Tuesday, November 14, 2017

DESPRE POS --Postul şi puterea lui


  “Ştim cã, rugãciunile pe care le faceţi la cererea credincioşilor sunt însoţite de post aspru pe care-l faceţi personal, recomandaţi şi credincioşilor care vin cu diferite trebuinţe sã posteascã şi ei.

Vã rugãm sã precizaţi dacã postul pe care-l recomandaţi pentru diferite trebuinţe este o regulã stabilitã de Bisericã, sau numai o recomandare din partea dvs. în calitate de duhovnic şi doctor sufletesc? Vã cer sã precizaţi acest lucru, deoarece, am întâlnit pãreri contradictorii  din partea unor persoane chiar în materie de autoritate în Bisericã care, nu acceptă şi nu înţeleg ca autentice aceste recomandări, le consideră inovaţii în cult şi reţete personale.

Pr. Ilarion:   Sã fie bine de luat aminte, a nu se confunda rânduiala Sfintei Biserici cu privire la post, rânduialã ce stã scrisã în Sfânta Tradiţie de Sfinţii Pãrinţi şi predicată de la amvon de cãtre slujitorii Sfintelor Altare, cu recomandãrile pe care le fac eu sau alţi duhovnici.

Este bine ştiut cã, Biserica a rânduit cele patru posturi mari de peste an: Postul Mare (a Sf. Paşti), Postul Crãciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

 Apoi, posturi de o singurã zi: miercurea şi vinerea de peste an; Înălţarea Sfintei Cruci (14 Septembrie); Tãierea Capului Sf. Ioan Botezãtorul (29 august); Ajunul Crãciunului şi Ajunul Bobotezei.
Înafarã de aceste posturi, rânduiala Sfintei Biserici mai porunceşte şi postul stabilit de chiriarhul locului în anumite momente din viaţa Bisericii, pentru diferite trebuinţe.

 Posturile sunt rânduite de Sfânta Bisericã şi, sunt obligatorii pentru fiecare creştin cu câteva excepţii sau dezlegãri de la post: a bãtrânilor neputincioşi, a bolnavilor, a femeilor însărcinate şi a copiilor sub 7 ani.
Ca formă, Sf. Bisericã stabileşte două feluri de post: ajunare (post aspru) – nu se mãnâncă nimic timp de 24 ore şi post uşor – adicã, înfrânare de la mâncãruri de frupt (lapte, brânzã, carne şi ouă).
 După sfatul Sfintei Scripturi, postul trebuie întotdeauna însoţit de: spovedanie (cãinţã, întoarcerea de la pãcat), milostenie, fapte bune şi împãcarea cu aproapele.
Sfânta Scripturã, recomandã postul însoţit de rugãciune ca arme în luptã cu diavolii, cu bolile şi cu ispitele.
 Dau un exemplu în acest sens: la vindecarea copilului lunatic Mântuitorul, afirmã: „Acest soi de diavoli numai cu post şi rugãciune iese”(Mc.9,29). Nu precizează ce fel de post, de câte zile şi ce rugãciuni pot gonii pe diavoli.
 Dacã citim „Vieţile Sfinţilor”, vom descoperi cã, fiecare Sfânt Pãrinte, în lupta cu ispitele a practicat postul şi rugãciunea în mod diferit. Fiecãruia, cum i-a descoperit Dumnezeu.
Efectul rugãciunii şi a postului, impactul lor in lupta cu ispitele şi încercãrile în mijlocul cãrora se aflau, a fost mãsura de apreciere pentru fiecare situaţie în parte.
 Consider că felul şi forma postului şi a rugãciunii, depind de forma şi felul încercãrilor, depind de soiul şi puterea diavolului care ne aduce necazul şi împotriva cãruia trebuie să luptãm, dacã vrem sã ne eliberãm din muncirea lui.
Unii diavoli sunt mai mici şi alţii mai mari ca putere şi misiune. În multe situaţii, se adunã mai mulţi la un loc, ajutându-se în lupta cu noi ca să ne poată birui.
De aceea, se recomandã, după caz şi situaţie, zile mai puţine sau mai multe de post, post mai uşor sau mai aspru, rugãciuni mai multe şi mai mari (Sf.Liturghie, Sf.Maslu, Exorcisme, Acatiste, Sfeştanie, s.a.m.d), metanii mai puţine sau mai multe, lumânãri mai puţine sau mai multe, s.a.m.d. Numãrul lor este diferit dar, se cautã ca, numãrul sã aibã un simbol de care vrãjmaşul să se teamã şi să asculte, aşa cum ar fi numerele:
- 1-În numele unui singur Dumnezeu;
- 3 -În numele Sfintei Treimi;
- 7 -În numele celor şapte Sf.Taine;
- 9-În numele celor 9 cete cereşti pe care le chemi în ajutor în lupta cu cetele diavoleşti;
- 12 -În numele celor 12 Apostoli;
- 13 -În numele celor 12 Apostoli şi a Maicii Domnului;
- 40 -În numele celor 40 de zile postite de Mântuitorul în Muntele Carantaniei respingând ispita şi alungând pe diavol.
Unii creştini, în tradiţie mai folosesc şi numărul „33” – în numele celor 33 de ani trăiţi de Mântuitorul pe pământ, sau alte numere care ar reprezenta: spinii sau rănile Mântuitorului Hristos, ceea ce se practică mai mult la catolici.
 Însă, aceste numere nu au o justificată semnificaţie, deoarece nu se pomeneşte nicăieri în Sf. Scriptură sau în Sfânta Tradiţie, câţi spini au rănit capul Mântuitorului, câte picături de sânge au curs, câte răni a suferit Mântuitorul în urma bătăilor pe care le-a primit.
 Deci, sunt nişte apocrife de care trebuie să ne ferim. Trebuie să ne ferim, deoarece, nu ştie nimeni exact numărul, şi crezând în ceva ce nu este exact şi adevărat este păcat. Şi diavolul poate zădărnici rugăciunile şi postul dacă ele nu se bazează pe un adevăr.
Nu ne ajută la mântuire să ştim numărul bicelor primite, numărul spinilor, numărul rănilor, numărul cuielor şi cât sânge a curs, ci, încredinţarea că Mântuitorul le-a răbdat pe acestea cu multă dragoste pentru a ne răscumpăra prin ele.
De multe ori se recomandă un fel de post şi rugãciuni însã, rãmân fãrã efect şi fără rezultat, fapt ce impune duhovnicului o cercetare mai atentã a cauzei.
Cauza poate fi lipsa de credinţã, necăinţa pentru păcatele grele sau armele cu care ne luptãm trebuiesc mai întãrite: postul şi rugăciunea. În concluzie, să nu se considere de către nimeni cã, substitui în vreun fel rânduielile bisericeşti cu privire la post şi rugăciune.
Pe lângă rânduielile bisericeşti statornicite de Sfinţii Părinţi, pentru a spori şi mai mult evlavia şi râvna credinciosului care se vrea îmbunãtãţit în cele duhovniceşti, fac recomandãri pe care le consider utile şi verificate în anii mei de pastoraţie şi care au dat rezultate sporite în lupta cu necazurile şi încercãrile venite de la diavoli.
Vreau sã precizez cã, niciodatã nu le-am scris pe hârtie şi nu am lãsat pe nimeni s-o facã. Sfaturile mele duhovniceşti sunt personale şi nu rânduieli bisericeşti. Tu, dacă mă înregistrezi acum, să fie pentru tine şi să le scrii ca simple sfaturi.

Postul şi puterea lui
 Vă rugăm, să ne spuneţi din experienţa sfinţiei voastre ceva legat de post şi rugăciune, câteva exemple, sfaturi sau aspecte de taină a postului ca armă în luptă cu ispitele, necazurile şi diavolii, prezente în viaţa credincioşilor.

Pr. Ilarion:   Mai întâi, vreau să vă spun că orice post cât de mic dă de furcă diavolilor, şi prin el cel ce posteşte devine mai puternic, deoarece postul este înfrânare.
 Diavolilor, nu le place înfrânarea ci desfrânarea. Prima ascultare la care i-a pus Dumnezeu pe oamenii Adam şi Eva, a fost ascultarea înfrânării - să se înfrâneze şi să nu mănânce din ceea ce i-a oprit. Pentru perioada postului încetează omul desfrânat (în sens de neînfrânare).
 Pentru diavoli, înfrânarea omului înseamnă chinuire, nereuşire, muncă ostenitoare, ascuţimea isteţimii şi chinul ei, vaiet şi plâns, pedeapsă, cădere din treaptă, înverşunare şi răzbunare.
 Diavolii hulesc pe omul înfrânat, zicând despre el că este: desfrânat, încăpăţânat, împietrit, ticălos, păcătos, necredincios, mincinos, lacom, hoţ, s.a.m.d.
 Mai cheamă alte şapte duhuri rele să-i ajute ca focul ispitelor şi a nălucirilor să răpună înfrânarea din om. Îl biciuiesc şi, astfel omul răbdând biciul ispitelor care-i vin în post, pentru el Postul este Smerenie.
 Pentru diavolii care din fire sunt mândrii, smerenia omului postitor şi înfrânat, este ca un foc sau jar de cărbuni pe capul lor şi ţipă de usturime.
Cel ce posteşte smerindu-şi trupul şi sufletul, se înalţă şi deschide calea către Dumnezeu. Ca să nu-l piardă, diavolii îl înconjoară, îi întind curse şi-i aruncă săgeţi cu momeli de trufie, crezând că smerenia celui care posteşte este de suprafaţă şi fără rădăcini.
 Chiar cu lauda postului caută să-l coboare pe om din smerenie, considerată ispita pozitivă. Îi trimite lăudăroşi şi linguşitori dintre casnicii săi sau dintre prieteni care, să-l laude şi să-i aprecieze starea morală, făcându-l să semene cu „făţarnicii„.
Diavolului, îi este de ajuns numai o secundă de neatenţie din partea omului, timp în care, omul acceptând lauda celor din jur, i se fură chipul smereniei.
Dacă nu reuşeşte cu lauda  postului, încearcă cu ispita negativă, adică cu batjocorirea postului, trimiţând pe casnici şi prieteni să-l batjocorească şi să-l desconsidere ca oarecând pe Iov, poate.. poate…, va simţi durerea mândriei  sau mândria rănită şi va zice în inima sa: „ de ce postul meu, nu este apreciat de cei din jur, când eu  mă  străduiesc atât de mult?” Pentru cel ce cunoaşte vicleşugul diavolului şi este cu adevărat smerit şi cu smerenie încercată, va simţi în loc de durerea mândriei bucuria smereniei, bucurie exprimată în cuvintele din fericiri ale Mântuitorului: „Bucuraţi-vă şi săltaţi că plata voastră multă este în ceruri”(Mat. 5, 12), ceea ce pentru diavoli vor fi mai mulţi cărbuni aprinşi care-i vor arde.
 Cel smerit în inima sa, va zice: „au dreptate prietenii mei, numai Dumnezeu ştie dacă postesc cu vrednicie. Dacă ei  mă hulesc, atunci cu atât mai mult mă vor huli diavolii dacă postul meu nu-i adevărat şi plăcut lui Dumnezeu”.
Pentru omul încercat nu este greu să aprecieze că, datorită puterii postului îi vin atâtea ispite din partea vrăjmaşului, şi atunci se întăreşte şi mai mult în ţinerea postului.

Dacă ar fi să vorbim despre rolul postului în viaţa credinciosului, nu am reuşi să terminăm într-o săptămână. Eu aş împărţi folosul postului în trei mari categorii şi anume, prima:

          1.-De a ne curăţi trupul şi sufletul.
a.- Curăţirea trupului de tot ce este animal, de grăsimi şi îmbuibare, atunci când ne înfrânăm de a mânca: carne, lapte, brânză şi ouă;
b.- Curăţirea trupului de toxine, nicotină, fum, şi alcool, atunci când ne înfrânăm de la fumat şi băuturi alcoolice;
c.-Curăţirea trupească, atunci când ne înfrânăm de a mai avea relaţii conjugale.
d.- Curăţirea sufletului, atunci când ne oprim de la păcate, le spovedim, ne căim, plângem pentru ele. Prin curăţirea trupului, se curăţă şi sufletul.
2.-De a fi plăcuţi lui Dumnezeu.Îndeplinind toate poruncile lui Dumnezeu, împlinirea faptelor bune, oprirea de la toată înfăţişarea răului şi practicarea zilnic a milosteniei.
3.-De a ne înălţa şi sfinţi.
Îndeletnicindu-ne cu rugăciunea zilnic, cu mersul la Sfânta Biserică şi participarea la Sfânta Liturghie.

Postul negru, sau ajunarea

 Am tot auzit prin popor vorbindu-se de „postul negru”, există aşa ceva şi ce ne puteţi spune despre el!?

Pr. Ilarion:   Aşa se spune în popor „postul negru” la postul ca ajunare, adică nu mănânci şi nu bei nimic toată ziua. Faptul că, nu se mănâncă nimic timp de 24 de ore, la post i se spune „negru”. În cărţile liturgice, nu ai să găseşti această denumire a postului.

 Preoţii au preluat din popor această denumire şi, o folosesc atunci când recomandă ca cineva să ajuneze. Consider că  nu este greşit, dacă folosim şi acest termen, este mai expresiv, reliefează mai accentuat sensul de ceva greu sau ceva aspru.

Cu privire la ajunare sau la postul negru, am câteva sfaturi pentru cei ce vor să ajuneze, o spun din experienţa mea şi anume:
În ziua în care ajunezi, sau ţii post negru nu mănânci nimic toată ziua.
In zilele de post,  nu trebuie să te cerţi cu nimeni,
orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi tai voia, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţi cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel,  ţi-a furat diavolul postul, degeaba mai posteşti.

Nu uita că, postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.
Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să râdă că ai vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.
Nu te duci în vizite în ziua  când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti. Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să u te arăţi oamenilor că posteşti”.

Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de postit pentru că ai renunţat la ea ţinând post. Diavolii pot să râdă şi să zică că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.
·         Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei: o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă.
·         Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l  întrerupiatunci nu mânca mai mult decât o singură masă şi tot de post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai postit.

·         Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15, alţii la ora 18, la ora 21, la ora 24,00. Trebuie să duci postul până la aceste ore pentru ca să te găsească în post şi să poţi respinge loviturile vrăjitorilor.
·         Postul-ajunare, începe la ora 18,00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.
·         Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15, la ora 18, la ora 21.
·         Ora până când duci postul, reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume:
- La ora 12 - a fost răstignit;
- La ora 15 - şi-a dat Duhul pe Cruce;
- La ora 18- a fost dat jos de pe Cruce şi  îngropat;
- La ora 21- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită;
- La ora 24 - s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.
În cazuri mai grele, pentru persoane demonizate şi chinuite de diavoli, se poate ţine post-ajunare timp mai îndelungat, adică mai multe zile la rând (după caz şi cine poate: 3, 7, 9, 12, 21, 40 zile). Odată pe zi se pot lua 3 bucăţele de anaforă şi un pahar de aghiazmă (cu Moliftele Sf.Vasile Cel Mare).

Postul particular sau suplimentar şi cum se ţine
   V-am tot auzit vorbind despre ”postul suplimentar”, ce fel de post este acesta şi ce folos aduce în viaţa credinciosului?

Pr. Ilarion:   „Post suplimentar”, numesc eu, postul particular care este ţinut pentru diferite trebuinţe pe lângă posturile rânduite de Sf. Biserică: cele 4 posturi de peste an şi zilele oprite în cursul unui an.

Dacă apare un necaz mare şi greu, un duşman înverşunat care ne prigoneşte, un proces greu, o pagubă sau o boală grea, pătimiri din cauza vrăjilor şi a descântecelor, pentru persoanele care au păcate grele şi după ce s-au spovedit la duhovnic, sau pentru diferite trebuinţe: reuşire la examene, ajutor în căsătorie, găsire de serviciu, spor şi ajutor în afaceri şi alte trebuinţe, se adaugă postul suplimentar sau particular.
 Postul suplimentar se face tot ca ajunare, nemâncând şi nebând nimic toată ziua, în următoarele zile:

LUNI, se ajunează pentru: ajutor la căsătorie, reuşită la examene, găsirea unui loc de muncă, obţinerea de bunuri materiale, reuşire la proces. Întăreşti postul cu rugăciuni, citind: „Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos” şi „Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu credinţa că Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, fiind căpetenii de îngeri, vor trimite pe pământ pe îngeri să lucreze pentru tine.
Ţii post negru până la ora 24, faci 40 de metanii, aprinzi 7 lumânări. La fiecare metanie, zici rugăciunea ta: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi dăruieşte-mi….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul). După ce au ars complet cele 7 lumânări, spui şi rugăciunea ta, către Sfinţii Arhangheli:
 "Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavril şi toţi sfinţii, duceţi nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post la Bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinţilor mei (pomeneşti numele lor), ale soţului(soţiei) meu (N), a copiilor mei (N), a bunicilor (N) şi a tot neamul meu, a celor morţi (pomeneşti numele lor) şi pentru….(aici spui dorinţa pentru care faci postul şi te rogi)".
 Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti.
 Este bine să faci o spovedanie generală, mărturisindu-ţi păcatele de când erai mic şi până în prezent, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată. Sau , să se încăpăţineze diavolul care te necăjeşte de a pleca de la tine, pentru că el fiind stăpânul păcatului cu care te-ai întinat să se creadă şi stăpânul tău.
 Elimină păcatul şi împacă-te cu Dumnezeu şi atunci Dumnezeu Te va asculta şi te va ajuta. Mă refer în mod special la tinerii care vor să se căsătorească şi care au început viaţa cu păcatul desfrânării (a curviei, a sexului), călcând porunca a 7-a „Să nu trăieşti în desfrânare” şi care au ales păcatul în loc de binecuvântarea lui Dumnezeu pe care trebuia s-o primească prin Taina Cununiei.
 Dacă eşti căsătorit (ă), să nu te culci cu soţia(ul) în acelaşi pat în ziua când posteşti, chiar dacă nu păcătuiţi, pentru că vi se socoteşte ca întinare şi ispita care vă chinuieşte.

MIERCURI, se ajunează pentru: a te izbăvi de năpastă, de învinuirile celor ce te năpăstuiesc pe nedrept, adică: eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar,te face leneş, eşti curată dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti nebăutor dar te face beţiv. Întăreşti postul citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” şi Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului”.
 Te rogi la Maica Domnului să te acopere şi să te izbăvească de învinuiri nedrepte. Faci 40 de metanii, după fiecare metanie, zici rugăciunea ta:„Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi izbăveşte-mă de năpasta şi învinuirile care mi se aduc şi întoarce pe vrăjmaşii mei de la răutate lor cu dragoste către mine şi familia mea şi dă-le griji noi ca să uite de grija mea….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul).

 Aprinzi 7 lumânări, pe care le poţi arde fie în patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24), dacă nu ai timp în cursul zilei din cauza serviciului sau al altor preocupări.
Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată. Împacă-te cu toţi care te-ai certat, pentru ca nu cumva şi tu la rândul tău să fii vrăjmaşul şi pizmătăreţul aproapelui tău.Dacă năpasta îţi vine de la soţ (soţie), copii, părinţi, cu cei ce stai în casă, sau de la un vrăjmaş care urmăreşte dezbinarea familiei tale, este bine să chemi preotul în ziua de post şi să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sf. Vasile cel Mare. Este bine să fii sprijinit în post şi rugăciunile tale, de rugăciunile a trei biserici sau mănăstiri, dând pomelnic mai ales la o mănăstire unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie zilnic.
 Respectă cu stricteţe regulile unui post adevărat şi să nu ai nici o umbră de îndoială, altfel, faci postul în zadar.

VINERI,se ajunează: pentru izbăvirea de vrăjmaşii ştiuţi şi neştiuţi, pentru alungarea duhurilor necurate şi dezlegarea vrăjilor şi a blestemelor. Întăreşti postul, citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos”, „Acatistul Sfântului Ciprian şi Iustina”, „Acatistul Sfintei Cruci”, Paraclisul Maicii Domnului.
 Faci 40 de metanii, la fiecare metanie zici rugăciunea ta: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi, izbăveşte-mă de vrăjmaşi, de blesteme, de farmece şi descântece şi de tot lucrul cel necurat de la casa mea, de la cei din casă şi de la mine. Toată răutatea să se ducă în pustie, unde om nu locuieşte(aici spui dorinţa pentru care ţii postul)”.
 Aprinzi 9 lumânări (în numele celor 9 cete cereşti pe care le chemi în ajutor pentru a te apăra în lupta cu cetele diavoleşti). Lumânările se ard  fie în cele patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24). Lumânările se pun în semnul Sfintei Cruci (5 pe verticală şi 4 pe orizontală), când le aprinzi le meneşti (în gând): 3 pentru iertarea păcatelor, 3 pentru blesteme, 3 pentru farmece şi duşmani.
Mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, diavolul pe care vrei să-l alungi de la casa ta să nu asculte, să se împotrivească, să nu plece şi rugăciunea Ta să nu fie ascultată.
 Chemi preotul (preoţii) în ziua de post, să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.
La terminarea zilei de post, ora 24, se ia un pahar de aghiazmă care s-a sfinţit de către preot cu citirea Moliftelor  Sfântului Vasile Cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, se toarnă peste aghiazmă 9 picături din untdelemnul sfinţit la Sf. Maslu.
 Din făina de la Sf. Maslu o amesteci cu aghiazmă şi untdelemn sfinţit, o frămânţi şi faci 7 turtiţe care, se vor coace pe plită (nu în ulei). În fiecare dimineaţă, pe nemâncate, se ia timp de 7 zile, câte o turtiţă. În fiecare zi, dis-de-dimineaţă, se stropeşte casa cu aghiazmă zicând cuvintele: „Să vină Dumnezeu şi să se risipească de la noi şi de la casa noastră: toată fermecătura, toate vrăjile şi descântecele, toţi duşmanii ştiuţi şi neştiuţi şi tot lucrul cel rău. Să fugă prin stropire cu această apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”.

            Dacă găseşti lucruri străine şi dubioase prin curte, la poartă sau sub preş în faţa casei, în faţa uşii la intrare, cum ar fi: aţe înnodate, fire de păr, legături de la mort, lumânări, pământ de pe morminte şi alte bazaconii, nu le iei cu mâna sau cu făraşul şi nici nu le mături până ce le stropeşti mai întâi cu aghiazmă, zicând cuvintele de mai sus: „Să vină Dumnezeu şi să se risipească…”, ca să nu se urce diavolul trimis, pe făraş, apoi pe mână şi să intri cu el în casă.
 După ce stropeşti cu aghiazmă iei lucrurile şi le arunci la gunoi, undeva departe, nu în curte şi nici în casă.
Dacă vin broaşte la casa ta şi caută să-ţi intre în casă, mai întâi le stropeşti cu aghiazmă, zicând: „Dacă sunteţi de la Dumnezeu mergeţi în drumul vostru şi dacă aţi fost trimise, duceţi-vă înapoi la cine v-a trimis”.
 După ce le-aţi scos în drum cu lopata, faceţi 40 de metanii. Dacă sunt de la Dumnezeu vor merge mai departe, iar dacă sunt trimise cu diavolul, cu vrăji, veţi vedea un fum sau nor ridicându-se şi va merge în direcţia de unde au fost trimise vrăjile.
Pentru vrăjmaşi se citesc trei psalmi: 3, 30 şi 142 zilnic.
Vinerea poţi să posteşti şi pentru cei morţi, mai ales pentru părinţi (copiii care au fost blestemaţi pentru neascultare de către părinţi şi nu au reuşit să se ierte înainte de moartea părinţilor pot să postească pentru părinţi) şi pentru cei din neamurile noastre, ca Dumnezeu să ierte păcatelor lor. Putem să cuprindem nu numai pe rude ci şi, pe: străini, cunoscuţi şi foşti prieteni. Pentru morţi vei face parastase, vei plăti la mănăstiri 3-7 Liturghii, cu prescură, vin, untdelemn, pomelnic cu numele lor şi 7 lumânări, pentru 40 de zile sau pentru mai mult timp (1-7 ani). În numele lor vei face în ziua când posteşti milostenie, rugând pe Bunul Dumnezeu, să scoată sufletele lor din muncile iadului şi din chinurile veşnice. Scoţând suflete lor din iad, Dumnezeu va ierta păcatele tale.

Trebuinţa postului
    Dacă ar fi să grupăm situaţiile în care ar fi necesar folosirea postului suplimentar, care ar fi acestea?

Pr. Ilarion:   Nu am făcut o clasificare a situaţiilor dar putem să le clasificăm după importanţa şi greutatea lor. Postul suplimentar poate fi necesar:
1.-Pentru curăţire de păcatele grele.
Să luăm un exemplu de păcat greu, care este foarte frecvent săvârşit –AVORTUL-. Greutatea acestui păcat stă pe sufletele ambilor soţi. Amândoi sunt la fel de responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru săvârşirea lui. Soţia l-a făcut în trupul său şi, soţul a acceptat şi a fost de acord sau chiar a obligat soţia să facă avort.
 Avortul este păcatul uciderii, însă, este mai mare decât uciderea în general. Femeia care-şi omoară pruncul în pântece este de 2 ori ucigaşă: odată, pentru că a ucis trupul copilului şi, a doua oară, pentru că a omorât sufletul copilului. Acel suflet este mort, pentru că nu a fost lăsat să se nască şi să primească Taina Sf. Botez: „Dacă nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va intra în Împărăţia Cerurilor” (Ioan 3,5). Naşterea din apă şi din duh este botezul.

Femeia care-şi ucide pruncul în pântece, mai este considerată de mii de ori ucigaşă, deoarece, prin uciderea copilului ce trebuia să se nască, a ucis toată generaţia care s-ar fi putut naşte din acel copil, până la sfârşitul omenirii. Dimensiunea acestui păcat este cât al iadului de mare. Mulţi nu cunosc adevărata dimensiune a acestui păcat şi tratează cu multă uşurinţă sau chiar nu-l pun la socoteală prea mult, nu plâng pentru păcatul lor, nu fac căinţă şi penitenţă, nu fac nimic ca să scoată acele suflete nevinovate de la întuneric. Se mulţumesc doar cu o simplă spovedanie. Se mulţumesc doar cu aghiazma mare pe 7 ani. Nu cunosc adevărata căinţă, care, ar fi în măsură să spele păcatul şi să aducă împăcarea cu Dumnezeu. Unii preoţi, se feresc să vorbească prea mult de el, pentru a nu speria pe credincioşi şi a nu-i înfricoşa.
 Adevărul nu înfricoşează, dimpotrivă necunoaşterea lui. Cunoaşterea ne ajută. Dumnezeu nu ne-a lăsat în necunoaştere sau în ignoranţă, dimpotrivă, ne-a dat cunoaşterea şi S-a descoperit omului, pentru ca omul   să-L cunoască.
 Nu a lăsat pentru om locul numit „rai” sau „iad”, ca locuri şi denumiri abstracte, ci, i le-a descoperit, ca adevăruri şi realităţi. De aceea, spune acolo în rugăciunea de la Sf. Maslu „că, va amuţi gura noastră neavând ce răspunde, pentru că toată dreptatea noastră este ca o cârpă lepădata înaintea lui Dumnezeu„ sau, cum spune însuşi Mântuitorul Hristos: „ Dacă nu aş fi venit şi nu le-aşi fi vorbit păcat nu ar avea, însă acum nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor” (Ioan.15, 24).

Pentru păcatul avortului, după ce au trecut 40 de zile şi te afli înafara celor 4 posturi de peste an, ţii o săptămâna post (mănânci mâncare de post) vii la preot pentru moliftă, te spovedeşti şi mărturiseşti păcatul.
 Primeşti canon de la duhovnic, oprire de la Sfânta Împărtăşanie cât spun canoanele Sfinţii Părinţi, apoi primeşti şi canonul rânduit de duhovnic şi fă 100 de metanii în acea zi.
Dacă ai fost oprită de la Sf. Împărtăşanie pe mai mulţi ani, să ai grijă să nu lipseşti de la Sf. Liturghie în duminici şi sărbători în toţi anii opriţi, pentru că, Sfânta Liturghie este jertfa nesângeroasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor. Să ai grijă să posteşti toate cele 4 posturi mari de peste an şi să te spovedeşti în fiecare post.
Te ajută la căinţă şi la răscumpărarea păcatului. Pentru iertarea păcatului, poţi face post suplimentar. Alege o zi de post pe săptămână şi posteşte 24 ore, pe toată perioada cât ai canon şi oprire de la Sfânta Împărtăşanie şi chiar mai mult timp, poate fi şi toată viaţa, depinde de tine cât de râvnitor eşti şi cât de mult te mustră conştiinţa.

2.- Post suplimentar la vreme de primejdie.
De exemplu: dacă te terorizează cineva, dacă ţi-a plecat copilul de acasă şi a luat-o pe drum greşit, dacă ai un duşman mare, dacă ai un proces greu, dacă s-a îmbolnăvit copilul grav, ţine post negru imediat ce a apărut necazul sau primejdia, indiferent în ce zi ar cădea, fă 100 de metanii în acea zi, aprinde 40 de lumânări şi citeşte cu toată credinţa: Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Acatistul Sf. Cruci şi Psalmii 3, 30, şi 142. La fiecare metanie, zici rugăciunea ta de cerere:
„Doamne, iartă-mă de păcate pe mine păcătosul robul Tău (N) şi ajută-mă”.

3.- Post suplimentar pentru cei ce vor să scape de diavol.
Persoanele care s-au făgăduit satanei, persoanele care au lucrat vrăjitorie, ca să poată scăpa de diavol, trebuie să ţină post neîntrerupt mai multă vreme, chiar ani la rând, cu perioade de post negru neîntrerupt 3, 7, 9, 12, 21 zile.

Acest post îl ţii în felul acesta, pentru că diavolii cu care ai lucrat, şi care au stat mulţi ani la tine nu pleacă uşor. Posteşte cel bolnav şi va posti şi preotul care-i citeşte de 3 ori pe zi Moliftele Sfântul Vasile Cel Mare.
Postul negru îl vei putea ţine uşor dacă te rogi la Maica Domnului să te ajute, altfel va fi foarte greu de ţinut.
Dacă, cel bolnav nu poate posti şi nu poate rosti rugăciuni, atunci cineva din casă să facă în locul lui. Dacă preotul este bolnav (ulcer. gastrită, diabet, etc.) şi nu poate posti, nu poate citi Moliftele Sf. Vasile Cel Mare, fiindcă diavolii se întorc împotriva lui.

Când preotul citeşte Moliftele, să aibă grijă şi să adauge pe lângă numele celui bolnav şi numele său şi a celor din casa sa, atunci duhurile alungate din cel bolnav nu vin asupra sa sau asupra celor din casa lui.

4.- Post suplimentar, pentru a căpăta Har de la Dumnezeu.
De exemplu: putere, îndemânare, pricepere, şi înţelepciune, pentru a face o lucrare sfântă cum ar fi: construirea unei Biserici, pictura unei Biserici, pictura unor icoane, etc. Se ţin mai multe zile post negru, se citesc rugăciuni şi acatiste, metanii şi lumânări aprinse, pentru a respinge puterea răului, care se opune oricărei lucrări dumnezeieşti şi pentru ca lucrarea să se facă sub insuflarea Duhului Sfânt.

5.- Post suplimentar rânduit de chiriarhullocului. Episcopul locului, rânduieşte ca poporul să ţină post în caz de: epidemie, război, secetă, calamităţi, etc., pentru ca Dumnezeu să izbăvească poporul de la moarte.

6.- Post suplimentar, pe care-l fac cei ce ocupă posturi de conducere:
a- Conducătorii de ţară şi toţi cei ce ocupă locuri de conducere, trebuie să-şi ia zile de post negru însoţit de rugăciuni prin care să ceară de la Dumnezeu Har de a conduce bine, de a menţine pacea şi bunăstarea poporului pe care-l conduce.

b- Preoţii, stareţii, episcopii, mitropoliţii şi Patriarhul, cei care conduc Biserica şi pe slujitorii ei, postesc şi se roagă pentru a primi Har de a conduce cu sfinţenie şi dreptate Biserica.

Dacă aceştia conduc greşit şi cu păcat, poporul are de suferit. La moarte vor da răspuns, pentru felul cum au condus.

CUGETĂRI  DESPRE  POST

v  Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac.
v  Postul nu este plăcut omului leneş, dar este plăcut celui  muncitor.
v  Postul nu este plăcut oaspeţilor, dar este plăcut  drumeţilor.
v  Postul este lungime de viaţă.
v  Postul este înviorare a trupului şi înălţare a  sufletului spre taine nepătrunse.
v  Postul este fericire a trupului şi strălucire a sufletului.
v  Postul este armonie între trup şi suflet, cu sănătate îndelungată.
v  Prin post cunoşti pe om. Prin post cunoşti natura.
v  Prin post dai întâietate celui cu întâietate.
v  Prin post cunoşti taina lumii, prin post cunoşti pe satana, prin post cunoşti pe Dumnezeu şi pe tine însuţi.
v  Prin post descătuşezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă, de răutate, de sudalmă, de batjocură, de fumat, de beţie, de indiferentism.

v  Prin post sufletul se înalţă la slavă, păşind pe culmile cele mai îndrăzneţe faţă de muritori, capabil de fapte mari faţă de tot omul ce este în suferinţă, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om şi de Dumnezeu, capabil să schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe pământ, precum s-a şi făcut întotdeauna şi se fac şi acum de cei ce-l respectă.

v  Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viaţă.
v  Postul nu este pentru cei proşti, ci pentru tot omul şi mai ales pentru cel înţelept, că înţeleptul îşi iubeşte viaţa şi ca atare trebuie să iubească postul.

v  Postul este o scânteie pe pământ şi cine o vede îşi va aprinde lumânarea la ea, ca prin lumina ei să poată păşi în viaţă şi să treacă din fericire în fericire.
v  Cine urăşte postul, se urăşte pe sine!

v  Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca stăpân pe sine şi a fi şi pe calea mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâşie şi a legat dobitocul, socotind a fi de ajuns, iar restul de funie a pus-o în cui.

Dar dobitocul a rupt fâşia şi a intrat în grădină, i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar fi fost legat cu întreaga funie în fâşiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba şi nici moartea dobitocului. Astfel este şi trupul ce este legat numai cu postul şi nu cu întregimea faptelor legate de fâşia postului.

De fâşia postului ştim că se învecinează şi chiar soră este cu fâşia – milostenia. Cu aceste fâşii, postul şi milostenia se învecinează şi sunt surori chiar cu dreptatea şi adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina şi iubirea şi pe deasupra tuturor pe care le îmbrăţişează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile Evangheliei. Aceste 7 viţe formează pentru creştin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune şi moarte, iar sufletul se va putea înălţa pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a Dumnezeirii.

v  Cine zice că le face pe toate celelalte şi numai postul nu-l poate face, nu are adevăr în gura sa iar faptele îi sunt murdare. Căci precum o fâşie din funie i se simte lipsa ei, când e luată, iar funia nu-şi mai are tăria şi nici frumuseţea chiar, tot aşa şi cel ce spune astfel de lucru.
Căci una pe alta se strigă, una pe alta se cheamă şi auzul celui ce le face nu va putea să rămână surd la strigarea lor şi o va face şi pe ea. Iar, de zice că n-o poate face, nu va face nici pe una şi nici pe alta, şi-n gura lui este minciună.

 A văzut cineva vreo slugă care să nu facă ceea ce face stăpânul, şi ceea ce-i spune să facă şi dacă nu face să-l mai ţie pe lângă sine? Eu cred că nu! Şi dacă nu? Atunci creştinul, care este o slugă a lui Iisus după fiinţă, credinţă şi nume, de ce face altfel de cum face stăpânul său?

v  Iisus a postit şi postul l-a împletit cu toate celelalte: mila, adevărul, dreptatea, iubirea, lumina şi dragostea de lege şi de Dumnezeu, cu care a legat pe satan. Creştinul de ce ia numai o fâşie sau două din funie şi cu care crede că este de ajuns pentru a lega răul ce-i voieşte moartea sufletului? Iată că, şi fâşiile se rup şi se pierd, şi calea lui spre mântuire la fel, devenind un sclav al tuturor viciilor, un cuib al satanei unde împărăţeşte nestingherit.
 Ori se crede creştinul a fi mai presus de Stăpânul lui, Iisus? A găsit el o cale, un mijloc mai bun, de luptat mai uşor şi de învins pe satana? Dacă este aşa, atunci Iisus nu-i mai poate fi stăpân, el e Domn. Astfel de domn au voit mai înainte să fie şi satan, dar satan a căzut, iar creştinul ce crede? Nimeni nu şi-a luat fiinţa de la sine, în afară de Dumnezeu, ci de la altul şi acel altul nu poate fi pentru om, cum şi pentru tot ce este în lume, decât Dumnezeu. Şi atunci cine eşti tu creştine de zici şi faci altfel decât Stăpânul tău?(C 68,9-12)

RĂSPUNSURI  DUHOVNICEŞTI
La întrebările credincioşilor despre post

- Părinte, când ţii post în câşlegi pentru spovedanie, se mănâncăpeşte?
- Da, marţea, joia, sâmbăta şi duminica şi se bea vin, iar miercurea şi vinerea mâncăm de post.
- Părinte, câte zile trebuie să ţii post, ca să te poţi împărtăşi?
- 7 zile. Se socoteşte că după 7 zile de post se elimină toate grăsimile din corp. Să ne asemănăm la trup cu Mântuitorul. El nu a mâncat carne, decât, peşte.

- Părinte, dacă nu reuşeşti să te spovedeşti într-un post, ce faci?
- Laşi pe altă dată, sau continui să ţii post până când reuşeşti. E valabil numai în Postul Adormirii Maicii Domnului şi al Sf.Ap. Petru şi Pavel. De Paşti şi de Crăciun întrerupi pentru că este prilej de bucurie mare, se mănâncă de dulce, este dezlegare la orice, o săptămână la Paşti şi două săptămâni la Crăciun. După perioada aceasta, ţii o săptămână de post şi te spovedeşti. Preotul hotărăşte dacă iei aghiazmă mare sau împărtăşanie.

- Părinte, e bine să ţii post negru?
 - Da e foarte bine. Cine poate. Valorează cât un ban de aur înaintea lui Dumnezeu şi cum aici pe pământ faci orice cu un ban de aur, aşa şi acolo sus în cer, faci orice cu o zi de post negru.

- Părinte, în săptămâna brânzei, în săptămâna albă, se mănâncă peşte?
- Da, după Pravila Bisericească toată săptămâna, însă, după obicei miercuri şi vineri nu se mănâncă dar după pravilă da pentru că este însemnat cu harţi.

- Părinte, la noi la ţară, preotul ne-a spus că putem mânca peşte miercurea şi vinerea de la Paşti şi până la Înălţare, e păcat?
- După obicei numai în săptămâna Luminată se mănâncă miercurea şi vinerea peşte, însă, Pravila Bisericească spune că se mănâncă peşte până la Pogorârea Sfântului Duh şi Duminica Tuturor Sfinţilor.

- Părinte de ce mie îmi mor porcii şi  găinile de cum intrăm în post, iar la vecina nu?
- Din cauză că nu ţii posturile de peste an. Dumnezeu îţi ia ceea ce te împiedică de a posti. Să vă povestesc ceva de la Boroaia când eram preot acolo. A venit la mine o femeie din parohie şi se plângea că în fiecare post vine uliul şi-i ia din păsările din curte, iar de la vecina de care se despărţea doar cu gardul nu-i lua niciodată. Era foarte supărată că mereu e păgubită. Am întrebat-o dacă ţine posturile de peste an şi ea mi-a răspuns că nu are obiceiul acesta. Dacă matale nu ai obiceiul acesta, vecina matale îl are, de aceea uliul nu se atinge de păsările ei, ea ştie când să le mănânce. Posturile de peste an sunt obligatorii, sunt trecute în calendar, făceţi-vă prieteni în cer, uite acum e Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, tineţi-l şi rugaţi-i să vă ţină poarta deschisă a raiului până ce veţi trece şi dumneavoastră.

- Părinte, uneori Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ţine trei zile, cum se procedează ca să te poţi împărtăşi?
- Când postul ţine doar 3 zile, începi cu 4 zile mai înainte ca până în ziua aceea, să fie 7 zile de post, să te poţi împărtăşi, de nu, iei doar aghiazmă.
- Părinte, eu nu ţin posturile pentru că mă tem să nu mă  îmbolnăvesc!
- Am mai auzit aşa ceva. Dar cum vă explicaţi dumneavoastră că, cei mai mulţi bolnavi de stomac şi ficat, nu sunt postitorii ci, cei care au mâncat, sau, de ce sfinţii care mâncau legume, ierburi şi rădăcini nu se îmbolnăveau?

-Părinte, când ţii post negru trebuie să îndeplineşti vreo condiţie, se ţine în vreun fel ?
- Când ţii post negru, ţii de mâncare, de păcate şi nu leneveşti, nu te culci şi dormi câteva ore ca să treacă ziua mai repede; nu te cerţi cu soţul ; nu vorbeşti de rău.
- Părinte, poţi să posteşti sâmbăta şi dumineca, post negru?
- Nu. Cine ajunează sâmbăta sau dumineca, merge la judecată cu evreii. La carte spune: „ Cei care vor ajuna sâmbăta sau dumineca să se taie din cartea vieţii şi să meargă la judecată cu evreii „  Sâmbăta şi duminica nu se ţine post, pentru că este praznicul Învierii.
- Părinte, se ţine post negru marţea?
- Marţea ţin post negru numai catolicii. Marţea este pentru catolici. Pentru ortodocşi miercurea şi vinerea şi cine vrea şi lunea.
 Pr. Ioan V Argatu " Pe treptele suirii catre cer"

Thursday, November 9, 2017

SFANTUL NECTARIE -VINDICATOR DE BOLI SI IZGONITOR DE DIAVOLI


Astazi crestinii il sarbatoresc pe Sf. Nectarie.
Sfantul Nectarie s-a nascut in, 1846 in Silivria, un orasel cu 8 000 de locuitori din Tracia rasariteana, situat pe malul Marii Marmara.
Parintii sai, Demosthenes (tatal) si Vasiliki (mama) Kefalas, erau oameni simpli cu frica de Dumnezeu. Pe langa Anastasia, cum a fost botezat sfantul, parintii mai avusera si alti copii. Pe vremea aceea, Silivria se regasea inca sub stapanire Turceasca.
Micul Anastasie a fost primul care s-a bucurat de o educatie crestineasca. Mama si bunica l-a invatat sa citeasca si sa scrie de la varsta de 5 ani, indemnandu-l sa citeasca Sfanta Scriptura.
Chemarea sa ca slujitor al Domnului s-a ivit de la o varsta frageda, de la 7 ani.
A urmat scoala primara si pe cea generala in orasul natal. La 14 ani, a plecat la Constantinopol, cautandu-si o slujba ca sa se poata intretine.
Cu multa greutate a intrat vanzator la o pravalie. insa ceea ce primea era atat de putin incat suferea de foame si frig si totusi nu se plangea nimanui. Inca de pe cand muncea la aceasta pravalie, incepu sa adune cuvinte pline de intelepciune din Sfanta Scriptura si din textele Sfintilor parinti, pe care le studia cu dragoste.
Le scria in ascuns pe pungutele de la cumparaturi. Cam ce scria? "Smeriti-va inaintea lui Dumnezeu ca sa va inalte pe voi", sau "smerindu-Se, Domnul, si facandu-Se om, ne-a aratat smerenia fiind cea mai buna cale spre a ne putea inalta"sau "Mandria intra in inima pe poarta lipsei de evlaviei si a nestiintei".
Sf. Nectarie a liturghisit ca un înger, s-a rugat neîncetat, a fost un teolog și un scriitor neobosit. A predicat, a spovedit, a povățuit, s-a jertfit pentru aproapele. Prezența sa aduce liniște și pace în inimile tuturor. A lucrat în gradină, a reparat încălțăminte și ajuta la lucrările de construcție. A fost clevetit mult, dar a răbdat fără să se tulbure, s-a rugat, a iertat și a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate.
Viata Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina (9 noiembrie )
Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfintilor Parinti. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfant, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.
Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881 se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.
În 1882, părintele Nectarie îşi va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei.
După ce-şi termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie se întoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfantul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă rabdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.
Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae.

Wednesday, November 8, 2017

Cei sapte Sfinti Arhangheli


Cei sapte Sfinti Arhangheli

Sfintii Arhangheli alcatuiesc una dintre cele noua cete ingeresti (a opta ceata ingereasca) care slujesc neincetat lui Dumnezeu si comunica oamenilor voia lui Dumnezeu. Sfanta Scriptura da marturie de necontestat despre faptul ca dumnezeiestile puteri ceresti comunica neincetat cu lumea oamenilor.

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne descopera numele a sapte Sfinti Arhangheli, capetenii ale puterilor ceresti. Acestea sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil si Varahiil. Uneori, acestora li se adauga si Ieremiil.

In ziua de 8 noiembrie, cand Biserica praznuieste "Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil", sunt cinstiti toti Sfintii Arhangheli, iar nu doar cei mai cunoscuti dintre acestia, adica Mihail si Gavriil.

"Pe Capeteniile Ingerilor Preasfintei Treimi, pe Sfintii Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Iegudiil-Evgudiil, Uriil, Salatiil si Varahiil sa-i laudam si bine sa-i cuvantam intru toti vecii, pentru ajutorul dat noua credinciosilor, atunci cand in nevointe fiind, noi ii rugam sa ne ajute. Sa le spunem, multumindu-le: Bucurati-va Sfintilor Voievozi Ceresti!"

Sfantul Arhanghel Mihail

Sfantul Arhanghel Mihail este cinstit mai ales ca un aparator al dreptei credinte si luptator impotriva ereziilor. Dupa caderea in pacat si alungarea din rai a primilor oameni, el a fost randuit sa pazeasca portile raiului. In limba ebraica, "Mihail" insemneaza "Cine este ca Dumnezeu?".

Dupa ce a cazut din cer Lucifer si ceilalti ingeri (care au ajuns diavoli), Sfantul Arhanghel Mihail a strigat cu glas mare, zicand: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!" Aceste cuvinte se rostesc si astazi, in cadrul Sfintei Liturghii.

In iconografie, inca din primele secole crestine, Sfantul Arhanghel Mihail este reprezentat iconografic sub chipul unui voievod care poarta in mana dreapta o lance, cu care il strapunge pe Satan, iar in mana stanga o stalpare verde de finic. In varful lancei este reprezentata o panglica de in si semnul Sfintei Cruci.

"Sfinte Arhanghel Mihail, care stai inaintea Preasfintei Treimi si esti randuit de Cel Preainalt pentru a ajuta celor din primejdii, izbaveste-ne pe noi de tot necazul si canta-I Bunului Dumnezeu si pentru noi: Aliluia! "

Sfantul Arhanghel Gavriil

Sfantul Arhanghel Gavriil este cinstit mai ales ca talcuitor al voii lui Dumnezeu si cel care aduce oamenilor vestile cele bune. El a vestit Fecioarei Maria vestea cea buna a Intruparii Fiului lui Dumnezeu. In limba ebraica, "Gavriil" insemneaza "Omul lui Dumnezeu" sau "Puterea lui Dumnezeu".

In iconografie, Sfantul Arhanghel Gavriil este reprezentat sub chipul unui tanar care tine in mana dreapta o candela, in interiorul careia se afla o lumanare aprinsa, iar in mana stanga o oglinda din piatra de jasp verde. Oglinda inchipuie taina ascunsa a intelepciunii lui Dumnezeu. Aceasta forma este larg raspandita, precum si cea in care el tine in mana o floare alba de crin. Crinul este simbolul curatiei feciorelnice.

"Sfinte Arhanghel Gavriil, Vestitor al Tainelor Dumnezeiesti si Aducator de daruri sfinte te rugam sa ne fii si noua, robilor Lui Dumnezeu, vestitor al bucuriei mantuirii noastre si ne arati vrednici locuitori ai Imparatiei Ceresti, alaturi de cei care-I canta Lui Dumnezeu: Aliluia!"

Sfantul Arhanghel Rafail

Sfantul Arhanghel Rafail este cinstit mai ales ca vindecator al celor bolnavi, calauzitor tainic al celor ce calatoresc si ocrotitor al celor casatoriti, care traiesc in frica de Dumnezeu. In limba ebraica, "Rafail", compus din cuvintele "Rafa" si "El", inseamna "Domnul Vindecatorul" sau "Dumnezeu este Cel care vindeca".

Arhanghelul Rafail este amintit in "Cartea lui Tobit", din Vechiul Testament, unde este prezentat ca si ocrotitor si indrumator intelept al dreptului Tobie, in drumul sau spre casa lui Raguel, pentru a lua de sotie pe Sara. Cand se descopera pe sine lui Tobie, acest arhanghel spune: "Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant" (Tobit 12, 15).

In iconografie, Sfantul Rafail este infatisat tinandu-l pe Tobie de mana si indrumandu-l pe cale, in timp ce Tobie tine in mana pestele cel pescuit in raul Tigru. Adesea, arhanghelul tine in mana un vas medical din alabastru sau o cadelnita, ca semn al tamaduirilor daruite de Dumnezeu celor credinciosi.

"Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli, in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei dreptmaritoare, cantare de lauda iti aducem tie, zicand: Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!"

"Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!" (Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Condacul 10).

"O, arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea curata in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde, laolalta cu ingerii si cu sfintii, sa ne invrednicim a canta: Aliluia!"

Sfantul Arhanghel Uriil

Sfantul Arhanghel Uriil este cel care pedepseste, ca reprezentant al maniei lui Dumnezeu. In limba ebraica, "Uriil" inseamna "Focul lui Dumnezeu" sau "Lumina lui Dumnezeu". In iconografie, Arhanghelul Uriil este reprezentat tinand in mana dreapta o sabie intinsa contra persanilor si in mana stanga o limba de foc.

"Sfantul Arhanghel Uriil ii ocroteste pe crestini si-i indeamna sa tina cont de avertizarile despre cele ce vor veni. Sa se pregateasca rugandu-se, postind, smerindu-se, facand milostenie, pocaindu-se, curatindu-si sufletele de pacate prin marturisire sincera, caindu-se de relele facute si cantandu-I Lui Dumnezeu: Aliluia!"

Sfantul Arhanghel Salatiil

Sfantul Arhanghel Salatiil este cel care mijloceste inaintea lui Dumnezeu, rugandu-se cu smerenie pentru oameni. El inchipuie rugaciunea de cerere. In limba ebraica, "Salatiil" insemneaza "Mijlocitorul catre Dumnezeu". In iconografie, Arhanghelul Salatiil este reprezentat avand chipul bland si privirea plecata in jos, iar mainile adunate in dreptul pieptului, in chip de rugaciune.

"Sfinte Arhanghel Salatiil, Bunul Dumnezeu te-a inzestrat cu o Ostire de Ingeri Misionari si de Interventii Rapide. Poti ajuta tara noastra sau tot Pamantul in cazul unor pericole iminente. Pentru aceasta, recunoscatori si cu smerenie Ii cantam Domnului: Aliluia!"

Sfantul Arhanghel Iegudiil (Evgudiil)

Sfantul Arhanghel Iegudiil este cel care-L slaveste pe Dumnezeu si pe cei care isi dau viata pentru El, in chip mucenicesc. El inchipuie rugaciunea de slavire. In limba ebraica, "Iegudiil" insemneaza "Cel care il preaslaveste pe Dumnezeu".

In iconografie, Arhanghelul Iegudiil este reprezentat tinand o cununa de aur in mana dreapta, pentru incununarea celor care ies biruitori din lupta cu pacatul, si un bici cu trei cozi in mana stanga, pentru pedepsirea celor indaratnici.

"Sfinte Arhanghel Evgudiil, intelept slujitor al Lui Dumnezeu, intareste-ne pe noi cei care ne rugam Tie si invata-ne, ca in tot necazul, sa ne luptam cu ispitele, facand in toate Voia Lui Dumnezeu, ca sa fim salvati din chinurile vesnice si sa cantam cu totii: Aliluia!"

Sfantul Arhanghel Varahiil

Sfantul Arhanghel Varahiil este cel care aduce oamenilor darurile si mangaierile lui Dumnezeu. El inchipuie darnicia si milostenia lui Dumnezeu. In limba ebraica, "Varahiil" insemneaza "Binecuvantarea lui Dumnezeu". In iconografie, Arhanghelul Varahiil este reprezentat tinand la piept un trandafir alb, ca semn al darului.

"Sfinte Arhanghel Varahil ai fost invrednicit cu Darul Binecuvantarii. Te rugam daruieste-ne a ta Dumnezeiasca binecuvantare, ca vazand si simtind vrajmasul, cel plin de pizma impotriva fapturii Lui Dumnezeu, sa dispara si sa nu se mai poata apropia de noi in vecii vecilor, ca sa-I putem canta din inima Lui Dumnezeu: Aliluia!"

Sfantul Arhanghel Ieremiil

Sfantul Arhanghel Ieremiil este cel care lumineaza mintea si insufla oamenilor priceperea si cunostinta cea de la Dumnezeu. In limba ebraica, "Ieremiil" insemneaza "Inaltarea lui Dumnezeu". Acest arhanghel este cinstit mai ales ca cel care inspira ganduri si cugetari dumnezeiesti, spre a-l inalta pe om si a-l apropia mai mult de Dumnezeu.

"O, Preaputernicilor Voievozi Ceresti, care stati impreuna cu toate Puterile Ceresti aproape de Tronul Preasfintei Treimi, primiti multumirile noastre, pentru tot ajutorul vostru si al Ostirilor voastre Ceresti si va rugam ajutati-ne sa iesim biruitori din lupta noastra continua impotriva celui viclean si rau. Alaturi de glasurile voastre ingeresti Ii cantam si noi Lui Dumnezeu: Aliluia!"

GREUTATEA PACATULUI...

Un tanar, care deseori batjocorea Biserica si credinta crestina ortodoxa, a venit la un preot si l-a intrebat in zeflemea: - Ati putea sa-mi spuneti parinte, cam cat de greu este un pacat? Are cumva 10 - 15 - 20 kg? Va intreb, pentru ca eu pacatuiesc mereu, dar nu simt nici o greutate. Preotul l-a privit si apoi i-a raspuns tot printr-o intrebare: - Daca pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simti el ceva? - Nimic, bineinteles, pentru ca e mort, a raspuns batjocoritorul. - Tot asa nici tu nu vei simti nimic, pentru ca sufleteste esti mort. Tanarul nu s-a asteptat la o asemenea replica inteleapta, care l-a pus pe ganduri. Din acel moment l-a mustrat constiinta si l-a rugat chiar atunci pe acel preot, sa-l primeasca ca ucenic al sfintiei sale si sa-l spovedeasca. Slava lui Dumnezeu pentru toate! Amin si Aliluia!

Friday, November 3, 2017

Dăruind, vei dobândi



Domnul întoarce împrumutul pe care îl ia de la oameni însutit şi înmiit, atunci când oamenii îl împrumută pre Domnul prin săracii Lui.
A fost odinioară o femeie creştină măritată cu un bărbat păgân, care trăia cu bărbatul ei în iubire şi sărăcie. Muncind din greu, bărbatul a câştigat cincizeci de monede de argint, şi i-a zis soţiei lui aşa: să pună banii aceştia la schimbătorii de bani, ca să îi poată lua înapoi cu dobândă; altminteri, vor fi nevoiţi să îi cheltuiască ban cu ban, şi iar vor rămâne săraci. Dar înţeleaptă soţie i-a zis: Dacă voieşti să dai banii în împrumut cu dobândă, împrumută-i mai bine Dumnezeului creştin, şi mai mare dobândă vom lua. Şi unde este Dumnezeul creştin?, a întrebat bărbatul. Soţia şi-a luat atunci bărbatul de mână şi l-a dus la biserica creştină, i-a cerut să împartă banii la săracii ce stăteau înaintea ei, şi apoi i-a zis: „Domnul va primi banii din mâna lor, căci toţi aceşti săraci ai Lui sunt”.
După ce au împărţit săracilor toţi cei cincizeci de taleri de argint dobândiţi din sudoarea frunţii, bărbatul şi femeia au plecat la casa lor. După o altă vreme ei iar au rămas fără pâine. Atunci femeia i-a cerut bărbatului ei să meargă la biserică, spunându-i că are să primească acolo împrumutul dat lui Dumnezeu. Bărbatul s-a supus, dar acolo nu a văzut iar decât săraci, şi a stat uimit întru sine, întrebându-se cum îi vor putea da aceia vreun ban. Întru nedumerire, el a înconjurat încet biserica privind abătut în pământ, când deodată a văzut un ban de argint. El l-a luat şi a mers cu banul de argint la piaţă, de unde a cumpărat de mâncare un peşte. Ducându-l acasă şi dându-l femeii lui să-l gătească, i-a povestit cu amărăciune că la biserică nimeni nu i-a dat nimic, ci că din întâmplare numai a găsit un ban pierdut de argint cu care a putut cumpăra de abia acest peşte. Credincioasa lui soţie i-a zis: „Domnul Dumnezeu nevăzut este, şi nevăzut de ochii oamenilor lucrează El”. Spintecând femeia peştele, află în el o piatră strălucitoare, pe care o dă bărbatului ei să o ducă la bijutieri, să vadă ce preţ ar putea lua pe ea. Negustorul de nestemate cercetează piatra şi îi oferă omului cinci taleri de argint, dar omul începe să râdă, crezând că negustorul glumeşte. El nu crede că o piatră găsită astfel poate să preţuiască atât de mult. Dar negustorul, dimpotrivă, crede că omul râde din pricina preţului ridicol de mic pe care îl oferă pentru nestemată; de aceea, urcă preţul, şi la râsul din ce în ce mai neîncrezător al omului, îl sporeşte mereu, oferindu-i pe nepreţuitul juvaier zece, cincisprezece, apoi treizeci, cincizeci de taleri de argint. Atunci omul îşi dă seama că fără de preţ este piatra lui, şi tace. De aceea negustorul creşte preţul lui până la trei sute de taleri de argint. Luând cei trei sute de taleri, omul merge acasă la a lui soţie mut de bucurie. “Acum vezi ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul creştinilor?” - i-a zis credincioasa femeie. Bărbatul, rămas întru uimire, a primit Sfântul Botez îndată şi împreună cu soţia lui iubită L-a preaslăvit pururea pe Dumnezeu.
(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 7 decembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

MOSII DE TOAMNA- POMENIREA MORTILOR


,,Moşii de toamnă” sunt pomeniți în prima sâmbătă din noiembrie în fiecare an. În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare celor săraci. În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.
În ziua de Moși se săvârșește Sfântă Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți și le așează sub Sfântul Agneț, rostind numele morților de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniți), participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc.
Cuvântul „moși” vine de la „strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei.
Din zilele de Moși amintim: „Moșii de primăvară” (de Macinici), „Moșii de vară” (sâmbătă dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de iarnă” (sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).
După Sfânta Liturghie se oficiază slujba parastasului
În tradiția populară, praznicul închinat celor adormiţi în dreapta credinţă este cunoscut sub numele de Moşii de toamnă.
În același timp, cu apelativul de moşi sunt numiţi atât morţii, cât și sărbătorile orânduite pentru cei adormiți de Biserica Ortodoxă. În toate lăcaşurile ortodoxe, după Sfânta Liturghie, se oficiază slujba parastasului, potrivit Ziua de Constanta. Pentru acest ritual creștin, credincioşii aduc la biserică daruri de milostenie pentru sufletele celor adormiţi: colivă, vin, colaci, lumânări şi tămâie. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare, băutură şi chiar haine sau obiecte preferate de cei adormiţi, iar aceste jertfe aduse pentru a fi sfințite însoțesc rugăciunea rostită de preoții slujitori.

Tuesday, October 31, 2017

Starețul, bunătatea și fericirea raiului


Starețul, bunătatea și fericirea raiului
- Pilda
Un stareț bătrân, foarte înaintat în vârstă și bolnav, aproape pe moarte, se ruga și vorbea în sufletul lui cu Dumnezeu. Își cerceta cu amănunțime trecutul și mersul duhovnicesc spre dobândirea roadei Duhului Sfânt. Primise de la Bunul Dumnezeu multe daruri, cel al înainte vederii, al blândeții, al dreptei socotințe și multe altele și cu toate acestea se gândea că n-a făcut în viață mai nimic bun.
Glasul lui Dumnezeu însă îi descoperea frumoasa lui trăire. La un moment dat gândul lui merse spre ucenicii mânăstirii pe care o păstorise și se gândea că dacă pe aceștia nu i-a povățuit cu dreaptă socoteală spre dobandirea iubirii desăvârșite, nici el nu se va mântui. Glasul lui Dumnezeu în conștiința sa însă îi spuse că abia atunci când ucenicii săi vor face la fel ca el, atunci și ei vor dobândi mântuirea.
În clipele acelea intră in chilia bătrânului un mirean ce locuia prin preajma mânăstirii și care avea mare evlavie la dânsul, cu un castronaș cu câteva fructe, spre mângâierea bătrânului și a bolii de care era răpus. Bătrânul primi cu dragoste fructele, iar mireanul ca să nu-l obosescă prea tare plecă la casa lui. La scurt timp un călugăr a venit în chilie să-l mai cerceteze pe bătrân. Bătrânul gândindu-se că nu mai are mult de trăit dădu castronașul cu fructe călugărului care-i purta mereu de grijă. Ucenicul primi cu dragoste fructele ca să-l facă fericit pe bătrân, dar când ieși din chilie nu îndrăzni să mânânce din ele considerându-se nevrednic de o așa pomană și se gândi să-i ducă călugărului care asuda din greu la munca câmpului. Acela primi la rându-i cu toată dragostea fructele, dar după ce fratele a plecat, el nu s-a înduplecat să le mănânce, gândindu-se că cel care muncește la animale are mai multă nevoie pentru că stă în mirosul acela urât. Așa că s-a dus la celălalt să-i dea. Acela și el a primit cu dragoste, dar nici el nu a mâncat și l-a dus altuia care era foarte slăbit de o boală pe care o trecuse cu greu. Întâmplarea face că aceste fructe s-au plimbat pe la toți călugării acelei mânăstiri și niciunul n-a mâncat, ci a dat fratelui mai departe. Ultimul care a primit fructele s-a gândit la bătrânul stareț și le-a dus lui. Când a intrat călugărul cu fructele în castronaș să i le aducă în dar, un glas tainic al lui Dumnezeu a spus bătrânului că acum poate muri liniștit pentru că ucenicii săi au împlinit cu prisosință iubirea aproapelui.
Astfel bătrânul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, fericit că nevoința vieții sale a avut roade vrednice la Dumnezeu.

Dumnezeu si Moise


Dumnezeu si Moise
Dumnezeu S-a adresat odată lui Moise şi i-a spus:
“Alege-ţi din tot poporul tău, o mie de oameni, dintre cei mai buni.” Şi Moise, a ales o mie dintre cei mai buni… După aceea, i-a spus Dumnezeu:
„Acum alege din această mie, zece care să fie cei mai buni.” Şi a ales Moise zece. După aceea, iarăşi a vorbit Dumnezeu şi i-a spus:
„Alege din aceşti zece, pe cel mai bun.” Şi l-a ales Moise, pe cel mai bun. Şi atunci, i-a spus Dumnezeu:
„Vreau să văd, dacă l-ai ales bine! Trimite-l pe acesta unul, ca în termen de patru ani, să-l găsească pe cel mai rău om din lume.”
Şi a umblat bietul om, căutând în dreapta şi în stânga, şi mereu îndoindu-se. Găsea uneori pe unii care păreau foarte răi, dar îşi zicea:
„De unde ştiu eu, poate că aceasta este doar o aparenţă. Poate că el în sinea lui e un om drept. Poate că aşa îmi pare mie. De ce să-l judec eu? Eu n-am dreptul să mă înşel. Dacă m-a ales Moise ca pe cel mai bun din poporul lui Israel, înseamnă că eu nu am dreptul să mă înşel.” Şi a căutat, şi a căutat, şi a ajuns până în ultima zi… Şi atunci a zis:
„Va să zică, nu sunt în stare să-l aflu pe cel mai rău… Ia să mă întorc eu către mine însumi. Sunt eu oare, chiar cel mai bun? Câte greşeli nu am eu, şi Moise m-a ales totuşi pe mine, poate neştiind el câte ascunzişuri am eu… Şi dacă aş fi eu cel mai bun cu adevărat şi înţelept, aş fi ştiut să-l găsesc pe cel mai rău.” Şi s-a dus înapoi la Moise şi i-a spus:
„L-am găsit !!! Eu cred că … eu sunt cel mai rău!”
Şi atunci, din nou i-a vorbit Dumnezeu lui Moise şi i-a zis:
„Acesta, fiindcă nu i-a judecat pe ceilalţi, fiindcă nu s-a aşezat deasupra celorlalţi, fiindcă, s-a judecat pe sine… este într-adevăr, cel mai bun! Într-adevăr, bine l-ai ales, Moise!”

Monday, October 30, 2017

Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă


La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.
"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou".

Sunday, October 29, 2017

Invierea fiicei lui Iair


- Invierea fiicei lui Iair -
Ev. Luca 8, 41-56
Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Evanghelia puterii lui Dumnezeu
Luca 8, 41-56

Iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair si care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, si ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge si cheltuise cu doctorii toată averea ei, si de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine ? Dar toţi tăgăduind, Petru si ceilalţi care erau cu El, au zis: învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc si te strâmtorează si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine ? Iar Iisus a zis: s-a atins de mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând si, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El si cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: nu te teme. Crede numai, si se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan si pe Iacov si pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors si a înviat îndată; şi El a poruncit să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui nimic.

Când raza de soare atinge piatra, piatra începe să strălucească. Când flacăra atinge o candelă stinsă, candela începe să ardă. Când magnetul atinge fierul, fierul se magnetizează. Când o sârmă electrică atinge alta sârmă, se electrizează amândouă.

Toate aceste fenomene fizice sunt o icoană, sau o pildă a fenomenelor duhovniceşti. Tot ce se întâmplă în afară este doar o imagine a ceea ce se petrece înlăuntru. Toata natura este un vis faţă de conştiinţa lăuntrică, şi ca un basm faţă de înţelegerea sufleteasca. Sufletul e conştiinţa trupului, iar conştiinţa sufletului e Dumnezeu. Când Dumnezeu se atinge de suflet, sufletul primeşte viată si vedere. La fel se întâmplă cu trupul când e atins de suflet. De la suflet primeşte trupul lumină, căldură, magnetism şi electricitate, vedere si auzire şi mişcare. Iar când sufletul se desparte de trup, toate acestea se pierd.

Sufletul primeşte de la Dumnezeu o lumină aparte, căldură, magnetism si electricitate, vedere si auzire şi mişcare, şi toate acestea sunt pierdute când sufletul se desparte de Dumnezeu. Un trup mort este întruchiparea unui suflet mort, a unui suflet despărţit de Dumnezeu.

E cineva în lumea aceasta mare care, atingând un suflet mort, îl aduce la viaţă, îi dă lumină si flacără, magnetism si electricitate, cu puterea vieţii ? Este cineva în adâncul şi largul mormânt al istoriei care, atingând un trup mort, îl face să se scoale si să umble si să vorbească ? Trebuie să fie, altfel soarele si pământul, iarna şi primăvara, magnetul si electricitatea şi tot ce e pe lume ar fi un chip a ceva ce nu există, o umbră fără realitate, un vis fără conştientă.

Trebuie să fie, altfel Domnul nostru Iisus Hristos n-ar fi venit pe pământ. A venit ca să le arate oamenilor conştiinţa si realitatea; să le arate că toată firea, cu tot ce este şi cu tot ce se întâmplă întrânsa este doar icoană, vis, poveste. Domnul a venit ca să dovedească adevărul celor spuse de soare si pământ, de iarnă si de primăvară, de magnetism şi de electricitate şi de toate lucrurile din natură, făcute de Dumnezeu ca o carte deschisă înaintea oamenilor, pe care ei încă nu au citit-o până la capăt.

El e ca un stâlp de foc în istoria universului, de la care sufletele moarte îşi primesc lumina si căldura, mişcarea şi puterea. El este Pomul Vieţii la a cărui atingere trupurile moarte înviază. Este balsamul curat şi înmiresmat care dă ochilor orbi vedere, surzilor auzire, înlemniţilor mişcare, muţilor vorbire, nebunilor minte, leproşilor curăţire şi tuturor bolilor vindecare.

Evanghelia de astăzi ne arată încă o dată cum, în atingere cu Hristos, bolnavii se tămăduiesc si morţii înviază. In vremea aceea, Iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte.

În care vreme ? Când s-au întâmplat acestea ? In vremea când Domnul s-a întors pe mare în corabie din ţinutul gadarenilor, unde curaţase doi oameni de demoni, după ce mai devreme liniştise furtuna pe mare. Săvârşind aceste mari minuni, a fost chemat, după cum vom vedea, sa săvârşească o a treia: să învie morţii. Şi toate într-un răstimp foarte scurt, ca şi când S-ar fi grăbit să facă bine oamenilor de pe pământ în vremea vieţii Sale, dându-ne nouă o pildă de râvnă întru bine, şi arătându-ne că trebuie să umblăm câtă vreme avem lumina (Ioan l2,35).

Deşi aceste trei minuni sunt, prin natura lor, foarte deosebite, toate arată acelaşi lucru: puterea stăpânitoare a Mântuitorului Hristos: stăpânirea asupra firii, stăpânirea asupra demonilor si stăpânirea asupra sufletelor. Greu de spus care din aceste trei mari lucrări e mai măreaţă, mai slăvită, mai uimitoare. Ce-i mai greu: sa potoleşti stihiile dezlănţuite, apa şi vântul, să vindeci nebunii fără leac sau să înviezi morţii ? Toate trei sunt la fel de grele pentru omul muritor, şi toate trei sunt la fel de uşoare pentru Hristos. Ori care din aceste minuni ai încerca să pătrunzi, simţi, cu frică şi cu tremur, atotputernica suflare ce a făcut, în început, lumea. A zis Dumnezeu… şi a fost aşa (Facere l, ll).

Acest Iair este numit la Matei „dregător”, iar Marcu si Luca arată ce fel de dregător era: un cap al comunităţii, mai-marele sinagogii, unde se întocmeau rânduielile religiei şi naţiunii. Singurul lui copil era pe moarte. Cumplit lucru pentru el, care, la fel ca toţi iudeii, avea o credinţă firavă, nelămurită, în viaţa de după moarte Mai mult, pentru un om cu întâietatea lui, lovitura era îndoită.

Odată durerea de părinte, era şi ruşinea si umilinţa în faţa poporului, pentru că o astfel de pierdere era privită ca o pedeapsă de la Dumnezeu. Deznădăjduit, a venit la Hristos şi I s-a închinat, zicând -Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie (Matei 9,l8).

De ce Luca ne spune că fiica dregătorului era pe moarte iar Matei că a murit de curând? Luca descrie întâmplarea aşa cum s-a desfăşurat, iar Matei aduce chiar cuvintele lui Iair. Nu au oamenii obiceiul să-şi înfăţişeze nefericirea mai mare decât este? Această exagerare vine din faptul că nenorocirea, venind pe neaşteptate, pare cu atât mai groaznică; pe de altă parte, omul care caută ajutor tinde să înfăţişeze pierderea drept mai mare decât este, ca să primească ajutor cât mai repede. Când o casă e în flăcări, auzi: „Săriţi, ajutor, mi-a ars casa !” Dar casa încă nu e scrum, ci abia a luat foc. Iar că fata lui Iair nu murise încă la vremea când el a spus Domnului aceste cuvinte se vede mai departe din cele rostite la venirea slujitorilor lui Iair.

Iair avea, intr-o măsura, credinţa în Hrislos, dar aceasta credinţa a lui nu o ajungea nici pe departe pe cea a sutaşului roman din Capernaum. Pe când acesta îl oprea pe Hristos să meargă la casa sa, ca unul ce se simţea nevrednic de cinstea aceasta, şi doar îl ruga: zi numai cu cuvântul si se va tămădui sluga mea (Matei 8), Iair l-a chemat pe Domnul să vină la casa lui şi să-şi pună mâna Sa deasupra fiicei care murise.

Credinţa lui, aşadar, avea ceva trupesc în-trînsa: Pune mâna Ta peste ea. Iair cerea de la Hristos un fel tangibil de vindecare. De parcă ar avea cuvântul lui Hristos mai puţina putere decât mâna Sa ! De parcă glasul care a liniştit furtuna si a scos demonii din oamenii îndrăciţi si l-a înviat pe Lazăr cel de patru zile mort şi îngropat n-ar fi putut s-o învieze pe copila lui Iair la fel de bine ca şi mâna !

Dar Domnul a fost preamilostiv şi nu l-a lipsit pe îndureratul părinte de grabnicul Său ajutor, chiar daca credinţa acestuia era cu lipsă. Iar pe drum s-a săvârşit o minune asupra unei femei a cărei credinţă era mai mare decât a lui Iair, minune care l-a încredinţat pe acesta că Hristos întreg vindeca, nu numai mâna Lui. În orice chip s-ar apropia cineva de Hristos, se tămăduieşte. Mare mângâiere pentru cei care nu se pot atinge de Hristos într-un chip anume. Domnul Si-a întins mâinile pe Cruce ca să cuprindă în îmbrăţişarea Sa pe toţi cei care vin către El, de oriunde si oricum ar veni ei.

Dar vedeţi ce s-a întâmplat pe când Hristos înainta împreună cu mulţimile spre casa lui lair: Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, si de nici unul nu putuse să fie vin decată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si îndată  s-a oprit curgerea sângelui ei. Mulţime de oameni s-a strâns în jurul lui Hristos la întoarcerea din Gadara si acum se îmbulzea pe lângă Dânsul. Pentru că se zice: S-a adunat la El mulţime multă (Marcu 5, 2l).

Toţi voiau să-L vadă, să-L audă, să fie în preajma Lui, unii din sete duhovnicească, alţii din pură curiozitate. În această mulţimi se afla şi femeia bolnavă, iar boala ei era grea. Curgerea de sânge a unei femei, chiar firească fiind, e un lucru supărător, o umilinţa. Dar dacă doisprezece ani în şir nu se opreşte, ce izvor de chin, de ruşine, de necurăţie ! Această făptură căutase vindecare si dăduse pe doctori şi pe leacuri tot ce avea, dar în zadar, nimeni si nimic nu-i fusese de ajutor. De parcă Dumnezeu ar fi făcut-o anume pentru valul de sânge care nu se mai oprea, de parcă tot rostul ci pe pământ ar fi fost să se spele şi să se schimbe şi să se târască de la zi la alta într-un chin si o necurăţie fără leac. Aşa ni se pare când suferim de o boală cronică. Dar Dumnezeu îi purta de grijă aşa cum poartă oricăreia din făpturile Sale. Boala i-a fost spre mântuire si spre mai marea lui Dumnezeu slavă.

Numai să mă ating de haina Lui si mă voi face sănătoasă (Matei 9, 2l), îşi spunea femeia, făcându-si cu greu loc prin mulţime ca să ajungă la Hristos. Atât de mare era credinţa acestei femei! Se încrezuse până atunci si în doctorii pe la care umblase zadarnic, tot atât de zadarnic cum zadarnică fusese si credinţa în ei. Credinţa nu ajută, dacă cel în care crezi nu are putere să ajute. Să tacă aşadar cei ce, din ignoranţă şi necredinţă, pun minunile Evangheliei pe seama sugestiei si autosugestiei. Biata femeie chinuită nu îndrăznea nici măcar să apară în faţa lui Hristos, să-i spună deschis suferinţa ei. Cum ar fi putut să-şi dezvăluie chinul şi umilinţa înaintea atâtor oameni ? Ar fi trezit scârba şi oprobiul public, pentru că boala de care suferea era socotită ruşinoasă, necurată. Iată de ce s-a apropiat pe la spate de Domnul, atingându-se de haina Lui pe furiş.

Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat. Dar cum şi-a dat ea seama că i s-a oprit curgerea sângelui ? A simţit în trup că s-a vindecat de boală (Marcu 5, 29). Ca un vierme care roade neîncetat într-o rană deschisă, aşa trebuie să-şi fi simţit femeia până atunci mişcarea sângelui curgând fără oprire. Dar când s-a atins de haina lui Hristos, sângele şi-a găsit odihna; şi ea nu l-a mai simţit, aşa cum nici un om sănătos nu-şi simte sângele. S-a pătruns de sănătate, ca magnetul de forţa magnetică, ca o încăpere întunecoasă de lumină.

Nu a fost aceasta singura împrejurare când un bolnav s-a vindecat numai la atingerea hainei lui Hristos. Ni se spune în alt loc că mulţi căutau să se atingă de poala hainei Lui; si câţi se atingeau se vindecau (Matei 14, 36). Câte asemenea minuni de care nici nu s-a auzit, care nici n-au fost scrise, a săvârşit Domnul între oameni! Şi nu numai în anii vestirii mântuitoarei Sale Evanghelii, ci încă de la zămislirea Sa în preacuratul trup al Maicii Sale. Spune Gură-de-Aur: „Minunile Sale sunt mai nenumărate ca picăturile de ploaie”. Cum s-a schimbat, tainic, întreaga zidire odată cu întruparea Lui! Şi câte tainice minuni şi preschimbări uimitoare nu se săvârşesc până astăzi în credincioşii care se ating de împărtăşania cu trupul si sângele Său!

De negrăit este lucru, de necuprins, de nepătruns ! Femeia aceasta nu s-a atins de trupul Lui, ci doar de haină, si îndată s-a tămăduit de lunga boală din care n-o putuse scăpa nici un ajutor pământesc. Tot ce avusese cheltuise umblând pe la doctori după uşurare. Doctorii i-au luat tot ce a avut, şi nu i-a dat în nimic în schimb. Dar aici este Doctorul care nu caută plată, care nu ia nimic ci dă totul, şi dă neîntârziat, fără nici o umbră de tulburare. Iată deplinătatea si desăvârşirea darului care este de sus, pogorându-se de la Părintele luminilor (Iacov 1, 17).

Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine ? Dar toţi tăgăduind, Petru si ceilalţi care erau cu El, au zis: învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc si te strâmtorează si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine ? Iar Iisus a zis: s-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. De ce întreabă Domnul ? El ştie bine cine s-a atins de El, după cum ştie si că cei din jur nu ştiu. Întreabă ca să arate credinţa femeii care s-a vindecat, ca s-o întărească pentru totdeauna şi în ea si în ceilalţi, şi ca să vădească dumnezeiasca Lui putere tuturor celor atunci de faţă şi nouă tuturor.

Omul trebuie să primească orice dar de la Dumnezeu cu inima curată şi mulţumire. Domnul a vrut să arate credinţa femeii, ca să ne înveţe că se cere credinţă pentru a primi darul lui Dumnezeu, deşi, după mila Lui cea mare, Dumnezeu face bine oamenilor şi când ei nu-si arată credinţa. Cerând omului credinţă, Dumnezeu ne dezvăluie vrednicia de fiinţă liberă şi cuvântătoare. Cum ar fi omul liber şi înţelegător dacă n-ar lucra şi el de bunăvoie ceva spre mântuire ? Iar Dumnezeu cere de la om cel mai puţin cu putinţă: credinţa în Dumnezeul cel viu, în dragostea Lui de oameni care este totdeauna gata să dea omului şi să facă pentru el totul spre binele lui. Arătând înaintea tuturor credinţa femeii, Domnul a vrut să întărească si credinţa lui Iair; să-i arate acestuia că nu e nevoie să-i ceară să meargă acasă la dânsul şi să-şi pună mâna peste fiica sa moartă. El are putere să vindece în orice chip, nu numai prin punerea mâinilor; El lucrează prin atingerea hainei ca şi a mâinii, de departe ca si de aproape, în drum ca şi în casă.

Domnul vrea ca oamenii să-I cunoască puterea nu ca să primească laude de la ei — toată lauda omenească este ca nimic înaintea Lui — ci pentru ca ei să cunoască adevărul, şi să folosească acest adevăr. Iar adevărul acesta este: că tot binele pe care îl primeste omul, de la Hristos Insuşi îl primeşte şi cu voia lui Dumnezeu îl primeşte. Haina lui Hristos nu a tămăduit boala femeii dar firea lui Hristos. Iată puterea lui nemijlocită. Este aceiaşi putere vie si voitoare care lucrează si prin icoane şi moaşte întru binele credincioşilor.

Credinţa creştină nu are nimic de-a face cu vrăjitoria. Nici un lucru din natură nu poate fi prin sine însuşi de vreun folos omului, nici puterea Dumnezeului celui viu nu lucrează fără ştirea Lui. La fel stau lucrurile cu toate mijloacele pământeşti de vindecare, cu toate leacurile, cu toate apele. Dumnezeu nu stă departe de leacuri si ape cum nici Hristos nu stă departe de haina Lui. Oricine ia leacuri si bea ape minerale cu aceeaşi credinţă şi sfială cu care s-a atins această femeie de haina lui Hristos, se va vindeca. Iar cine ia leacuri şi ape fără Dumnezeu, rareori se vindecă. Iar dacă totuşi se vindecă şi unul ca acesta, prin marea milă a lui Dumnezeu se vindecă, pentru ca si el să ajungă să cunoască si să slăvească puterea Lui.

Domnul l-a tămăduit pe îndrăcitul din Gadara fără ca acesta să fi avut nici credinţă, nici conştiinţă; dar, pentru a se vedea limpede de ce dă Dumnezeu vindecare si bolnavilor lipsiţi de credinţă, Domnul i-a spus celui tămăduit: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul si cum te-a miluit (Marcu 5, 19). Mulţi în gloata aceea se îmbulzeau împrejurul lui Hristos si se atingeau de El, dar numai femeia plină de credinţă, care L-a atins cu frică şi sfială, a primit ajutor.

La fel se întâmplă şi astăzi cu mulţi care se închină atingând icoanele, moaştele sfinţilor, Sfânta Cruce sau Evanghelia, ca şi cu mulţimile acelea iscoditoare dar cu inima rece care II atingeau pe Hristos. Dar cu adevăraţii închinători, plini de credinţă, se întâmplă precum s-a întâmplat cu femeia aceasta. Cine are ochi de văzut, să vadă; cine are urechi de auzit, să audă !

Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză-s-a atins de El si cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Din glasul si din vorbele lui Hristos femeia si-a dat seama că El îi ştie taina, că nu se poate ascunde. Atunci a stat cu frică şi cutremur înaintea Celui care pătrunde şi cele mai bine ascunse taine, şi cele mai adânc îngropate în inimă. Simţise puterea lui Hristos în minunea vindecării şi se cutremurase înaintea Atotputernicului.

Dar acum, văzând că Domnul ştie ceea ce ea căutase să ascundă, tremura si înaintea Atotştiutorului. I se dezvăluie acum, odată cu atotputernicia lui Hristos, şi atotştiinţa Lui. Femeia a stat înaintea tuturor şi a mărturisit totul. Ruşinea s-a preschimbat în frică. Ruşinea s-a dus odata cu boala, în locul ei a copleşit-o frica dinaintea atotputerniciei şi atotştiinţei lui Hristos.

Văzând-o atât de înfricoşată, Domnul a mângâiat-o părinteşte, spunând: îndrăzneşte, fiică! Oare este pe lume mângâiere mai dulce decât să auzi aceste cuvinte de pe buzele Domnului Celui fără de moarte ? El îi dă îndrăzneală, numind-o fiică. Nu este îndrăzneală adevărată până ce nu o dă Dumnezeu.

Nimeni nu ştie ce-i vitejia dacă nu ştie de Dumnezeu, nici nu ştie ce-i mângâierea dacă nu-L ştie pe Dumnezeu drept tată al său şi pe sine copil al Lui. Iar nimeni nu poate auzi în duh aceste cuvinte dacă nu s-a înnoit şi nu s-a născut din nou, duhovniceste. Femeia aceasta se născuse din nou, şi cu trupul si cu sufletul. Cu trupul, pentru că trupul cel plin de necurăţie, ca şi mort, se făcuse sănătos. Cu sufletul, pentru că a cunoscut atotputernicia şi atotştiinţa Domnului Iisus Hristos.

Credinţa ta te-a mântuit. Aceste cuvinte sunt si de încurajare şi de învăţătură. Dacă Domnul nu Şi-ar fi arătat smerenia postind şi spălând picioarele ucenicilor, dacă nu ar fi dat cinstea puterii Sale Altuia, Tatălui Său Ceresc, si dacă nu Si-ar fi împărţit slava cu oamenii, oare nu s-ar fi cutremurat necontenit pământul sub pasul Lui ? N-ar fi luat toată lumea foc la cuvântul Său ? Cine ar fi cutezat să-L privească în faţă ? Cine ar fi îndrăznit să se apropie de El şi să-L atingă ? Cine I-ar fi auzit glasul fără să se spulbere ? Dar de aceea a luat Domnul trup de om, ca să fie omului frate; de aceea S-a smerit; de aceea a dat oamenilor îndrăzneală la orice pas; de aceea a pus lucrarea Sa pe seama credinţei lor.

Dar iată, în răstimpul acestei întâmplări, starea lui Iair s-a înrăutăţit: Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: nu te teme. Crede numai, şi se va izbăvi. Acum se vede bine că, la vremea când Iair venise la Hristos ca să-L roage să vină la casa lui, copila încă nu murise. Dar era pe moarte, îşi dădea duhul, se putea spune că era ca şi moartă.

Nu mai supară pe învăţătorul. Hristos era socotit un învăţător, şi era numit ca atare de către cei ce nu simţeau dumnezeiasca Lui putere. Dar vedeţi cât de bun este Domnul! Mai înainte ca dregătorul Iair să-şi strige durerea, Hristos i-a luat-o înainte cu vorbe de mângâiere şi îmbărbătare: Nu te teme. Oricum, lucrurile nu s-au schimbat: pe patul morţii sau moartă copila, totuna este pentru puterea lui Dumnezeu. Tu fă numai singurul lucru care ţi se cere, singurul lucru pe care tu poţi sa-l faci: Crede numai. Ai vazut doar, după cele întâmplate cu femeia aceasta, ce poate sa faca Dumnezeu. Cel ce a oprit mai repede ca gândul curgerea de sânge neîncetată vreme de doisprezece ani, poate să aducă laolaltă încă o dată sufletul şi trupul fiicei tale. Crede numai, şi se va izbăvi.

Si venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan si peIacov si pe tatăl copilei şi pe mamă. Cinci martori ajung. Si la curţile pământeşti ajung doi martori. A luat trei dintre ucenici, cei care aveau să fie mai târziu şi martorii Schimbării la Fată de pe Tabor si a luptei Sale din Gradina Ghetsimani. I-a ales pe cei mai în stare duhovniceşte de a pătrunde si purta taina puterii şi a fiinţei Sale. Aceştia trei aveau să vadă cea dintâi înviere din morţi săvârşită de Domnul, şi să le spună celorlalţi nouă, ca să se înveţe astfel ucenicii să aibă încredere unul în altul.

Mai târziu, la învierea fiului văduvei din Nain şi la învierea lui Lazăr aveau să fie toţi de fată. Iar părinţii fetei se înţelege de ce erau acolo. Copila lor moartă avea să fie de faţă la învierea sufletelor lor. Cine, mai mult decât părinţii, se cuvenea să primească ajutor duhovnicesc prin fiică ?

Intrând în casă, Domnul s-a îngrijit de cei ce plângeau şi jeleau copila care murise, pentru că toţi plângeau si se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Si râdeau de El, ştiind că a murit. Matei şi Marcu lărgesc tabloul. Erau acolo cântăreţi şi bocitori tocmiţi în împrejurimi, după obiceiul, acelaşi, şi la iudei şi la păgâni. Era tulburare si plângeau şi se tulburau mult (Marcu 5, 38). Iair era un om de vază, poate cel mai de vază, din acel ţinut. In afară de cântăreţii şi bocitorii plătiţi, trebuie să se fi adunat acolo o mulţime de rude, prieteni si vecini care plângeau din toată inima după copila dusă aşa de timpuriu.

De ce le spune Domnul acestor oameni: n-a murit, ci doarme, când ştie mai bine ca oricine că fata a murit ? Mai întâi, pentru ca toţi cei de faţă să confirme că fata cu adevărat a murit. Iar ei n-au găsit alt chip de adeverire a morţii decât batjocura în faţa părutei Lui neştiinţe. Apoi, ca să arate că moartea, de faţă cu El pe acest pământ, si-a pierdut boldul şi puterea asupra oamenilor şi a ajuns asemeni unui vis. Moartea nu este nimicirea omului, după cum nici somnul nu este. Moartea este trecerea din aceasta viaţă în cealaltă; si un singur Domn este, şi al acestei vieţi, şi al celeilalte.

Pentru omul legat prin viaţă de trup, despărţirea de viaţa trupească înseamnă despărţirea radicală de viaţă. Când o maşină ramane in pana pe drum, calatorii raman si ei in pana, neputand sa mearga mai departe singuri. Acesta e felul de a gândi al oamenilor trupeşti. Iar cei duhovniceşti se uită şi văd că, daca maşina se impotmoleşte, călătorii se dau jos, o lasă acolo în drum si merg mai departe fără ea. Dar Cel ce a făcut si maşina şi călătorii, nu poate oare şi să repare maşina, şi pe călători să-i aducă înapoi, ca sa meargă mai departe cu ea ?

La fel e şi cu învierea din morţi: trupul se restaurează şi sufletul se întoarce la el. Iar că pe bună dreptale a asemănat Domnul moartea cu somnul, neexagerând cu nimic, El însuşi a dovedit-o prin învierea Sa după o moarte violentă şi după şederea de trei zile în mormânt, precum si prin învierea multora în ceasul morţii Sale pe Cruce, şi mai târziu, în toată istoria Bisericii, când morţii s-au întors la viaţă cu rugăciunile sfinţilor si plăcuţilor lui Dumnezeu. Şi o dovedeşte şi acum, la învierea fiicei lui Iair.

Aşadar, ce a făcut mai departe Domnul, după ce a luat cu el martorii potriviţi ? Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: Copilă, scoală-te ! Cei ce umpleau iatacul fetei moarte văzuseră că fata neîndoielnic a murit, erau încredinţaţi fără tăgadă de moartea ei, şi acum nu mai era nevoie de ei acolo. Vor auzi mai târziu minunea si vor vedea cu ochii lor fata vie. Acum însă Domnul are a întări credinţa acestui întâi-stătător al poporului şi a acestor trei întâi-stătători ai apostolilor Săi.

Felul de a lucra în toate minunile Sale, era aducerea omului la descoperire si uimire prin înţeleaptă pronie şi iconomie vădită în fiecare amănunt. Scotându-i pe toţi afară din odaia de moarte a fetei, Domnul a făcut să rămână  în ea aceştia şapte: cinci vii, unul mort şi Dătătorul de Viaţă.

Nu se ascunde — sau mai degrabă se dezvăluie — aici marea taină a sufletului ? Când într-un păcătos sufletul moare, omul acela rămâne să trăiască mai departe cu cele cinci simţuri viaţa trupului, deşartă, deznădăjduită, întinzându-şi în toate părţile mâinile după ajutor. Aceştia sunt aşa-numiţii „materialişti” ai zilelor noastre: umbre fizice fără suflet, creaturi deznădăjduite care prin simţuri — ochi, urechi şi celelalte — se agaţă de această lume ca să-şi ţină, măcar o vreme, trupurile afară din mormânt, unde sufletul le zace demult.

Dar când, din lucrarea dumnezeieştii Pronii, unul ca acesta ajunge la Hristos, îl strigă pe Hristos în ajutor. Şi Hristos, Domnul, vine la sufletul mort, îl atinge şi-l ridică iarăşi la viaţă, spre uluirea omului dinafară, trupesc. Evanghelistul Marcu citează înseşi cuvintele, în aramaica rostite de Domnul când a atins copila cu mâina Sa: „Talita kumi!”, care înseamnă acelaşi lucru: Copilă, scoală-te !

Ce s-a întâmplat cu fata când Hristos a rostit aceste cuvinte? Şi duhul ei s-a întors si a înviat îndată; şi El a poruncit să i se dea să mănânce. Iată că moartea e doar un vis! Şi duhul ei s-a întors. Duhul acestei fete părăsise trupul şi mersese acolo unde merg duhurile, celor morţi. Cu atingerea si cu cuvintele Sale, Domnul a săvârşii două minuni: mai întâi a restaurat trupul si apoi a adus duhul înapoi din ţinutul duhurilor în trupul teafăr.

Dacă nu i-ar fi tămădui l trupul, de ce folos ar fi fost să se întoarcă duhul fetei la trupul bolnav ? Ar fi însemnat să se întoarcă la boală si apoi iar la moarte. O astfel de înviere pe jumătate nici n-ar fi fost înviere, ci chin. Dar Domnul nu dă daruri pe jumătate, ci daruri întregi, nu daruri ciuntite, ci daruri desăvârşite. Nu-i dă orbului vedere numai cu un ochi, ci cu amândoi; nu dă surdului auz numai cu o ureche, ci cu amândouă; nu-i vindecă slăbănogului doar un picior, ci pe amândouă.

Aşa si aici: a întors duhul unui trup sănătos, nu bolnav, ca omul întreg să fie teafăr şi viu. De aceea a poruncit Domnul să i se dea să mănânce: ca să se vadă bine că fata e nu numai vie, ci şi sănătoasă. Iar alt Evanghelist adaugă: Şi îndată s-a sculat copila şi umbla (Marcu 5,42), ca să vadă toată lumea că s-a însănătoşit si cu trupul. Trebuia să se încredinţeze toată lumea că fata s-a făcut bine. De aceea ea s-a sculat, a umblat, a mâncat.

Ştia Domnul cu ce neam necredincios are de-a face, de aceea s-a îngrijit să le aducă, odată cu minunea, si dovezile ei de nezdruncinat. Trebuia să se vadă, mai întâi, că era trebuinţă de acea minune; apoi, că nimeni altul înafară de El n-o putea săvârşi; şi în sfârşit, că minunea nu putea fi pusă la îndoială, că era un adevăr de netăgăduit. O, cât de bine cunoştea Domnul soiul acesta de oameni viclean şi necredincios !

Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui nimic. Prin această poruncă Domnul a vrut să înţelepţească pe părinţii fetei înviate, ca mai întâi de toate ei să mulţumească lui Dumnezeu. N-aveau să dea acum buzna afară şi să strige în gura nare minunea care s-a săvârşit, ci se cuvenea să îngenuncheze cu cea mai mare smerenie înaintea Dumnezeului celui viu revărsandu-şi cu căldură recunoştinţa. Vestea se va duce de la sine, nici o grijă ! Nu trebuie, în aceste clipe înălţătoare, să vă gândiţi la curiozitatea lumii, ci la datoria voastră către Dumnezeu.

Astfel, vindecand pe femeie de scurgerea sângelui si inviind copila moarta Domnul Si-a dus mai departe lucrarea de vindecare a sufletului de reaua iscodire. Curiozitatea este rea, pentru că desparte sufletul omului de Dumnezeu, înecându-l în marea mărunţişurilor trecătoare si a întâmplărilor lumeşti. Curiozitatea este mai mult decât rea, pentru că adesea duce la pierderea şi a trupului şi a sufletului. Multe păcate trupeşti si sufleteşti îşi au rădăcina în curiozitate. După cum frumoasa floare de mac are întrînsa otravă, aşa si curiozitatea poartă întrînsa un venin tare care distruge si sufletul şi trupul.

Dumnezeu nu a făcut lumea ca să sature curiozitatea oamenilor, ci ca să-i mântuiască. Spune înţeleptul rege: Ochiul nu se satură de câte vede si urechea nu se umple de câte aude (Ecclesiastul 1, 8). Domnul nu a vindecat femeia de curgerea sângelui pentru că s-a atins de haina Lui din curiozitate, ci pentru că, în nefericirea ei, s-a apropiat de El cu credinţă. În van cer curioşii minuni de la Dumnezeu, nu li se vor da. Curiosului nu îi sunt de nici un folos. Mai mult folos le aduc morţilor minunile lui Dumnezeu decât curioşilor. Oare doctorul merge să-i caute pe cei care cred că sunt sănătoşi, pe cei care sunt mulţumiţi cu starea lor şi nu-i cer ajutorul ?

Dar este Domnul mai puţin înţelept decât doctorii pământului, ca să meargă prin bâlciuri să-şi arate îndemânarea si puterea ? Nu te îngriji tu, dregătorule Iair, de cum anume va zbura vestea că a înviat copila ta. Nici tu, omule, nu te îngriji cum anume se va duce vestea învierii sufletului si trupului tău. Dumnezeu are telefoanele si telegrafurile Sale mai repezi decât îşi deschide omul gura sa ca să-i spună altuia noutăţi.

El ştie cel mai bine cum să răspândească cele ce sunt omului de folos. Cel ce a făcut glasul, gura şi văzduhul, are şi alte mijloace de comunicaţie ! El stă în legătură cu orice făptură a Sa prin căi care umplu spaţiul si timpul. Tu amin-teşte-ţi numai ce datorie ai către Dumnezeu, Dătătorul tuturor darurilor, si grăbeşte-te să-i aduci mulţumiri în desăvârşită ascultare de sfânta Sa voie. Slavă Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl si cu Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea si în vecii vecilor. Amin.

Din „Predici ”, Sfantul Nicolae Velimirovici