Wednesday, November 23, 2016

PILDA CU CELE CINCI FECIOARE


1.Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte.
3. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.
4. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.
5. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit.
6. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!
7. Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor.
8. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre.
9. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi.
10. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis.
11. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.
12. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.
13. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.
14. Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat.
16. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.
17. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi.
18. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său.
19. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele.
20. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei.
21. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
22. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei.
23. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
24. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat.
25. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.
26. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?
27. Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.
28. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.
30. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.
32. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
33. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
34. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
37. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?
38. Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39. Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
41. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.
42. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;
43. Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
45. El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.
46. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Cinci fecioare înţelepte şi cinci nebune. A se citi: cinci suflete omeneşti înţelepte şi cinci nebune. Cele înţelepte aveau candele curate şi ulei, iar cele nebune, doar candele curate.

Candelele înseamnă în primul rând trupurile, iar uleiul ‒ mila. „Milă” se spune pe greceşte „eleu” (eleos). De aici şi cuvântul „polieleu”, adică „multă milă”. Polieleul se aprinde la utrenie, atunci când se cântă psalmii despre multa milostivire a lui Dumnezeu faţă de poporul ales, cu refrenul: Că în veac este mila Lui, aliluia! 

Fecioarele cele înţelepte aveau, aşadar, trup feciorelnic cu suflet feciorelnic, dar aveau totodată şi milă mare: milă faţă de cele mai slabe ca ele, care nu s-au slobozit încă de păcat.

Fecioarele cele nebune ţineau cu asprime fecioria trupească, însă priveau fără milă şi cu dispreţ la cele mai slabe ca ele, le judecau cu trufie şi se fereau de ele cu dispreţ. „Pe bună dreptate sunt numite păcătoase”, spune sfântul Nil Sinaitul, „fiindcă sporind într-un lucru foarte anevoios şi aproape cu neputinţă ‒ în feciorie ‒, au trecut cu vederea ceea ce era lucru mic şi lesnicios”. Au trecut cu vederea mila, împreună-pătimirea, iertarea! Candele curate, dar goale şi întunecate! Când vine moartea şi trupurile se îngroapă sub pământ, iar sufletul ia calea veşnicei sale patrii, uleiul milostivirii trebuie să lumineze şi să călăuzească. Cine va fi fără acest ulei, îl va cuprinde întunericul. Trecătoare din întuneric curat! Cum se va putea trece prin această trecătoare anevoioasă? Sufletul este cuprins de frică şi de cutremur: în jurul lui, groază de la năluci şi umbre. Ca nişte vise urâte care chinuie pe cel cufundat în somn. Cine va milui? Cine va întinde măcar un capăt de rază luminoasă? Milui-va Dumnezeu, dar pe cei milostivi. Fiindcă spus este: Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi.

Cei care au avut milă faţă de făpturi fi-vor miluiţi de către Făcător. Nu este acest lucru adevărat şi mângâietor? Dar şi înfricoşător pentru nemilostivi?

În vecinătatea noastră, vieţuia o fecioară bătrână. Se ştia de ea că toată viaţa fusese şi rămăsese fecioară cinstită. Şi până aici, toate bune şi toate vrednice de laudă, însă din zi în zi arunca cu limba săgeţi otrăvite împotriva celor ce trăiesc în căsătorie şi păcătuiesc. De dimineaţa până seara se lăuda cu fecioria ei şi prihănea pe cei ce i se păreau mai prihăniţi ca ea. Ne-a zis, vorbind despre ea, un preot: „Dacă nu ştiaţi cine este fecioara nebună din pilda evanghelică, iat-o!”. Şi, cu adevărat, nebunia pare cumva mai grea atunci când omul are numai o singură virtute, iar pe toate celelalte nu. Aşa cum călătorului pe timp de noapte întunericul i se pare mai gros când vede o lumină şi apoi priveşte la stânga şi la dreapta ei. Înţelepciunea nu este într-o singură virtute, ci în adunarea tuturor virtuţilor. Precum a zis înţeleptul: înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă pe şapte stâlpi (Pilde 9, 1). Înţelept este sufletul ce are măcar cele şapte virtuţi de căpetenie.

Această pildă a lui Hristos mai are şi un înţeles duhovnicesc adânc. Prin cele cinci fecioare nebune se înţeleg cele cinci simţuri iraţionale. Cine trăieşte numai prin ceea ce se vede şi se aude, fără nici un control lăuntric al raţiunii, are suflet nebun. Când moartea trage cortina peste această lume simţită, un asemenea suflet rămâne în întuneric deplin. Iar prin cele cinci fecioare înţelepte se înţeleg cele cinci simţuri lăuntrice, ce controlează raţional simţurile dinafară şi stăpânesc asupra lor. Aceste simţuri lăuntrice strâng în această viaţă lumină, ce rămâne în suflet şi luminează şi după ce moartea trage cortina peste simţurile dinafară. Însă vei putea înţelege tu asta la vârsta ta? Cu timpul, fără doar şi poate. Pace ţie şi sănătate de la Dumnezeu!
Episcop Nicolae Velimirovici,

Saturday, November 19, 2016

Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina




Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina
"Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face ca nu am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Insa Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu."  (Luca 12, 16-21)



Wednesday, November 16, 2016

De ce îi este frică diavolului cel mai mult



De ce îi este frică diavolului cel mai mult
Odată, pe cînd fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrîurite de diavoli.

Ioan, ascultîndu-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mîncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora. Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.

– Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia?

– Da, au răspuns femeile demonizate, pentru că rugăciunile acestea sunt de folos.

– Dar de „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii…”(rugăciunea Sfintei Cruci)?

– Încetează, nu mai spune cuvintele astea, au strigat demonii. În toată Scriptura nu este vreun alt cuvînt care să ne zădărnicească puterile precum acesta!

– De care lucruri ale creştinilor vă temeţi?

– Aveţi, într’adevăr, trei lucruri mari: unul ce’l purtaţi la gît, cu unul vă scăldaţi în biserică, şi altul cel pe care îl mîncaţi la Liturghie.

Se refereau la Sfînta Cruce, la Sfîntul Botez şi la Sfînta Împărtăşanie.

– Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?

– Dacă păziţi bine lucrul cu care vă împărtăşiţi, nimeni dintre noi nu va putea face rău vreunui creştin.

Cuviosul Ioan L-a slăvit pe Dumnezeu pentru cele auzite şi a întrebat iarăşi:

– Ce religie iubiţi mai mult dintre cele care există pe lume?

– Le iubim pe cele care n’au nici unul din cele trei lucruri pe care le-am spus şi care nu’L mărturisesc ca Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu, pe fiul Mariei.

– Dar voi cum de L-aţi mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu atunci cînd I’aţi spus: „Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”

Atunci demonii au tăcut pentru puţin şi după aceea au răspuns:

– Am spus că este Fiul lui Dumnezeu nu pentru că am vrut, ci pentru că ne-a silit puterea Lui. Şi asta pentru ai ruşina pe iudeii, care’L huleau şi’L numeau nelegiuit.

Pe acestea şi multe altele le-au descoperit diavolul prin gura demonizaţilor în faţa multora, care au spus şi altora ce-au văzut şi au auzit.

sursa Sursa: Lumina pentru candela din suflet

Tuesday, November 15, 2016

Rugăciune care se citeşte în fiecare post

Rugăciune care se citeşte în fiecare post
Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare

Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare
Din gura altora:
Înainte de a muri, Alexandru cel Mare şi-a chemat generalii şi şi-a spus ultimele trei dorinţe.
1.) Sicriul să fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii.
2.) Comorile dobândite (argint, aur, pietre preţioase) să fie risipite pe tot drumul până la mormânt.
3.) Mâinile sale să atârne în afara sicriului, să poată fi văzute de toţi cei prezenţi.
Unul dintre generalii săi, surprins de aceste dorinţe neobişnuite, l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele acestor dorinţe.
Alexandru a explicat:
1.) Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii să-mi ducă sicriul ca în felul acesta să arate tuturor cât de neputincioşi sunt în faţa morţii.
2.) Vreau ca pământul să fie acoperit de comorile mele pentru ca toată lumea să poată vedea că toate comorile ce le câştigăm aici pe pământ, aici rămân.
3.) Vreau ca mâinile mele să atârne în aer goale, pentru a permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, aşa cum am venit, atunci când se termină tezaurul cel mai de pret – Timpul.

Monday, November 14, 2016

DESPRE POST



 DESPRE  POST
Pr. Ioan:   “Ştim cã, rugãciunile pe care le faceţi la cererea credincioşilor sunt însoţite de post aspru pe care-l faceţi personal, recomandaţi şi credincioşilor care vin cu diferite trebuinţe sã posteascã şi ei.

Vã rugãm sã precizaţi dacã postul pe care-l recomandaţi pentru diferite trebuinţe este o regulã stabilitã de Bisericã, sau numai o recomandare din partea dvs. în calitate de duhovnic şi doctor sufletesc? Vã cer sã precizaţi acest lucru, deoarece, am întâlnit pãreri contradictorii  din partea unor persoane chiar în materie de autoritate în Bisericã care, nu acceptă şi nu înţeleg ca autentice aceste recomandări, le consideră inovaţii în cult şi reţete personale.

Pr. Ilarion:   Sã fie bine de luat aminte, a nu se confunda rânduiala Sfintei Biserici cu privire la post, rânduialã ce stã scrisã în Sfânta Tradiţie de Sfinţii Pãrinţi şi predicată de la amvon de cãtre slujitorii Sfintelor Altare, cu recomandãrile pe care le fac eu sau alţi duhovnici.

Este bine ştiut cã, Biserica a rânduit cele patru posturi mari de peste an: Postul Mare (a Sf. Paşti), Postul Crãciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

 Apoi, posturi de o singurã zi: miercurea şi vinerea de peste an; Înălţarea Sfintei Cruci (14 Septembrie); Tãierea Capului Sf. Ioan Botezãtorul (29 august); Ajunul Crãciunului şi Ajunul Bobotezei.
Înafarã de aceste posturi, rânduiala Sfintei Biserici mai porunceşte şi postul stabilit de chiriarhul locului în anumite momente din viaţa Bisericii, pentru diferite trebuinţe.

 Posturile sunt rânduite de Sfânta Bisericã şi, sunt obligatorii pentru fiecare creştin cu câteva excepţii sau dezlegãri de la post: a bãtrânilor neputincioşi, a bolnavilor, a femeilor însărcinate şi a copiilor sub 7 ani.
Ca formă, Sf. Bisericã stabileşte două feluri de post: ajunare (post aspru) – nu se mãnâncă nimic timp de 24 ore şi post uşor – adicã, înfrânare de la mâncãruri de frupt (lapte, brânzã, carne şi ouă).
 După sfatul Sfintei Scripturi, postul trebuie întotdeauna însoţit de: spovedanie (cãinţã, întoarcerea de la pãcat), milostenie, fapte bune şi împãcarea cu aproapele.
Sfânta Scripturã, recomandã postul însoţit de rugãciune ca arme în luptã cu diavolii, cu bolile şi cu ispitele.
 Dau un exemplu în acest sens: la vindecarea copilului lunatic Mântuitorul, afirmã: „Acest soi de diavoli numai cu post şi rugãciune iese”(Mc.9,29). Nu precizează ce fel de post, de câte zile şi ce rugãciuni pot gonii pe diavoli.
 Dacã citim „Vieţile Sfinţilor”, vom descoperi cã, fiecare Sfânt Pãrinte, în lupta cu ispitele a practicat postul şi rugãciunea în mod diferit. Fiecãruia, cum i-a descoperit Dumnezeu.
Efectul rugãciunii şi a postului, impactul lor in lupta cu ispitele şi încercãrile în mijlocul cãrora se aflau, a fost mãsura de apreciere pentru fiecare situaţie în parte.
 Consider că felul şi forma postului şi a rugãciunii, depind de forma şi felul încercãrilor, depind de soiul şi puterea diavolului care ne aduce necazul şi împotriva cãruia trebuie să luptãm, dacã vrem sã ne eliberãm din muncirea lui.
Unii diavoli sunt mai mici şi alţii mai mari ca putere şi misiune. În multe situaţii, se adunã mai mulţi la un loc, ajutându-se în lupta cu noi ca să ne poată birui.
De aceea, se recomandã, după caz şi situaţie, zile mai puţine sau mai multe de post, post mai uşor sau mai aspru, rugãciuni mai multe şi mai mari (Sf.Liturghie, Sf.Maslu, Exorcisme, Acatiste, Sfeştanie, s.a.m.d), metanii mai puţine sau mai multe, lumânãri mai puţine sau mai multe, s.a.m.d. Numãrul lor este diferit dar, se cautã ca, numãrul sã aibã un simbol de care vrãjmaşul să se teamã şi să asculte, aşa cum ar fi numerele:
- 1-În numele unui singur Dumnezeu;
- 3 -În numele Sfintei Treimi;
- 7 -În numele celor şapte Sf.Taine;
- 9-În numele celor 9 cete cereşti pe care le chemi în ajutor în lupta cu cetele diavoleşti;
- 12 -În numele celor 12 Apostoli;
- 13 -În numele celor 12 Apostoli şi a Maicii Domnului;
- 40 -În numele celor 40 de zile postite de Mântuitorul în Muntele Carantaniei respingând ispita şi alungând pe diavol.
Unii creştini, în tradiţie mai folosesc şi numărul „33” – în numele celor 33 de ani trăiţi de Mântuitorul pe pământ, sau alte numere care ar reprezenta: spinii sau rănile Mântuitorului Hristos, ceea ce se practică mai mult la catolici.
 Însă, aceste numere nu au o justificată semnificaţie, deoarece nu se pomeneşte nicăieri în Sf. Scriptură sau în Sfânta Tradiţie, câţi spini au rănit capul Mântuitorului, câte picături de sânge au curs, câte răni a suferit Mântuitorul în urma bătăilor pe care le-a primit.
 Deci, sunt nişte apocrife de care trebuie să ne ferim. Trebuie să ne ferim, deoarece, nu ştie nimeni exact numărul, şi crezând în ceva ce nu este exact şi adevărat este păcat. Şi diavolul poate zădărnici rugăciunile şi postul dacă ele nu se bazează pe un adevăr.
Nu ne ajută la mântuire să ştim numărul bicelor primite, numărul spinilor, numărul rănilor, numărul cuielor şi cât sânge a curs, ci, încredinţarea că Mântuitorul le-a răbdat pe acestea cu multă dragoste pentru a ne răscumpăra prin ele.
De multe ori se recomandă un fel de post şi rugãciuni însã, rãmân fãrã efect şi fără rezultat, fapt ce impune duhovnicului o cercetare mai atentã a cauzei.
Cauza poate fi lipsa de credinţã, necăinţa pentru păcatele grele sau armele cu care ne luptãm trebuiesc mai întãrite: postul şi rugăciunea. În concluzie, să nu se considere de către nimeni cã, substitui în vreun fel rânduielile bisericeşti cu privire la post şi rugăciune.
Pe lângă rânduielile bisericeşti statornicite de Sfinţii Părinţi, pentru a spori şi mai mult evlavia şi râvna credinciosului care se vrea îmbunãtãţit în cele duhovniceşti, fac recomandãri pe care le consider utile şi verificate în anii mei de pastoraţie şi care au dat rezultate sporite în lupta cu necazurile şi încercãrile venite de la diavoli.
Vreau sã precizez cã, niciodatã nu le-am scris pe hârtie şi nu am lãsat pe nimeni s-o facã. Sfaturile mele duhovniceşti sunt personale şi nu rânduieli bisericeşti. Tu, dacă mă înregistrezi acum, să fie pentru tine şi să le scrii ca simple sfaturi.

Postul şi puterea lui

Pr. Ioan:   Vă rugăm, să ne spuneţi din experienţa sfinţiei voastre ceva legat de post şi rugăciune, câteva exemple, sfaturi sau aspecte de taină a postului ca armă în luptă cu ispitele, necazurile şi diavolii, prezente în viaţa credincioşilor.

Pr. Ilarion:   Mai întâi, vreau să vă spun că orice post cât de mic dă de furcă diavolilor, şi prin el cel ce posteşte devine mai puternic, deoarece postul este înfrânare.
 Diavolilor, nu le place înfrânarea ci desfrânarea. Prima ascultare la care i-a pus Dumnezeu pe oamenii Adam şi Eva, a fost ascultarea înfrânării - să se înfrâneze şi să nu mănânce din ceea ce i-a oprit. Pentru perioada postului încetează omul desfrânat (în sens de neînfrânare).
 Pentru diavoli, înfrânarea omului înseamnă chinuire, nereuşire, muncă ostenitoare, ascuţimea isteţimii şi chinul ei, vaiet şi plâns, pedeapsă, cădere din treaptă, înverşunare şi răzbunare.
 Diavolii hulesc pe omul înfrânat, zicând despre el că este: desfrânat, încăpăţânat, împietrit, ticălos, păcătos, necredincios, mincinos, lacom, hoţ, s.a.m.d.
 Mai cheamă alte şapte duhuri rele să-i ajute ca focul ispitelor şi a nălucirilor să răpună înfrânarea din om. Îl biciuiesc şi, astfel omul răbdând biciul ispitelor care-i vin în post, pentru el Postul este Smerenie.
 Pentru diavolii care din fire sunt mândrii, smerenia omului postitor şi înfrânat, este ca un foc sau jar de cărbuni pe capul lor şi ţipă de usturime.
Cel ce posteşte smerindu-şi trupul şi sufletul, se înalţă şi deschide calea către Dumnezeu. Ca să nu-l piardă, diavolii îl înconjoară, îi întind curse şi-i aruncă săgeţi cu momeli de trufie, crezând că smerenia celui care posteşte este de suprafaţă şi fără rădăcini.
 Chiar cu lauda postului caută să-l coboare pe om din smerenie, considerată ispita pozitivă. Îi trimite lăudăroşi şi linguşitori dintre casnicii săi sau dintre prieteni care, să-l laude şi să-i aprecieze starea morală, făcându-l să semene cu „făţarnicii„.
Diavolului, îi este de ajuns numai o secundă de neatenţie din partea omului, timp în care, omul acceptând lauda celor din jur, i se fură chipul smereniei.
Dacă nu reuşeşte cu lauda  postului, încearcă cu ispita negativă, adică cu batjocorirea postului, trimiţând pe casnici şi prieteni să-l batjocorească şi să-l desconsidere ca oarecând pe Iov, poate.. poate…, va simţi durerea mândriei  sau mândria rănită şi va zice în inima sa: „ de ce postul meu, nu este apreciat de cei din jur, când eu  mă  străduiesc atât de mult?” Pentru cel ce cunoaşte vicleşugul diavolului şi este cu adevărat smerit şi cu smerenie încercată, va simţi în loc de durerea mândriei bucuria smereniei, bucurie exprimată în cuvintele din fericiri ale Mântuitorului: „Bucuraţi-vă şi săltaţi că plata voastră multă este în ceruri”(Mat. 5, 12), ceea ce pentru diavoli vor fi mai mulţi cărbuni aprinşi care-i vor arde.
 Cel smerit în inima sa, va zice: „au dreptate prietenii mei, numai Dumnezeu ştie dacă postesc cu vrednicie. Dacă ei  mă hulesc, atunci cu atât mai mult mă vor huli diavolii dacă postul meu nu-i adevărat şi plăcut lui Dumnezeu”.
Pentru omul încercat nu este greu să aprecieze că, datorită puterii postului îi vin atâtea ispite din partea vrăjmaşului, şi atunci se întăreşte şi mai mult în ţinerea postului.

Dacă ar fi să vorbim despre rolul postului în viaţa credinciosului, nu am reuşi să terminăm într-o săptămână. Eu aş împărţi folosul postului în trei mari categorii şi anume, prima:

          1.-De a ne curăţi trupul şi sufletul.
a.- Curăţirea trupului de tot ce este animal, de grăsimi şi îmbuibare, atunci când ne înfrânăm de a mânca: carne, lapte, brânză şi ouă;
b.- Curăţirea trupului de toxine, nicotină, fum, şi alcool, atunci când ne înfrânăm de la fumat şi băuturi alcoolice;
c.-Curăţirea trupească, atunci când ne înfrânăm de a mai avea relaţii conjugale.
d.- Curăţirea sufletului, atunci când ne oprim de la păcate, le spovedim, ne căim, plângem pentru ele. Prin curăţirea trupului, se curăţă şi sufletul.
2.-De a fi plăcuţi lui Dumnezeu.Îndeplinind toate poruncile lui Dumnezeu, împlinirea faptelor bune, oprirea de la toată înfăţişarea răului şi practicarea zilnic a milosteniei.
3.-De a ne înălţa şi sfinţi.
Îndeletnicindu-ne cu rugăciunea zilnic, cu mersul la Sfânta Biserică şi participarea la Sfânta Liturghie.

Postul negru, sau ajunarea

Pr. Ioan:   Am tot auzit prin popor vorbindu-se de „postul negru”, există aşa ceva şi ce ne puteţi spune despre el!?

Pr. Ilarion:   Aşa se spune în popor „postul negru” la postul ca ajunare, adică nu mănânci şi nu bei nimic toată ziua. Faptul că, nu se mănâncă nimic timp de 24 de ore, la post i se spune „negru”. În cărţile liturgice, nu ai să găseşte această denumire a postului.

 Preoţii au preluat din popor această denumire şi, o folosesc atunci când recomandă ca cineva să ajuneze. Consider că  nu este greşit, dacă folosim şi acest termen, este mai expresiv, reliefează mai accentuat sensul de ceva greu sau ceva aspru.

Cu privire la ajunare sau la postul negru, am câteva sfaturi pentru cei ce vor să ajuneze, o spun din experienţa mea şi anume:
În ziua în care ajunezi, sau ţii post negru numănânci nimic toată ziua.
In zilele de post,  nu trebuie să te cerţi cu nimeni,
orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi tai voia, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţi cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel,  ţi-a furat diavolul postul, degeaba mai posteşti.

Nu uita că, postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.
Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să râdă că ai vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.
Nu te duci în vizite în ziua  când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti. Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să u te arăţi oamenilor că posteşti”.

Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de postit pentru că ai renunţat la ea ţinând post. Diavolii pot să râdă şi să zică că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.
·         Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei: o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă.
·         Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l  întrerupiatunci nu mânca mai mult decât o singură masă şi tot de post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai postit.

·         Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15, alţii la ora 18, la ora 21, la ora 24,00. Trebuie să duci postul până la aceste ore pentru ca să te găsească în post şi să poţi respinge loviturile vrăjitorilor.
·         Postul-ajunare, începe la ora 18,00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.
·         Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15, la ora 18, la ora 21.
·         Ora până când duci postul, reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume:
- La ora 12 - a fost răstignit;
- La ora 15 - şi-a dat Duhul pe Cruce;
- La ora 18- a fost dat jos de pe Cruce şi  îngropat;
- La ora 21- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită;
- La ora 24 - s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.
În cazuri mai grele, pentru persoane demonizate şi chinuite de diavoli, se poate ţine post-ajunare timp mai îndelungat, adică mai multe zile la rând (după caz şi cine poate: 3, 7, 9, 12, 21, 40 zile). Odată pe zi se pot lua 3 bucăţele de anaforă şi un pahar de aghiazmă (cu Moliftele Sf.Vasile Cel Mare).

Postul particular sau suplimentar şi cum se ţine

Pr. Ioan:   V-am tot auzit vorbind despre ”postul suplimentar”, ce fel de post este acesta şi ce folos aduce în viaţa credinciosului?

Pr. Ilarion:   „Post suplimentar”, numesc eu, postul particular care este ţinut pentru diferite trebuinţe pe lângă posturile rânduite de Sf. Biserică: cele 4 posturi de peste an şi zilele oprite în cursul unui an.

Dacă apare un necaz mare şi greu, un duşman înverşunat care ne prigoneşte, un proces greu, o pagubă sau o boală grea, pătimiri din cauza vrăjilor şi a descântecelor, pentru persoanele care au păcate grele şi după ce s-au spovedit la duhovnic, sau pentru diferite trebuinţe: reuşire la examene, ajutor în căsătorie, găsire de serviciu, spor şi ajutor în afaceri şi alte trebuinţe, se adaugă postul suplimentar sau particular.
 Postul suplimentar se face tot ca ajunare, nemâncând şi nebând nimic toată ziua, în următoarele zile:

LUNI, se ajunează pentru: ajutor la căsătorie, reuşită la examene, găsirea unui loc de muncă, obţinerea de bunuri materiale, reuşire la proces. Întăreşti postul cu rugăciuni, citind: „Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos” şi „Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu credinţa că Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, fiind căpetenii de îngeri, vor trimite pe pământ pe îngeri să lucreze pentru tine.
Ţii post negru până la ora 24, faci 40 de metanii, aprinzi 7 lumânări. La fiecare metanie, zici rugăciunea ta: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi dăruieşte-mi….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul). După ce au ars complet cele 7 lumânări, spui şi rugăciunea ta, către Sfinţii Arhangheli:
 "Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavril şi toţi sfinţii, duceţi nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post la Bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinţilor mei (pomeneşti numele lor), ale soţului(soţiei) meu (N), a copiilor mei (N), a bunicilor (N) şi a tot neamul meu, a celor morţi (pomeneşti numele lor) şi pentru….(aici spui dorinţa pentru care faci postul şi te rogi)".
 Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti.
 Este bine să faci o spovedanie generală, mărturisindu-ţi păcatele de când erai mic şi până în prezent, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată. Sau , să se încăpăţineze diavolul care te necăjeşte de a pleca de la tine, pentru că el fiind stăpânul păcatului cu care te-ai întinat să se creadă şi stăpânul tău.
 Elimină păcatul şi împacă-te cu Dumnezeu şi atunci Dumnezeu Te va asculta şi te va ajuta. Mă refer în mod special la tinerii care vor să se căsătorească şi care au început viaţa cu păcatul desfrânării (a curviei, a sexului), călcând porunca a 7-a „Să nu trăieşti în desfrânare” şi care au ales păcatul în loc de binecuvântarea lui Dumnezeu pe care trebuia s-o primească prin Taina Cununiei.
 Dacă eşti căsătorit (ă), să nu te culci cu soţia(ul) în acelaşi pat în ziua când posteşti, chiar dacă nu păcătuiţi, pentru că vi se socoteşte ca întinare şi ispita care vă chinuieşte.

MIERCURI, se ajunează pentru: a te izbăvi de năpastă, de învinuirile celor ce te năpăstuiesc pe nedrept, adică: eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar,te face leneş, eşti curată dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti nebăutor dar te face beţiv. Întăreşti postul citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” şi Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului”.
 Te rogi la Maica Domnului să te acopere şi să te izbăvească de învinuiri nedrepte. Faci 40 de metanii, după fiecare metanie, zici rugăciunea ta:„Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi izbăveşte-mă de năpasta şi învinuirile care mi se aduc şi întoarce pe vrăjmaşii mei de la răutate lor cu dragoste către mine şi familia mea şi dă-le griji noi ca să uite de grija mea….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul).

 Aprinzi 7 lumânări, pe care le poţi arde fie în patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24), dacă nu ai timp în cursul zilei din cauza serviciului sau al altor preocupări.
Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată. Împacă-te cu toţi care te-ai certat, pentru ca nu cumva şi tu la rândul tău să fii vrăjmaşul şi pizmătăreţul aproapelui tău.Dacă năpasta îţi vine de la soţ (soţie), copii, părinţi, cu cei ce stai în casă, sau de la un vrăjmaş care urmăreşte dezbinarea familiei tale, este bine să chemi preotul în ziua de post şi să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sf. Vasile cel Mare. Este bine să fii sprijinit în post şi rugăciunile tale, de rugăciunile a trei biserici sau mănăstiri, dând pomelnic mai ales la o mănăstire unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie zilnic.
 Respectă cu stricteţe regulile unui post adevărat şi să nu ai nici o umbră de îndoială, altfel, faci postul în zadar.

VINERI,se ajunează: pentru izbăvirea de vrăjmaşii ştiuţi şi neştiuţi, pentru alungarea duhurilor necurate şi dezlegarea vrăjilor şi a blestemelor. Întăreşti postul, citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos”, „Acatistul Sfântului Ciprian şi Iustina”, „Acatistul Sfintei Cruci”, Paraclisul Maicii Domnului.
 Faci 40 de metanii, la fiecare metanie zici rugăciunea ta: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi, izbăveşte-mă de vrăjmaşi, de blesteme, de farmece şi descântece şi de tot lucrul cel necurat de la casa mea, de la cei din casă şi de la mine. Toată răutatea să se ducă în pustie, unde om nu locuieşte(aici spui dorinţa pentru care ţii postul)”.
 Aprinzi 9 lumânări (în numele celor 9 cete cereşti pe care le chemi în ajutor pentru a te apăra în lupta cu cetele diavoleşti). Lumânările se ard  fie în cele patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24). Lumânările se pun în semnul Sfintei Cruci (5 pe verticală şi 4 pe orizontală), când le aprinzi le meneşti (în gând): 3 pentru iertarea păcatelor, 3 pentru blesteme, 3 pentru farmece şi duşmani.
Mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, diavolul pe care vrei să-l alungi de la casa ta să nu asculte, să se împotrivească, să nu plece şi rugăciunea Ta să nu fie ascultată.
 Chemi preotul (preoţii) în ziua de post, să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.
La terminarea zilei de post, ora 24, se ia un pahar de aghiazmă care s-a sfinţit de către preot cu citirea Moliftelor  Sfântului Vasile Cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, se toarnă peste aghiazmă 9 picături din untdelemnul sfinţit la Sf. Maslu.
 Din făina de la Sf. Maslu o amesteci cu aghiazmă şi untdelemn sfinţit, o frămânţi şi faci 7 turtiţe care, se vor coace pe plită (nu în ulei). În fiecare dimineaţă, pe nemâncate, se ia timp de 7 zile, câte o turtiţă. În fiecare zi, dis-de-dimineaţă, se stropeşte casa cu aghiazmă zicând cuvintele: „Să vină Dumnezeu şi să se risipească de la noi şi de la casa noastră: toată fermecătura, toate vrăjile şi descântecele, toţi duşmanii ştiuţi şi neştiuţi şi tot lucrul cel rău. Să fugă prin stropire cu această apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”.

            Dacă găseşti lucruri străine şi dubioase prin curte, la poartă sau sub preş în faţa casei, în faţa uşii la intrare, cum ar fi: aţe înnodate, fire de păr, legături de la mort, lumânări, pământ de pe morminte şi alte bazaconii, nu le iei cu mâna sau cu făraşul şi nici nu le mături până ce le stropeşti mai întâi cu aghiazmă, zicând cuvintele de mai sus: „Să vină Dumnezeu şi să se risipească…”, ca să nu se urce diavolul trimis, pe făraş, apoi pe mână şi să intri cu el în casă.
 După ce stropeşti cu aghiazmă iei lucrurile şi le arunci la gunoi, undeva departe, nu în curte şi nici în casă.
Dacă vin broaşte la casa ta şi caută să-ţi intre în casă, mai întâi le stropeşti cu aghiazmă, zicând: „Dacă sunteţi de la Dumnezeu mergeţi în drumul vostru şi dacă aţi fost trimise, duceţi-vă înapoi la cine v-a trimis”.
 După ce le-aţi scos în drum cu lopata, faceţi 40 de metanii. Dacă sunt de la Dumnezeu vor merge mai departe, iar dacă sunt trimise cu diavolul, cu vrăji, veţi vedea un fum sau nor ridicându-se şi va merge în direcţia de unde au fost trimise vrăjile.
Pentru vrăjmaşi se citesc trei psalmi: 3, 30 şi 142 zilnic.
Vinerea poţi să posteşti şi pentru cei morţi, mai ales pentru părinţi (copiii care au fost blestemaţi pentru neascultare de către părinţi şi nu au reuşit să se ierte înainte de moartea părinţilor pot să postească pentru părinţi) şi pentru cei din neamurile noastre, ca Dumnezeu să ierte păcatelor lor. Putem să cuprindem nu numai pe rude ci şi, pe: străini, cunoscuţi şi foşti prieteni. Pentru morţi vei face parastase, vei plăti la mănăstiri 3-7 Liturghii, cu prescură, vin, untdelemn, pomelnic cu numele lor şi 7 lumânări, pentru 40 de zile sau pentru mai mult timp (1-7 ani). În numele lor vei face în ziua când posteşti milostenie, rugând pe Bunul Dumnezeu, să scoată sufletele lor din muncile iadului şi din chinurile veşnice. Scoţând suflete lor din iad, Dumnezeu va ierta păcatele tale.

Trebuinţa postului

Pr. Ioan :    Dacă ar fi să grupăm situaţiile în care ar fi necesar folosirea postului suplimentar, care ar fi acestea?

Pr. Ilarion:   Nu am făcut o clasificare a situaţiilor dar putem să le clasificăm după importanţa şi greutatea lor. Postul suplimentar poate fi necesar:
1.-Pentru curăţire de păcatele grele.
Să luăm un exemplu de păcat greu, care este foarte frecvent săvârşit –AVORTUL-. Greutatea acestui păcat stă pe sufletele ambilor soţi. Amândoi sunt la fel de responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru săvârşirea lui. Soţia l-a făcut în trupul său şi, soţul a acceptat şi a fost de acord sau chiar a obligat soţia să facă avort.
 Avortul este păcatul uciderii, însă, este mai mare decât uciderea în general. Femeia care-şi omoară pruncul în pântece este de 2 ori ucigaşă: odată, pentru că a ucis trupul copilului şi, a doua oară, pentru că a omorât sufletul copilului. Acel suflet este mort, pentru că nu a fost lăsat să se nască şi să primească Taina Sf. Botez: „Dacă nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va intra în Împărăţia Cerurilor” (Ioan 3,5). Naşterea din apă şi din duh este botezul.

Femeia care-şi ucide pruncul în pântece, mai este considerată de mii de ori ucigaşă, deoarece, prin uciderea copilului ce trebuia să se nască, a ucis toată generaţia care s-ar fi putut naşte din acel copil, până la sfârşitul omenirii. Dimensiunea acestui păcat este cât al iadului de mare. Mulţi nu cunosc adevărata dimensiune a acestui păcat şi tratează cu multă uşurinţă sau chiar nu-l pun la socoteală prea mult, nu plâng pentru păcatul lor, nu fac căinţă şi penitenţă, nu fac nimic ca să scoată acele suflete nevinovate de la întuneric. Se mulţumesc doar cu o simplă spovedanie. Se mulţumesc doar cu aghiazma mare pe 7 ani. Nu cunosc adevărata căinţă, care, ar fi în măsură să spele păcatul şi să aducă împăcarea cu Dumnezeu. Unii preoţi, se feresc să vorbească prea mult de el, pentru a nu speria pe credincioşi şi a nu-i înfricoşa.
 Adevărul nu înfricoşează, dimpotrivă necunoaşterea lui. Cunoaşterea ne ajută. Dumnezeu nu ne-a lăsat în necunoaştere sau în ignoranţă, dimpotrivă, ne-a dat cunoaşterea şi S-a descoperit omului, pentru ca omul   să-L cunoască.
 Nu a lăsat pentru om locul numit „rai” sau „iad”, ca locuri şi denumiri abstracte, ci, i le-a descoperit, ca adevăruri şi realităţi. De aceea, spune acolo în rugăciunea de la Sf. Maslu „că, va amuţi gura noastră neavând ce răspunde, pentru că toată dreptatea noastră este ca o cârpă lepădata înaintea lui Dumnezeu„ sau, cum spune însuşi Mântuitorul Hristos: „ Dacă nu aş fi venit şi nu le-aşi fi vorbit păcat nu ar avea, însă acum nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor” (Ioan.15, 24).

Pentru păcatul avortului, după ce au trecut 40 de zile şi te afli înafara celor 4 posturi de peste an, ţii o săptămâna post (mănânci mâncare de post) vii la preot pentru moliftă, te spovedeşti şi mărturiseşti păcatul.
 Primeşti canon de la duhovnic, oprire de la Sfânta Împărtăşanie cât spun canoanele Sfinţii Părinţi, apoi primeşti şi canonul rânduit de duhovnic şi fă 100 de metanii în acea zi.
Dacă ai fost oprită de la Sf. Împărtăşanie pe mai mulţi ani, să ai grijă să nu lipseşti de la Sf. Liturghie în duminici şi sărbători în toţi anii opriţi, pentru că, Sfânta Liturghie este jertfa nesângeroasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor. Să ai grijă să posteşti toate cele 4 posturi mari de peste an şi să te spovedeşti în fiecare post.
Te ajută la căinţă şi la răscumpărarea păcatului. Pentru iertarea păcatului, poţi face post suplimentar. Alege o zi de post pe săptămână şi posteşte 24 ore, pe toată perioada cât ai canon şi oprire de la Sfânta Împărtăşanie şi chiar mai mult timp, poate fi şi toată viaţa, depinde de tine cât de râvnitor eşti şi cât de mult te mustră conştiinţa.

2.- Post suplimentar la vreme de primejdie.
De exemplu: dacă te terorizează cineva, dacă ţi-a plecat copilul de acasă şi a luat-o pe drum greşit, dacă ai un duşman mare, dacă ai un proces greu, dacă s-a îmbolnăvit copilul grav, ţine post negru imediat ce a apărut necazul sau primejdia, indiferent în ce zi ar cădea, fă 100 de metanii în acea zi, aprinde 40 de lumânări şi citeşte cu toată credinţa: Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Acatistul Sf. Cruci şi Psalmii 3, 30, şi 142. La fiecare metanie, zici rugăciunea ta de cerere:
„Doamne, iartă-mă de păcate pe mine păcătosul robul Tău (N) şi ajută-mă”.

3.- Post suplimentar pentru cei ce vor să scape de diavol.
Persoanele care s-au făgăduit satanei, persoanele care au lucrat vrăjitorie, ca să poată scăpa de diavol, trebuie să ţină post neîntrerupt mai multă vreme, chiar ani la rând, cu perioade de post negru neîntrerupt 3, 7, 9, 12, 21 zile.

Acest post îl ţii în felul acesta, pentru că diavolii cu care ai lucrat, şi care au stat mulţi ani la tine nu pleacă uşor. Posteşte cel bolnav şi va posti şi preotul care-i citeşte de 3 ori pe zi Moliftele Sfântul Vasile Cel Mare.
Postul negru îl vei putea ţine uşor dacă te rogi la Maica Domnului să te ajute, altfel va fi foarte greu de ţinut.
Dacă, cel bolnav nu poate posti şi nu poate rosti rugăciuni, atunci cineva din casă să facă în locul lui. Dacă preotul este bolnav (ulcer. gastrită, diabet, etc.) şi nu poate posti, nu poate citi Moliftele Sf. Vasile Cel Mare, fiindcă diavolii se întorc împotriva lui.

Când preotul citeşte Moliftele, să aibă grijă şi să adauge pe lângă numele celui bolnav şi numele său şi a celor din casa sa, atunci duhurile alungate din cel bolnav nu vin asupra sa sau asupra celor din casa lui.

4.- Post suplimentar, pentru a căpăta Har de la Dumnezeu.
De exemplu: putere, îndemânare, pricepere, şi înţelepciune, pentru a face o lucrare sfântă cum ar fi: construirea unei Biserici, pictura unei Biserici, pictura unor icoane, etc. Se ţin mai multe zile post negru, se citesc rugăciuni şi acatiste, metanii şi lumânări aprinse, pentru a respinge puterea răului, care se opune oricărei lucrări dumnezeieşti şi pentru ca lucrarea să se facă sub insuflarea Duhului Sfânt.

5.- Post suplimentar rânduit de chiriarhullocului. Episcopul locului, rânduieşte ca poporul să ţină post în caz de: epidemie, război, secetă, calamităţi, etc., pentru ca Dumnezeu să izbăvească poporul de la moarte.

6.- Post suplimentar, pe care-l fac cei ce ocupă posturi de conducere:
a- Conducătorii de ţară şi toţi cei ce ocupă locuri de conducere, trebuie să-şi ia zile de post negru însoţit de rugăciuni prin care să ceară de la Dumnezeu Har de a conduce bine, de a menţine pacea şi bunăstarea poporului pe care-l conduce.

b- Preoţii, stareţii, episcopii, mitropoliţii şi Patriarhul, cei care conduc Biserica şi pe slujitorii ei, postesc şi se roagă pentru a primi Har de a conduce cu sfinţenie şi dreptate Biserica.

Dacă aceştia conduc greşit şi cu păcat, poporul are de suferit. La moarte vor da răspuns, pentru felul cum au condus.

CUGETĂRI  DESPRE  POST

v  Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac.
v  Postul nu este plăcut omului leneş, dar este plăcut celui  muncitor.
v  Postul nu este plăcut oaspeţilor, dar este plăcut  drumeţilor.
v  Postul este lungime de viaţă.
v  Postul este înviorare a trupului şi înălţare a  sufletului spre taine nepătrunse.
v  Postul este fericire a trupului şi strălucire a sufletului.
v  Postul este armonie între trup şi suflet, cu sănătate îndelungată.
v  Prin post cunoşti pe om. Prin post cunoşti natura.
v  Prin post dai întâietate celui cu întâietate.
v  Prin post cunoşti taina lumii, prin post cunoşti pe satana, prin post cunoşti pe Dumnezeu şi pe tine însuţi.
v  Prin post descătuşezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă, de răutate, de sudalmă, de batjocură, de fumat, de beţie, de indiferentism.

v  Prin post sufletul se înalţă la slavă, păşind pe culmile cele mai îndrăzneţe faţă de muritori, capabil de fapte mari faţă de tot omul ce este în suferinţă, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om şi de Dumnezeu, capabil să schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe pământ, precum s-a şi făcut întotdeauna şi se fac şi acum de cei ce-l respectă.

v  Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viaţă.
v  Postul nu este pentru cei proşti, ci pentru tot omul şi mai ales pentru cel înţelept, că înţeleptul îşi iubeşte viaţa şi ca atare trebuie să iubească postul.

v  Postul este o scânteie pe pământ şi cine o vede îşi va aprinde lumânarea la ea, ca prin lumina ei să poată păşi în viaţă şi să treacă din fericire în fericire.
v  Cine urăşte postul, se urăşte pe sine!

v  Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca stăpân pe sine şi a fi şi pe calea mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâşie şi a legat dobitocul, socotind a fi de ajuns, iar restul de funie a pus-o în cui.

Dar dobitocul a rupt fâşia şi a intrat în grădină, i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar fi fost legat cu întreaga funie în fâşiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba şi nici moartea dobitocului. Astfel este şi trupul ce este legat numai cu postul şi nu cu întregimea faptelor legate de fâşia postului.

De fâşia postului ştim că se învecinează şi chiar soră este cu fâşia – milostenia. Cu aceste fâşii, postul şi milostenia se învecinează şi sunt surori chiar cu dreptatea şi adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina şi iubirea şi pe deasupra tuturor pe care le îmbrăţişează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile Evangheliei. Aceste 7 viţe formează pentru creştin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune şi moarte, iar sufletul se va putea înălţa pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a Dumnezeirii.

v  Cine zice că le face pe toate celelalte şi numai postul nu-l poate face, nu are adevăr în gura sa iar faptele îi sunt murdare. Căci precum o fâşie din funie i se simte lipsa ei, când e luată, iar funia nu-şi mai are tăria şi nici frumuseţea chiar, tot aşa şi cel ce spune astfel de lucru.
Căci una pe alta se strigă, una pe alta se cheamă şi auzul celui ce le face nu va putea să rămână surd la strigarea lor şi o va face şi pe ea. Iar, de zice că n-o poate face, nu va face nici pe una şi nici pe alta, şi-n gura lui este minciună.

 A văzut cineva vreo slugă care să nu facă ceea ce face stăpânul, şi ceea ce-i spune să facă şi dacă nu face să-l mai ţie pe lângă sine? Eu cred că nu! Şi dacă nu? Atunci creştinul, care este o slugă a lui Iisus după fiinţă, credinţă şi nume, de ce face altfel de cum face stăpânul său?

v  Iisus a postit şi postul l-a împletit cu toate celelalte: mila, adevărul, dreptatea, iubirea, lumina şi dragostea de lege şi de Dumnezeu, cu care a legat pe satan. Creştinul de ce ia numai o fâşie sau două din funie şi cu care crede că este de ajuns pentru a lega răul ce-i voieşte moartea sufletului? Iată că, şi fâşiile se rup şi se pierd, şi calea lui spre mântuire la fel, devenind un sclav al tuturor viciilor, un cuib al satanei unde împărăţeşte nestingherit.
 Ori se crede creştinul a fi mai presus de Stăpânul lui, Iisus? A găsit el o cale, un mijloc mai bun, de luptat mai uşor şi de învins pe satana? Dacă este aşa, atunci Iisus nu-i mai poate fi stăpân, el e Domn. Astfel de domn au voit mai înainte să fie şi satan, dar satan a căzut, iar creştinul ce crede? Nimeni nu şi-a luat fiinţa de la sine, în afară de Dumnezeu, ci de la altul şi acel altul nu poate fi pentru om, cum şi pentru tot ce este în lume, decât Dumnezeu. Şi atunci cine eşti tu creştine de zici şi faci altfel decât Stăpânul tău?(C 68,9-12)

RĂSPUNSURI  DUHOVNICEŞTI
La întrebările credincioşilor despre post

- Părinte, când ţii post în câşlegi pentru spovedanie, se mănâncăpeşte?
- Da, marţea, joia, sâmbăta şi duminica şi se bea vin, iar miercurea şi vinerea mâncăm de post.
- Părinte, câte zile trebuie să ţii post, ca să te poţi împărtăşi?
- 7 zile. Se socoteşte că după 7 zile de post se elimină toate grăsimile din corp. Să ne asemănăm la trup cu Mântuitorul. El nu a mâncat carne, decât, peşte.

- Părinte, dacă nu reuşeşti să te spovedeşti într-un post, ce faci?
- Laşi pe altă dată, sau continui să ţii post până când reuşeşti. E valabil numai în Postul Adormirii Maicii Domnului şi al Sf.Ap. Petru şi Pavel. De Paşti şi de Crăciun întrerupi pentru că este prilej de bucurie mare, se mănâncă de dulce, este dezlegare la orice, o săptămână la Paşti şi două săptămâni la Crăciun. După perioada aceasta, ţii o săptămână de post şi te spovedeşti. Preotul hotărăşte dacă iei aghiazmă mare sau împărtăşanie.

- Părinte, e bine să ţii post negru?
 - Da e foarte bine. Cine poate. Valorează cât un ban de aur înaintea lui Dumnezeu şi cum aici pe pământ faci orice cu un ban de aur, aşa şi acolo sus în cer, faci orice cu o zi de post negru.

- Părinte, în săptămâna brânzei, în săptămâna albă, se mănâncă peşte?
- Da, după Pravila Bisericească toată săptămâna, însă, după obicei miercuri şi vineri nu se mănâncă dar după pravilă da pentru că este însemnat cu harţi.

- Părinte, la noi la ţară, preotul ne-a spus că putem mânca peşte miercurea şi vinerea de la Paşti şi până la Înălţare, e păcat?
- După obicei numai în săptămâna Luminată se mănâncă miercurea şi vinerea peşte, însă, Pravila Bisericească spune că se mănâncă peşte până la Pogorârea Sfântului Duh şi Duminica Tuturor Sfinţilor.

- Părinte de ce mie îmi mor porcii şi  găinile de cum intrăm în post, iar la vecina nu?
- Din cauză că nu ţii posturile de peste an. Dumnezeu îţi ia ceea ce te împiedică de a posti. Să vă povestesc ceva de la Boroaia când eram preot acolo. A venit la mine o femeie din parohie şi se plângea că în fiecare post vine uliul şi-i ia din păsările din curte, iar de la vecina de care se despărţea doar cu gardul nu-i lua niciodată. Era foarte supărată că mereu e păgubită. Am întrebat-o dacă ţine posturile de peste an şi ea mi-a răspuns că nu are obiceiul acesta. Dacă matale nu ai obiceiul acesta, vecina matale îl are, de aceea uliul nu se atinge de păsările ei, ea ştie când să le mănânce. Posturile de peste an sunt obligatorii, sunt trecute în calendar, făceţi-vă prieteni în cer, uite acum e Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, tineţi-l şi rugaţi-i să vă ţină poarta deschisă a raiului până ce veţi trece şi dumneavoastră.

- Părinte, uneori Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ţine trei zile, cum se procedează ca să te poţi împărtăşi?
- Când postul ţine doar 3 zile, începi cu 4 zile mai înainte ca până în ziua aceea, să fie 7 zile de post, să te poţi împărtăşi, de nu, iei doar aghiazmă.
- Părinte, eu nu ţin posturile pentru că mă tem să nu mă  îmbolnăvesc!
- Am mai auzit aşa ceva. Dar cum vă explicaţi dumneavoastră că, cei mai mulţi bolnavi de stomac şi ficat, nu sunt postitorii ci, cei care au mâncat, sau, de ce sfinţii care mâncau legume, ierburi şi rădăcini nu se îmbolnăveau?

-Părinte, când ţii post negru trebuie să îndeplineşti vreo condiţie, se ţine în vreun fel ?
- Când ţii post negru, ţii de mâncare, de păcate şi nu leneveşti, nu te culci şi dormi câteva ore ca să treacă ziua mai repede; nu te cerţi cu soţul ; nu vorbeşti de rău.
- Părinte, poţi să posteşti sâmbăta şi dumineca, post negru?
- Nu. Cine ajunează sâmbăta sau dumineca, merge la judecată cu evreii. La carte spune: „ Cei care vor ajuna sâmbăta sau dumineca să se taie din cartea vieţii şi să meargă la judecată cu evreii „  Sâmbăta şi duminica nu se ţine post, pentru că este praznicul Învierii.
- Părinte, se ţine post negru marţea?
- Marţea ţin post negru numai catolicii. Marţea este pentru catolici. Pentru ortodocşi miercurea şi vinerea şi cine vrea şi lunea.
 Pr. Ioan V Argatu " Pe treptele suirii catre cer"

Thursday, November 10, 2016

Sfintii Mina, Victor, Vinchentie, Stefanida, Teodor Studitul

Sfintii Mina, Victor, Vinchentie, Stefanida, Teodor Studitul

Sfantul Mina, praznuit la 11 noiembrie, s-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian. Ramane orfan pe cand era copil. Tatal i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta. Ajunge in armata imperiala, insa, la 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice.

Prezent in Cotyaeum la celebrarea unei sarbatori pagane, marturiseste fara ezitare ca este crestin. Este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-a taiat capul.

Sfantului Mucenic Victor a trait in vremea imparatului roman Antonin. Era un ostas sub stapanirea voievodului Sebastian. Pus sa jertfeasca zeilor, Victor a raspuns: "Eu nu ma voi pleca poruncii imparatului celui muritor si nu voi face voia lui, pentru ca am pe Imparatul Cel fara de moarte, Dumnezeul si Mantuitorul meu Iisus Hristos, a Caruia imparatie este fara de sfarsit si cei ce fac voia Lui vor avea viata vesnica; iar cei ce fac voia imparatului vostru cel muritor, a caruia imparatie este vremelnica, vor pieri in veci".

Primeste ca pedeapsa sfaramarea degetelor, apoi ruperea lor din incheieturi, punerea intr-un cuptor incins, intr-o caldare cu ulei incins, sa manance carne otravita. Primeste aceste pedepse fara a pati ceva. Le vesteste calailor, ca dupa 12 zile de la moartea sa, vor muri si ei. I se va taia capul, iar din trupul sau va curge lapte si sange.

Sfanta Stefanida moare pentru ca nu a primit inchinarea la idoli. Inainte de moarte a spus: "Las lumea aceasta desarta si vremelnica si toate dulcetile trupesti ce sunt pe pamant, precum si pe barbatul meu, ca sa pot iesi impreuna cu fecioarele cele intelepte in intampinarea Mirelui Celui nemuritor, a lui Hristos Mantuitorul meu". I s-a legat un picior de un finic si celalalt picior de lat finic. Cei doi copaci au fost taiati. In caderea lor, au despartit pe sfanta in doua.

Sfantul Teodor Studitul (759-826), s-a nascut intr-o familie pioasa din Constantinopol. A fost hirotonit preot de patriarhul Tarasie in 787/788. Cand imparatul Constantin VI se casatoreste pentru a doua oara, Teodor devine unul dintre cei mai aspri critici ai imparatului, dar si ai patriarhului Tarasie, deoarece acceptasera savarsirea celei de a doua casatorii. Este cunoscut pentru lupta sa impotriva iconoclasmului. Teodor trece la cele vesnice in anul 826.

O marturie cutremuratoare despre cumplitele persecutii la care au fost supusi marturisitorii ortodocsi in timpul domniei lui Leon V Armenaul (813-820), ne-o ofera Sfantul Teodor Studitul, intr-o epistola catre patriarhul Alexandriei: „Sfintele altare sunt profanate, aproape toate sufletele cedeaza. Putini sunt cei care rezista, iar aceia trec prin focul suferintelor. Unii au suferit insulte si batai, altii lanturi si inchisoare, neprimind decat putina paine si apa. Unii au fost alungati, siliti sa traiasca in pustie, in munti sau pesteri. Multi, dupa ce au fost biciuiti, au plecat catre Domnul ca niste mucenici; altii, pusi in saci, au fost aruncati in mare, la adapostul intunericului, asa cum s-a aflat de la cei care au vazut. Sunt anatematizati Sfintii Parinti, ridicati in slava nelegiuitii. Nu mai exista adapost pentru trup pe pamant. Nu poti rosti un cuvant evlavios, caci esti supravegheat indeaproape. Barbatul trebuie sa se fereasca de sotie, stapanii se arunca la picioarelor robilor lor de frica delatiunii. Turnatorii si scriitorii de rapoarte sunt platiti anume pentru aceasta de catre putere, pentru a nota unde si cum nu se vorbeste pe gustul Majestatii Sale sau nu se ia parte la nelegiuire. Daca detii vreo carte despre icoane sau chiar vreo icoana, daca ai adapostit vreun fugar, daca ai slujit celor care sunt intemnitati si esti prins, de indata esti ridicat, biciuit, alungat“.

VIATA SFANTULUI MARE MUCENIC MINA


CATEDRALA SFANTULUI MINA DIN EGIPT UNDE SE AFALA SI SFINTELE MOASTE

CPMPLEXUL MONAHAL AL MANASTIRII SFANTULUI MINA

STARETIA MANASTIRI


 CU STARETUL MANASTIRII EPISCOPUL KIRILOS
 CU MITROPOLITUL
 LA MASA OFERITA CU MULTA DRAGOSTE CU ECONOMUL MANASTIRII



SFANTUL MARE MUCENIC MINA era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
    Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.
    Acel praznic, văzându-l Sfântul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă după Dumnezeu, şi lăsând munţii şi pustietatea, a venit în cetate şi în mijlocul priveliştii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toţi, şi a strigat cu glas tare: "Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine". Acestea strigând sfântul, toţi cei de la privelişte şi-au întors ochii spre dânsul şi tăcând se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii.
    Acela îndată a poruncit să prindă pe sfântul şi, aducându-l, l-a întrebat: "Cine eşti tu?" Iar Sfântul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicând: "Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ". Şi iar l-a întrebat ighemonul: "Străin eşti sau eşti locuitor de aici? Şi cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliştii?" Iar sfântul nerăspunzând la cuvintele lui, unul din ostaşii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dânsul şi a zis: "Cu adevărat, acesta este Mina ostaşul care era sub stăpânirea tribunului Fermilian".
    Iar ighemonul a zis: "Oare ostaş ai fost, precum grăiesc aceştia despre tine?" Sfântul a răspuns: "Aşa este, ostaş am fost şi petreceam în cetatea aceasta; dar, văzând fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul cu cuvântul Său şi ţine toată lumea". Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfântul în temniţă şi să-l păzească până a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea şi cu priveliştea.
    A doua zi a şezut ighemonul la judecată şi scoţând din temniţă pe Sfântul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească, făgăduindu-i daruri şi cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l înduplece cu cuvintele sale la credinţa cea idolească, a început a-l sili. Şi dezbrăcându-l şi întinzându-l la pământ patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără cruţare cu vine de bou, încât curgeau şiroaie de sânge din rănile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfântul: "Miluieşte-te pe tine, omule, şi te supune poruncii ighemonului, mai înainte, până nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropie-te de zei, numai până la o vreme, ca să te izbăveşti de muncile acestea; iar pe urmă iarăşi vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor şi puţină vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci".
    Sfântul a răspuns cu asprime: "Du-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii, căci eu am jertfit şi încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului meu, Care-mi dă ajutorul Său şi mă întăreşte în răbdare, încât muncile acestea mai mult mi se par uşurare decât cumplită muncă". Mirându-se muncitorul de răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfântul a fost spânzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: "Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?"
    Iar mucenicul, deşi pătimea, a răspuns ighemonului: "Nu mă vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte ostaşii Împăratului ceresc care îmi ajută şi pe care tu nu-i vezi". Iar ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfântul şi zicea: "Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor". Iar mucenicul răspundea: "Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat Împărat al cerului şi al pământului şi nu este altul afară de Dânsul. Iar voi, neştiindu-L pe El, Îl huliţi şi-L asemănaţi cu împăraţii voştri cei muritori, cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească şi stăpânirea, Însuşi fiind Domn a toată făptura".
    Ighemonul a zis către dânsul: "Cine este Acela Care dă stăpânire împăraţilor şi stăpâneşte peste toţi?" Mucenicul a răspuns: "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I se supun, cele din cer şi cele de pe pământ. Acela este Care aşează în scaune pe împăraţi şi le dă stăpânire". Muncitorul a zis: "Oare nu ştii că împăraţii romanilor se mânie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos şi au poruncit să-i omoare pe dânşii?"
    Răspuns-a mucenicul: "Domnul a împărăţit, să se mânie popoarele. Dacă împăraţii voştri se mânie asupra lui Hristos şi asupra creştinilor care mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mânie nu ţin seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea Preasfântului Său Nume până la moarte şi să mă îndulcesc de dragostea Lui, de care cine mă va putea despărţi? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos!"
    După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Şi acestea făcându-se, mucenicul zicea: "Acum mă dezbrac de haina cea de piele şi mă îmbrac cu veşmântul mântuirii". Apoi a poruncit muncitorul să-l ardă pe sfânt cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Şi l-a întrebat pe el ighemonul: "Oare nu simţi focul, Mina?" Sfântul a răspuns: "Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeţi şi nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".
    Zis-a lui ighemonul: "Cum grăieşti tu acestea, căci ai petrecut toţi anii vieţii tale în oaste şi ştii carte?" Sfântul a răspuns: "Domnul nostru Iisus Hristos a zis nouă: Când veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi a domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi, că vi se va da în acel ceas gură şi înţelepciune cu care veţi grăi". Iar ighemonul a întrebat: "De unde a ştiut Hristosul vostru că veţi pătimi pentru Dânsul unele ca acestea?"
    Sfântul a răspuns: "De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este şi înainte-văzător. El a ştiut şi ştie toate cele ce vor fi şi mai înainte de a se face oarecare lucruri; toate sunt ştiute de El, şi chiar şi gândurile noastre le cunoaşte". Iar ighemonul neştiind ce să spună împotriva acestora, a zis către sfântul: "Mina, lasă cuvântarea cea multă şi alege una din două: sau fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată".
    Sfântul a răspuns cu mare glas: "Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi!" Iar ighemonul a zis: "Dacă voieşti, te voi lăsa două sau trei zile ca să te gândeşti bine şi să ne dai răspunsul cel de pe urmă". Sfântul a răspuns: "Nu două sau trei zile au trecut de când sunt creştin, şi n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gândi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decât numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet".
    Atunci ighemonul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pământ cârlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să târască legat pe Sfântul Mina. Iar el, ca şi când ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit să-l bată cu vergi de plumb şi a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostaşii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: "Stăpâne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creştinesc este nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc că pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceşte mai degrabă a sfârşi pe acest creştin împietrit".
    Îndată ighemonul a dat această hotărâre asupra sfântului: "Pe Mina, ostaşul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor". Deci, luând ostaşii pe Sfântul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzând un foc mare au aruncat într-însul sfântul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit acolo şi au apucat părţi din moaştele sfântului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pânza curată, le-au uns cu aromate, iar după puţină vreme le-au dus în patria lui şi le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit şi o biserică în numele lui; şi multe minuni se săvârşeau într-însa cu rugăciunile sfântului.
Sfantul Mare Mucenic Mina a intrat in constiinta crestinilor egipteni, dar nu numai, ca un ostean al adevarului si dreptatii. Oriunde exista strambatate venea indata ostasul si punea lucrurile in ordine. Asa ca aproape ca nu exista casa de crestini in care Sfantul Mina sa nu fi intrat pentru a scoate la iveala adevarul si a face dreptate dupa legea lui Dumnezeu. Din acest motiv, in Egipt, rar se intampla ca o familie de crestini sa nu aiba in casa o icoana a sfantului. Datorita numarului impresionant de minuni savarsite in randul crestinilor a devenit cel mai popular sfant, fiind indragit, iubit si venerat de poporul credincios.

Si in Romania Sfantul Mina se bucura de cinstire si venerare, fiind unul dintre cei mai populari sfinti. In acest sens, sunt multe biserici si manastiri care detin moaste ale sfantului, pastrandu-le cu mare grija si cinstire. Spre exemplu, in Bucuresti, Biserica Sfantul Mina detine palma mainii stangi a sfantului, iar la 11 noiembrie, in fiecare an, se organizeaza pelerinaj la hramul bisericii in cadrul caruia mii de crestini, din toata tara, vin sa se inchine, sa faca cereri si rugaciuni sfantului. De asemenea, multe biserici si manastiri poarta hramul Sfantului Mina, iar o parte din calugari si maicute aleg la tunderea in monahism sa poarte numele Mina.

Asadar, Sfantul Mina ne poate ajuta in multe probleme lumesti sau duhovnicesti, dar in mod special, sfantul ajuta pe cei pagubiti de bani sau lucruri materiale, pe cei bolnavi, precum si pe batrani si vaduve. Putem citi Acatistul Sfantului Mare Mucenic Mina sau rugaciunea de la sfarsitul acatistului o perioada de patruzeci de zile. Cei mai multi nu ajung la 40 de zile si se folosesc de ajutorul ostasului adevarului, pentru ca este grabnic ajutator. Pentru o mai buna lucrare este bine sa cerem sfatul unui preot.

Daca aveti o paguba, o boala, o neputinta, o mahnire duhovniceasca, de indata sa alergati la Sfantul Mare Mucenic Mina, pentru ca veti afla mangaiere si rezolvarea problemelor dumneavoastra. Acesta este sfantul, Ostasul Adevarului, care vegheaza permanent la dreptatea si adevarul oamenilor.

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina
O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit sufe-rințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenun-chind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Viaţa Sfintei Mucenițe Ștefanida



   În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, o femeie din popor, anume Ştefanida, cu credinţa creştină, soţia unuia din ostaşi, a văzut două cununi frumoase coborându-se din cer, una pe capul Sfântului Mucenic Victor şi alta pe capul său, şi a început cu mare glas a ferici pe sfântul, zicând:

    "Fericit eşti, Victore, şi fericite sunt pătimirile tale pentru Hristos; bine primită este lui Dumnezeu jertfa ta ca şi a lui Abel, pentru că singur te-ai jertfit Lui cu inimă dreaptă. Astfel te-a primit pe tine Dumnezeu, ca şi pe Enoh, bărbatul cel drept, pe care l-a dus în rai ca să nu guste moartea până la o vreme. Drept eşti ca şi Noe cel plin de fapte bune şi desăvârşit în neamul său. Crezut-ai ca şi Avraam şi te-ai adus pe tine jertfă lui Dumnezeu ca şi Isaac. Avut-ai osteneli ca şi Iacov şi te-ai făcut preaînţelept ca şi Iosif, căruia i-a fost dat a spune mai înainte cele ce erau să fie. Ispite ai răbdat precum Iov, care, după multe pătimiri a biruit pe diavolul; urmat-ai lui Isaia care a fost tăiat de Manase cu fierăstrău. De tine focul nu s-a atins ca şi de cei trei tineri din cuptorul lui Nabucodonosor. Ţi-ai pus nădejdea spre Dumnezeu, precum David fiul lui Iesei. Căci iată, văd două cununi trimise din cer, una mai mare şi mai frumoasă, iar altă mai mică. Deci, cea mai mare se aduce ţie de doisprezece îngeri, iar cea mai mică mie, căci şi eu sunt vas mai neputincios, însă sunt gata a intra în nevoinţă şi a răbda bărbăteşte pentru Domnul nostru şi sufletul meu a-l pune pentru El".

    Acestea grăind ea şi auzind-o voievodul, a poruncit celor ce stăteau înainte să o prindă pe dânsa şi să o aducă înaintea sa. Şi căutând spre dânsa cu mândrie, a întrebat-o, grăind: "Cine eşti tu?" Sfântă a răspuns: "Sunt creştină!". Apoi a întrebat-o voievodul despre nume şi despre vârsta şi aflând că o cheamă Ştefanida şi are de la naşterea sa cinsprezece ani şi opt luni, iar cu bărbatul său a vieţuit un an şi patru luni, a început a grăi către dânsa mai cu blândeţe, zicând: "Pentru ce vrei să laşi aşa degrabă lumea această frumoasă şi viaţa aceasta dulce şi cu bună petrecere împreună cu bărbatul tău şi voieşti a-ţi pierde frumuseţea tinereţii tale, dându-te singură de voie, la moarte pentru Cel răstignit?".

    Sfântă a răspuns: "Las lumea aceasta deşartă şi vremelnică şi toate dulceţile trupeşti ce sunt pe pământ, precum şi pe bărbatul meu, ca să pot ieşi împreună cu fecioarele cele înţelepte în întâmpinarea Mirelui Celui nemuritor, a lui Hristos Mântuitorul meu". Iar voievodul a zis către dânsa: "Lasă acele cuvinte mincinoase şi nefolositoare despre Dumnezeul tău şi te apropie de zeii noştri şi le jertfeşte lor". Sfânta Ştefanida a răspuns: "Tu şi zeii tăi sunteţi plini de minciuni, iar eu grăiesc adevărul; căci Domnul meu adevărat este şi nu este nedreptate întru Dânsul. Deci nu voi jertfi mincinoşilor zei, ci voiesc a fi jertfă bine primită adevăratului Dumnezeu, Care vieţuieşte în cer, ca să nu mă lipsesc de cunună cea pregătită mie întru împărăţia Lui". Iar muncitorul îndată a poruncit să plece la pământ vârfurile a doi copaci de finic ce erau acolo şi să lege de dânşii pe Sfânta Ştefanida, şi să o sfâşie. Deci, i-a legat un picior de vârful finicului celui plecat, iar altul de celălalt vârf, apoi le-a dat drumul. Iar finicii, ridicându-se la înălţimea lor, au despărţit pe sfânta în două. Atunci sfântul ei suflet zburând ca o pasăre, şi-a aflat cuib în cer şi cununa cea pregătită ei. Iar pe Sfântul Victor a poruncit tiranul să-l taie cu toporul.

    Deci, auzind sfântul hotărârea aceasta, mulţumea lui Dumnezeu. Iar când era să-i taie capul, el a proorocit moartea muncitorilor săi, zicând: "După douăsprezece zile veţi muri şi voi, iar după douăzeci şi patru de zile, voievodul vostru va fi prins de cei potrivnici". Acestea proorocind, el s-a rugat şi şi-a plecat capul, care a fost tăiat cu toporul. Iar după tăiere a curs lapte amestecat cu sânge şi mulţi din cei necredincioşi văzând acea minune, au crezut în Hristos. Şi mai ales când au văzut împlinirea proorociei lui, căci precum a proorocit, aşa a şi fost; căci cu moarte năprasnică au pierit cei ce l-au muncit pe el, iar voievodul a căzut în mâinile vrăjmaşului său.

    Astfel a pătimit Sfântul Victor împreună cu Sfânta Ştefanida în cetatea Damascului, în a unsprezecea zi a lunii noiembrie. Iar acum se sălăşluiesc amândoi în cetatea aceea, căreia nu-i trebuie soarele şi luna ca să lumineze, pentru că slava lui Dumnezeu o luminează pe dânsa şi luminătorul ei este Mielul lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.
Viaţa Sfintei Mucenițe Ștefanida

VIATA SFANTULUI OREST

VIATA SFANTULUI OREST
Imparăţind în Roma păgânul Diocleţian, s-a apropiat de dânsul un voievod cu numele Maximin, zicând: „Stăpâne împărate, povăţuitorule al zeilor noştri şi învăţătorule preaînţelepte al tainelor lor, rog bunătatea ta, porunceşte-mi să străbat părţile Ciliciei şi ale Capadociei, ca pe creştinii cei cu totul înrăutăţiţi, care se împotrivesc zeilor noştri şi stăpânirii tale, să-i prind şi să-i chinuiesc cu felurite munci. În foc să-i ard, în apă să-i înec, să le zdrobesc trupurile şi să le frâng oasele; să-i ucid cu sabia, să-i dau fiarelor spre mâncare şi în tot felul pierzându-i, să şterg de pe pământ pomenirea celor care nu se închină marilor zei şi nu se supun stăpânirii tale”. Acestea auzindu-le împăratul, l-a lăudat şi a zis către dânsul: „Nu numai în Cilicia şi Capadocia, ci şi în toată împărăţia mea, îţi dau ţie stăpânire pentru dezrădăcinarea necuratei creştinătăţi, ca să înmulţeşti slava zeilor noştri strămoşeşti, care sunt ajutători tuturor oamenilor”.

Maximin, luând stăpânire de la împărat, a pornit cu mândrie şi cu putere mare spre pierderea poporului creştin cel nevinovat, ca un lup răpitor asupra oilor, sau ca un leu ce răcneşte asupra fiarelor celor neputincioase, plin de răutate şi de mânie neîmblânzită. Ajungând în părţile Capadociei, a intrat în cetatea ce se cheamă Tiana şi, pe când întreba despre creştini, a auzit de la cetăţeni de un oarecare doctor cu numele Orest, că este creştin şi învaţă în toate zilele poporul cu sârguinţă, ca toţi să cinstească pe Hristos; acesta propovăduieşte că nu este alt Dumnezeu, fără numai Unul în cer şi că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Auzind ighemonul Maximin, a poruncit îndată să-l prindă pe Orest şi să-l aducă la judecata sa. Stând Sfântul Orest la păgâneasca judecată, ighemonul a privit spre el cu ochi mândri şi cu glas înfricoşat a zis către dânsul: „Spune-ne nouă cine eşti tu şi care este numele tău?”. Sfântul a răspuns: „Sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, iar numele meu este creştin, pentru că al cui rob sunt, cu numele Aceluia mă şi laud”.

Ighemonul a zis: „De vreme ce ai îndrăznit a numi pe Hristos, Dumnezeu şi pe tine te-ai numit creştin, pentru aceasta eşti vrednic de munci”. La acestea Sfântul Orest a răspuns, zicând: „Zeii, care n-au făcut cerul şi pământul, să piară! Eu încă de când eram copil mic, am învăţat a aduce jertfă de laudă Dumnezeului Celui viu, pe Care Îl cinstesc cu inimă curată, iar dracilor tăi celor necuraţi, pe care îi numeşti tu zei, eu nu mă închin”.

Ighemonul a zis: „Pentru ce nu ne spui numele tău, care-l ai de la naşterea ta?”. Sfântul a răspuns: „Ţi-am spus că sunt creştin şi acest nume îmi este cel mai cinstit, cu mult mai mult decât numele cel dat de părinţi şi mai slăvit decât toate numele din lume. Iar dacă voieşti să ştii şi numele acela pe care îl am de la părinţi, află că de la naşterea mea trupească, mă numesc Orest, iar de la naşterea cea duhovnicească, mă numesc creştin. Şi, precum este mai însemnată naşterea cea duhovnicească decât cea trupească, aşa mai cinstit îmi este mie numele de creştin decât de Orest”. Atunci ighemonul, vrând cu vicleşug să înşele pe robul lui Hristos, a început a grăi: „Mie îmi este milă de tinereţile tale, Oreste, şi cruţ mintea ta cea înţeleaptă; ba încă am auzit că şi în ştiinţa doctoricească eşti iscusit. Pentru aceasta, nu te pierd îndată, ci te sfătuiesc, supune-te voii împăratului şi vei fi ca un fiu al meu, primind de la toţi cinste şi slavă; apoi, de va afla împăratul despre tine, mare dar vei avea de la dânsul”.

Sfântul a răspuns: „Nu mă vei înşela, ighemoane, cu amăgitoarele tale cuvinte, pentru că eu nu caut nici cinstea aceasta vremelnică, nici nu fug de chinuri pentru Domnul meu. Ci, mai vârtos sunt gata a răbda pentru Dânsul toate muncile, căci voiesc a afla har de la Dânsul şi doresc a mă numi fiu al Lui întru împărăţia cerurilor; pentru că ne-a dat nouă stăpânire, celor ce credem întru numele Lui, ca să ne facem fii ai lui Dumnezeu”.

Iar ighemonul a zis: „Omule fără minte şi ticăloase, pentru ce te înşeli, zicând că Hristos este Dumnezeu, pe când evreii L-au răstignit ca pe un tâlhar?”. Sfântul a răspuns: „De ai fi cunoscut puterea cea mare a Celui răstignit, te-ai fi lepădat şi tu de înşelăciunea deşerţilor idoli şi te-ai fi închinat Lui, Care cu adevărat este Dumnezeu, născut din Dumnezeul Cel adevărat şi nevăzut şi de voie a împreunat firea cea dumnezeiască cu cea omenească şi din înşelăciunea cea pierzătoare a diavolului ne-a izbăvit pe noi”.

La aceasta, ighemonul a zis: „Cu cuvintele tale cele multe şi mincinoase ai supărat urechile noastre. Oare voieşti a mă aduce şi pe mine la credinţa ta cea rea? Dar să ştii că pe zeii mei nu-i voi lăsa şi Hristosului vostru nu mă voi închina, iar ţie îţi zic: lasă pe Hristosul tău şi să aduci închinăciune şi jertfe zeilor noştri, binecunoscînd că, făcând aceasta, vei şedea de-a dreapta mea”. Sfântul Orest a răspuns: „Eu mă închin şi slujesc veşnicului Dumnezeu, Celui Care îmi face bine întotdeauna, Domnului meu Iisus Hristos; iar diavolilor voştri nu voi jertfi, nici pierzătoarei voastre înşelăciuni nu voi fi părtaş niciodată”.

Atunci ighemonul, luând pe Sfântul Orest, l-a dus în capiştea idolească, care era toată înfrumuseţată cu aur şi cu argint şi plină de idoli de mare preţ. Şi a zis către dânsul: „Închină-te, Oreste, acestor zei cinstiţi!”. Iar Sfântul a răspuns: „Te înşeli amarnic, ighemoane, necunoscând adevărul! Iată, zeii aceştia sunt făcuţi din aur şi argint, din aramă şi din fier, pentru înşelăciunea omenească. Ei nici nu văd şi nici nu aud, fiind lucruri făcute de mâini omeneşti, care nu pot a-şi ajuta lor, nici a face bine altcuiva. Pentru ce dar să mă închin lor?”.

Iar ighemonul i-a zis: „Spune-ne, Oreste, cuvântul cel de pe urmă, sau te vei închina zeilor sau nu, că iată te aşteaptă muncile!”. Sfântul a răspuns: „Ţi se pare, ighemoane, că mă tem de îngrozirea ta? Nu nădăjdui că mă vei înfricoşa cu munci, ci fă ceea ce voieşti, că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine şi îmi ajută!”. Atunci ighemonul a poruncit să dezbrace pe Sfânt şi să-l bată acolo, în capiştea idolească.

Sfântul, începând a pătimi, şi-a ridicat mâinile în sus şi a zis: „Caută din cer, Dumnezeul meu, şi ajută mie, robului Tău!”. Deci, Sfântul a fost bătut fără milă cu diferite unelte, cu toiege, cu frânghii şi cu vine de bou; şi atât de mult a fost bătut, încât s-au schimbat patruzeci de ostaşi, iar uneltele s-au rupt şi s-au sfărâmat, încât nu era un loc pe trupul lui fără răni, chiar şi pântecele i se rănise. Iar Sfântul răbda vitejeşte, încât toţi se mirau de răbdarea lui.

Fiind bătut astfel, tiranul îi zicea: „Jertfeşte zeilor şi te voi elibera!”. Iar răbdătorul de chinuri, nimic nu-i răspundea. Atunci ighemonul a poruncit să-i ardă coastele cu fierul roşu, să toarne oţet tare pe rănile lui şi să le presare cu sare. Mucenicul, căutând în sus a zis: Dumnezeule, fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze. Zicând acestea, a suflat asupra idolilor care erau în capişte şi îndată toţi au căzut şi s-au risipit ca praful. Apoi, Sfântul a strigat către ighemon, zicându-i: „Unde este tăria zeilor tăi, pentru ce nu şi-au ajutat lor?”. Şi îndată au fugit toţi afară din capişte, fiind cuprinşi de frică; şi a ieşit şi mucenicul. După aceea, toată capiştea s-a cutremurat şi a căzut.

Apoi, ighemonul a poruncit să ducă pe Sfântul în temniţa cea mai adâncă, poruncind străjerilor să nu-i dea nici pâine, nici apă, ca să fie omorât cu foame şi cu sete. Sfântul, intrând în temniţă, şi-a ridicat mâinile în sus şi se ruga, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai învăţat bună credinţă din tinereţile mele şi ai depărtat de la mine toată rătăcirea şi înşelăciunea; Cel ce ai zidit cerul şi pământul; Cel ce ai dus la odihnă pe robii Tăi Avraam, Isaac şi Iacov; pe Tine Te rog, nu mă lăsa, pentru că eu m-am dat cu totul Ţie; fă ca să fiu părtaş celor ce au pătimit pentru Tine şi au moştenit împărăţia Ta”.

Rugându-se astfel, Sfântul a stat în temniţă şapte zile fără mâncare şi băutură, iar a opta zi l-a scos ighemonul iarăşi la judecată şi a zis către dânsul: „Ticălosule, necuratule şi vrăjmaşule al zeilor noştri, tot împietrit şi neînduplecat eşti? Să ştii că, dacă nu te vei închina zeilor, voi porni asupra ta mai cumplite munci şi cu nemilostivire voi ridica viaţa ta; iar trupul tău cel necurat voi porunci să-l înece în apă”. Sfântul Orest a răspuns: „Sunt gata a răbda toate muncile, având în inima mea semnul Domnului meu Iisus Hristos”. Atunci muncitorul, umplându-se de mânie, a poruncit să aducă douăzeci de cuie de fier lungi de câte o palmă şi să le bată în călcâiele Sfântului Orest.

Făcându-se şi aceasta, a poruncit să-l lege de un cal sălbatic şi să-l târască până ce va muri. Şi calul, fiind alergat foarte tare, trăgea pe Sfântul pe drumuri şi pe câmpii, prin spini şi pe pietre ascuţite; apoi, în acele munci, Sfântul Orest, răbdătorul de chinuri, şi-a dat duhul în mâinile Domnului, târât de cal douăzeci şi patru de stadii departe de cetate. Iar trupul lui a poruncit muncitorul să-l arunce în râul ce se chema Fiva.

După aceea s-a arătat în locul acela un om luminat ca soarele, care adunând moaştele Sfântului, le-a îngropat în muntele ce era aproape de cetatea Tiana, dând Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin