Şi au cunoscut toate popoarele israelite că Samuel este prooroc credincios al Domnului.

    Şi trecând câtăva vreme, a sosit pedeapsa lui Dumnezeu asupra casei lui Eli, iar pe lângă aceea şi asupra întregului Israel. Pentru că nu numai fiii lui Eli au mâniat pe Dumnezeu, ci şi israelitenii, care, deşi nu toţi, însă mulţi se învăţaseră de la păgâni la închinarea de idoli şi nu părăseau idolatria. Ei slujeau Dumnezeului ceresc, dar a-duceau jertfe şi idolilor şi mâniau pe Dumnezeul lor. Insă Dumnezeu, fiind îndelung răbdător, răbda păcatele poporului, până ce nu L-au mâhnit fiii lui Eli, care erau preoţi şi mai-mari în Israel.

    Iar când aceia, cu fărădelegile lor, au pornit pe Dumnezeu spre mânie şi răzbunare, atunci dreptul Judecător şi răsplătitor, aducân-du-şi aminte şi de păcatele poporului, a adus răzbunare asupra tuturor; pentru că prin cei mai mari, şi cei de sub stăpânire se pedepsesc de Dumnezeu. Şi nu atât de degrabă păcatele poporului pornesc spre răzbunare pe Dumnezeu cel mânios, precum păcatele acelora care sunt rânduiţi de Dumnezeu la stăpânirea şi povăţuirea poporului. Atunci filistenii s-au sculat cu război împotriva israelitenilor; iar israelitenii au ieşit la război împotriva lor. Şi bătându-se ei, au fost biruiţi de filisteni şi au căzut ucişi din tabăra lui Israel ca la 4000 de bărbaţi.

    Atunci cei mai bătrâni ai lui Israel şi-au zis: „Pentru ce ne-a bătut Domnul astăzi înaintea celor de altă seminţie? Să luăm chivotul Domnului Dumnezeului nostru din Silom şi să-l aducem în oastea noastră, ca să fie în mijlocul nostru când ne luptăm cu cei de altă seminţie, şi ne va mântui Domnul pe noi din mâinile vrăjmaşilor noştri!" Astfel sfatuindu-se, au trimis la Silom şi au luat de acolo chivotul legii care sade pe heruvimi; iar lângă chivotul legii erau amândoi fiii lui Eli: Ofni şi Finees. Şi când au adus chivotul Domnului în oaste, tot Israelul a strigat cu glas mare de bucurie, încât a răsunat pământul. Iar cei de altă seminţie au auzit glasul acela şi au zis: „Ce este această strigare mare în tabăra iudeilor?" Şi s-au înştiinţat de venirea chivotului legii în tabăra lui Israel. Deci atunci s-au temut şi au zis: „Zeii au venit la dânşii în oaste, ca să oştească asupra noastră; amar nouă, cine ne va scoate pe noi din mâinile lor, căci aceia au bătut Egiptul cu toate rănile? Dar să ne întărim, o, bărbaţi filisteni, ca să ne luptăm vitejeşte cu iudeii, astfel ca să nu le robim lor, precum ne-au robit ei nouă".

    Astfel filistenii, îmbărbătându-se cu cuvinte unul pe altul, s-au înarmat cu tărie. Şi s-a făcut război şi tăiere mare de amândouă părţile şi în loc ca filistenii să fie biruiţi, ei au biruit pe iudei. Pentru că, fiind mâniat Dumnezeu, n-au ajutat nici sfintele cele aduse în tabără, căci unde ajunge răzbunarea cea dreaptă a lui Dumnezeu, acolo nu cruţă nici sfinţenia. Şi au biruit filistenii pe israeliteni şi au ucis din oastea lor ca la 30000. Apoi au luat chivotul legii şi l-au dus în robie, omorând pe amândoi fiii lui Eli, care erau lângă chivot; şi aşa au căzut amândoi de ascuţişul săbiei, după cuvântul Domnului. Astfel Dumnezeu, pentru păcatele celor mai mari, dă la pedeapsă pe cei de sub stăpânire, iar pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului, lasă sfintele altare spre stăpânirea mâinilor păgâneşti şi bisericile Sale în pustiire. Fiii lui Eli, care erau preoţi în locul tatălui lor cel îmbătrânit, judecători şi îndreptători a tot Israelul, aceia au mâniat pe Dumnezeu prin fărădelegile lor şi tot Israelul a suferit printr-înşii pedeapsă de la Dumnezeu şi chivotul Domnului a fost dat în mâinile cele necurate ale celor de altă seminţie.

    Astfel fiind biruită tabăra lui Israel, un bărbat din seminţia lui Veniamin, cu numele Ieminei, fugind de la război, a venit în Silom, având hainele sale rupte şi ţărână pe capul lui. Acela a spus prin cetate de uciderea taberei lor şi toată cetatea a strigat cu glas de plângere. Iar Eli şedea pe scaunul său lângă uşile bisericii Domnului, şi inima lui era în spaimă mare pentru chivotul lui Dumnezeu. Şi auzind glasul strigării poporului, a zis către cei ce erau înaintea lui: Ce este această strigare? Şi a venit la Eli omul acela, care era din tabără, şi i-a zis: „Eu am scăpat astăzi de la război". Eli i-a zis: „Ce s-a făcut acolo, fiule?" El a zis: „Bărbaţii lui Israel sunt biruiţi de cei de altă seminţie şi au fugit din faţa lor. Ucidere mare s-a făcut în popor şi amândoi fiii tăi au murit, iar chivotul legii este luat de biruitori".

    Şi când a auzit Eli de luarea chivotului lui Dumnezeu, îndată a căzut pe spate de pe scaun şi i s-a sfărâmat spatele şi a murit; căci era un om bătrân şi greoi, având 98 de ani. Apoi cei de altă seminţie, după biruirea oştirii lui Israel, luând chivotul lui Dumnezeu, l-au dus în cetatea lor cea mai mare, în Azot, dănţuind şi lăudându-se că au robit pe Dumnezeul lui Israel. Şi l-au dus pe el în capiştea zeului lor spurcat, Dagon, şi l-au pus împreună cu idolul lor; iar a doua zi, intrând în capiştea lui Dagon, au găsit pe zeul Dagon căzut la pământ şi zăcând cu faţa în jos înaintea chivotului lui Dumnezeu. Deci, ridicându-l de la pământ, l-au pus la locul său; iar dimineaţa iarăşi sculându-se, au intrat în capişte şi au găsit pe Dagon, nu numai căzut înaintea chivotului lui Dumnezeu, dar şi sfărâmat, pentru că capul şi amândouă gleznele picioarelor lui erau luate fiecare deosebi şi aruncate în prag, iar amândouă palmele mâinilor lui zăceau lângă uşă; astfel că numai trupul lui Dagon rămăsese.

    Dar nu numai pe Dagon, zeul filistenilor, l-a pedepsit puterea lui Dumnezeu, care era cu chivotul, ci şi pe toţi filistenii şi pământul lor, căci i-a lovit pe ei, de la mic până la mare, cu neobişnuite boli şi cu bube pline de puroi în locurile lor cele tăinuite şi din această pricină mureau mulţi, iar cei ce erau vii, aceia pătimind de rănile cele cumplite, scoteau ţipete de durere, încât glasul strigării lor se suia până la cer. Incă şi pământul se umpluse de şoareci care mâncau toate şi din această pricină se împuţise de mulţimea şoarecilor. Şi cunoscând filistenii că Dumnezeul lui Israel îi pedepseşte pentru chivotul Său luat de ei în robie, l-au trimis pe el chiar şi nevrând iarăşi la israeliteni, însoţit cu daruri de aur, precum scrie pe larg despre aceasta în cele dintâi cărţi ale împăraţilor. Noi însă să ne întoarcem la povestirea care ne stă înainte, despre Sfântul Prooroc Samuel.

    După războiul acela şi după moartea lui Eli - preotul şi judecătorul lui Israel - şi a fiilor lui, israelitenii au fost 20 de ani sub jugul robiei filistenilor, stăpâniţi de vrăjmaşii lor şi dându-le lor dajdie. Iar după 20 de ani, văzând Dumnezeu primejdia poporului Său cel strâmtorat de filisteni, S-a milostivit spre dânşii şi a voit să-i izbăvească pe ei din mâinile vrăjmaşilor lor. Deci a ridicat mai întâi între ei pe propovăduitorul pocăinţei, pe acest credincios rob şi preot al său, pe proorocul Samuel; pentru că în alt chip nu voia Domnul să miluiască pe poporul Său, decât după ce mai întâi s-ar fi pocăit ei. Sfântul Samuel propovăduia la toate seminţiile lui Israel, zicând: „Dacă vă întoarceţi cu toată inima către Domnul, lepădaţi zeii cei străini din mijlocul vostru şi dumbrăvile lui Astarot şi gătiţi-vă inimile spre Domnul, slujindu-I Lui singur, şi El vă va izbăvi pe voi din mâinile celor de altă seminţie". Şi au ascultat popoarele cuvintele lui Samuel şi au crezut în el, pentru că îl ştiau din copilăria lui şi cunoşteau că vorbele lui erau nemincinoase. Atunci fiii lui Israel au lepădat zeii cei străini ai lui Baal şi dumbrăvile lui Astarot, şi au început a sluji numai Domnului. Iar pe Sfântul Samuel îl aveau ca un prooroc şi preot al lui Dumnezeu, judecător şi îndreptător. Deci Sfântul Samuel a poruncit ca să se adune la dânsul toţi israelitenii, în cetatea Masifat, la un munte înalt, ca acolo să facă cu pocăinţă rugăciune sobornicească către Dumnezeu. Şi adunându-se popoarele lui Israel la Samuel, proorocul lui Dumnezeu, şi rugându-se, posteau şi îşi mărturiseau păcatele, zicând: „Am greşit înaintea Domnului". Iar Sfântul Samuel, ca un preot, aducea jertfă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor.

    Atunci filistenii cei de altă seminţie, auzind de adunarea popoarelor lui Israel şi socotind că gătesc război împotriva lor, au năvălit fără de veste asupra lor înarmaţi în putere, vrând să-i piardă desăvârşit. Şi auzind fiii lui Israel că vrăjmaşii sunt aproape, s-au temut foarte şi au zis către Samuel, proorocul lui Dumnezeu: „Nu tăcea, ci roagă-te către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne izbăvească din mâinile celor de altă seminţie". Iar Sfântul Samuel îi întărea pe ei, ca să nu fie fricoşi, ci numai să se roage Domnului şi să nădăjduiască spre El. Şi se ruga şi el însuşi cu dinadinsul pentru ei, înălţând arderi de tot, iar Domnul l-a ascultat pe el. Şi încă neisprăvind Samuel jertfa, cei de altă seminţie se apropiaseră de ei. Dar Dumnezeu a tunat tare în ziua aceea asupra celor de altă seminţie, slobozind asupra lor tunete şi fulgere înfricoşătoare, încât ei, tulburându-se de frică, au căzut înaintea israelitenilor.

    Şi ieşind bărbaţii israeliteni din cetatea Masifat, au gonit pe vrăjmaşii lor şi i-au bătut, fugărindu-i până în valea Betfor. Şi au bătut israelitenii pe filisteni, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Samuel, plăcutul Lui, şi pentru pocăinţa lor. Astfel a smerit Domnul pe cei de altă seminţie înaintea poporului Său, iar ei n-au mai îndrăznit să meargă în hotarele lui Israel în toate zilele lui Samuel, şi cetăţile ce le luaseră de la israeliteni le-au întors înapoi. Deci era pace poporului lui Dumnezeu în toate zilele judecăţii şi stăpânirii Sfântului Samuel, căci povăţuia bine pe toţi israelitenii, cercetând cetăţile şi îndreptând pe cei ce aveau trebuinţă de îndreptare, judecând drept, fără de plată, pentru că de la nimeni nu primea daruri şi nici nu judeca căutând la faţă. Iar întoarcerea lui era la Armatem unde s-a născut, că acolo era casa lui. Acolo judeca el pe Israel şi tot acolo a zidit altar Domnului.

    Şi judecând Sfântul Samuel pe Israel mulţi ani, a îmbătrânit şi a pus în locul său pe doi fii ai săi, pe Ioil şi Avia, ca să fie judecători popoarelor. Dar ei n-au voit să umble în căile lui, ci s-au abătut în urma lăcomiei şi au început a lua daruri de la cei ce căutau judecăţi, a judeca cu plată şi a face judecăţi nedrepte. Deci bărbaţii lui Israel au mers la Sfântul Samuel şi i-au zis: „Iată, tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe calea ta; deci să pui împărat peste noi, ca să ne judece şi să ne îndrepteze, precum şi celelalte neamuri au împăraţii lor". Aceste cuvinte n-au fost plăcute înaintea lui Samuel, pentru că nu cereau ca să-şi pedepsească pe fiii săi sau să-i îndepărteze de la judecătorie, lucru care era gata să-l facă, ci cereau să le pună împărat. Iar poporul stătea asupra lui, zicându-i: „Dă-ne împărat, ca să ne judece." Atunci Samuel s-a rugat către Domnul, iar Domnul a zis: „Ascultă glasul popoarelor acestea şi fă precum cer, că nu te-au defăimat pe tine, ci pe Mine, ca să nu împărătesc peste ei. Spune-le însă stăpânirea împăratului care va împăraţi peste dânşii".

    Şi a grăit Samuel către popoare: „O, bărbaţi ai lui Israel, să ştiţi cum va stăpâni peste voi împăratul pe care îl cereţi. El va lua pe fiii voştri şi îi va face slujitorii lui. Îi va îmbrăca în arme, pe cai îi va pune şi le va porunci să alerge înaintea caretelor sale. Îi va pune polcovnici şi sutaşi şi încă îi va şi robi. Îi va face să are ţarinile sale, îi va pune secerători secerişurilor sale, culegători viilor sale şi lucrători la toate lucrurile plăcute lui. Fetele voastre le va lua la fierberile de mirosuri, la bucătării şi la pitarii. Satele, viile, măslinişurile şi toate bunătăţile voastre le va lua şi le va da slugilor sale; iar seminţele, viile şi ţarinile ce vă vor rămâne vouă le va zeciui, ca din acelea să-i daţi a zecea parte. Asemenea şi slugile şi dobitoacele voastre cele mai bune le va lua de la voi pentru el, şi voi veţi fi robii lui şi veţi striga îngreuiaţi de împăratul vostru în zilele acelea, dar Domnul nu vă va auzi, pentru că singuri aţi poftit împărat pentru voi". Astfel grăindu-le Sfântul Samuel, popoarele nu au voit să asculte cuvintele lui, ci strigau către dânsul, zicând: „Vrem împărat, ca să fim şi noi cum sunt celelalte neamuri, ca să ne judece pe noi împăratul nostru şi să iasă la război înaintea noastră împotriva vrăjmaşilor". Iar Sfântul Samuel le-a poruncit să se ducă fiecare la locul lui, până ce Dumnezeu le va arăta un bărbat vrednic de împărăţie.

    Şi era în seminţia lui Veniamin, în cetatea ce se numea Gava, un om pe nume Chiş, şi acela avea un fiu pe care îl chema Saul, frumos la mărimea statului şi bun. Şi nu era altul între fiii lui Israel mai bun decât el. Deci se pierduseră asinii lui Chiş şi a trimis Chiş pe Saul, fiul său, cu o slugă, să-i caute. Iar ei căutându-i şi străbătând pretutindeni, nu-i găseau, apoi s-au apropiat de muntele Sifa, unde era cetatea Armatem, patria şi casa Sfântului Samuel. Şi a zis Saul către sluga sa: „Să ne întoarcem acum acasă la tatăl meu, că mi se pare că se întristează mai mult pentru noi decât pentru asini." Şi i-a zis sluga: „Iată, aici în cetate este omul lui Dumnezeu, cel mai înainte-văzător, care spune celor ce se duc la dânsul, cele ce au să fie; deci să mergem la dânsul, poate ne va spune unde vom putea afla asinii". Şi au mers la omul lui Dumnezeu. Însă Domnul spusese mai înainte Sfântului Samuel toate despre Saul şi i-a poruncit, ca pe acela să-l ungă împărat al lui Israel.

    Şi văzând Sfântul Samuel pe Saul, fiul lui Chiş, l-a primit cu dragoste şi i-a zis să nu se mâhnească pentru asini, că acum s-au aflat. Deci l-a odihnit la el în ziua şi noaptea aceea. Iar a doua zi, slobozindu-l pe el, a luat un vas cu untdelemn şi l-a turnat pe capul lui Saul, apoi l-a sărutat şi i-a zis: „Iată, Domnul te-a uns pe tine pentru a împărăţi popoarele cele din Israel. Şi vei împăraţi peste popoarele Domnului şi le vei mântui din mâinile vrăjmaşilor lor dimprejur".

    Această ungere s-a făcut în taină, ca o proorocie a împărăţiei lui Saul ce avea să fie. Şi a spus Sfântul Samuel lui Saul cel uns toate cele ce aveau să i se întâmple în cale, zicându-i: „Acest semn să-ţi fie că Domnul te-a uns împărat; când vei pleca astăzi de la mine, vei afla doi bărbaţi lângă mormântul Rahilei, în hotarele lui Veniamin în Silom, care îţi vor zice: «S-au aflat asinii pe care îi căutaţi şi tatăl tău a lepădat grija pentru asini, iar acum se îngrijeşte foarte mult de voi!» Apei, când vei pleca de la acei doi bărbaţi şi vei merge la dumbrava Taborului, vei afla acolo trei bărbaţi suindu-se la Dumnezeu în Vetim cu aducere de jertfe, unul aducând trei capre, altul ducând trei saci de pâine, iar al treilea, un foaie cu vin. Aceia ţi se vor închina şi îţi vor da ţie două pâini. Apoi te vei sui în muntele Domnului şi vei întâmpina ceata proorocilor. Acolo se va pogorî peste tine Duhul Domnului şi vei prooroci cu dânşii. Pe aceste semne când le vei vedea împlinindu-se, după cuvântul meu, să ştii că Dumnezeu este cu tine!" Şi plecând Saul de la Sfântul Samuel, toate i s-au întâmplat aşa precum i le spusese proorocul.

    După aceasta, Sfântul Samuel a poruncit tuturor popoarelor să se adune la Domnul în cetatea Masifat. Deci, ducându-se şi el acolo, a zis către fiii lui Israel: „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu sunt Cel ce am scos pe părinţii voştri din pământul Egiptului şi v-am scos pe voi din mâinile lui Faraon şi de la toţi împăraţii care vă mâhneau. Iar voi M-aţi defăimat astăzi pe Mine, Dumnezeul vostru, Cel ce v-am mântuit de toate răutăţile şi ziceţi că vă trebuie împărat, ca să domnească peste voi. Deci să fie după dorinţa voastră". Zicând acestea Samuel, a pus înaintea Domnului toate seminţiile lui Israel, după steagurile lor şi a început a arunca sorţi, din care seminţie să le aleagă împărat; şi a căzut sorţul pe seminţia lui Veniamin. Apoi a aruncat iar sorţi întru seminţia aceea peste bărbaţii cei vestiţi, şi a căzut sorţul pe Saul, fiul lui Chiş. Şi îl căutau pe Saul prin mijlocul lor, dar nu l-au aflat, pentru că se ascunsese într-o casă, făcându-se nevrednic de o cinste înaltă ca aceea, şi fugea de dânsa. Dar Domnul l-a făcut arătat, iar popoarele alergând împreună cu Samuel, l-au luat de acolo şi, aducându-l, l-au pus în mijlocul soborului. Şi era la statură mai înalt decât toate popoarele. Şi a zis Samuel către popor: „Vedeţi pe cine a ales Domnul, că nici unul din voi nu este ca el". Deci toate popoarele s-au bucurat şi au strigat: „Să trăiască împăratul nostru!"

    Atunci Samuel a pus înaintea popoarelor legi împărăteşti, a scris o carte din acele legi şi a pus-o înaintea Domnului. Dar nu s-a întărit atunci desăvârşit împărăţia lui Saul, fiindcă erau unii care cârteau şi nu se învoiau. Atunci Samuel a eliberat toate popoarele, ducându-se fiecare la locul său. Deci s-a dus şi Saul la casa sa, în cetatea care se numea Gava, şi s-au dus cu dânsul şi fiii celor puternici, ale căror inimi le plecase Domnul spre Saul. Iar fiii celor potrivnici au zis: „Oare acesta ne va izbăvi din mâinile vrăjmaşilor noştri?" Şi îl necinsteau pe el, neaducându-i daruri, dar Saul se făcea că nu aude ocările lor.

    Iar după o lună, Naas, împăratul amonitenilor, a venit cu putere mare asupra cetăţii care se numea Iavis a Galaadiei, cea din ţinutul lui Manase, şi a tăbărât asupra ei cu tărie. Iar cetăţenii cei înconjuraţi, văzând puterea cea mare a lui Naas, i-au zis: „Să ne pui aşezământ şi noi îţi vom sluji ţie". Iar Naas le-a răspuns: „Aşezământul pe care îl voi pune este acesta, că voi scoate fiecăruia din voi ochiul cel drept şi voi pune ocară asupra lui Israel". Atunci cetăţenii au trimis la Saul, rugându-l să le ajute şi să-i scape din înconjurarea aceea. Iar Saul a trimis îndată în toate hotarele lui Israel, şi, adunând degrabă oaste multă şi luând cu dânsul şi pe Sfântul Prooroc Samuel, s-a dus fără de veste asupra lui Naas, împăratul amonitenilor. Şi a năpădit asupra lui foarte de dimineaţă, a biruit oastea lui şi a izgonit-o, omorând chiar şi pe împărat.

    Atunci popoarele lui Israel au zis către proorocul lui Samuel: „Cine este cel ce zicea să nu împărătească Saul peste noi? Daţi-ni-i nouă pe aceia ca să-i ucidem". Dar Saul a zis: „Să nu moară nici unul pentru mine în ziua de acum, că Domnul a făcut astăzi mântuire întru Israel". Iar Sfântul Samuel a grăit către popoare: „Veniţi să mergem în Galgal şi să înnoim acolo împărăţia!" Deci toate popoarele s-au dus acolo şi Samuel a uns în faţa tuturor pe Saul la împărăţie înaintea Domnului. Şi au jertfit acolo înaintea Domnului jertfele cele de pace, veselindu-se Saul foarte mult şi împreună cu dânsul toţi bărbaţii lui Israel.

    Şi veselindu-se popoarele pentru împăratul lor cel pus din nou, cu care câştigaseră biruinţa asupra amonitenilor, Sfântul Samuel a zis către dânşii: „Iată, am ascultat glasul vostru pentru toate câte mi-aţi zis mie şi v-am pus împărat. Iată, acum împăratul merge înaintea voastră, iar eu am îmbătrânit mergând cu voi din tinereţile mele până în ziua de astăzi; de aceea, să-mi spuneţi acum înaintea lui Dumnezeu şi înaintea unsului Lui, împăratul vostru: Am luat eu de la cineva din voi vreun viţel, vreun asin sau altceva? V-am făcut eu vreo strâm-bătate sau silă sau am luat din mâinile cuiva plată sau oricare dar? Spuneţi dacă am făcut ceva din acestea şi vă voi întoarce".

    Popoarele au zis către dânsul: „Nu ne-ai făcut strâmbătate în nimic, nici ne-ai silit, nici ne-ai jefuit, nici plată n-ai luat de la noi, nici oarecare daruri". Samuel a zis către dânşii: „Martor este Domnul în această zi şi unsul Lui, împăratul vostru, că n-aţi avut pricini asupra mea, pentru care v-ar fi trebuit împărat, de vreme ce singur Domnul era împăratul vostru şi vă povăţuia prin feluriţi judecători, scăpându-vă din mâinile vrăjmaşilor voştri. Dar ca să înţelegeţi că răutatea voastră este mare înaintea Domnului, fiindcă aţi cerut împărat, iată, îndată veţi vedea semnul". Zicând aceasta, a început a se ruga Domnului. Şi ziua era senină şi uscată, fiind vreme de seceriş, dar deodată au început tunete mari, fulgere înfricoşate şi nori, şi s-a vărsat ploaie puternică, încât s-au temut toate popoarele de Domnul şi de Samuel.

    Atunci ei au zis către Samuel: „Roagă-te Domnului Dumnezeului Tău pentru noi, robii tăi, ca să nu murim, pentru că vedem că am adăugat această răutate la păcatele noastre, cerând împărat". Şi a zis Sfântul Samuel către ei: „Nu vă temeţi, că Domnul nu va părăsi poporul Său. De acum fiţi lângă împăratul vostru şi slujiţi Domnului cu toată inima voastră şi faceţi voia Lui, voi cu împăratul vostru, iar eu nu voi înceta a mă ruga Domnului pentru voi, numai să vă temeţi de Dânsul, să-i slujiţi în adevăr, ştiind toate minunile şi facerile de bine ce v-a făcut vouă. Iar dacă veţi începe a face rele, atunci veţi pieri împreună cu împăratul vostru". Astfel zicând Sfântul Samuel către popoare, a lăsat puterea judecătoriei şi lua aminte numai la slujirea jertfei.

    Iar Saul împărăţind în Israel, a început după o vreme a se îndărătnici şi a mânia pe Dumnezeu. Şi a îndrăznit a se atinge de rânduiala preoţească, ca să aducă jertfe lui Dumnezeu fără Samuel, preotul Lui. Incă s-a arătat şi neascultător poruncii Domnului, când i-a poruncit prin gura proorocului Său Samuel să meargă şi să piardă poporul lui Amalec, pentru o răutate veche a lor; că, mergând popoarele de la Egipt la pământul făgăduit, le-au făcut mare împiedicare pe cale. Şi i-a poruncit, zicându-i: „Să nu cruţi pe nimeni din ei, să-i ucizi de la parte bărbătească la parte femeiască, de la cei tineri până la cei ce sug piept, de la capre până la oi şi de la cămile până la asini".

    Şi adunând împăratul Saul oaste multă, a mers asupra ţării lui Amalec şi, biruind puterea acelora şi robindu-le ţara, a prins viu pe Agag, împăratul lor, şi a ucis cu sabia tot poporul lui Amalec, pe bătrâni şi pe tineri, pe femei şi pe bărbaţi, iar pe împărat l-a cruţat. Şi au luat Saul şi poporul lui pentru ei cele mai bune din turmele lor, şi numai pe cele proaste şi defăimate le-au prăpădit. Asemenea şi toate bunătăţile lor le-au jefuit pentru ei, nepăzind porunca Domnului, ca să nu cruţe nimic, nici să ia pentru ei, ci toate să le dea pierzării. Apoi a fost cuvântul Domnului către proorocul Samuel, zicând: „M-am căit că am uns pe Saul la împărăţie, deoarece s-a întors de la Mine şi cuvintele Mele nu le-a păzit". Şi s-a mâhnit Samuel pentru Saul şi a strigat către Domnul, rugându-se toată noaptea pentru el.

    Şi sculându-se Samuel de dimineaţă, a mers întru întâmpinarea israelitenilor care se întorceau de la război, şi a aflat pe Saul în Galgal; şi iată, acolo înălţa singur Domnului ardere de tot. Şi văzând împăratul Saul pe Sfântul Samuel, i-a zis: „Binecuvântat eşti tu Domnului, că am făcut toate câte mi-a grăit Domnul prin tine". Sfântul i-a zis: „Ce este glasul turmelor acestea în urechile mele şi glasul dobitoacelor pe care îl aud?" Impăratul a zis: „Le-am adus de la Amalec, că cele ce erau bune le-au cruţat popoarele şi le-au adunat; iar cele ce erau mai proaste le-am ucis". Sfântul Samuel i-a zis: „Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului în toate câte ţi-a grăit şi te-ai pornit spre câştiguri şi ai făcut vicleşug înaintea Domnului?" Şi Saul a zis către Samuel: „Am ascultat glasul Domnului şi am făcut precum mi-a poruncit. Am dezrădăcinat pe Amalec, iar pe Agag, împăratul lor, l-am prins şi l-am adus viu. Iar popoarele au luat pradă cele mai bune oi şi bivoli din turme, pentru arderea cea de tot şi pentru jertfa lui Dumnezeu".

    Deci Sfântul Samuel a zis către Saul: „Oare sunt plăcute lui Dumnezeu arderile de tot şi jertfele voastre? Nu era oare mai bine să asculţi porunca Domnului? Ascultarea este mai bine primită Lui decât toate jertfele şi grăsimile cele de berbeci. Precum este păcatul de vrăjitorie, tot aşa este şi păcatul de împotrivire la porunca Domnului; precum este păcatul închinării la idoli, aşa este şi păcatul călcării poruncilor Domnului. Iar de vreme ce tu ai defăimat cuvântul Domnului, te va defăima şi pe tine Domnul şi casa ta nu va împărăţi întru Israel". Saul a zis: „Am greşit de am călcat cuvântul Domnului şi cuvintele tale, pentru că m-am temut de popoare şi am ascultat glasul lor. Dar mă rog ţie, rabdă greşeala mea şi te întoarce cu mine la jertfă, ca să mă închin lui Dumnezeu înaintea ochilor tăi". Iar Sfântul Samuel şi-a întors faţa, vrând să plece de la el, dar Saul l-a apucat de marginea hainei şi a rupt-o, trăgând la sine pe omul lui Dumnezeu.

    Deci i-a zis lui Sfântul Samuel: „Domnul a rupt astăzi împărăţia lui Israel din mâna ta şi o va da aproapelui tău, cel mai bun decât tine". Şi a zis Saul către Sfântul Samuel: „Am greşit Domnului, dar nu mă ruşina acum înaintea bătrânilor lui Israel şi înaintea poporului meu; deci întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău". Şi s-a întors Samuel cu Saul şi s-au închinat. Apoi el a zis către Saul: „Să-mi aduceţi aici pe Agag, împăratul lui Amalec". Şi a venit Agag la dânsul tremurând şi a zis: „O, cât de amară este moartea!" Sfântul Samuel a zis către Agag: „Precum sabia ta a făcut fără de fii pe femei, tot astfel va rămâne şi maica ta fără de fii". Atunci Samuel a înjunghiat pe Agag înaintea Domnului în Galgal, nu ca şi cum l-ar fi chinuit, ci împlinind porunca Domnului. După aceea, Samuel s-a dus în Armatem şi Saul s-a dus la casa sa în Gava. Şi n-a mai văzut Sfântul Samuel pe împăratul Saul până în ziua morţii sale, dar plângea pentru dânsul, fiindu-i jale de pierzarea lui.

    Iar după câtva timp, Domnul a zis către Samuel: „Până când plângi tu pe Saul, pe care eu l-am lepădat, ca să nu împărătească în Israel? Umple cornul tău de untdelemn şi mergi în Betleem la lesei, că între fiii lui am aflat vrednic de împărăţie". Şi a zis Sfântul Samuel: „Cum voi merge? Că va auzi Saul şi mă va ucide?" Domnul i-a zis: „Ia o junincă şi, ducând-o acolo, vei zice: «Am venit să aduc jertfă Domnului»; şi vei chema la jertfă pe lesei şi pe fiii lui. Iar eu îţi voi arăta ţie cele ce vei face şi-mi vei unge pe acela ce-ţi voi zice". Deci Samuel a făcut după cuvântul Domnului, a mers în Betleem şi cei mai bătrâni s-au înspăimântat de venirea lui şi au ieşit în întâmpinarea lui şi i-au zis: „O, înainte văzătorule, oare cu pace este intrarea ta?" Şi a zis sfântul: „Pace! Am venit să aduc jertfa Domnului; deci sfinţiţi-vă prin înfrânare şi prin rugăciune şi să veniţi la mine ca să fac jertfă".

    Iar după săvârşirea jertfei, Sfântul Samuel mergând în casa lui lesei, i-a poruncit să aducă la dânsul pe fiii săi unul câte unul. Deci lesei a adus la prooroc pe Eliav, cel mai mare fiu al său. Şi a întrebat proorocul pe Domnul, rugându-se către Dânsul întru sine, dacă acesta este cel înainte ales de Dânsul la împărăţie. Şi a zis Domnul lui Samuel: „Nu căuta la faţa lui, nici la mărimea statului lui, căci l-am lepădat pe el; pentru că eu nu judec căutând la faţă. Omul caută la faţă, iar Dumnezeu caută la inimă". Apoi lesei a chemat pe Amina -dab şi l-a pus pe el înaintea feţei lui Samuel, care a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul". Şi a adus lesei pe Sama, şi a zis proorocul: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul". Deci lesei a adus pe cei şapte fii ai săi înaintea lui Samuel, şi a zis Samuel către dânsul: „N-a ales Domnul dintre aceştia".

    Apoi Samuel iarăşi a zis către lesei: „Nu mai ai alţi fii?" lesei a zis: „Mai am încă unul mic, dar acesta paşte oile la iarbă". Samuel a zis către lesei: „Trimite şi adu-l aici pe el, că nu vom şedea până ce va veni el aici". Şi trimiţând lesei, a adus pe David. Iar acesta era rumen şi frumos la ochi şi la faţă. Şi a zis Domnul către Samuel: „Scoală-te şi-l unge pe el, că acesta este". Deci Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns împărat în mijlocul fraţilor lui. Şi a zburat duhul Domnului peste David dintru acea zi şi după aceea. Şi sculân-du-se Samuel, s-a dus în Armatem, în casa sa, unde săvârşind zilele bătrâneţilor sale, a adormit cu somn de moarte. Deci adunându-se tot Israelul, l-a plâns pe el şi l-a îngropat acolo, în casa cea din Armatem.

    Pe acest Sfânt Prooroc Samuel l-a fericit cu laude Isus Sirah, zicând: „Samuel, proorocul Domnului, cel iubit de Domnul, a ridicat împărăţia şi a uns pe Saul şi pe David peste poporul Lui. Cu legea Domnului a judecat adunarea şi a cercetat Domnul pe lacov prin rugăciunile lui. Şi a fost cunoscut întru credinţa sa că este prooroc credincios. El a chemat pe Domnul cel puternic, când îl împresurau vrăjmaşii lui împrejur, iar Domnul a tunat din cer, şi cu glas mare a făcut auzit glasul Lui. El a pierdut pe stăpânitorii Tirului şi pe toţi boierii filistenilor. Mai înainte de sfârşitul său, Samuel s-a mărturisit înaintea Domnului şi a unsului Lui, că din averi şi până la încălţăminte n-a luat de la nimeni ceva, şi nu i-a făcut lui ocară nici un om. După adormirea sa a proorocit şi a arătat împăratului Saul sfârşitul lui. Apoi a înălţat din pământ glasul său prin proorocie, pentru ca să piardă fărădelegile popoarelor". Acestea le-a zis Sirah, iar noi, păcătoşii, nădăjduind ca, prin rugăciunile acestui sfânt plăcut al lui Dumnezeu, să câştigăm iertare de păcate şi mântuire, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tânărul orfan Teoharie

In anul 1740, în timpul sultanului Ahmet și a lui Ibrahim Pașa, guvernatorul general al Asiei Mici, a fost emis un decret de adunare a băieților creștini într-o tabără de concentrare. În această tabără se afla și tânărul orfan Teoharie. Dar, într-o zi, guvernatorul orașului Neapoli (Nevşehir), Cappadocia, l-a văzut pe Teoharie și fiindcă i-a plăcut de el l-a luat cu sine acasă să-i îngrijească animalele.

Evlavia și frumusețea lui Teoharie l-au făcut pe guvernator să-i propună tânărului căsătoria cu fiica sa, dar după ce s-ar fi convertit mai întâi la Islam. Teoharie a răspuns cu îndrăzneală: „Domnul meu, m-am născut creștin și nu pot să-mi neg credința în Mântuitorul meu și părinții mei”. Guvernatorul otoman a considerat ofensator acest răspuns și l-a amenințat cu tortura. Atunci Teoharie a alergat în biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe și s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. Când i s-a propus din nou căsătoria cu fiica guvernatorului, Teoharie a refuzat cu fermitate. Apoi, după torturi aspre, l-au condus afară din orașul Neapoli, unde l-au ucis cu pietre și apoi l-au spânzurat, la prânz, în ziua de 20 august, anul 1740 d.Hr.

În anul 1923, moaștele Sf. Teoharie au fost aduse în Tesalonic și au fost așezate în Biserica Sf. Ecaterina, unde se găsesc și astăzi.

Un înger a venit să mă însoțească.


În somn am văzut că am mers în Rai și

un înger a venit să mă însoțească. Mergeam unul lângă altul printr-o încăpere uriașă plină de îngeri.

Povățuitorul meu s-a oprit la primul post de lucru și mi-a spus:

– Aici este Secția de Primire. Aici primim toate cererile, sub formă de rugăciune, care merg la Dumnezeu.

Am privit în jur. Tot locul acela era plin de îngeri care primeau și triau cererile scrise, ce se făceau stive voluminoase de hârtii și însemnări de la oamenii din toată lumea.

Apoi am mers mai departe printr-un culoar lung până ce am ajuns la al doilea post de lucru. Aici îngerul mi-a spus:

– Aceasta este Secția de Împachetare și Livrare. De aici se expediază bucuriile și binecuvântările la cei care le-au cerut.

Am luat aminte câtă mișcare era și aici. Nenumărați îngeri alergau încolo și-încoace, lucrând din greu, de vreme erau nenumărate dorințele care se ceruseră și trebuiau împachetate pentru a fi trimise pe pământ.

Am plecat de aici și, în capătul unui alt culoar lung, ne-am oprit la ușa unui post foarte mic. Spre marea meu uimire, acolo stătea numai un înger, fără să facă aproape nimic.

– Aici este Secția Mulțumirilor, mi-a spus încet îngerul meu. Părea a fi puțin rușinat.

– De ce aici nu este de lucru?, am întrebat.

– Este dureros, a suspinat îngerul. După ce oamenii primesc bucuriile, forte puțini sunt aceia care trimit mulțumiri.

– Dar cum poate mulțumi cineva lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-a primit?, am întrebat din nou.

– Foarte simplu, a răspuns îngerul. Trebuie să spui numai atât: Îți mulțumesc, Dumnezeul meu!

– Dar, mai exact, pentru ce trebuie să mulțumim?

– Dacă ai alimente în frigider, haine pe tine, un acoperământ deasupra capului tău și un loc unde să dormi, ești mai bogat decât 75% din oamenii acestei lumi. • Dacă ai bani în bancă, în portofel și ceva mărunțiș într-o tipsie, ești printre 8% dintre oamenii care duc o viață prosperă. • Dacă te trezești astăzi mai sănătos decât erai ieri, ești mai binecuvântat decât toți cei care nu vor supraviețui până mâine. • Dacă nu ai trăit niciodată experiența fricii de război, a singurătății închisorii, a agoniei chinuirii și a săgetăturilor foamei, ești înaintea a 700.000 de oameni de pe acest pământ. • Dacă te poți ruga într-o biserică fără să fi atacat, arestat sau executat, te vor invidia cu siguranță în jur de 3.000.000.000 de oameni din această lume. • Dacă părinții tăi sunt încă în viață și sunt încă împreună, ești un om rar. • Dacă poți ține capul sus și să zâmbești, ești o excepție pentru toți cei care trăiesc în nesiguranță și în deznădejde.

– Am înțeles, am spus eu. Dar acum ce să fac? Cum să încep?

– Să spui: Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toate!, mi-a spus zâmbind îngerul meu. Să numeri binecuvântările primite și să conștientizezi cât de privilegiat ești.
Tobie si Ingerul

Friday, August 19, 2016

Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlineşte, foloseşte".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înţelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui

Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă intru totul plăcută lui Dumnezeu.

Nu ți-e frică de mine?


Vreau să vă relatez o întâmplare. Într-o seară, cu mulți ani în urmă, când deja trecuse de ora unsprezece, mi-a telefonat episcopul locului. El mi-a spus: «Părinte, sper că nu v-am trezit?»
Desigur că mă trezise. El a continuat: «M-au telefonat de la spital. Trebuie să mergeți urgent să împătășiți un bolnav pe patul de moarte». Am adunat cele necesare, am luat metroul și m-am îndreptat către Bronx, până la care erau vreo douăzeci de kilometri de la mănăstirea noastră. Am ajuns la spital, am împărtâșit bolnavul, și când am coborât din nou la metrou, era trecut de ora unu noaptea. Am așteptat foarte mult metroul, iar când acesta a sosit, eu eram unicul pasager din vagon. Bronx-ul este un cartier foarte sărac, dar și foarte periculos.
După câteva stații în metrou a urcat o persoană, s-a oprit în capătul opus al vagonului și a început să mă privească cu atenție. Părea foarte periculos, iar atunci când ușile s-au închis și metroul s-a pornit, el s-a îndreptat în direcția mea. Primul meu gând a fost: „iată că a și venit sfârșitul meu.” Când a ajuns în dreptul meu, m-a întrebat:
– Ei bine, și cine ești tu? Și de ce ești așa îmbrăcat?
I-am spus că sunt preot.
— Ce fel de preot? — a întrebat el.
— Preot ortodox — i-am răspuns.
Aveam cu mine o geantă, în care era epitrahilul, trebnicul și alte lucruri necesare pentru slujbe. Arătând spre geantă, omul acesta m-a întrebat:
– Ce ai în geantă? Eu i-am răspuns:
– Aceeași ce e în capul tău.
– Adică?
– Nimic.

Bărbătul a zâmbit și mi-a zis:
— Nu ți-e frică de mine?
— Nu prea. El s-a așezat și mi-a spus:
— Știi, cândva am fost catolic, dar acum nu mai cred în aceste lucruri.
— În care lucruri? – l-am întrebat.
— Un preot ne-a spus că el poate preschimba pâinea și vinul în Trup și Sânge. Oare chiar crezi în așa ceva?
— Desigur că cred — i-am răspuns.
— Atunci enoriașii tăi nu cred în aceasta.
— Ba nu, cred și ei!
– El m-a privit și mi-a spus:
– Ei bine, deci ei nicicând nu mai pleacă acasă? Nu am înțeles întrebarea:
– Despre ce vorbești? Desigur, că merg la casele lor!
Zâmbind, el mi-a spus cu încredere:
– Nu, ei nu cred. Dacă eu aș fi crezut că Iisus Hristos Însuși a fost pe acest altar, în această biserică, eu nicicând n-aș fi plecat acasă. De ce ar mai trebui să mai merg undeva? Și ei nu cred, și nici tu, părinte, nu crezi.
Aceasta a fost una dintre cele mai bune predici pe care le-am auzit vreodată.
(Arhim. Ioachim Parr, egumenul Manastirii Ortodoxe Sf Maria Egipteanca, New York)

Monday, August 15, 2016

Romania, ”Gradina Maicii Domnului


Luni, 15 august, sarbatorim Adormirea Maicii Domnului, zi de bucurie si nu de intristare, pentru ca sarbatorim deopotriva moartea si ingroparea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, dar si ridicarea ei la cer, trecerea in viata vesnica.

Romania, ”Gradina Maicii Domnului”

Importanta acestui eveniment in viata Bisericii Ortodoxe este aratata de faptul ca sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului reprezinta unul dintre cele 12 praznice imparatesti – sarbatori care, alaturi de Invierea Domnului, sunt cele mai importante momente ale anului bisericesc, care ne reamintesc de prezenta istorica a lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu si a maicii Sale aici, pe pamant. Opt dintre praznicele imparatesti sunt inchinate Mantuitorului (Nasterea Domnului, Boboteaza, Intampinarea Domnului, Floriile, Inaltarea, Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, Schimbarea la Fata, Inaltarea Sfintei Cruci) si patru sunt inchinate Maicii Domnului (Nasterea Maicii Domnului, Intrarea Maicii Domnului in Biserica, Bunavestire, Adormirea Maicii Domnului)
 
Si societatea civila recunoaste importanta acestui eveniment religios pentru romani, din anul 2010 aceasta sarbatoare fiind declarata prin lege zi nelucratoare (15 august).

De altfel, intr-un studiu mondial realizat in anul 2012 in 57 de tari de  catre prestigiosul institut american de sondaje Gallup International, pe tema ”Religiosity and Atheism Index”, Romania se situeaza pe locul 7 in Top cele mai religioase tari din lume, un procent de 89% din populatie declarand ca este religioasa. Este singura tara din UE situata in acest Top 10, din Europa mai fiind inclusa doar Macedonia.

Intre tarile crestine, Romania este recunoscita ca fiind ”Gradina Maicii Domnului”.

Foarte multe biserici si manastiri au hramul Adormirea Maicii Domnului, in aceasta zi de praznuire avand loc pelerinaje la care participa mii de credinciosi.

Ierusalim. Adormirea Maicii Domnului si norii pe care au sosit Sfintii Apostoli

Fecioara Maria si-a presimtit sfarsitul si cu doua saptamani inaintea de acesta a inceput o perioada de post si rugaciune, pentru a trece fara judecata vamile vazduhului. Acest post il rememoram noi in timpul Postului Sfintei Marii (1-15 august).


Cu trei zile inainte de sfanta sa Adormire, Maica Domnului a aflat de la Sfantul Arhanghel Gavriile de ziua trecerii sale la Domnul. Acesta i-a dat o ramura de finic, simbol al vietii fara de prihana si al nemuririi.


Cand a Adormit Maica Domnului, Sfintii Apostoli – care predicau Sfanta Evanghelie in locuri indepartate, la marginile pamantului – au fost adusi pe nori la Ierusalim, pentru a-si lua ramas bun de la Maica Mantuitorului, a lor si a noastra a tuturor. Doar Sfantul Apostol Toma a intarziat.


De altfel, una dintre minunile care au loc in Ierusalim anual, de secole, o reprezinta chiar aparitia norilor pe care au sosit Sfintii Apostoli. In noaptea de 24/25 august,  cu trei zile inainte de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului (28 august, pe stil vechi), are loc o procesiune care porneste la ora 3 din curtea Bisericii Sfantului Mormant si parcurge incet Via Dolorosa in sens invers, catre mormantul Maicii Domnului din afara cetatii, din Gradina Ghetsimani (1,5 km). Procesiunea - simbolizand purtarea catre mormant Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu – are in  fata icoana Adormirii Maicii Domnului si un mare sobor de maici care canta pe rand troparul Adormirii in greceste, ruseste, romaneste :  Întru naştere, fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi prin rugăciunile Tale izbăveşti din moarte sufletele noastre. Impreuna cu tot poporul care o urmeaza, procesiunea ajunge la Biserica Mormantul Maicii Domnului dimineata, pe lumina.


Multimea de participanti din multe tari crestine este intotdeauna insotita pe cer de nori – acestia sunt norii pe care au fost adusi Sfintii Apostoli, caci in mod firesc in luna august, in cea mai torida perioada a anului, in tara aceasta cu climat secetos si arid, norii acestia care apar la data fixa si au legatura cu acest eveniment ortodox nu pot fi un fenomen meteorologic firesc! La finalul procesiunii norii se aduna totdeauna  despupra Bisericii semingropate a Mormantului Maicii Domnului, iar fotografiile facute in dimineata respectiva,la final de procesiune, stau marturie.


De alftel, Sf Ioan Damaschin spunea, in sec VIII ca nici soborul ingerilor si nici o alta faptura nu a stat deoparte, cu totii aducand sluire si cantare de lauda Maicii lui Dumnezeu!

Icoana Adormirii Maicii Domnului il reprezinta pe Iisus insusi luand in mainile Sale sufletul Maicii Domnului, reprezentat ca un copilas. Trupul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a fost depus in mormantul pe care si l-a ales din Gradina Ghetsimani si timp de trei zile au fost auziti ingeri cantand si slujind, iar sfintii Apostoli au ramas si ei langa mormant in rugaciune si intristare... Dupa trei zile, cand Sfantul Apostol Toma a sosit si el si a insistat sa se deschida mormantul pentru a-si lua ramas bun, s-a constatat ca mormantul era gol, doar o floare de crin era in interior. De atunci crinii sunt considerati florile Maicii Domnului. Fecioara se mutase cu trupul la ceruri, trupul ei s-a unit cu sufletul fara ca nimeni din cei prezenti sa stie cand sau cum s-a intamplat acest lucru.

Sfantul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului spunea, in sec V, ca desi Sfanta Scriptura nu face nici o referire la sfarsitul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, totusi din cea mai veche si neindoielnica traditie se cunosc detaliile acestei slavite Adormiri.
 

Kefalonia. Serpii care se supun Evei cele noi

Eva s-a lasat ispitita de sarpe si prin ea a intrat pacatul in lume. ”Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie – a zis Dumnezeu către şarpe – şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” ( Geneza.3,15).


Dar iata ca exista un loc in in Grecia – Insula Kefalonia – in care serpii se supun astazi Noii Eve, Maica lui Dumnezeu,  femeia aleasa de Domnul prin care a fost rascumparat pacatul primordial, stramosesc.

In lumea crestina este binecunoscuta minunea aparitiei serpisorilor din Kefalonia. In fiecare an intre 6 august (Schimbarea la Fata) si 15 august (Adormirea Maicii Domnului) la biserica din Markopoulos apare o anumita specie de serpi numita Serpii Maicii Domnului, care au o cruce alba pe cap si care, in aceasta perioada nu doar ca nu sunt agresivi, dar au la atingere o caldura aparte si... sunt tamaduitori! Serpisorii sunt pastrati in biserica, iar in timpul slujbei de Adormirea Maicii Domnului preotii slujesc cu ei in mana. Serpii acestia apar de secole (din 1705) in aceasta perioada a anului si exact in acest loc pe care candva a fost o manastire de maici. In anii in care nu au aparut, istoria a dovedit ca au fost cataclisme, razboaie etc. Din 2005 (aparitia crizei economice in Grecia) si pana astazi au aparut foarte putini serpisori, dovedind parcurgerea inclusiv a unei crize duhovnicesti, dar si purtarea permanenta de grija a Maicii Domnului pentru crestinii care o cauta.

Imediat dupa ce se termina sujba de Adormire a Maicii Domnului, acesti serpi devin ostili oamenilor, isi recapata atributiile lor firesti si se retrag din zona bisericii, urmand sa reapara dupa un an, la data fixa.

Interesant este faptul ca in anul In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada daca vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparitia serpisorilor la noua data de praznuire (schimbata) i-a convins pe greci sa treaca la noul calendar, intelegand ca Sfantul Sinod este in masura sa ia astfel de hotarari administrative.

11% din populatia Romaniei poarta numele Maicii Domnului

Pe vremea Mantuitorului, numele de Miriam era raspandit si semnifica in ebraica ”stea de mare” sau ”picatura de mare” – sa nu uitam ca Tara Sfanta este  marginira de Marea Mediterana, Marea Galileii, Marea Moarta si Marea Rosie.  Maica Domnului a primit numele de la bunica ei Miriam, iar numele de Maria a devenit foarte raspandit incepand cu secolul IV, odata cu raspandirea cultului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu in tarile crestine.

In  Romania de astazi, 1,7 milioane de femei poarta numele Fecioarei Maria, numele cele mai frecvente fiind: Maria, Mariana, Marilena, Marina, Marioara, Mara, Mariuca, Maricica, Mia, Ana-Maria etc. Cei 0,5 milioane de barbati romani care poarta nume derivate din Maria se numesc: Marian, Marin, Marius, Mario etc.

Tuturor acestora le dorim MULTI ANI BINECUVANTATI, sub ocrotirea directa a Maicii Domnului!

Friday, August 12, 2016

MINUNILE MAICII DOMNULUI.CASA MAICII DOMNULUI DIN EFES,MORMANTUL MAICII DOMNULUI ,SERPII MAICII DOMNULUI,CRINII MAICII DOMNULUI SI MINUNI LEGATE DE ADORMIREA MAICII DOMNULUI



Casa Maicii Domnului din Efes
Casa Maicii Domnului, aflata intr-un frumos parc localizat intre Efes si Seljuk, este socotita, conform traditiei locului, drept locul in care Fecioara Maria si-a petrecut ultimii ani ai vietii pamantesti. Locul, inconjurat de un brau gros de plante si pomi, este considerat sfant atat de crestini cat si de musulmani. Linistea asezarii nu poate fi tulburata nici macar de multimile de pelerini ce vin zilnic aici pentru inchinare.
Conform traditiei crestine, Maica Domnului a fost adusa in Efes de catre Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, la scurt timp dupa Invierea din morti a Domnului Hristos, aici urmand a locui pana la Adormirea ei.

Sfantul Apostol Ioan este cel caruia Hristos, aflat pe Cruce ii zice sa aiba grija de Maica Sa. In aceasta privinta, Sfanta Scriptura marturiseste urmatoarele: "Iar Iisus, vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care Il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: Femeie, iata fiul tau! Apoi a zis ucenicului: Iata mama ta! Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine." (Ioan 19, 26-27).

Pe langa aceasta marturie biblica, traditia conform careia aceasta casa a gazduit-o pe Maica Domnului in ultimii ei ani de viata pamanteasca, se mai bazeaza si pe datele istorice conform carora Sfantul Apostol Ioan a venit in Efes, dupa evenimentele din Ierusalim.

Arheologii care s-au ocupat cu cercetarea cladirii si a locului au ajuns la concluzia ca incaperea cinstita drept "Casa Fecioarei Maria" dateaza in mare parte din secolele VI-VII. Dar, spre intarirea traditiei amintite mai sus, acestia au descoperit faptul ca fundatiile casei au o origine mult mai veche - posibilitatea ca acestea sa apartina secolului I fiind foarte mare.

Locul acesta a fost cinstit de catre crestini inca din vechime, insa istoria recenta aminteste drept re-descoperire a lui un moment neobisnuit. Astfel, in anul 1912, Anne Catherine Emmerich, o maica de de la o manastire din Germania, care nu si-a parasit niciodata chilia, a descris in detaliu locul si imprejurimile.

Maica Emmerich, imobilizata la pat, a intrat in transa, pe maini aparandu-i semnele cuielor iar in minte venindu-i viziuni in care Fecioara Maria, impreuna cu Apostolul Ioan, a plecat dinspre Ierusalim spre Efes. Ea a descris Casa Mariei cu lux de amanunte - tot ceea ce a spus a fost consemnat in scris de catre scriitorul Brentano, aflat langa patul acesteia.

Maica Emmerich a descris Casa drept o cladire rectangulara din piatra, zidita special de catre Apostolul Ioan pentru Fecioara Maria. Camera a fost dotata cu o vatra si cu o absida - peretele acesteia fiind rotunjit. Camera a doua, lipita de cea cu absida, este considerata a fi fost locul in care Fecioara Maria dormea. Aceasta a doua camera era strabatuta intr-o laterala de un izvor.

Pe langa detaliile de ahitectura, maica a mai spus si faptul ca Maica Domnului a adormit la varsta de 64 de ani, fiind mai apoi inmormantata intr-o pestera din apropierea casei in care si-a petrecut ultimii ani. In momentul in care sicriul acesteia a fost deschis, la scurt timp dupa, acesta a fost gasit gol. In acel moment, casa a fost transformata in capela.


La cativa ani dupa viziunile maicii Emmerich, clericul francez Gouyet a citit insemnarile lui Brentano in legatura cu viziunile maicii. Din curiozitate sau convins de realitatea descrierilor, acesta a plecat intr-o calatorie spre Efes, cu scopul de a gasi Casa Fecioarei Maria.

Gouyet a gasit o casa identica cu cea din descrierile pe care ajunsese sa le citeasca. Imediat ce a vazut aceasta, el a trimis o scrisoare episcopilor din Paris si Roma, insa raspunsul nu a fost unul pe masura asteptarilor.

La data de 27 iunie 1891, doi preoti ai ordinului Sfantul Lazar si doua oficialitati catolice au fost trimisi in Efes pentru a cerceta locul cu pricina. Acestia au gasit aici o mica capela ajunsa in ruina. Capela detinea inca o statuie afectata de timp a Fecioarei Maria.

Acestia s-au intors la Izmir cu raportul realizat in privinta locului. Dupa acestia au mai fost trimisi si alti preoti si cercetatori.

Pana in anul 1892 Casa Fecioarei Maria a fost una dintre destinatiile pelerinajelor catolice. Casa si capela au fost restaurate in anul 1897, an in care a fost ridicat si un adapost pentru pelerini.

Locul a fost vizitat ulterior si de catre papii Paul al VI-lea si Ioan Paul al II-lea, care au confirmat valoarea locului ca destinatie de pelerinaj. La data de 29 noiembrie 2006, papa Benedict al XVI-lea a slujit aici Sfanta Liturghie.

Casa Maicii Domnului din Efes este un loc cinstit atat de catre crestini cat si de catre musulmani. Musulmanii cinstesc acest loc deoarece si ei cred in Nasterea lui Hristos dintr-o Fecioara. Ei o cinstesc pe Fecioara Maria ca pe mama profetului Iisus.

Locul se afla si acum in grija calugarilor ordinului Sfantului Lazar. Parintii slujesc zilnic Sfanta Liturghie in interiorul capelei. Doua maici din localitate citesc zilnic slujbele de la strana.

Micuta cladire din piatra in forma de T consta in doua camera - prima camera, care este considerata a fi fost dormitorul, se afla in dreapta, iar a doua camera, in care se afla si capela, este asezata in partea stanga.

Casa mai are si o mica bucatarie, tot in partea stanga. Locul este dotat si cu rampe pentru persoanele cu dizabilitati de locomotie. De asemenea, pelerinii gasesc aici camere curate pentru odihna.

Interiorul casei a fost pastrat si simplu si auster, nefiind incarcat cu nimic in plus. Singurele lucruci care se gasesc in interiorul acesteia sunt altarul, icoanele care o reprezinta pe Maica Domnului si lumanarile care ard permanent.

Izvorul care curge pe sub podeauna acestei case se crede ca este vindecator, multime de vizitatori sustinand ca au fost vindecati de anumite suferinte. In interiorul casei se afla o multime de cruciulite, bratari si inele, lasate in urma de cei care s-au vindecat aici.


Serpii Maicii Domnului - Kefalonia


Serpii Maicii Domnului reprezinta o minune deosebita pe care Maica Domnului o savarseste anual, in vremea postului Maicii Domnului, in insula Kefalonia. La numai doua sate departare de localitatea Pastra (3km), unde are loc minunea anuala a reinfloririi crinilor de la icoana Maicii Domnului, se afla localitatea Markopoulo, locul unei alte minuni a Maicii Domnului. Drumul ce porneste din port, inspre localitatea Markopoulo, aflata in sudul insulei, este strajuit pe stanga de munti si pe dreapta de mare.
Adăugați o legendă

Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stancile grecesti, ce se inalta brusc din apele albastre si transparente, alcatuiesc locul ideal pentru o viata linistita si senina: mici sate, case modeste, ruinele unei oras antic si cateva locasuri de cult, sunt doar o parte din frumusetile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numita "insula contrastelor", caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite.

Anual, in ziua de 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, o specie unica de serpi (lungi de 60 de centimetri si insemnati cu o cruce alba, pe cap si pe limba) apar in jurul vechii biserici din localitatea Markopoulo. Serpii vor disparea, iarasi in chip minunat, dupa slujba savarsita in ziua de Adormirea Maicii Domnului. In timpul slujbei savarsite pentru Maica Domnului, serpii intra in biserica, umpland tot locul: se urca pe icoane, se incolacesc in jurul sfestnicelor, stau pe credinciosi si in Sfantul Altar.

Exista o emotie generala legata de aparitia acestor serpi, nu atat pentru vreun potential pericol, cat pentru faptul ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla in regiune. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale.

In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparand serpii, ca in fiecare an, crestinii au inteles ca Sfantul Sinod este in masura sa hotarasca asemenea lucruri administrative.

Aceasta biserica se afla zidita pe locul fostei Manastiri Langouvarda, distrusa de turci, precum si de un cutremur, in anul 1953. Traditia locala, bazandu-se mai mult pe legende insa, spune ca, in momentul in care manastirea a fost atacata de pirati, candva in anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugaciunea acestora a fost ascultata, iar piratii s-au infricosat de vederea serpilor.

Serpii Maicii Domnului, avand capul insemnat cu o cruce, precum si limba, in forma de cruce, apartin clasei de serpi "telescopus fallaxspecies", numita si "sarpele-pisica european". Acesti serpi intra in biserica in vremea slujbei, iar nu oricand, aratand o blandete deosebita fata de crestinii din interior. Imediat ce se termina slujba Sfintei Liturghii, serpii devin oarecum agresivi, ei iesind din biserica si intorcandu-se in pustiul din zona. Oricat ar fi cautati acestia, ei nu vor putea fi gasiti, pana anul urmator.
 Credinciosii asteapta cu emotie venirea lor, caci stiu ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti, au avut loc razboaie si calamitati naturale.

De remarcat ca in anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat calendarul nou, multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Sosind insa, crestinii au inteles ca trebuie ascultata hotararea Sfantului Sinod, chiar daca teoretic gresita. Minunea dovedeste astfel ca prin mila Domnului si in bisericile de pe nou este har.

Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați. După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și monahiile și mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă.

În Biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Markopulos din partea de miazăzi a insulei Kefalonia, la 25 km de Argostoli, în fiecare an, de la 6 până la 15 august, se petrece un fapt minunat, pe care locuitorii l-au legat de icoana Maicii Domnului.

Pe coasta dealului unde este zidit satul, cu mulți ani înainte s-a săvârșit o minune care este legată de icoana Maicii Domnului. Odată, sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări și au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Dar când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deși copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese.

Locuitorii, plini de emoție, s-au închinat icoanei, după care au luat-o și au dus-o în biserica din satul lor, unde și ceilalți săteni au avut ocazia să se închine ei. A doua zi dimineața, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmulțise mult, cu toții au constatat că icoana lipsește. În cele din urmă, în urma mobilizării sătenilor, icoana a fost aflată la locul ei de mai înainte. Era iarăși așezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o la același loc. După ce s-a săvârșit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinși că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului și au așezat în ea icoana.

Mai târziu, s-a zidit acolo o mănăstire de maici. Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați. După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și monahiile și mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă.

Dacă într-un an șerpii nu se arată, aceasta este un semn prevestitor de nenorociri pentru insulă, așa cum s-a întâmplat în 1940 și în 1953, când insula a fost zguduită de cutremur. Nimeni dintre specialiștii care au cercetat șerpii nu-i poate încadra într-una din cunoscutele specii de șerpi. Sunt de culoare gri, subțiri, iar lungimea lor nu depășește un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum și capătul limbii, formează o cruce mică.

Așa cum este bine cunoscut, șerpii sunt considerați tămăduitori și neprimejdioși, de aceea și credincioșii îi ating fără frică. De altfel, ei constituie unul dintre motivele pentru ca oricine să viziteze insula în Postul Maicii Domnului (luna august).



Tot în insula Kefalonia (Grecia), la doar 3 km distanţă de ­Marko­poulo – locul în care vin şerpii să se închine Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului –, în satul Pastra se mai întâmplă, anual, o minune: crinii uscaţi, puşi de la Rusalii la icoana Maicii Domnului Gravaliotissa din biserica satului, înfloresc! Şi dacă de obicei noi dăruim flori Maicii lui Dumnezeu, iată că, aici şi acum, Maica Domnului este cea care ne dăruieşte nouă, nevrednicilor fii ai săi, crini înfloriţi în mod minunat, în faţa sfintei sale icoane!

ISTORIA icoanei Gravaliotissa şi a minunii care se petrece anual este foarte frumoasă. Pe vremea când contele Lianos era stăpânul satului, într-un an, la începutul lunii august, a trimis slujbaşii să cureţe câmpul, la timpul pregătirii recoltei. Unuia dintre slujbaşi i s-a întâmplat un lucru uimitor: a găsit o bucată mare de lemn în iarbă şi, ridicând‑o, a realizat că este o icoană a Maicii Domnului! A lăsat icoana într-o căpiţă de fân şi a mers repede la stăpân acasă, să-l anunţe. Stăpânul era însă ocupat, aşa că i-a spus să ducă icoana la Biserica Sf Dumitru. În noaptea care a urmat, stăpânul a visat-o pe Sfânta Fecioară Maria, care i-a spus: “De ce mă iei de la casa mea?”. Când s-a trezit, stăpânul a fost foarte speriat, a mers la biserică şi a luat icoana la el acasă. În acea vreme, stăpânul avea o fiică bolnavă, care stătea în cărucior cu rotile. Când fiica sa a văzut icoana, s-a ridicat în picioare şi s-a închinat ei, tămăduindu-se pe loc. După aceea, stăpânul a construit o biserică pe locul în care s-a aflat icoana. Dar s-a mai întâmplat un lucru uimitor: slujitorul a găsit în locul în care a aflat icoana şi un crin al Maicii Domnului! De aici derivă tradiţia locală: la sărbătoarea Coborârii Sfântului Duh (Rusaliile), femeile din sat aduc la biserică o anume specie de crini, micuţi, tăiaţi, pe care preotul îi aşază la icoana Maicii Domnului, în spatele sticlei de la ramă. Se slujeşte în fiecare zi în biserică Paraclisul Maicii Domnului şi oamenii observă cum, de la data de 6 august – Praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului – şi până la 15 august – Praznicul Adormirii Maicii Domnului –, lujerele uscate, fară viaţă, ţinute la icoană fără apă, încep să îmbobocească! Florile acestea înmugurite în mod minunat la icoana Preacuratei sunt oferite spre binecuvântare participanţilor la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia marelui praznic.


 Crinii feciorelnici din Kulevcea

Era ora patru şi jumătate dimineaţa, în Duminica Paştelui din anul 2007. Slujba din Sâmbăta Mare şi Noaptea Învierii se terminase de puţin timp. Mihail ştia că utrenia va începe de abia la ora nouă dar, conştiincios cum era, nu vroia ca în acea zi de mare sărbătoare ceva să lipsească sau să nu fie în perfectă rânduială. După ce măturase cu migală toate colţişoarele bisericii şi ştersese cu delicateţe icoanele, mai mult mângâindu-le, ieşi în curtea largă şi, din rondoul de flori, smulse câţiva crini frumoşi, abia deschişi. Ştia că florile de crin sunt flori împărăteşti, care se aşează uneori înaintea icoanelor şi în Sfântul Altar. În altar, Mihail nu a îndrăznit să intre deşi primise demult încuviinţare de la părinte. Însă el se simţea mult prea neînsemnat, mult prea nevrednic pentru a păşi acolo unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Crinii i-a aşezat deasupra icoanei Maicii Domnului din Kazan, icoană pe care el, nu putea spune de ce, o iubea şi o cinstea în mod deosebit. În câteva clipe, în biserică se răspândi o mireasmă balsamică, mângâietoare. Încântat, Mihail închise uşile şi se duse în cămăruţa lui cea scundă, din anexa din spatele bisericii.

Trecură câteva săptămâni, Mihail şi uitase de crinii cei aşezaţi cu evlavie şi dragoste la icoana Maicii Domnului. Era a doua zi după Rusalii, de Sărbătoarea Sfintei Treimi. Mihail intră cu sfială în biserică şi se închină umil la toate icoanele. Când ajunse la icoana Maicii Domnului din Kazan, mare îi fu uimirea când văzu că din tulpinile uscate ale crinilor se iviseră boboci alburii,  vii, ce stăteau să se desfacă. Năucit de uluire, o rupse la fugă în căutarea preotului. Pentru că nu putea rosti nici un cuvânt, îl luă pur şi simplu de mână pe părintele Pavel şi îl trase după el până în faţa icoanei.

Miracolul crinilor ce se arătase tocmai la icoana Maicii Domnului din Kazan, în Sărbătoarea Sfintei Treimi a impresionat profund întreaga comunitate. O asemenea minunăţie nu se mai văzuse decât în insula Kefalonia din Grecia. În vestita insulă ionică, într-o bisericuţă dintr-un sat, an de an, încă din anul 1943, se petrece o minune: crinii puşi la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deşi total secaţi de sevă dătătoare de viaţă, înfloresc în mod uluitor pentru a doua oară. Florile sunt aşezate în faţa icoanei făcătoare de minuni de Sărbătoare Bunei Vestiri şi în mod firesc, în câteva zile, se ofilesc şi se usucă. Dar în ziua de 15 august, când este prăznuită Adormirea Maicii Domnului, crinii înmuguresc şi din tulpinile îngălbenite apar flori proaspete, frumos mirositoare.

Vestea minunii din Kefalonia ce se repeta într-un cătun din Ucraina s-a răspândit cât ai clipi şi valuri de pelerini au început să sosească în Kulevcea. Anul următor, în 2008, în prima vineri de după Învierea Domnului, părintele Pavel a oficiat o slujbă specială de sfinţire a icoanei. „Cum crinul dă floare, aşa înfloreşte credinţa în sufletele noastre! Toate aceste semne ne sunt arătate prin mila lui Dumnezeu pentru a ne putea pocăi, pentru a ne putea îndrepta, pentru a ne însănătoşi sufletele betegite. Şi primind harul lui Dumnezeu în sufletele noastre, să nu uităm a-i mulţumi: Slavă ţie, Dumnezeule! Mulţumescu-ţi Doamne că ţi-ai întors faţa către mine, nevrednicul şi păcătosul tău rob!” a glăsuit părintele în faţa sutelor de credincioşi. După oficierea serviciului divin, a aşezat icoana într-un chivot lucrat cu multă măiestrie. În interior, sub sticla care o acoperă, a aşternut crinii aduşi de credincioşi din grădinile lor. Cu timpul, partea inferioară a tulpinilor şi rădăcinile s-au uscat, dar capetele au continuat să crească, mlădiindu-se de jur împrejurul chipului Măicuţei Sfinte, străduindu-se să nu îl acopere. Apoi, din tulpini au apărut frunzişoare şi muguri verzi, ca şi cum florile ar fi fost udate. De Sărbătoarea Sfintei Treimi, crinii au înviat iarăşi, ca şi în anul precedent! Deşi această sărbătoare nu este fixă, fiind stabilită de canonul bisericesc, florile prevăd şi pătrund apropierea ei, înflorind mereu, în aceeaşi zi.

Iată, au trecut de atunci patru ani şi crinii Maicii Domnului renasc iarăşi şi iarăşi, vestind măreţia şi mila puterii lui Dumnezeu, vestind învierea credinţei

  Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim


 Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

 Este unul dintre cele mai iubite locuri din Tara Sfanta. Pe langa multe alte minunate locuri, precum Sfantul Mormant, Biserica Nasterii Domnului, Biserica Inmultirii Painilor si a Pestilor, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil, crestinii vin cu mare bucurie si in acest loc binecuvantat de Dumnezeu, spre a se ruga Maicii Domnului. Biserica de pe Muntele Maslinilor se afla doar in grija ortodocsilor, spre deosebire de multe altele, impartite intre mai toate ramurile crestine.




Asezata in Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Maslinilor, biserica zidita pe locul unde a fost inmormantata, pentru scurt timp, Maica Domnului, este o biserica semi-ingropata, in forma de cruce, in care se ajunge coborand o serie de trepte din lespezi de piatra. Biserica este sapata in piatra. Peste drum de aceasta se afla Biserica Tuturor Natiunilor - Biserica Agoniei si Gradina Ghetsimani, iar imediat in partea dreapta a intrarii, din aceeasi curte, se afla Pestera Ghetsimani.
In adancul pamantului, in Mormant, rostim si noi cuvintele ramase de la Parintele Ioanichie Balan: "Iata-ne jos, in biserica de pe mormantul Maicii Domnului. Aici, in adancul pamantului, a fost asezat trupul Fecioarei Maria, care s-a invrednicit sa poarte in brate pe Hristos, Viata noastra! Aici, in satul Ghetsi­mani, s-au adunat Apostolii de la marginile pamantului sa petreaca la mormant pe Maica Vietii! Aici, Sfantul Apostol Toma, ajungand mai tarziu, n-a mai aflat trupul Maicii Domnului in mormant. Aici s-a smerit "roaba Domnului", cea mai sfanta dintre mame, cea mai curata dintre fecioare, Maica Vietii, mijlocitoarea lumii, mangaierea mamelor, sprijinul fecioarelor, intarirea sarma­nilor si acoperitoarea calugarilor si a tuturor crestinilor!"

De ce se crede ca Mormantul Maicii Domnului este cel din Ierusalim ?

Potrivit traditiei crestine, la scurt timp dupa ingropare, Maica Domnului a fost inaltata cu trupul la cer, nu prin puterea ei, ci prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Daca acest lucru este mai presus de indoiala, in legatura cu locul in care a sezut, pentru putina vreme, trupul ei, se vehiculeaza doua mari teorii. Unii cred cu tarie faptul ca Ierusalimul este locul in care a fost inmormantata Maica Domnului, pe cand altii sustin ca acest loc ar fi Efesul, adica locul unde a vietuit Sfantul Ioan Evanghelistul, pana la adormirea lui in Domnul.

Legat de aceasta a doua parere, se stie cu adevarat ca Sfantul Evenghelist Ioan a luat-o in grija pe Maica Domnului, la indemnul Mantuitorului, pe cand era pe Sfanta Cruce. Ea l-a insotit pe Sfantul Ioan peste tot, insa nu exista nici o marturie care sa indice cat a stat ea in Ierusalim si cat a stat in Efes. De asemenea, nu se marturiseste nimic despre locul in care se afla in momentul in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit adormirea.

Noul Testament nu ne spune nimic despre moartea sfintei Fecioare. Mormantul Maicii Domnului este descris in destul de multe carti apocrife. Desi acestea nu sunt intru totul demne de crezare, se observa totusi anumite generalitati. "Adormirea Mariei" dateaza de la inceputul secolului al II-lea, dupa ultimele cercetari, iar autorul a folosit ca sursa traditiile Bisericii primare. Cartea contine multe informatii specifice comunitatii iudeo-crestine, dar a fost considerata neautentica. Cu toate acestea ea poate fi considerata o marturie a cinstirii locului in care a fost inmormantata Maica Domnului si a transformarii lui in sanctuar. Conform acestei carti, Insusi Iisus i-ar fi indicat lui Petru locul de inmormantare: "Gradina Ghetsimani, in afara zidurilor Ierusalimului, in Valea Iosafat, vale strabatuta de paraul Cedron."

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Conform "Faptelor Sfantului Apostol Ioan", scrisa de Prohor, compusa de Lencius in 160-170, Sfantul Evanghelist a mers la Efes, insotit doar de Prohor si la o varsta inaintata, adica dupa moartea Fecioarei Maria. Cele doua scrisori adresate de Sfantul Ignatie Sfantului Ioan, scrise in jurul anului 370, mentioneaza ca Sfanta Fecioara si-a petrecut ultimele zile in Ierusalim. Scrisoarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul catre Episcopul Titus (363), Relatarea lui Ioan despre Adormirea Mariei (secolul al V-lea) si "Cartea Prea Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu" a lui Pseudo-Meliton de Sardes (secolele V-VI) plaseaza mormantul in Gradina Ghetsimani.

Sfintii Parinti marturisesc si ei faptul ca "mormantul se afla in Ierusalim". Martirologiul Ierusalimitean (circa 431) mentioneaza in Valea Iosafat o Biserica a Sfintei Fecioare", in care se afla mormantul ei, la fel ca si marturia unui pelerin armean. O relatare istorica, "Euthymiaca historia", descrie momentul cand imparatul bizantin Marcian (450-457) si sotia sa Pulheria i-au cerut patriarhului Iuvenal al Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), Moastele Nascatoarei de Dumnezeu. Iuvenal le-a raspuns ca, "la trei zile dupa adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, in Mormantul din Gradina Ghetsimani gasindu-se doar acoperamantul ei", care va fi dus apoi in Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Sfantul Epifanie de Salamina (403) este primul care vorbeste despre momentul Adormirii Maicii Domnului, aratand ca Sfantul Ioan a mers singur la Efes. In secolele urmatoare, Grigorie de Tours, Isidor de Sevilla, Sfantul Modest, Sfantul Sofronie al Ierusalimului, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Andrei Criteanul, Sfantul Ioan Damaschin si altii au amintit de existenta Mormantului Maicii Domnului la Ierusalim.


Marturia arheologica vine si ea sa intareasca cele mai sus amintite. Existenta unei vechi bazilici crestine inchinate Adormirii Maicii Domnului, pe valea paraului Cedron, numita de evrei Valea Iosafat, este foarte importanta. Mormantul Maicii Domnului se afla in partea de nord a Gradinii Ghetsimani, intr-o galerie subterana adanc sapata in piatra. Deasupra, Sfanta Elena a zidit o biserica intre anii 325-337.
O capela a fost construita de patriarhul Iuvenal, la inceputul secolului al V-lea, devenind in scurt timp un centru de pelerinaj. In timpul imparatului Mauriciu s-a construit o bazilica superioara, vechiul sanctuar cu Mormantul Maicii Domnului devenind astfel cripta subterana. In anul 614, biserica a fost distrusa de catre persi, impreuna cu celelalte biserici crestine din Palestina. Basilica a fost distrusa, dar a fost refacuta in scurt timp, caci in 670 ea este vizitata de pelerinul Arculf.

In secolul al XI-lea, cruciatii au inaltat aici o alta biserica, semi-ingropata, care se pastreaza partial pana astazi. De-a lungul timpului, biserica superioara va fi distrusa de mai multe ori, cripta inferioara fiind crutata chiar si de musulmani, care au o veneratie deosebita pentru "mama profetului Iisus". Restaurata de cruciati, a devenit abatie benedictina, apoi, dupa distrugerea de catre Saladin, abatie franciscana - Abatia Sfintei Maria din Valea lui Iosafat.

In anul 1187, biserica cruciata va fi distrusa de catre Saladin, tot ceea ce va ramane din aceasta fiind doar intrarea sudica si casa scarilor ce coborau pana la Mormant. Distrugerile repetate au facut ca bazilica initiala sa se scufunde, incetul cu incetul, ducand la acoperirea ferestrelor criptei, care a ramas fara lumina naturala, pana astazi. Aspectul ei este destul de jalnic datorita fumului de lumanari si umezelii provocate de inundatiile periodice.

Incepand cu anul 1757, locul Mormantului Maicii Domnului a revenit Bisericii Ortodoxe Grecesti. Sapaturile arheologice efectuate in 1972 au confirmat faptul ca mormantul se afla in spatiul unui cimitir crestin datand din secolul I si ca structurarea sa initiala, in trei camere, corespunde tehnicii folosite in acea perioada.

Din biserica superioara se coboara cateva trepte, pana in curtea interioara. Curtea este simpla, cu peretii din placi de piatra. In coltul din dreapta, un culoar porneste pana in Pestera Ghetsimani. Fatade actuala a Mormantului dateaza din perioada cruciata (1130). Intrand prin aceasta, 48 de trepte de piatra ne conduc pasii in linistea pamantului, ajungand astfel in bazilica sapata in piatra ce dateaza din secolul al V-lea.

La mijlocul galeriei de coborare spre Mormant se afla doua mici paraclise, de o parte si de alta a treptelor. In partea dreapta este paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, cu un mic altar de inchinare, si in partea stanga, paraclisul Deptului Iosif, logodnicul Fecioarei. Acestea sunt mentionate inca din secolul al XIV-lea. Ne inchinam in ambele paraclise, dam lauda lui Dumnezeu, cerem ajutorul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si al dreptului Iosif si coboram in continuare.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Biserica de pe Mormantul Maicii Domnului, din piatra, boltita, are forma unei nave lungi de circa 20 de metri si lata de 7 metri. Atat deasupra galeriei de coborare, cat si in biserica propriu-zisa, atarna de bolta peste o suta de candele care se aprind la sarbatori. Biserica Maicii Domnului are forma unei cruci cu brate inegale, pe laturile culoarului principal aflandu-se mormintele sotiilor regilor cruciati. Pana in secolul al XIV-lea, monumentul era impodobit cu placi de marmura sculptata, peretii fiind acoperiti cu fresce.

In centrul bratului dinspre rasarit se afla Mormantul Maicii Domnului, intr-o mica sala, avand in centru un bloc taiat in stanca. Mormantul este sapat intr-o piatra aproape alba, scobita deasupra, in care fusese asezat trupul Maicii Domnului. Se cunoaste foarte bine forma sfantului ei trup, ramasa in piatra. Peste aceasta piatra si in fata ei se afla doua bucati de cristal care formeaza un mic jertfelnic, pe care se savarseste zilnic Sfanta Liturghie.

Mormantul Maicii Domnului este inchis de jur-imprejur si pe deasupra de o mica incapere de 2x1,50 metri, formata din aceeasi stanca de piatra. Intrarea se face prin fata, pe o usa foarte joasa, care in timpul slujbei tine locul Sfintelor Usi; iar iesirea se face pe o alta usa mica, scobita in piatra, pe partea de nord. In spatele mormantului Maicii Domnului se afla altarul propriu-zis, unde preotii fac Proscomidia.

Aici sunt altare de slujba pentru cele patru Biserici istorice prezente aici: Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica, Biserica Armeana si cea Copta. Altarele centrale, ca si intaietatea la slujbele reli­gioase in aceste trei lacasuri, apartin Bisericii Ortodoxe, cea mai veche din Tara Sfanta. Celelalte confesiuni au altare de slujba secundare si slujesc in ordinea aparitiei lor in Palestina: ortodocsi, armeni, copti si catolici. La altarul de pe Mormantul Maicii Domnului slujesc numai ortodocsii.


Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca este asezata, tainic, in spatele Mormantului. Insa aceasta nu este singura icoana facatoare de minuni de aici. La 15 august este hramul acestei sfinte biserici. Ortodocsii au o icoana facatoare de minuni cu Adormirea Maicii Domnului, pe care o pastreaza la "Metocul Ghetsimani", de langa Sfantul Mormant. La 10 august o aduc cu mare procesiune, cale de 1,5 km, din Ierusalim la Mormantul Maicii Domnului. Aici sade pana la 16 august, dupa praznic, cand este dusa din nou la Ierusa­lim, cu procesiune si mult fast.

Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.

S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.

Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.




Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei.

 Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim este unul dintre cele mai iubite locuri din Tara Sfanta. Pe langa multe alte minunate locuri, precum Sfantul Mormant, Biserica Nasterii Domnului, Biserica Inmultirii Painilor si a Pestilor, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil, crestinii vin cu mare bucurie si in acest loc binecuvantat de Dumnezeu, spre a se ruga Maicii Domnului. Biserica de pe Muntele Maslinilor se afla doar in grija ortodocsilor, spre deosebire de multe altele, impartite intre mai toate ramurile crestine.


Asezata in Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Maslinilor, biserica zidita pe locul unde a fost inmormantata, pentru scurt timp, Maica Domnului, este o biserica semi-ingropata, in forma de cruce, in care se ajunge coborand o serie de trepte din lespezi de piatra. Biserica este sapata in piatra. Peste drum de aceasta se afla Biserica Tuturor Natiunilor - Biserica Agoniei si Gradina Ghetsimani, iar imediat in partea dreapta a intrarii, din aceeasi curte, se afla Pestera Ghetsimani.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

In adancul pamantului, in Mormant, rostim si noi cuvintele ramase de la Parintele Ioanichie Balan: "Iata-ne jos, in biserica de pe mormantul Maicii Domnului. Aici, in adancul pamantului, a fost asezat trupul Fecioarei Maria, care s-a invrednicit sa poarte in brate pe Hristos, Viata noastra! Aici, in satul Ghetsi­mani, s-au adunat Apostolii de la marginile pamantului sa petreaca la mormant pe Maica Vietii! Aici, Sfantul Apostol Toma, ajungand mai tarziu, n-a mai aflat trupul Maicii Domnului in mormant. Aici s-a smerit "roaba Domnului", cea mai sfanta dintre mame, cea mai curata dintre fecioare, Maica Vietii, mijlocitoarea lumii, mangaierea mamelor, sprijinul fecioarelor, intarirea sarma­nilor si acoperitoarea calugarilor si a tuturor crestinilor!"

De ce se crede ca Mormantul Maicii Domnului este cel din Ierusalim ?

Potrivit traditiei crestine, la scurt timp dupa ingropare, Maica Domnului a fost inaltata cu trupul la cer, nu prin puterea ei, ci prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Daca acest lucru este mai presus de indoiala, in legatura cu locul in care a sezut, pentru putina vreme, trupul ei, se vehiculeaza doua mari teorii. Unii cred cu tarie faptul ca Ierusalimul este locul in care a fost inmormantata Maica Domnului, pe cand altii sustin ca acest loc ar fi Efesul, adica locul unde a vietuit Sfantul Ioan Evanghelistul, pana la adormirea lui in Domnul.

Legat de aceasta a doua parere, se stie cu adevarat ca Sfantul Evenghelist Ioan a luat-o in grija pe Maica Domnului, la indemnul Mantuitorului, pe cand era pe Sfanta Cruce. Ea l-a insotit pe Sfantul Ioan peste tot, insa nu exista nici o marturie care sa indice cat a stat ea in Ierusalim si cat a stat in Efes. De asemenea, nu se marturiseste nimic despre locul in care se afla in momentul in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit adormirea.

Noul Testament nu ne spune nimic despre moartea sfintei Fecioare. Mormantul Maicii Domnului este descris in destul de multe carti apocrife. Desi acestea nu sunt intru totul demne de crezare, se observa totusi anumite generalitati. "Adormirea Mariei" dateaza de la inceputul secolului al II-lea, dupa ultimele cercetari, iar autorul a folosit ca sursa traditiile Bisericii primare. Cartea contine multe informatii specifice comunitatii iudeo-crestine, dar a fost considerata neautentica. Cu toate acestea ea poate fi considerata o marturie a cinstirii locului in care a fost inmormantata Maica Domnului si a transformarii lui in sanctuar. Conform acestei carti, Insusi Iisus i-ar fi indicat lui Petru locul de inmormantare: "Gradina Ghetsimani, in afara zidurilor Ierusalimului, in Valea Iosafat, vale strabatuta de paraul Cedron."

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Conform "Faptelor Sfantului Apostol Ioan", scrisa de Prohor, compusa de Lencius in 160-170, Sfantul Evanghelist a mers la Efes, insotit doar de Prohor si la o varsta inaintata, adica dupa moartea Fecioarei Maria. Cele doua scrisori adresate de Sfantul Ignatie Sfantului Ioan, scrise in jurul anului 370, mentioneaza ca Sfanta Fecioara si-a petrecut ultimele zile in Ierusalim. Scrisoarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul catre Episcopul Titus (363), Relatarea lui Ioan despre Adormirea Mariei (secolul al V-lea) si "Cartea Prea Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu" a lui Pseudo-Meliton de Sardes (secolele V-VI) plaseaza mormantul in Gradina Ghetsimani.

Sfintii Parinti marturisesc si ei faptul ca "mormantul se afla in Ierusalim". Martirologiul Ierusalimitean (circa 431) mentioneaza in Valea Iosafat o Biserica a Sfintei Fecioare", in care se afla mormantul ei, la fel ca si marturia unui pelerin armean. O relatare istorica, "Euthymiaca historia", descrie momentul cand imparatul bizantin Marcian (450-457) si sotia sa Pulheria i-au cerut patriarhului Iuvenal al Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), Moastele Nascatoarei de Dumnezeu. Iuvenal le-a raspuns ca, "la trei zile dupa adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, in Mormantul din Gradina Ghetsimani gasindu-se doar acoperamantul ei", care va fi dus apoi in Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Sfantul Epifanie de Salamina (403) este primul care vorbeste despre momentul Adormirii Maicii Domnului, aratand ca Sfantul Ioan a mers singur la Efes. In secolele urmatoare, Grigorie de Tours, Isidor de Sevilla, Sfantul Modest, Sfantul Sofronie al Ierusalimului, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Andrei Criteanul, Sfantul Ioan Damaschin si altii au amintit de existenta Mormantului Maicii Domnului la Ierusalim.

Marturia arheologica vine si ea sa intareasca cele mai sus amintite. Existenta unei vechi bazilici crestine inchinate Adormirii Maicii Domnului, pe valea paraului Cedron, numita de evrei Valea Iosafat, este foarte importanta. Mormantul Maicii Domnului se afla in partea de nord a Gradinii Ghetsimani, intr-o galerie subterana adanc sapata in piatra. Deasupra, Sfanta Elena a zidit o biserica intre anii 325-337.

O capela a fost construita de patriarhul Iuvenal, la inceputul secolului al V-lea, devenind in scurt timp un centru de pelerinaj. In timpul imparatului Mauriciu s-a construit o bazilica superioara, vechiul sanctuar cu Mormantul Maicii Domnului devenind astfel cripta subterana. In anul 614, biserica a fost distrusa de catre persi, impreuna cu celelalte biserici crestine din Palestina. Basilica a fost distrusa, dar a fost refacuta in scurt timp, caci in 670 ea este vizitata de pelerinul Arculf.

In secolul al XI-lea, cruciatii au inaltat aici o alta biserica, semi-ingropata, care se pastreaza partial pana astazi. De-a lungul timpului, biserica superioara va fi distrusa de mai multe ori, cripta inferioara fiind crutata chiar si de musulmani, care au o veneratie deosebita pentru "mama profetului Iisus". Restaurata de cruciati, a devenit abatie benedictina, apoi, dupa distrugerea de catre Saladin, abatie franciscana - Abatia Sfintei Maria din Valea lui Iosafat.

In anul 1187, biserica cruciata va fi distrusa de catre Saladin, tot ceea ce va ramane din aceasta fiind doar intrarea sudica si casa scarilor ce coborau pana la Mormant. Distrugerile repetate au facut ca bazilica initiala sa se scufunde, incetul cu incetul, ducand la acoperirea ferestrelor criptei, care a ramas fara lumina naturala, pana astazi. Aspectul ei este destul de jalnic datorita fumului de lumanari si umezelii provocate de inundatiile periodice.

Incepand cu anul 1757, locul Mormantului Maicii Domnului a revenit Bisericii Ortodoxe Grecesti. Sapaturile arheologice efectuate in 1972 au confirmat faptul ca mormantul se afla in spatiul unui cimitir crestin datand din secolul I si ca structurarea sa initiala, in trei camere, corespunde tehnicii folosite in acea perioada.

Din biserica superioara se coboara cateva trepte, pana in curtea interioara. Curtea este simpla, cu peretii din placi de piatra. In coltul din dreapta, un culoar porneste pana in Pestera Ghetsimani. Fatade actuala a Mormantului dateaza din perioada cruciata (1130). Intrand prin aceasta, 48 de trepte de piatra ne conduc pasii in linistea pamantului, ajungand astfel in bazilica sapata in piatra ce dateaza din secolul al V-lea.

La mijlocul galeriei de coborare spre Mormant se afla doua mici paraclise, de o parte si de alta a treptelor. In partea dreapta este paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, cu un mic altar de inchinare, si in partea stanga, paraclisul Deptului Iosif, logodnicul Fecioarei. Acestea sunt mentionate inca din secolul al XIV-lea. Ne inchinam in ambele paraclise, dam lauda lui Dumnezeu, cerem ajutorul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si al dreptului Iosif si coboram in continuare.

Biserica de pe Mormantul Maicii Domnului, din piatra, boltita, are forma unei nave lungi de circa 20 de metri si lata de 7 metri. Atat deasupra galeriei de coborare, cat si in biserica propriu-zisa, atarna de bolta peste o suta de candele care se aprind la sarbatori. Biserica Maicii Domnului are forma unei cruci cu brate inegale, pe laturile culoarului principal aflandu-se mormintele sotiilor regilor cruciati. Pana in secolul al XIV-lea, monumentul era impodobit cu placi de marmura sculptata, peretii fiind acoperiti cu fresce.

In centrul bratului dinspre rasarit se afla Mormantul Maicii Domnului, intr-o mica sala, avand in centru un bloc taiat in stanca. Mormantul este sapat intr-o piatra aproape alba, scobita deasupra, in care fusese asezat trupul Maicii Domnului. Se cunoaste foarte bine forma sfantului ei trup, ramasa in piatra. Peste aceasta piatra si in fata ei se afla doua bucati de cristal care formeaza un mic jertfelnic, pe care se savarseste zilnic Sfanta Liturghie.


Mormantul Maicii Domnului este inchis de jur-imprejur si pe deasupra de o mica incapere de 2x1,50 metri, formata din aceeasi stanca de piatra. Intrarea se face prin fata, pe o usa foarte joasa, care in timpul slujbei tine locul Sfintelor Usi; iar iesirea se face pe o alta usa mica, scobita in piatra, pe partea de nord. In spatele mormantului Maicii Domnului se afla altarul propriu-zis, unde preotii fac Proscomidia.

Aici sunt altare de slujba pentru cele patru Biserici istorice prezente aici: Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica, Biserica Armeana si cea Copta. Altarele centrale, ca si intaietatea la slujbele reli­gioase in aceste trei lacasuri, apartin Bisericii Ortodoxe, cea mai veche din Tara Sfanta. Celelalte confesiuni au altare de slujba secundare si slujesc in ordinea aparitiei lor in Palestina: ortodocsi, armeni, copti si catolici. La altarul de pe Mormantul Maicii Domnului slujesc numai ortodocsii.


Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca este asezata, tainic, in spatele Mormantului. Insa aceasta nu este singura icoana facatoare de minuni de aici. La 15 august este hramul acestei sfinte biserici. Ortodocsii au o icoana facatoare de minuni cu Adormirea Maicii Domnului, pe care o pastreaza la "Metocul Ghetsimani", de langa Sfantul Mormant. La 10 august o aduc cu mare procesiune, cale de 1,5 km, din Ierusalim la Mormantul Maicii Domnului. Aici sade pana la 16 august, dupa praznic, cand este dusa din nou la Ierusa­lim, cu procesiune si mult fast.

Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.

S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.

Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.












Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei.